Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Noÿs!

Sociologul Kantor Voy se aplecă în faţă către Tehnician într-un fel ce părea destul de prietenos, însă Harlan înregistra în mod automat faptul că erau aşezaţi la capetele unei mese destul de lungi.

— Mă bucur că un Tehnician de reputaţia dumneavoastră se interesează de mica noastră problemă, spuse Voy.

— Da, răspunse Harlan cu impersonalitatea rece pe care oamenii se aşteptau să o întâlnească la el. Are părţile ei interesante. (Fusese oare destul de impersonal? Desigur, adevăratele sale motive trebuie să fie vizibile şi vina îi este înscrisă cu stropi de sudoare pe frunte.)

Scoase dintr-un buzunar interior foile rezumatului Schimbării de Realitate proiectate. Era chiar exemplarul care fusese trimis cu o lună înainte Consiliului Atottemporal. Datorită relaţiilor în care se afla cu Calculatorul Senior Twissell (chiar cu Twissell însuşi), Harlan nu avusese bătaie de cap cu obţinerea lui.

Harlan ezită o fracţiune de secundă înainte de a desface sulul şi de a-l lăsa să se aştearnă pe suprafaţa mesei, unde va fi luat de un câmp paramagnetic slab.

Pelicula moleculară care acoperea masa fusese atenuată, dar nu până la zero. Mişcarea braţului său îi surprinse privirea şi, timp de o clipă, reflectarea propriei sale feţe păru să-l privească grav de pe luciul mesei. Avea 32 de ani, însă părea mai în vârstă. N-avea nevoie să i-o spună nimeni. Poate că şi faţa lui prelungă şi sprâncenele întunecate îi dădeau acea expresie posomorâtă şi căutătura rece asociate în mintea tuturor Eternilor cu imaginea unui Tehnician. Putea fi însă şi propria lui conştientizare a faptului că era un Tehnician.

Apoi, aruncă materialul peste masă şi reveni la problemă.

— Eu nu sunt Sociolog, domnule. Voy zâmbi.

— Sună grozav. Când cineva începe prin a-şi declina competenţa într-un domeniu dat, înseamnă de obicei că aproape imediat va urma o părere anostă în acel domeniu.

— Nu, spuse Harlan, nu o părere. Doar o rugăminte. Să vă aruncaţi puţin ochii asupra acestui rezumat ca să vedeţi dacă nu aţi făcut o greşeală cât de mică, pe undeva.

Voy redeveni dintr-o dată grav.

— Sper că nu.

Harlan ţinea un braţ peste spătarul scaunului, celălalt pe un picior. Nu trebuia să-şi lase degetele nervoase să bată darabana. Nu trebuia să-şi muşte buzele. Nu trebuia să se exteriorizeze în nici un fel.

De când se schimbase întregul curs al vieţii sale, urmărise rezumatele Schimbărilor de Realitate proiectate în trecerea lor prin rotiţele mecanismelor administrative ale Consiliului Atottemporal. Ca Tehnician personal, special desemnat, al Calculatorului Senior Twissell, putea aranja aceasta printr-o uşoară încălcare a eticii profesionale. Mai ales de când atenţia lui Twissell era îndreptată din ce în ce mai mult asupra propriului său proiect copleşitor. (Nările lui Harlan se dilatară. Acum ştia câte ceva despre natura acelui proiect.)

Harlan nu avusese nici o garanţie că va găsi la timp ceea ce căuta. Când îşi aruncase pentru prima oară privirea pe Schimbarea de Realitate 2456-2781 proiectată, Numărul de serie V-5, înclinase pe jumătate să creadă că judecata sa era deformată de dorinţă, verificase şi reverificase ecuaţii şi relaţii o zi întreagă, luptându-se cu o puternică incertitudine amestecată cu o agitaţie crescândă şi cu o amară recunoştinţă că fusese învăţat măcar psihomatematica elementară.

Voy parcurse aceleaşi scheme perforate cu o privire pe jumătate nedumerită, pe jumătate îngrijorată.

— Mi se pare… Am spus mi se pare că totul este în ordine, spuse ei.

Harlan îi replică.

— Te voi trimite mai ales la problema caracteristicilor de curtare ale societăţii Realităţii curente din acest Secol. Este o chestiune de Sociologie şi cade, cred, în responsabilitatea dv. De aceea am aranjat să vă întâlnesc pe dv., la sosire, şi nu pe altcineva.

