Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

— Ce altceva mai înveţi?

— Matematică. Inginerie temporală. Deocamdată doar noţiunile de bază. În Secolul 78 eram reparator de Speedy-vac.

N-avea nici un sens să întrebe ce era Speedy-vac, Putea fi un aspirator de praf, o maşină de calculat, un tip de pulverizator de vopsele. Orice. Pe Harlan nu-l interesa în mod deosebit.

— Ştii ceva despre istorie? Orice fel de istorie.

— Am studiat istoria Europeană.

— Unitatea ta politică, presupun.

— M-am născut în Europa. Da. Ne-au învăţat, desigur, cu precădere istoria modernă. După revoluţiile din '54, 7554, vreau să spun.

— Bine. Primul lucru pe care-l ai de făcut este să o uiţi. Nu înseamnă nimic. Istoria care se încearcă să se predea Temporalilor se modifică cu fiecare Schimbare de Realitate, Ei nici nu-şi dau seama. În fiecare Realitate, istoria lor este singura istorie. Iată de ce este Istoria Primitivă atât de deosebită. În asta constă frumuseţea ei. Indiferent ce-am face, oricare dintre noi, există exact aşa cum a existat întotdeauna. Columb şi Washington, Mussolini şi Hereford, există cu toţii.

Cooper zâmbi slab. Îşi frecă buza superioară cu degetul mic şi Harlan observă pentru prima oară o urmă de ţepi, de parcă Novicele ar fi vrut să-şi lase mustaţă.

Cooper spuse:

— Nu prea pot… să mă obişnuiesc, cu tot timpul petrecut aici.

— Să te obişnuieşti? Cu ce?

— Să fiu la 500 de Secole depărtare de căminul meu temporal.

— Şi eu sunt în aceeaşi situaţie. Sunt din Secolul 95.

— Asta-i altceva. Sunteţi mai în vârstă decât mine şi cu toate acestea eu sunt mai bătrân cu 17 Secole, într-un fel. Pot fi stră-stră-stră- şi aşa mai departe, bunicul dumneavoastră.

— Şi care ar fi diferenţa? Presupunând că ai fi.

— Trebuie să mă obişnuiesc.

În vocea Novicelui se desluşea o urmă de răzvrătire.

— Toţi trebuie să ne obişnuim, spuse Harlan aspru şi începu să vorbească despre Primitivi, După trei ore, era cufundat în explicarea motivelor pentru care existau Secole şi înainte de Secolul 1.

— Dar primul Secol nu e primul? întrebase Cooper, plângăreţ.

Harlan sfârşi prin a-i da o carte, nu una cu adevărat bună, ci una care să-l ajute pentru început.

— Pe parcurs îţi voi da material mai bun, îi spuse.

După o săptămână, mustaţa lui Cooper devenise o urmă întunecată pronunţată care-l făcea să pară cu zece ani mai în vârstă şi-i accentua bărbia îngustă. În ansamblu, gândi Harlan, mustaţa asta nu aducea nici o îmbunătăţire.

Cooper anunţă.

— Am terminat cartea.

— Şi ce crezi despre ea?

— Într-un fel…

Urmă o pauză lungă. Cooper începu din nou.

— Anumite părţi din Primitivul târziu seamănă puţin cu Secolul 78. M-a făcut să mă duc cu gândul acasă, ştiţi. De două ori am visat-o pe soţia mea.

Harlan explodă.

— Soţia ta?

— Înainte de a veni aici am fost căsătorit.

— Sfinte Timp! Şi au adus-o şi pe soţia ta? Cooper scutură din cap.

— Nici măcar nu ştiu dacă nu a fost Schimbată în ultimul an Dacă da, presupun că acum nu mai e cu adevărat soţia mea.

Harlan îşi reveni. Desigur, dacă Novicele avea 23 de ani când fusese luat în Eternitate, e foarte posibil să fi fost însurat Un lucru fără precedent atrăgea după sine un altul.

Ce se întâmpla? Odată ce se aduceau modificări regulilor nu mai era mult până când totul se va rostogoli într-un tumult de incoerenţă. Eternitatea era un ansamblu prea bine echilibrat pentru a suferi transformări.

Poate că mânia în numele Eternităţii era cea care puse brutalitate neintenţionată în cuvintele pe care Harlan le rosti apoi.

— Sper că nu intenţionezi să te întorci în Secolul 78 ca să verifici.

Novicele înălţă capul şi privirea îi era fermă şi sigură.

— Nu.

Harlan schimbă tonul, simţindu-se nelalocul său.

