Ivan Efremov: Cor Serpentis (Inima Şarpelui)

Automatele de observație fiziologică arătară că organismele celor ce dormeau se găsesc în stare normală. Atunci comandantul liberă cîmpul magnetic de protecție în jurul încăperilor locuite ale navei. Peste plăcile mate ale peretelui din stînga fugiră linii roșii: undele gazelor din tuburile așezate dea lungul său.

Încruntînduse ușor, Tey Eron întrebă pe comandant:

— Gata?

Mutt Ang dădu dîn cap. Cei trei astronauți de serviciu se lăsară tăcuți în fotolii, fixinduși trupul cu ajutorul unor perne pneumatice. După ce fu închisă ultima cataramă, fiecare scoase din cutia așezată pe brațul stîng al fotoliului cîte o seringă specială gata de întrebuințare.

— Așadar, pentru încă o sută cincizeci de ani de viață pămîntească! spuse Kary Ram apropiind aparatul de injecție de brațul său dezgolit.

Mutt Ang îl privi cercetător. Ochii tînărului străluceau de un surîs șăgalnic, propriu omului sănătos și perfect echilibrat. Comandantul așteptă pînă ce tovarășii săi se lăsară pe spate în fotolii și, închizînd ochii, își pierdură cunoștința. Atunci mișcă niște butoane de pe o cutiuță așezată lîngă genunchiul său. Fără nici un zgomot și implacabil ca însăși soarta, se lăsară din tavan masivele calote de metal. Cu o clipă mai înainte, Mutt Ang pornise roboții mecanici care dirijau pulsația și cîmpul magnetic de protecție. Sub calotă, în lumina slabă a unui bec albăstrui, comandantul citi indicațiile aparatelor de control și abia după aceea își provocă somnul…

Nava interastrală ieșise din cea dea patra pulsație. Acum steaua enigmatica — ținta călătoriei — crescuse pe ecranele părții din dreapra, nordice, pînă la dimensiunile Soarelui văzut de pe Mercur.

Astrul colosal (din clasa rară a stelelor «întunecate», de carbon) era supus unui studiu amănunțit. «Tellur» înainta cu o viteză mai mică decît cea a luminii și se afla la mai puțin de patru parseci fie gigantica stea întunecată KNT 8008, ce abia se putea zări de pe Pămint, chiar cu ajutorul celor mai puternice telescoape. Asemenea stele — diametrul lor era egal cu 150–170 de diametre ale Soarelui — se caracterizau printro abundență de carbon în atmosfera lor. La o temperatură de douătrei mii de grade, atomii de carbon se uneau în niște moleculelanț [12] Molecule legate între ele, formînd lanțuri de molecule și macromolecule. (n.r.) alcătuite din cîte trei atomi fiecare. Conținînd asemenea molecule, atmosfera stelei reținea radiația părții ultraviolete a spectrului, și astfel lumina gigantului era foarte slabă în comparație cu dimensiunile sale.

În schimb, în centrul giganților de carbon temperatura ajungea pînă la o sută de milioane de grade, dînd astfel naștere unor colosali generatori de neutroni, în care elementele ușoare se transformau în elemente grele și chiar în transuraniene — cum ar fi californiu, ba chiar și în rossiu, cel mai greu dintre elemente, cu greutatea atomică 401, creat cu patru secole în urmă. Savanții erau de părere că, pe drept cuvînt, aștrii de carbon puteau fi numiți uzine de elemente grete, întrucît le risipeau în spațiu în urma unor explozii periodice. Îmbogățirea întregii compoziții chimice a Galaxiei noastre are loc tocmai prin această activitate a întunecaților giganți de carbon.

Cosmonava pulsativă a dat, în sfîrșit, posibilitate omenirii să studieze de la o mică distanță astrul de carbon pentru a înțelege natura proceselor de transformare a materiei din interiorul acestuia; cheia acestor procese încă nu fusese găsită de fizicienii de pe Pămînt.

Echipajul navei interastrale se trezi, și fiecare dintre membrii lui își începu cercetările, datorită cărora pentru cei rămași pe Pămînt avea să fie ca și mort vreme de șapte sute de ani. Nava părea că se mișcă acum foarte încet, dar o înaintare mai rapidă nici nu era necesară.

«Tellur» zbura cu o ușoară deviere spre sud de astrul de carbon, pentru ași feri de radiațiile acestuia ecranul locatorului. Și astfel oglinda neagra a aparatului rămînea mereu întunecată vreme de saptămîni, luni și ani de zile.

