Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Din când în când se lăsa să plonjeze într-o lume în care viaţa era viaţă şi moartea moarte. Unde un om lua hotărâri definitive, unde răul nu putea fi preîntâmpinat, nici binele favorizat, şi Bătălia de la Waterloo, odată pierdută, rămânea pierdută pentru totdeauna. Avea chiar un fragment de poezie, pe care-l preţuia, şi care spunea că o mână, după ce a scris, nu mai putea nicicând fi ademenită să şteargă.

Atunci îi era greu, suferea aproape un şoc când îşi întorcea gândurile la Eternitate, la un Univers în care Realitatea era ceva flexibil şi efemer, ceva ce oameni ca el puteau ţine în palmă şi modela, dându-i o formă mai potrivită.

Imaginea lui Moş Gerilă se destramă atunci când Hobbe Finge îi vorbi pe un ton energic şi sec.

— Poţi începe mâine, cu o analiză de rutină a Realităţii curente. Vreau să fie bună, temeinică şi la obiect. Nu se admite nici o scăpare. Prima diagramă spaţio-temporală va fi gata pentru tine mâine dimineaţă. Ai înţeles?

— Da, Calculator, spuse Harlan.

Îşi dădea seama, încă de pe acum, că el şi Calculatorul Asistent Hobbe Finge nu se vor înţelege, şi-i părea rău.

În dimineaţa următoare, primi diagrama, cu scheme perforate complicate ieşite din Computaplex. Folosi un convertizor de cod de buzunar pentru a le traduce în limba Intertemporală Standard, în grija sa de a nu face, de la bun început, nici cea mai mică greşeală. Desigur, ajunsese la stadiul în care putea citi perforaţiile direct.

Diagrama îi spunea unde şi cum, în lumea Secolului 482, putea să meargă şi unde nu putea; ce putea să facă şi ce nu putea; ce trebuia să evite cu orice preţ. Prezenţa lui trebuia să se manifeste numai în acele locuri şi timpuri unde nu punea primejdie Realitatea.

Secolul 482 nu era comod pentru el. Nu semăna cu căminul lui temporal, auster şi conformist. Era un Secol fără etică sau principii, aşa cum se obişnuise el să se gândească la ele. Era hedonist, materialist, mai mult decât matriarhat. Singurul Secol (verificase cu multă trudă în dosare) în care se dezvolta din plin naşterea ectogenică şi, în apogeul său, 40 la sută din femei „năşteau” prin simpla contribuţie, a ovarelor, cu un ovul fertilizat. Căsătoria se lega şi se dezlega prin consimţământ reciproc şi, din punct de vedere legal, nu însemna mai mult decât o înţelegere particulară, fără vreo legătură strânsă Convieţuirea în scopul de procreare era, desigur, diferenţiată cu grijă de funcţiile sociale ale căsătoriei şi se încheia pe principii pur eugenice.

Harlan gândea că această societate era bolnavă într-o sută de feluri şi dorea cu ardoare o Schimbare de Realitate. De mai multe ori îi veni în minte gândul că propria lui prezenţă în interiorul Secolului, ca om al altui timp, i-ar putea ramifica istoria. Dacă prezenţa lui inoportună ar fi putut fi făcută destul de perturbatoare, până la un anumit punct, o altă ramură a posibilităţii ar deveni reală, o ramură în care milioane de femei în căutarea plăcerii s-ar trezi transformate în mame adevărate, cu inimi adevărate. S-ar afla într-o altă realitate, cu toate amintirile aferente acesteia, incapabile de a şti, visa sau imagina că au fost vreodată alte fiinţe.

Din nefericire, pentru asta ar fi trebuit să iasă din limitele diagramei spaţio-temporale, ceea ce era inadmisibil. Şi chiar dacă s-ar fi putut, să păşeşti la întâmplare dincolo de graniţe ar fi însemnat Schimbarea Realităţii în multe feluri. Ar fi putut însemna înrăutăţirea ei. Numai o analiză atentă şi multe calcule puteau indica exact natura unei Schimbări de Realitate.

În aparenţă, indiferent de părerile sale proprii, Harlan rămânea un Observator, şi Observatorul ideal era doar un set de frânturi de nervi senzitivi-perceptivi conectaţi la un mecanism întocmitor de rapoarte. Între percepţie şi relatare nu trebuia să intervină nici un sentiment.