Voy se încruntă. Păstra încă un ton politicos, însă cu o nuanţă glacială.

— Observatorii din Secţia noastră sunt foarte competenţi. Am toate motivele să fiu sigur că cei care s-au ocupat de acest proiect ne-au adus datele necesare. Aveţi vreo dovadă în sens contrar?

— Deloc, Sociolog Voy. Accept datele lor. Ceea ce pun în discuţie este dezvoltarea lor. Nu aveţi, în acest punct, un complex tensorial alternativ, dacă datele în privinţa curtării sunt luate în consideraţie în mod adecvat?

Voy se uită lung, apoi pe faţă i se aşternu o expresie de uşurare.

— Desigur, Tehnician, desigur, însă trece într-o identitate. Există o curbă de dimensiuni reduse, care nu influenţează nici una din părţi. Sper că mă veţi ierta că folosesc un limbaj pitoresc în loc de expresii matematice precise.

— Apreciez asta, spuse Harlan sec. Nu sunt Calculator, după cum nu sunt nici Sociolog.

— Foarte bine, atunci. Complexul tensorial alternativ la care vă referiţi, sau bifurcarea drumurilor, cum s-ar spune, este nesemnificativ. Drumurile se unesc din nou într-unui singur. Nici nu a fost nevoie să-l menţionăm în recomandările noastre.

— Dacă asta vă e părerea, mă supun judecăţii dumneavoastră. Totuşi, mai rămâne problema S. M. N.

Sociologul tresări la auzul acestor iniţiale, aşa cum prevăzuse Harlan. S. M. N. însemna „Schimbarea Minimă Necesară”. Aici Tehnicianul era stăpân. Un Sociolog se poate considera mai presus de orice critică în orice ar implica analiza matematică a infinitelor Realităţi posibile în Timp, însă în materie de S. M. N. autoritatea supremă era Tehnicianul.

Calculul mecanic nu era suficient. Cel mai mare Computaplex elaborat vreodată, manevrat de cei mai inteligenţi şi experimentaţi calculatori Seniori existenţi, nu putea face mai mult decât să indice seriile în care o S. M. N. putea fi găsită, Apoi Tehnicianul, revăzând datele, era cel care hotăra un punct bine definit din acea serie. Un Tehnician bun greşea rar. Un tehnician de vârf nu greşea niciodată.

Harlan nu greşea niciodată.

— S. M. N. recomandată de Secţia dumneavoastră, spuse Harlan (vorbea pe un ton rece, egal, despărţind Limba Intertemporală Standard în silabe precise), implică producerea unui accident în spaţiu şi moartea imediată, în circumstanţe îngrozitoare, a douăsprezece sau mai multe persoane.

— Inevitabilă, spuse Voy, ridicând din umeri.

— Pe de altă parte, continuă Harlan, eu aş spune că S. M. N. poate fi redusă la simpla deplasare a unui recipient de pe un raft pe altul. Aici!

Degetul lui lung indica locul. Unghia arătătorului, bine îngrijită, făcu un semn aproape imperceptibil de-a lungul unui şir de perforaţii.

Voy cântărea lucrurile cu o intensitate dureroasă, dar tăcută.

Harlan spuse:

— Nu se schimbă acum lucrurile în privinţa bifurcaţiei dumitale neglijate? Nu este folosită acum bifurcaţia de mai mică probabilitate, transformându-se aproape în certitudine şi nu duc toate acestea la…

— … în principiu la R. M. D., şopti Voy.

— La exact Răspunsul Maxim Dorit, încheie Harlan.

Voy ridică privirea, expresia lui întunecată oscilând între necaz şi furie. Harlan observă absent că între incisivii lui superiori era un spaţiu care-i dădea un aspect de iepure, care contrasta cu forţa reţinută a vorbelor sale.

Voy spuse:

— Presupun că voi fi chemat de Consiliul Atottemporal.

— Nu cred. Din câte ştiu, Consiliul Atottemporal nu a aflat de această problemă. Cel puţin, proiectul schimbărilor de realitate mi-a fost înmânat fără nici un comentariu.

Nu explică cuvântul „înmânat” şi nici Voy nu ceru lămuriri.