Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

— Ei bine, băiete, nu am spus că a fost favorabil. Am spus că era convenabil. De fapt, raportul lui Finge nu a fost favorabil A recomandat să fii îndepărtat de la toate îndatoririle legate de Schimbările de Realitate. A spus că nu este bine să fii păstrat în alt loc decât în Serviciul de întreţinere.

Harlan se înroşi.

— Şi care au fost motivele pentru care a afirmat asta domnule?

— Se pare că ai o pasiune, băiete. Te interesează Istoria Primitivă, nu?

Descria gesturi largi cu ţigara şi Harlan, uitând, în furia sa, să-şi controleze respiraţia, inhală un nor de fum şi tuşi neajutorat.

Twissell privi, binevoitor, accesul de tuse al tânărului Observator.

— Nu-i ăsta adevărul? Harlan începu:

— Calculatorul Finge nu are nici un drept…

— Haide, haide! Ţi-am spus ce scria în raport pentru că are legătură cu scopul pentru care am cea mai mare nevoie de tine. De fapt, raportul era confidenţial şi trebuie să uiţi că ţi-am spus ce conţine. Pentru totdeauna, băiete.

— Dar ce e rău în a te interesa Istoria Primitivă?

— Finge crede că interesul tău dovedeşte o puternică Dorinţă-de-Timp. Înţelegi, băiete?

Harlan înţelegea. Era imposibil să eviţi jargonul psihiatric, în special această frază. Se presupunea că fiecare membru al Eternităţii are o puternică tendinţă (şi cu atât mai puternică cu cât era suprimată, oficial, în toate manifestările sale) de a se reîntoarce, nu neapărat în Timpul lui, dar, cel puţin, într-un Timp definit. De a deveni o părticică dintr-un Secol, nu să rătăcească prin toate. Desigur însă că, la cea mai mare parte a Eternilor, această tendinţă rămânea ascunsă, la loc sigur, în inconştient.

— Nu cred că este cazul aici, spuse Harlan.

— Nici eu. De fapt, cred că pasiunea ta este interesantă şi valoroasă. Cum am spus, pentru asta am nevoie de tine. Vreau să înveţi un Novice, pe care ţi-l voi aduce, tot ce ştii şi tot ce poţi să afli despre Istoria Primitivă. Între timp, vei fi, de asemenea, Tehnicianul meu personal. Vei începe în câteva zile. Îţi surâde?

Dacă-i surâdea? Să ai permisiunea oficială să înveţi tot ce poţi despre zilele dinaintea Eternităţii? Să fii personal în legătură cu cel mai mare Etern? Chiar şi problema spinoasă a statutului de Tehnician părea mai uşor de suportat în aceste condiţii.

Prudenţa, însă, nu-l părăsi întru totul.

— Dacă este necesar, pentru binele Eternităţii, domnule…

— Pentru binele Eternităţii? strigă Calculatorul cu înfăţişare de spiriduş, brusc agitat.

Aruncă mucul de ţigară cu o asemenea energie încât lovi cel mai îndepărtat perete şi ricoşa într-o jerbă de scântei.

— Am nevoie de tine pentru existenţa Eternităţii.

Harlan se afla în Secolul 575 de câteva săptămâni când îl întâlni pe Brinsley Sheridan Cooper. Avusese timp să se familiarizeze cu noul său mediu şi cu antisepticitatea sticlei şi porţelanului. Învăţase să poarte însemnul de Tehnician cu mai puţină fereală şi să se abţină să înrăutăţească situaţia stând astfel încât emblema să fie îndreptată către un perete sau acoperită de interpunerea vreunui obiect pe care-l aducea.

Ceilalţi zâmbeau cu dispreţ când observau astfel de lucruri şi luau o atitudine şi mai rece, de parcă l-ar fi suspectat de o încercare de a le dobândi prietenia prin înşelăciune.

Calculatorul Senior Twissell îi aducea zilnic probleme noi Harlan le studia şi-şi redacta analizele sub formă de proiecte rescrise apoi de câte patru ori, ultima variantă fiind înmânată chiar şi aşa cu ezitări.

Twissell le lăuda, dădea din cap şi spunea: Bun, bun. Apoi ochii lui albaştri îl fulgerau şi zâmbetul i se îngusta în timp ce spunea:

— Voi testa această presupunere pe Computaplex.