Rapoartele lui Harlan erau, din acest punct de vedere, perfecţiunea întruchipată.

Calculatorul Asistent Finge îl chemă la el după cel de-al doilea raport săptămânal.

— Te felicit, Observator, îi spuse cu o voce lipsită de căldură, pentru organizarea şi claritatea rapoartelor tale. Dar oare ce gândeşti cu adevărat?

Harlan se adăposti în spatele unei înfăţişări atât de inexpresive, încât parcă ar fi fost sculptată cu trudă într-un lemn din Secolul 95.

— Nu am păreri proprii în această problemă.

— Haide, haide. Vii din Secolul 95 şi ştim amândoi ce înseamnă asta. Cu siguranţă că acest Secol îţi displace.

Harlan ridică din umeri.

— Există vreun amănunt în rapoartele mele care vă face să credeţi că-mi displace?

Observaţia friza impertinenţa, iar darabana degetelor boante ale lui Finge îi arăta acest lucru.

— Răspunde-mi la întrebare, îl somă el.

Harlan se conformă. „Din punct de vedere sociologic, multe faţete ale Secolului reprezintă nişte extreme. Ultimele trei Schimbări de Realitate din vecinătatea lui temporală au accentuat acest lucru. În sfârşit, cred că situaţia trebuie îndreptată. Extremele nu sunt niciodată sănătoase.”

— Şi atunci ţi-ai dat osteneala să verifici Realităţile trecute ale Secolului.

— Ca Observator, trebuie să verific toate faptele pertinente.

Era o atitudine de distanţare. Harlan avea, desigur, dreptul şi datoria de a verifica aceste fapte. Finge ştia asta. Fiecare Secol era zguduit în mod continuu de Schimbările de Realitate. Nici o Observaţie, oricât de minuţioasă, nu-şi păstra valabilitatea mult timp fără re-verificări, Procedura standard în Eternitate era ca fiecare Secol să rămână într-o stare de Observaţie cronică. Şi pentru a face o observaţie corectă trebuie să poţi prezenta nu numai faptele Realităţii curente, ci şi pe cele ale relaţiilor cu Realităţile precedente.

Totuşi, lui Harlan îi era clar că Finge nu-i examina părerile de Observator numai din neplăcere. Ostilitatea lui era evidentă.

Cu altă ocazie, Finge îi spuse lui Harlan (năvălind în micul lui birou pentru a-i aduce vestea):

— Rapoartele tale fac o impresie foarte favorabilă Consiliului Atottemporal.

Harlan şovăi, nesigur, apoi murmură.

— Vă mulţumesc.

— Toţi sunt de părere că dai dovadă de un grad neobişnuit de clarviziune.

— Fac tot ce-mi stă în putinţă.

— L-ai cunoscut vreodată pe Calculatorul Senior Twissell? întrebă Finge pe neaşteptate.

— Calculatorul Twissell? Harlan făcu ochii mari. Nu domnule. De ce mă întrebaţi?

— Pare deosebit de interesat de rapoartele tale. Finge se îmbufnă şi schimbă subiectul. Mie mi se pare că ţi-ai elabora o filozofie proprie, un punct de vedere asupra istoriei.

Tentaţia era mare pentru Harlan. Orgoliul şi prudenţa se luptau în el şi cel dintâi câştigă.

— Am studiat Istoria Primitivă, domnule.

— Istoria Primitivă? La şcoală?

— Nu chiar, Calculator. Pe cont propriu. Este… pasiunea mea. E ca şi cum ai privi istoria încremenită, îngheţată! Poate fi studiată în amănunt, pe când Secolele Eternităţii sunt într-o permanentă schimbare.

Acest gând îl mai încălzi puţin.

— E ca şi cum am lua o serie de cadre dintr-o carte-film şi le-am studia pe fiecare în detaliu. Am vedea multe lucruri care ne-ar scăpa dacă am urmări doar filmul în derularea lui. Cred că asta mă ajută mult în munca mea.

Finge îl privi cu uimire, cu ochii mari şi plecă fără să mai spună un cuvânt.

Din când în când, după aceea, aducea vorba despre Istoria Primitivă şi asculta comentariile reţinute ale lui Harlan fără ca pe faţa lui plină să apară vreo expresie bine definită.