Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Erau personalul de serviciu de la Departamentul Transportului Intertemporal, în uniforme cenuşii cu epoleţi, cu o săgeată roşie cu două capete, pe un fond negru. Cu un echipament complicat de câmp de forţă verificau motoarele navelor şi gradele de hiperlibertate de-a lungul tunelelor. Aveau, după câte îşi închipuia Harlan, foarte puţine cunoştinţe teoretice despre ingineria temporală, dar era evident că aveau o vastă experienţă practică.

Ca Novice, Harlan nu învăţase prea multe în legătură cu întreţinerea. Sau, mai exact, nu dorise să înveţe. Novicii care nu corespundeau erau repartizaţi la întreţinere. „Profesia nespecializată” (cum o numeau, printr-un eufemism) îţi punea pecetea eşecului şi Novicele mediu evita automat subiectul.

Acuma, totuşi, pe când îi privea muncind în tăcere, îi păreau pricepuţi, relaxaţi, legitim fericiţi.

Şi de ce nu? Îi întreceau ca număr pe Specialişti, pe „adevăraţii Eterni”, cu zece la unu. Aveau o societate a lor, nivele de reşedinţă numai ale lor, plăceri şi distracţii numai ale lor. Munca lor era fixată la atâtea ore pe fizio-zi şi pentru ei nu existau presiuni sociale care să-i oblige să-şi lege şi activităţile din timpul liber de profesia lor. Aveau timp, aşa cum nici un Specialist nu avea, pe care să-l dedice literaturii şi dramatizărilor filmate aduse din diversele Realităţi.

Ei erau, la urma urmei, cei cu personalitatea cea mai întreagă. Şi viaţa Specialistului era cea hărţuită şi afectată, artificială în comparaţie cu cea paşnică şi simplă din serviciul întreţinere.

Întreţinerea era temelia Eternităţii. Ce ciudat că un fapt atât de evident nu-l frapase până acum. Ei supravegheau importul de hrană şi apă din Timp şi îndepărtarea deşeurilor, funcţionarea centralelor energetice. Menţineau în mişcare tot mecanismul Eternităţii, puneau totul pe roate. Dacă toţi Specialiştii ar fi dispărut pe loc, întreţinerea putea asigura supravieţuirea Eternităţii pe timp nelimitat. Dar dacă ar fi fost să dispară serviciul întreţinere, Specialiştii ar fi trebuit să părăsească Eternitatea în câteva zile, sau să moară de o moarte lamentabilă.

Resimţeau oare oamenii din întreţinere pierderea căminelor lor temporale sau vieţile lor fără familie, fără soţie şi copii? Era siguranţa în faţa sărăciei, bolilor şi Schimbărilor de Realitate o compensare suficientă? Le erau vreodată cerute părerile în vreo problemă importantă? Harlan simţea în el ceva din focul reformatorului social.

Calculatorul Senior Twissell îi întrerupse firul gândurilor intrând aproape în fugă, arătând şi mai preocupat decât cu o oră înainte, când plecase, lăsându-i pe cei de la întreţinere să lucreze.

Harlan gândi: „Cum de mai rezistă? E doar bătrân”.

Twissell se uită la el cu privirea rapidă şi ageră a unei păsări, în timp ce lucrătorii se îndreptau automat, plini de o atenţie respectuoasă.

— Cum e cu tunelurile? întrebă.

Unul din oameni îi răspunse:

— Nimic în neregulă, domnule. Drumurile sunt libere, câmpurile permeabile.

— Aţi verificat tot?

— Da, domnule. În sus-Timp, atât cât merg staţiile Departamentului.

— Atunci, plecaţi!

Insistenţa bruscă a concedierii era evidentă. Se înclinară respectuos, se întoarseră şi se grăbiră să dispară.

Harlan era singur cu Twissell lângă tunelurile navelor. Twissell se întoarse către el.

— Tu rămâi aici. Te rog. Harlan clătină din cap.

— Trebuie să vin.

— Înţelege-mă. Dacă mie mi se întâmplă ceva, tu o să ştii cum să-l găseşti pe Cooper. Dar dacă ţi se întâmplă ţie, ce aş mai putea eu face, sau orice alt Etern, sau orice combinaţie de Eterni?

Harlan scutură din nou din cap. Twissell îşi luă o ţigară.

