Stanislaw Lem - Ciberiada

— Oho! De bună seamă, pe Murdas îl chinuiește vreun coșmar, numai de nu s-ar răzbuna pe noi!

Într-o noapte, după o zi deosebit de grea, căci regele tocmai se îndeletnicea cu născocirea de noi decorații pe care avea de gând să și le confere, visă că unchiul său, Cenander, profitând de întuneric, se strecurase în capitală, într-o mantie neagră, și umbla pe străzi în căutarea unor adepți cu care să urzească un complot groaznic. Din pivnițe ieșeau șiruri de figuri mascate, atât de multe și atâta de hotărâte în a-l ucide, încât Murdas începu să tremure, și de frică se trezi. Era ziuă și soarele aurea- norișorii albi de pe cer. Regele își zise: „Aș! Fleacuri! Am visat!” și se apucă să proiecteze alte medalii și decorații; cele născocite cu o zi înainte îi fuseseră agățate pe terase și balcoane. Când, după o altă zi de trudă, se culcă, numai ce ațipi că-i apăru din nou în vis complotul antiregal în toată desfășurarea lui. Lucrurile s-au petrecut așa: când Murdas se trezise din coșmarul său, nu se trezise de-a binelea; centrul orașului în care se aciuase acel vis antistatal, nu se deșteptase defel ci se chinuia mai departe în chingile viselor urâte, iar regele, trezit oarecum, nu știa nimic din toate astea. Intre timp, o mare parte a persoanei sale, și anume vechiul centru al orașului, nedându-și seama că unchiul complotist și mașinațiile lui sunt numai niște închipuiri, rămăsese mai departe sub apăsarea coșmarului. În această a doua noapte, Murdas văzu în vis cum unchiul se dă de ceasul morții strigându-și rudele. Apărură cu toatele, până la una, scârțâind post-mortem din încheieturi. Chiar și acelea cărora le lipseau cele mai importante părți ridicară săbiile împotriva conducătorului de drept! Era o mișcare nemaipomenită. Mulțimi de siluete mascate scandau în șoaptă lozinci de îndemn la răscoală; prin pivnițe și văgăuni se coseau steagurile negre ale conjurației, peste tot se fierbeau otrăvuri, se ascuțeau topoare, se meștereau fire de sârmă veninoase și cu toții se pregăteau pentru răfuiala generală cu Murdas, pe care nu-l iubea nimeni. Regele fu iarăși copleșit de spaimă. Se trezi tremurând tot și vru să cheme, prin Poarta de Aur a Gurii Regale, toate armatele sale în ajutor, ca să împrăștie pe răsculați cu săbiile, dar îndată își dădu seama că asta nu folosește la nimic. Armata nu poate intra în visul lui și deci nu poate distruge complotul care se pregătea acolo. Încercă, o vreme, printr-o sforțare a voinței, să trezească cele patru mile pătrate ale ființei sale, care visau întruna despre complot, căci în stare de veghe nu-i apărea nici un complot, ci numai atunci când îl dobora somnul.

Dar dacă rămânea treaz, nu avea acces la sectoarele răsculate și nu era de mirare, căci realitatea nu poate pătrunde în străfundurile visului; așa ceva ar sta numai în puterea altui vis. Regele își dădu seama că, în această situație, cel mai bine ar fi să adoarmă și să viseze un contravis. Nu unul oarecare, se înțelege, ci unul monarhist, cu steagurile desfășurate, devotat lui. Cu un asemenea vis regal, concentrat în jurul tronului, va izbuti să sfărâme coșmarul uzurpator.

Zis și făcut, dar Murdas nu putut adormi de frică; începu atunci să numere în gând pietrele, până ce obosi și ațipi. În clipa aceea văzu că visul cu unchiul său nu numai că s-a consolidat în cartierul central, dar a început să clădească și arsenale pline cu bombe puternice și mine distrugătoare. În schimb el, deși se străduia din răsputeri, abia putu să încropească la repezeală a companie de cavaleri, înarmată numai cu capace de crătiți. „Degeaba, își zise — n-am izbutit, trebuie să reiau totul de la capăt!” Hotărî să se trezească. Îi fu destul de greu, dar, în sfârșit, se trezi de-a binelea și atunci îl cuprinse o teribilă bănuială. Oare s-a trezit cu adevărat sau s-a cufundat acum în alt somn? Cum să se descurce în această situație? Visează sau nu visează? Iată întrebarea! Să presupunem că nu visează, simțindu-se sigur pe situație, pentru că în realitate nu există nici un complot. N-ar fi rău! Atunci celălalt vis, cel regicid o să se desfășoare până ce, la trezire, Maiestatea Sa o să-și recapete cuvenita liniște. Foarte bine. Dar dacă visează niște contravise, închipuindu-și că se află într-o trezie liniștită, în timp ce această presupusă trezie este în realitate numai un alt vis, vecin cu celălalt, în care apare unchiul? Atunci se poate ajunge la catastrofă, căci în orice clipă banda de regicizi blestemați, în frunte cu nesuferitul de Cenander, poate pătrunde dintr-un vis în celălalt, pe care la luat drept stare de trezie, și să-i ia tronul și viața!

