Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Din nou un bubuit cu timbru de aramă zgudui încăperea subterană, făcându-i pe oamenii aflați acolo să-și încordeze atenția.

Veter luă mâna lui Mwen și o așeză pe o manetă rotundă, care strălucea ca un ochi de granat. Mwen Mas se supuse împingând-o până la refuz. Acum toată puterea Pământului, întreaga energie primită de la 1.760 de puternice electrocentrale fu proiectată spre ecuator, spre muntele acesta înalt de 5.000 de metri. Vîrful său fu încins de o aureolă multicoloră care se concentra și se avântă brusc în văzduh, ca o suliță în zbor vertical, străpungând adâncurile tăriei. Această aureolă avea deasupra ei o coloană subțire aidoma unei trombe și pe care un fel de negură albăstruie, de o intensă luminozitate, urca în spirală.

Radiația dirijată străpungea atmosfera pământului, formând pentru recepția și emisia stațiunilor exterioare un canal permanent ce ținea loc de fir. Acolo, la o înălțime de 36.000 de kilometri deasupra Pământului, era suspendat un satelit diurn [38] Mișcarea diurnă a unui corp ceresc (satelit, în cazul nostru) e mișcarea pe care o executa acest corp în 24 de ore, în jurul planetei sale (n.r.). , o mare stațiune ce se rotea în jurul planetei în decurs de o zi, în planul ecuatorial și astfel rămânea ca fixată deasupra muntelui Kenia din Africa Orientală, punctul ales pentru comunicarea permanentă cu stațiunile exterioare. Un alt satelit se rotea la o înălțime de 57.000 de kilometri, străbătând polii pe meridian și corn uni când cu Observatorul de emisie-recepție din Tibet.

Acolo existau mult mai bune condiții de formare a canalului de transmisiune; în schimb, lipsea posibilitatea unei legături permanente. Cei doi mari sateliți mai erau legați și de câteva stațiuni automate situate în jurul Pământului.

Panoul îngust din dreapta se stinse: canalul energetic ajunsese până la stația de recepție a satelitului. Ecranul irizat, încadrat în aur, se lumină și el. În centrul său, apăru o siluetă mărită în mod bizar. Deveni mai clară și zâmbi cu o gură enormă. Pe ecran crescu ca un uriaș din povești Gur Gan, unul dintre observatorii de pe satelitul diurn. Cu un semn voios din cap, întinse o mână. lungă de trei metri și conecta toată rețeaua stațiunilor exterioare ale planetei noastre. Unite cu ajutorul energiei trimise de Pământ, ele formau acum un singur circuit. Ochii sensibili ai aparatelor de recepție se îndreptau spre toate colțurile Universului. Steaua roșie și puțin luminoasă din constelația Monoceros, de pe ale cărei planete se auzise de curând un apel, putea fi mai bine fixată de pe satelitul „57”; de aceea, Gur Gan stabilise legătura cu acest satelit. Contactul invizibil dintre Pământ și un alt corp ceresc putea fi menținut doar trei sferturi de oră. Nu trebuia pierdută nici o clipă din acest timp atât de prețios.

La un semn al lui Dar Veter, Veda Kong păși pe un disc metalic din fața ecranului, care răspândea o lucire albastră. O cascadă puternică de raze nevăzute, căzând de sus, accentua și mai mult nuanțele tenului ei bronzat. Mașinile electronice care traduceau conferința Vedei în limba Marelui Cerc se puseră fără zgomot în funcțiune. Peste treisprezece ani aparatele de recepție de pe planeta stelei purpurii vor înregistra vibrațiile emise cu ajutorul unor simboluri cunoscute tuturora, iar mașinile electronice de tradus vor transforma acele simboluri în sunetele graiului viu, dacă un astfel de grai există acolo.

