Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Harlan nu ştia dacă trebuie să-i pară rău de cele întâmplate sau să le considere ca o posibilă metodă de a-şi grăbi avansarea.

Se oprise la prima alternativă când, întâlnindu-l într-o zi pe Coridorul A, Finge îi spuse brusc, în auzul celorlalţi:

— Sfinte Timp, Harlan, tu nu zâmbeşti niciodată?

Lui Harlan îi veni în minte gândul şocant, că Finge îl urăşte. Propriul lui sentiment faţă de Finge evolua, ulterior, spre aversiune.

Trei luni de investigaţii în Secolul 482 epuizaseră cea mai mare parte din materialul important şi Harlan nu fu surprins când se trezi chemat pe neaşteptate în biroul lui Finge. Se aştepta să i se dea o altă sarcină. Expunerea finală era gata de câteva zile. 482 exporta masiv textile bazate pe celuloză în Secolele despădurite, cum ar fi 1174, dar nu accepta în schimb peşte afumat. Alcătuise o listă lungă de astfel de articole, în ordinea cuvenită, supuse unei analize corecte.

Luă schiţa rezumatului cu el.

Însă nu veni vorba de Secolul 482. În loc de asta, Finge îl prezentă unui omuleţ uscat şi zbârcit, cu păr alb şi rar, cu o faţă de spiriduş, care, în tot timpul conversaţiei, purtă pecetea unui zâmbet permanent, ce oscila între extreme de nelinişte şi jovialitate, dar nu se ştergea nici un moment. Între două degete îngălbenite ţinea o ţigară aprinsă.

Era prima ţigară pe care Harlan o vedea în viaţa lui, altfel ar fi fost mai atent la om şi mai puţin la cilindrul fumegând şi ar fi fost mai bine pregătit pentru prezentarea lui Finge.

— Calculator Senior Twissell, acesta este Observatorul Andrew Harlan.

Ochii lui Harlan trecură, uluiţi, de la ţigara omuleţului la faţa lui.

Calculatorul Senior Twissell spuse cu o voce ascuţită:

— Îmi pare bine. Deci, acesta este tânărul care face rapoartele acelea excelente?

Lui Harlan îi pierise vocea. Laban Twissell era o legendă, un mit viu. Laban Twissell era un om pe care ar fi trebuit să-l recunoască de la prima vedere. Era Calculatorul eminent al Eternităţii, ceea ce era un alt fel de a spune că era cel mai remarcabil Etern în viaţă. Era decanul Consiliului Atottemporal. Condusese mai multe Schimbări de Realitate decât oricine altcineva în istoria Eternităţii. Era… Avea…

Mintea lui Harlan nu mai funcţiona. Dădu din cap cu un zâmbet nerod şi nu spuse nimic.

Twissell duse ţigara la buze, trase repede din ea şi o lăsă jos.

— Lasă-ne singuri, Finge. Vreau să vorbesc cu băiatul. Finge se ridică, mormăi ceva şi plecă.

Twissell spuse:

— Pari nervos, băiete. N-ai de ce să fii nervos. Era un şoc, însă, să-l întâlneşti astfel pe Twissell. Întotdeauna eşti descumpănit să afli că cineva pe care ţi-l închipuiai uriaş nu are de fapt nici un metru şaptezeci. Putea oare creierul unui geniu să intre în spatele acelei frunţi teşite, netede, mărginite de o chelie? Ceea ce iradia din ochii mici, înconjuraţi de o mie de riduri, era o inteligenţă ascuţită sau doar bună dispoziţie?

Harlan nu ştia ce să mai creadă. Ţigara părea să-i întunece fărâma de minte pe care şi-o putea aduna. Tresări vizibil când îl atinse un nor de fum.

Ochii lui Twissell se îngustară, ca şi cum s-ar fi străduit să privească prin norul de fum şi spuse, într-un dialect din mileniul zece, cu un accent mizerabil:

— Te-ai simţi mai pine dacă în tău propriu dialect ţi-aş vorpi, păiete?

Harlan, căruia îi venea să izbucnească într-un râs isteric, spuse cu grijă:

— Vorbesc Intertemporala Standard destul de bine, domnule.

O spuse în Intertemporala pe care el şi toţi ceilalţi Eterni, în prezenţa sa, o folosiseră încă din primele lui luni în Eternitate.

— Prostii, spuse Twissell pe un ton imperativ. Nu-mi bat capul cu Intertemporala. Vorbesc limba celui de-al X-lea mileniu mai mult decât perfect.