„Desigur — se gândi el mai departe — asta se va întâmpla numai în vis, dar dacă complotul va cuprinde întregul meu eu, dacă se va întinde în el de la munți până la oceane, atunci e nenorocire, pentru că nu voi putea să mă mai trezesc niciodată. Și ce se va întâmpla? Voi rămâne pentru totdeauna rupt de realitate și unchiul va face cu mine ce va pofti. Mă va tortura și mă va umili. Ca să nu mai vorbesc de mătuși! Le știu eu bine! N-or să mă ierte, orice-ar fi. Așa sunt ele, adică au fost, dar, de fapt, iarăși sunt, în acest vis groaznic! La urma urmei, ce să mai vorbim despre vis? Visul există numai acolo unde există și realitatea la care poți să te întorci. Însă acolo unde nu există (dar cum o să mă-ntorc, dacă ei vor izbuti să mă țină mereu în stare de vis?), unde nu există nimic în afară de vis, acolo visul este singura realitate, deci starea de trezie. Groaznic! Și toate, firește din pricina acestui fatal surplus de personalitate, datorită acestei expansiuni a spiritului. Asta-mi trebuia!”

Disperat, văzând că e gata să se piardă, întrezări salvarea doar într-o neîntârziată concentrare a minții.

Trebuie să acționez negreșit ca și cum aș visa — își zise. Trebuie să visez mulțimi de supuși, plini de dragoste și entuziasm, detașamente devotate până la sacrificiu, gata să piară cu numele meu pe buze, armament de tot felul. Bine ar fi să născocesc și vreo armă minune, căci în vis totul e posibil: să zicem, vreun procedeu de înșelare a rudelor, niște tunuri antiunchi sau ceva în genul acesta. Așa voi fi pregătit pentru orice surpriză și dacă se va dezlănțui complotul, târându-mă pe nesimțite dintr-un vis în altul, îl voi face praf dintr-o lovitură!”

Situația era cât se poate de complicată. Regele Murdas oftă din toate aleile și piețele făpturii sale și se apucă de treabă, adică adormi. În vis urmau să-i apară, rânduri-rânduri, regimente de oțel, cu generali bătrâni în frunte, și mulțimi entuziaste, în sunete de trâmbiți și alăute, dar nu apăru decât un șurub mititel. Nimic altceva, numai un șurubel obișnuit abia licărind ca un tăciune gata-gata să se stingă. Ce să facă cu el? Se, gândi în fel și chip. Neliniștit începu să-i crească în inimă, se preschimbă în teamă, apoi în groază. Înspăimântat, se plesni peste frunte:

„Bine, dar tăciune… rimează cu mortăciune!”

Așadar, acesta era simbolul căderii, al descompunerii și morții. Deci banda rudelor se apropie sigur, pe ascuns, în tăcere, prin tunelele săpate în celălalt vis, ca să ajungă la visul lui, iar el dintr-o clipă într-alta o să se prăvălească în abisul trădător, căscat sub vis! Așadar sfârșitul e aproape! Moartea!. Distrugerea! Dar de unde? Din ce parte?

Se aprinseră zece mii din clădirile personale, se cutremurară substațiile Maiestății Sale, încărcate de decorații și încinse cu eșarfele Mărilor Cruci. Distincțiile sunau măsurat în vântul nopții, în tactul luptei regelui Murdas cu simbolul căderii apărut în vis. În sfârșit, îl învinse și acesta dispăru cu totul, de parcă nici n-ar fi fost. Regele încercă să-și dea seama în ce situație se află. În stare de trezie sau în alt vis? Parcă era treaz, dar poți să fii sigur? De altfel, s-ar putea ca visul cu unchiul să se fi sfârșit și atunci orice griji sunt inutile. Dar cum să afle asta? Nu există altă cale decât să trimită în recunoaștere niște vise-spioni, care să se prefacă că fac parte din rândurile răsculaților și să străbată fără întrerupere întreaga sa persoană atotputernică. Dar asta înseamnă că niciodată de-acum încolo regele-spirit să nu mai știe ce e liniștea, căci mereu va trebui să fie pregătit să facă față vreunui complot tăinuit undeva într-un ungher al uriașei sale individualități! Nu, pe mai departe nu-i rămâne, așadar, decât să întărească visele supuse, fidele, să meșterească în vis scrisori omagiale și delegații numeroase, luminate de spiritul loialității, să atace cu visurile toate coclaurile, întunecimile și văgăunile ființei sale, pentru ca nici o conspirație, nici un unchi să nu se poată ascunde în ele nici măcar pentru o clipă! Îl și învăluise plăcutul foșnet al steagurilor. De unchi nici urmă, de rude nici pomeneală. Îl înconjură numai fidelitatea, aducându-i nesfârșite omagii de recunoștință, se auzi clinchetul decorațiilor proaspăt turnate în aur, văzu eram zboară scântei de sub dălțile artiștilor care îi sculptează monumentele. Sufletul i se înveseli văzând broderiile cm steme, covoarele scoase la ferestre și tunurile pregătite pentru salvele de salut, pe trompetiști ducând la gură trâmbițele de aramă. Dar când privi mai cu luare-aminte la toate, văzu că ceva nu era tocmai în regulă. Monumente existau, nimic de zis, dar nu-i prea semănau; în privirea lor piezișă era parcă ceva din figura unchiului. Eram și steaguri foșnitoare, nici vorbă, dar aveau o panglică mică, abia vizibilă, aproape neagră; dacă nu era neagră, atunci era murdară, în orice caz, de un alb murdar. Și asta ce-o mai fi însemnând? Nu cumva niște aluzii?