„Păcat numai — se gândi Dar Veter — că ființele acestea depărtate nu vor putea auzi glasul sonor și dulce al acestei pământene, nu vor putea prinde modulațiile lui. Cine știe cum or fi construite urechile lor! Multe feluri de auz sunt posibile! Numai văzul — slujit pretutindeni de acea parte a vibrațiilor electromagnetice ce străbat atmosfera — e aproape identic în întregul Univers, și de aceea dânșii o vor putea vedea pe Veda, atât de fermecătoare în emotia ei…”

Fără să-și ia ochii de la urechea micuță a Vedei, pe jumătate acoperită de o șuviță de păr, Dar Veter începu să-i asculte conferința.

În termeni laconici, limpezi și preciși, Veda Kong evocă principalele etape ale istoriei umane. Trecu foarte rapid peste vechile epoci în care omenirea fusese sfâșiată de antagonismele economice și ideologice și care erau grupate sub numele general de ELD: Era Lumii Dezunite. Pe oamenii din epoca Marelui Cerc însă nu-i preocupa acum enumerarea războaielor distrugătoare, a suferințelor cumplite și a unor așa ziși mari dregători, de care erau pline străvechile manuale de istorie rămase din Antichitate, din Secolele de întuneric sau din Era Capitalismului. Cu mult mai importantă era istoria plină de contradicții a dezvoltării forțelor de producție, o dată cu formarea ideilor, artelor, cunoștințelor și cu lupta spirituală pentru crearea Omului și a Umanității, urmărirea apariției noilor concepții despre lume și relații sociale, despre datoria, drepturile și fericirea omului, căci toate acestea au făcut să răsară și să înflorească peste întreaga planetă puternicul copac al societății comuniste.

În ultimul veac al E.L.D., veac numit al Sciziunii, oamenii și-au dat în sfârșit seama că toate nenorocirile li se trag din lipsa de organizare socială, dintr-o orânduire haotică, vestigiu al epocilor de sălbăticie; au înțeles că toată puterea omenirii, întreg viitorul ei este în muncă, în sforțările unite ale milioanelor de oameni izbăviți de asuprire, în știință și în reorganizarea științifică a vieții. Lumea pricepuse acum legile fundamentala ale dezvoltării societății, cursul dialectic contradictoriu al istoriei, ca și necesitatea unei discipline sociale mai severe, cu atât mai necesara cu cit populația planetei sporea necontenit.

Lupta dintre ideile cele vechi și cele noi s-a ascuțit mai cu seamă în secolul Sciziunii, când lumea întreagă s-a împărțit în două tabere: de o parte, statele cele vechi, capitaliste, de partea cealaltă, statele cele noi, socialiste, cu orânduiri economice deosebite. Tocmai atunci au fost descoperite și cele dintâi forme ale energiei atomice și îndărătnicia apărătorilor lumii celei vechi a fost cât pe aci să împingă omenirea întreagă pe calea celei mai cumplite catastrofe.

Dar orânduirea socială cea nouă nu putea să nu iasă victorioasă, deși această victorie a fost cu mult intârziată din cauza marii înapoieri în domeniul formării conștiinței sociale. Transformarea societății umane pe baza concepțiilor comuniste nu se putea înfăptui fără o modificare radicală a economiei, cu dispariția mizeriei, a foamei și a muncii grele, istovitoare. Dar această modificare a economiei cerea o conducere foarte complexă a producției și a repartiției bunurilor și era cu neputință fără o educare temeinică a conștiinței sociale a fiecărui om.

Comunismul nu s-a extins de îndată la toate popoarele și în toate țările. Smulgerea din rădăcină a vrajbei și, mai cu seamă, a minciunii acumulate prin propaganda dușmănoasă în cursul luptei ideologice, purtate în secolul Sciziunii, a necesitat sforțări uriașe. Pe calea dezvoltării noilor relații dintre oameni s-au săvârșit și destule greșeli. Ici-colo, aveau loc dezordini stârnite de adepții înapoiați ai vechiului, care, în ignoranța lor, încercau să găsească în trecut soluții ușoare pentru a rezolva marile dificultăți din calea omenirii.

Dar organizarea cea nouă a vieții s-a extins necontenit și inevitabil peste întregul pământ, și astfel popoarele și rasele cele mai diferite au format până la urmă o singură familie strâns unită și înțeleaptă.