Numea întotdeauna analizele „presupuneri”. Nu-i comunica niciodată lui Harlan rezultatul verificărilor pe Computaplex şi acesta nu îndrăznea să întrebe. Era descurajat că nu i se ceruse niciodată să-şi pună în practică analizele. Să însemne oare aceasta că nu era verificat, că alesese un articol greşit pentru declanşarea unei Schimbări de Realitate, că nu avea iscusinţa de a vedea Schimbarea Minimă Necesară în şirul indicat? (Doar mai târziu ajunse la gradul adecvat de sofisticare automat pe buze iniţialele S. M. N.)

Într-o zi, Twissell veni la el cu un băiat fâstâcit, care părea că de-abia îndrăzneşte să ridice privirea pentru a o întâlni pe a lui Harlan.

— Tehnician Harlan, acesta este Novicele B. S. Cooper. Harlan spuse, în mod automat, „Salut”!, îl cântări din ochi şi nu fu deloc impresionat. Băiatul era mai degrabă scund, cu părul negru, despărţit la mijloc de o cărare. Bărbia îi era îngustă, ochii de un căprui deschis nedefinit, urechile puţin cam mari, unghiile roase.

— El este băiatul pe care îl vei învăţa Istoria Primitivă

— Sfinte Timp, zise Harlan cu interesul brusc mărit. „Îmi pare bine!”

Aproape că şi uitase. Twissell reluă:

— Fixează cu el un program care să-ţi convină. Dacă vă puteţi întâlni două după-amieze pe săptămână, cred că este foarte bine. Foloseşte propria ta metodă de predare. Las asta la latitudinea ta. Dacă vei avea nevoie de filme, cărţi sau documente vechi, spune-mi şi, dacă există în Eternitate sau în orice parte accesibilă a Timpului, le vom obţine. Ce zici, băiete?

Luă o ţigară aprinsă, nu se ştie de unde (ca întotdeauna), şi aerul se umplu de fum. Harlan tuşi şi strâmbătura gurii Novicelui dovedea că ar fi făcut şi el la fel dacă ar fi îndrăznit.

După plecarea lui Twissell, Harlan zise:

— Ăăă, ia loc…

Ezită un moment, apoi adăugă hotărât:

— … fiule, ia loc, fiule. Biroul meu nu e grozav, dar e şi al tău de fiecare dată când suntem împreună.

Harlan era invadat de nerăbdare. Proiectul acesta era al lui ! Istoria Primitivă era ceva ce-i aparţinea lui.

Novicele ridică ochii (acum pentru prima oară) şi spuse, şovăind:

— Dumneavoastră sunteţi Tehnician.

O parte considerabilă din entuziasmul şi căldura lui Harlan pieri.

— Şi ce-i cu asta?

— Nimic, spuse Novicele. Doar…

— L-ai auzit pe Calculatorul Twissell spunându-mi Tehnician, nu-i aşa?

— Da, domnule.

— Crezi că a fost o greşeală? Ceva prea rău pentru a fi adevărat?

— Nu, domnule.

— Ai vreun defect de vorbire? îl întrebă Harlan cu brutalitate, şi făcând-o, simţi cum îl copleşeşte ruşinea.

Cooper se înroşi dureros.

— Nu vorbesc prea bine Intertemporala Standard.

— De ce? De cât timp eşti Novice?

— De mai puţin de un an, domnule.

— Un an? Dar câţi ani ai, Sfinte Timp?

— Douăzeci şi patru de fizio-ani, domnule. Harlan îl privi lung.

— Vrei să spui că te-au luat în Eternitate la douăzeci şi trei de ani?

— Da, domnule.

Harlan se aşeză şi-şi frecă mâinile. Asta pur şi simplu nu se făcea. Cincisprezece, şaisprezece ani era vârsta intrării în Eternitate. Ce însemna asta? Un nou fel de-al lui Twissell de a-l pune la încercare?

— la loc şi să începem. Numele complet şi domiciliul temporal.

Novicele se bâlbâi:

— Brinsley Sheridan Cooper din Secolul 78, domnule. Harlan se mai înmuie. Era aproape. Doar şaptesprezece

Secole în jos-Timp de propriul său cămin temporal. Aproape un vecin Temporal.

— Te interesează Istoria Primitivă?

— Calculatorul Twissell mi-a cerut s-o învăţ. Eu nu prea ştiu multe despre ea.