— Sennor bănuieşte. M-a căutat de mai multe ori în ultimele două fizio-zile. Vrea să ştie de ce stau retras. Când va afla că am ordonat o revizie completă a mecanismelor din tunelurile navelor… Trebuie să plec acum, Harlan. Nu mai pot întârzia.

— Nu vreau să te întârzii. Sunt gata.

— Insişti să vii?

— Dacă nu este nici o barieră, nu-i nici un pericol. Şi chiar dacă ar fi, eu m-am lovit deja de ea şi m-am întors. De ce te temi, Calculator?

— Nu vreau nici un risc inutil.

— Atunci, unde ţi-e logica? Să zicem că merg cu tine. Dacă Eternitatea mai există şi după ce plecăm, înseamnă că cercul mai poate fi încă închis. Înseamnă că vom supravieţui. Dacă e hotărârea greşită, atunci Eternitatea va trece în nefiinţă, ceea ce se va întâmpla oricum şi dacă nu merg, pentru că, fără Noÿs, nu mişc un deget ca să-l aduc înapoi pe Cooper. Jur.

— Ţi-o aduc eu înapoi.

— Dacă e atât de simplu şi de sigur, atunci nu se va întâmpla nimic dacă merg şi eu.

Twissell era cuprins de torturile ezitării. Spuse, aspru:

— Bine, atunci vino!

Şi Eternitatea supravieţui.

Privirea bântuită a lui Twissell nu dispăru nici după ce intrară în navă. Scruta cifrele care alergau pe cadranul temporometrului. Până şi demultiplicatorul care măsura Kilosecolele, şi pe care lucrătorii îl porniseră special pentru acest drum, scotea câte un clinchet la intervale regulate.

— Nu ar fi trebuit să vii. Harlan ridică din umeri.

— De ce nu?

— Mă tulburi. Fără vreun motiv anume. O veche superstiţie de-a mea. Mă face să fiu nervos.

Îşi împreună mâinile, încleştându-le puternic.

— Nu te înţeleg, spuse Harlan.

Twissell părea dornic să vorbească întruna, ca pentru a exorciza un demon al minţii sale.

— Fii atent, poate c-o să-ţi dai seama. Tu eşti expertul în Primitiv. Cât timp a existat omul în Primitiv?

— Zece mii de Secole. Cincisprezece mii, poate.

— Da. Începând ca un fel de creatură primitivă, semănând cu o maimuţă, şi sfârşind ca Homo Sapiens, nu?

— Asta ştie toată lumea. Da.

— Atunci toată lumea ştie şi că evoluţia face paşii mari. 15.000 de Secole de la maimuţă la Homo Sapiens!

— Şi?

— Şi eu sunt dintr-unul din Secolele 30.000…

(Harlan nu se putu stăpâni să tresară. Nu ştiuse niciodată care era căminul temporal al lui Twissell şi nici nu auzise ca altcineva să ştie.)

— Sunt dintr-unul din Secolele 30.000, reluă Twissell, şi tu eşti din Secolul 95. Timpul dintre căminele noastre temporale înseamnă de două ori existenţa completă a omului în Primitiv şi, totuşi, ce mare diferenţă este între noi? M-am născut cu patru dinţi mai puţin decât tine şi fără apendice. Deosebirile fiziologice cam astea ar fi. Metabolismul nostru este aproape acelaşi. Deosebirea cea mai importantă este că organismul tău poate sintetiza nucleul steroid şi al meu nu, aşa că hrana mea trebuie să conţină colesterol şi a ta nu. Eu am putut să procreez cu o femeie din 575. Uite ce puţine deosebiri în Timp prezintă specia noastră.

Harlan nu era prea impresionat. Nu-şi pusese niciodată întrebări în legătură cu identitatea fundamentală a omului de-a lungul Secolelor. Era unul din acele lucruri cu care trăiai şi pe care le luai ca atare.

— S-au văzut cazuri de specii care au rămas neschimbate milioane de Secole.

— Dar nu multe. Un lucru este cert: încetarea evoluţiei umane pare să coincidă cu înfiinţarea Eternităţii. Doar o coincidenţă? lată o problemă care nu este luată în discuţie, decât pe ici, pe colo, de câte unul ca Sennor, şi eu nu am fost niciodată un Sennor. N-am crezut că are vreun rost să faci speculaţii. Dacă ceva nu putea fi verificat de un Computaplex, n-avea nici un sens să ia din timpul unui Calculator. Şi totuşi, când eram tânăr, adesea m-am gândit…