Ivan Efremov - Nebuloasa din Andromeda

Mwen Mas râse, atât de sincer și prietenos, încât Dar Veter simți crescând în el sentimentul de simpatie față de acest om.

— Lămpile de memorizat! Rețelele noastre de memorizat, coridoare de lungimi kilometrice alcătuite din miliarde de celule! Dar m-am lăsat prins de discuție, adăugă el, și încă n-am lămurit un lucru important. Cînd a vorbit pentru prima oară Ross 614?

— Acum cincizeci și doi de ani. De atunci au învățat limba Marelui Cerc. De noi nu-i despart decât patru parseci. Conferința Vedei o vor recepționa peste treisprezece ani.

— Ce urmează?

— După conferință, trecem pe recepție. Vom primi informații prin Cerc. de la vechii noștri prieteni.

— Din 61 Lebăda?

— Da, sigur. Sau poate și de la cei din 107 Ophiuchus, ca să folosesc terminologia din vechime, care-ți place atât de mult…

În încăpere intră un om îmbrăcat cu aceleași veșminte argintii ale membrilor Consiliului Astronautic, ca și adjunctul lui Dar Veter. Mic de statură, vioi, cu nasul coroiat, atrăgea simpatiile prin agerimea privirii ochilor săi negri ca murele. Noul venit își mângâie capul rotund și pleșuv.

— Numele meu este Iunii Ant, spuse cu un glas înalt și strident, adresându-se, probabil, lui Mwen Mas.

Africanul îl salută cu respect. Directorii mașinilor mnemotehnice întreceau pe oricine în erudiție. Ei erau cei ce hotărau care anume informație primită merita să fie imortalizată prin înregistrarea la mașinile de memorizat și care să fie dirijată pe linia informației generale sau spre palatele de creație.

— Încă unul dintre brevani, mormăi Iunii Ant strângând mâna lui Mwen Mas.

— Cum ați zis? întrebă acesta.

— E o născocire de a mea, în limba latină. Am botezat astfel pe toți cei care lucrează la stațiunile exterioare, pe piloții flotei siderale, pe tehnicienii uzinelor de motoare astronautice, oameni care n-au o viață prea lungă… Și noi tot din categoria lor facem parte. Nu vom trăi decât cel mult jumătate din durata normală a vieții. Ce să-i faci. În schimb, este atât de interesant! Dar unde-i Veda?

— Spunea că vine mai devreme…, începu Dar Veter, dar cuvintele lui fură acoperite de acord uri muzicale de alertă, care răsunară îndată după țăcănitul sonor al ceasului sideral.

— Apel general, transmis pentru întreg Pământul î Către toate centrele energetice, către toate uzinele, transporturile în rețea și stațiile de radio. Peste o jumătate de oră trebuie să se sisteze distribuirea energiei și să fie acumulată în condensatoare de mare capacitate, pentru a străpunge atmosfera printr-un canal de radiație dirijată. Emisiunea va absorbi 43 % din energia terestră. Recepția, numai pentru menținerea canalului, opt la sută, lămuri Dar Veter.

— Chiar așa mi-am și închipuit acest lucru, spuse Mwen Mas dând din cap.

Deodată, în ochii săi se citi o vie admirație. Veter se întoarse. Neobservată până acum, lângă o coloană luminiscentă și străvezie, stătea în picioare Veda Kong. îmbrăcase pentru conferință toaleta care împodobea cel mai bine o femeie, veșmânt creat în urmă cu mii de ani, în epoca culturii cretane.

Greul coc al părului ei platinat, strâns deasupra cefei, lăsa degajat gâtul robust și zvelt. Umerii netezi erau descoperiți, iar pieptul susținut de un corsaj foarte răscroit dintr-o țesătură azurie. Fusta larga și scurtă, brodată cu flori albastre, pe un fond argintiu, lăsa să sc vadă picioarele goale și bronzate, încălțate cu pantof iori vișinii. Pe gâtul gingaș, nestemate mari, de aceeași culoare — faanti de pe Venus — montate cu voită simplitate pe un lanț de aur, strălucea viu, asortându-se de minune cu obrajii și urechile ei împurpurate de emoție.