«Tellur» — sau, cum era trecut în registrul flotei siderale a Pămîntului: I.F. - 1 (ZET — 685), prima cosmonavă de cîmp invers sau cea dea șase sute optzeci și cincea din numărul total al navelor interastrale — nu era atît de mare ca navele de cursă lungă care circulau cu o viteză mai mică decît cea a luminii. La construirea lor se renunțase doar de puțină vreme — de la inventarea cosmonavelor pulsative. Acele uriașe nave de cursă lungă duceau cu sine un echipaj ce ajungea pînă la două sute de persoane, iar generațiile care se succedau pe bord făceau posibilă cercetarea unor considerabile distanțe ale spațiului interastral.

De fiecare dată, la întoarcerea cosmonavelor de cursă lungă își făceau apariția pe Pămînt cîteva zeci de oameni veniți dintro altă vreme — reprezentanți ai unui trecut îndepărtat. Și, cu toate că nivelul dezvoltării lor era excelent, acestor ființe revenite din trecut noile timpuri li se păreau stranii, și adesea pe acești cutreierători ai cosmosului ajungea săi fure din rîndurile celorlalți o adîncă melancolie sau un dor de izolare.

Acum. cosmonavele pulsative îi vor duce pe oameni și mai departe. Și, în scurt timp, după măsurătoarea acestor cosmonauți, se vor ivi și în societatea omenească Mathusalemi, a căror vîrstă va număra milenii. Cei cărora le va reveni să plece spre celelalte galaxii se vor întoarce pe planeta lor natală după trecerea a milioane de ani. Iată ce se dovedise a fi «cealaltă față», reversul curselor lungi prin Cosmos, obstacolul pe care natura îl ridicase cu perfidie în calea fiului său cuprins de neastîmpăr. Echipajele noilor cosmonave numărau doar cîte opt oameni. Acestor exploratori ai nețărmuritului Cosmos și, totodată, ai viitorului lea fost interzis (revocînduse dispozițiile anterioare, pozitive) să aibă copii în timpul călătoriei [13] Pe semne din pricina vitezelor extraordinar de mari cu care zburau astronavele și a răstimpurilor extrem de scurte în care astronautii nu se aflau în pulsație. (n.r.) .

Și cu toate că «Tellur» avea dimensiuni mai reduse decît predecesorii săi, el reprezenta, totuși, o navă uriașă, în interiorul căreia echipajul, puțin numeros, se simțea în largul său.

Revenirea la realitate după un somn îndelungat aduse, ca de obicei, un aflux de energie. Echipajul cosmonavei — alcătuit în majoritate din tineri — își petrecea timpul în sala de gimnastică.

Inventau exerciții dintre cele mai grele, dansuri fanteziste sau făceau tot felul de acrobații complicate în colțul antigravitațional al sălii, cu ajutorul unor centuri de respingere și al unor inele prinse de mîini și picioare. Astronavigatorilor le plăcea să înoate în marele bazin cu apă ionizată, fosforescentă, care păstra minunata culoare azurie a leagănului popoarelor lumii — Mediterana…

Kary Ram își scosese haina de lucru și se avîntă spre bazin, dar un glas vesel îl opri locului:

— Kary, ajutămă! Fără dumneata nu pot să fac această flexiune.

Chimsta Taina Dan, o fată înaltă, îmbrăcată cu o tunică scurtă dintro țesătură verzuie, strălucitoare, în ton cu ochii ei, era cea mai tînără și cea mai veselă membră a expediției. Nu odată liniștitul Kary fusese indignat de firea ei repezită. Dar în ceea ce privește dansul, el îl plăcea tînărului tot atît de mult ca și Tainei, ce părea a fi o dănțuitoare înnăscută.

Veni la ea surîzînd.

Din stînga, de pe înălțimea trambulinei care vibra deasupra apei din bazin, Afra Devi — biologul cosmonavei — îl strigă pe Tey Eron. Înainte de a sări în apă, Afra pornise a-și strînge sub caschetă valurile părului negru cu rellexe albăstrii. Călcînd cu băgare de seamă pe placa de masă plastică, arcuită, ajutorul de comandant veni în dreptul fetei șiși apropie de spatele ei brațul puternic, musculos. Săltînd în ritmul mișcărilor trambulinei, Afra se lăsă pe spate și se sprijini de acel reazem de nădejde. O clipă trupurile lor bronzate încremeniră. Cu o mișcare abia perteptibilă, tînăra femeie își îndoi și mai mult trupul, tăcu o rotație completă pe după brațul ajutorului de comandant și imediat, evoluind ca întrun dans aerian, zburară amîndoi în apă.