— Bun. Nu ai familie. Nu ai nimic. Eşti un Etern şi să nu te gândeşti niciodată la vreo persoană cunoscută în Timp.

Buzele lui Cooper se subţiară şi accentul i se făcu puternic simţit în vorbele repezi.

— Vorbiţi ca un Tehnician.

Pumnii lui Harlan se încleştară pe marginea biroului. Spuse răguşit:

— Ce vrei să spui? Că sunt un Tehnician, deci eu fac Schimbările? Deci le apăr şi-ţi cer să le accepţi? Uite, puştiule, nu eşti aici nici de un an. Nu ştii să vorbeşti Intertemporala! Eşti total dezorientat în privinţa Timpului şi Realităţii, dar crezi că ştii totul despre tehnicieni şi cum să-i tratezi cu lipsă de consideraţie.

— Îmi pare rău, zise Cooper repede. Nu am vrut să vă jignesc.

— Nu, nu, cine jigneşte un Tehnician? Îi auzi doar pe toţi ceilalţi vorbind, nu-i aşa? Toţi spun: „Rece ca o inimă de Tehnician”, nu-i aşa? Spun: „Un trilion de personalităţi schimbate… un fleac pentru un Tehnician.” Şi poate şi alte lucruri. Care este răspunsul, domnule Cooper? Te simţi mai sofisticat dacă li te alături? Te face să te simţi mare? Un stâlp al Eternităţii?

— Am spus că-mi pare rău.

— În regulă. Vreau doar să ştii că sunt Tehnician de mai puţin de o lună şi că, personal, nu am declanşat nici o Schimbare de Realitate. Acum să ne întoarcem la ale noastre.

Calculatorul Senior Twissell îl chemă a doua zi pe Harlan în biroul său.

— Ţi-ar plăcea să te ocupi de o S. M. N., băiete?

Nici că se putea mai nimerit. Toată dimineaţa Harlan regretase că şi-a negat cu laşitate orice implicare personală în activitatea de Tehnician. Îi venea mereu în minte strigătul copilăresc: „N-am făcut încă nimic rău, nu daţi vina pe mine!”

Asta însemna că recunoştea ceva dubios în munca unui Tehnician şi că el nu avea nici o vină, pentru că era prea nou în domeniu ca să fi avut timpul să devină un criminal.

Întâmpină cu bucurie ocazia de a-şi anihila scuza. Ar însemna aproape o penitenţă. Îi va putea spune lui Cooper: „Da, pentru ceva ce eu am făcut, aceste milioane de oameni sunt personalităţi noi, însă era necesar şi sunt mândru că eu sunt cauza”.

Aşa că Harlan răspunse vesel:

— Sunt gata, domnule.

— Bun, bun. O să te bucure să afli băiete (un pufăit, şi vârful ţigării străluci incandescent) că toate analizele tale au dovedit o acurateţe de prim rang.

— Vă mulţumesc, domnule. („Acum erau analize, gândi Harlan, nu presupuneri”)

— Ai talent. Mână de aur, băiete, Ai nevoie de lucruri măreţe. Putem începe cu acesta, al 223-lea. Afirmaţia ta că blocarea ambreiajului unui anumit automobil va furniza bifurcaţia necesară fără efecte secundare nedorite este perfect corectă. Îl vei bloca?

— Da, domnule.

Aceasta a fost adevărata iniţiere a lui Harlan în munca de Tehnician. Ulterior, nu a mai fost doar un om cu o insignă roşie. Mânuise Realitatea. Modificase un mecanism, timp de câteva minute scurte, luate din Secolul 223 şi, ca rezultat, un tânăr nu ajunsese la un curs de mecanică la care dorea să asiste. Nu s-a mai apucat niciodată de inginerie solară şi, în consecinţă, un mecanism foarte simplu, de o importanţă crucială, a fost întârziat în dezvoltarea sa cu 10 ani. În mod uimitor, un război din Secolul 224 ieşise astfel din Realitate.

Asta nu era bine? Ce dacă aveau loc modificări de personalităţi? Noile personalităţi erau la fel de umane ca şi cela vechi şi îşi aveau şi ele dreptul lor la viaţă. Chiar dacă erau scurtate un număr de vieţi, multe erau prelungite şi înzestrate cu mai multă fericire. O mare operă literară, un monument al intelectului şi sentimentelor Umane, nu mai era concepută în noua Realitate, însă câteva exemplare erau păstrate în Bibliotecile Eternităţii, nu-i aşa? Şi, oricum, apăruseră noi activităţi creatoare, nu-i aşa?