Harlan pricepu că Twissell nu mai folosise dialectele local-temporale de vreo 40 de ani.

Spunând acestea, însă, satisfăcut, Twissell trecu la Intertemporală şi rămase la ea.

— Ţi-aş oferi o ţigară, dar sunt sigur că nu fumezi. Fumatul nu prea este aprobat niciunde în istorie. De fapt, ţigări bune se fac numai în Secolul 72 şi de acolo trebuie să mi le procur pe ale mele. Îţi dau această informaţie în caz că o să vrei vreodată să te apuci de fumat. Dar este trist. Săptămâna trecută am rămas blocat în Secolul 123 timp de două zile. Fără să fumez. Vreau să spun, chiar în Secţia din Eternitate care se ocupă de 123. Eternii de acolo au împrumutat „obiceiurile”. Dacă aş fi aprins o ţigară, ar fi echivalat cu prăbuşirea cerului. Câteodată cred că mi-ar plăcea să calculez o Schimbare mare de Realitate şi să înlătur toate tabù-urile cu „nu fumaţi” din toate Secolele, numai că o astfel de Schimbare ar declanşa războaie în 58 sau o societate sclavagistă în Secolul 1.000. Întotdeauna există un impediment.

Harlan se simţi mai întâi încurcat, apoi nerăbdător. Cu siguranţă că aceste lucruri fără noimă ascundeau ceva. Parcă simţea un nod în gât.

— Pot să vă întreb de ce aţi vrut să mă vedeţi, domnule?

— Îmi plac rapoartele tale, băiete.

În ochii lui Harlan apăru un licăr ascuns de bucurie, însă nu zâmbi.

— Vă mulţumesc, domnule.

— Se cunoaşte mâna artistului. Ai intuiţie. Simţi puternic. Cred că ştiu care ar fi adevăratul tău loc în Eternitate şi am venit să ţi-l ofer.

”Nu pot să cred”, gândi Harlan.

Îşi înlătură cu grijă orice nuanţă de triumf din voce.

— Este o mare onoare pentru mine, domnule.

La care Calculatorul Senior Twissell, terminându-şi ţigara, luă alta în mâna stângă, printr-un efect neobservat de prestidigitaţie, şi o aprinse. Spuse, printre pufăituri:

— Pe Timp, băiete, vorbeşti de parcă ai fi repetat vreun rol. Mare onoare, pfui. Vorbe goale. Fleacuri. Spune pe şleau ce simţi. Te bucuri, ei?

— Da, domnule, spuse Harlan prudent.

— Bine. Aşa şi trebuie. Cum ţi-ar plăcea să fii Tehnician?

— Tehnician! strigă Harlan, sărind de pe scaun.

— Stai jos. Stai jos. Pari surprins.

— Nu mă aşteptam să fiu Tehnician, Calculator Twissell.

— Nu, spuse Twissell sec, Într-un fel nimeni nu se aşteaptă. Toţi se aşteaptă la orice, numai la asta nu. Şi totuşi Tehnicienii sunt greu de găsit şi sunt foarte căutaţi. Nici o secţie din Eternitate nu are destui.

— Nu cred că sunt omul potrivit.

— Vrei să spui că nu eşti omul potrivit pentru un post care-ţi dă bătaie de cap. Pe Timp, dacă eşti devotat Eternităţii, aşa cum cred eu că eşti, n-o să-ţi pese de asta. Deci, proştii te vor evita şi te vei simţi ostracizat. Te vei obişnui. Şi vei avea satisfacţia de a şti că eşti necesar, foarte necesar. Mie.

— Dumneavoastră, domnule? Dumneavoastră în persoană?

— Da.

În zâmbetul bătrânului se strecură o nuanţă de şiretenie.

— Nu o să fii un simplu Tehnician. Vei fi Tehnicianul meu personal. Vei avea un statut aparte. Cum ţi se pare acum?

— Nu ştiu, domnule. S-ar putea să nu fac faţă. Twissell scutură hotărât din cap.

— Am nevoie de tine. Numai de tine. Rapoartele tale mă asigură că ai, aici sus, ceva de care eu am nevoie, (îşi ciocăni fruntea cu unghia striată a arătătorului). Dosarul tău de Novice este bun. Secţiile pentru care ai făcut observaţii ţi-au dat referinţe bune. În sfârşit, raportul lui Finge a fost cel mai convenabil.

Harlan fu sincer surprins.

— Raportul Calculatorului Finge a fost favorabil?

— Nu te aşteptai la asta?

— Nu… ştiu.