Mwen Mas, care o vedea pentru prima oară pe celebra istoriciană, o examina cu admirație fățișă.

Veda își înălță privirea îngrijorată spre Dar Veter.

— Ești bine, răspunse el la întrebarea mută a frumoasei sale prietene.

— Am vorbit de multe ori în public, dar nu în felul acesta, spuse Veda Kong.

— Consiliul, o încuraja Veter, urmează tradiția. Difuzarea informațiilor interplanetare este întotdeauna încredințată unor femei frumoase. Ele dau astfel o imagine despre simțul estetic al pământenilor.

— Consiliul nu s-a înșelat în alegerea lui! exclamă Mwen Mas.

Veda aruncă africanului o privire pătrunzătoare:

— Ești necăsătorit? întrebă ea încet și, primind răspunsul afirmativ al lui Mwen Mas, râse.

— Voiai să stăm de vorbă, se întoarse ea către Dar Veter.

Ieșiră pe o largă terasă circulară, iar Veda își întinse cu plăcere obrazul vântului răcoritor dinspre mare.

Directorul stațiunilor exterioare îi împărtăși intenția pe care o avea să participe la săpături, spunând totodată că șovăie în alegerea dintre a 38-a expediție astrală, exploatările submarine din Antartica și arheologie.

— Nu, doar la expediția astrală să nu te gândești! exclamă Veda, și Dar Veter simți că făcuse o gafă. Prins de propriile sale frământări, atinsese fără să vrea un punct sensibil din sufletul Vedei.

Melodia acordurilor avertizoare îi veni în ajutor:

N-a mai rămas decât o jumătate de oră până la conectarea cu Cercul! Să mergem.

O luă pe Veda Kong de mână. însoțiți de ceilalți, coborâră pe scara mobilă într-o subterană adâncă — o încăpere cubică, săpată în stâncă.

Pretutindeni se vedeau aparate. Panourile mate ale zidurilor negre, brăzdate de fâșii de cristal, păreau de catifea. Luminițe aurii, verzi, albastre și portocalii luminau slab scalele, semnele și cifrele. Vîrfurile ca de smarald ale acelor tremurau pe semicercurile întunecate, de parcă înșiși pereții aceștia largi fremătau într-o încordată așteptare.

Cîteva fotolii, o masă mare de abanos, iar deasupra acesteia un uriaș ecran emisferic, cu reflexe irizate, într-o ramă de aur masiv.

Veter făcu un semn, invitându-l pe Mwen Mas să vină lângă el, iar celorlalți le arătă înaltele fotolii negre. Africanul se apropie ținându-și respirația și călcând ușor, așa cum umblau odinioară strămoșii lui prin savanele pârjolite de soare, furișându-se spre fiarele feroce. De aici, din această inexpugnabilă grotă de piatră se va deschide îndată o fereastră spre întinderile nemărginite ale Cosmosului, și oamenii vor arunca o punte care să le îngăduie să schimbe cu frații lor din alte lumi gânduri și cunoștințe. În clipa de față, omenirea era reprezentată în fața Universului de micul lor grup formali din cinci inși. De mâine, cel căruia i se vor încredința pârghiile acestei legături, va fi el, Mwen Mas. Africanul simți că-l trec fiorii. Poate că abia în clipa aceasta înțelese ce uriașă răspundere luase asupră-i atunci când își dăduse Consiliului consimțământul. Și când îl văzu pe fostul director cum mînuia fără grabă comenzile, privirea lui exprimă un entuziasm asemănător aceluia care strălucea în ochii tânărului adjunct al lui Dar Veter.

Se auzi un dangăt puternic și amenințător, produs parcă de un bloc de aramă. Veter se întoarse repede și mută din loc o manetă lungă. Dangătul amuți, și Veda Kong văzu un panou îngust de pe peretele din dreapta luminându-se pe toată înălțimea încăperii. Peretele parcă ar fi dispărut în infinit, cedându-și locul contururilor fantomatice ale unui vârf de munte piramidal, încununat de un uriaș cerc de piatră. Mai jos de căciula aceasta colosală de lavă solidificată, se vedeau pe alocuri pete orbitoare de zăpadă.

Mwen Mas recunoscu muntele Kenia, al doilea ca înălțime din Africa.