Roger Zelazny - Nemuritorul

— Asta-i regula, aşa am stabilit-o acum vreo şaisprezece sau şaptesprezece ani. Desigur, o asemenea situaţie încă nu a apărut până în clipa de faţă…

— Înţeleg. Vrei să spui că el e foaarte puternic.

— O, e invincibil. Asta-i partea nostimă. Ceremonia n-ar mai face doi bani dacă s-ar putea termina altfel. Eu le spun oamenilor mei întreaga poveste, înainte de luptă, după care ei vin să asiste ca martori. Prin aceasta, se reafirmă credinţa lor în destin şi strânsa mea legătură cu căile sale.

Hasan îmi aruncă o privire scurtă.

— Ce vrea să spună ăsta, Karagee?

— Soarta luptei e pecetluită, am zis eu.

— Dimpotrivă, mă contrazise Moreby. Nu este şi nici nu trebuie să fie. Exista cândva o zicală pe această planetă, în legătură eu un sport din vechime: Niciodată să nu pariezi împotriva blestemaţilor de yankei, că-ţi pierzi banii. Omul Mort nu poate fi bătut, deoarece s-a născut cu o multitudine de calităţi naturale, asupra cărora am contribuit şi eu, într-o măsură considerabilă. El a mâncat — la propriu — mulţi campioni, ceea ce înseamnă, desigur, că puterea lui este egală cu a tuturor acestora. Oricine l-a citit pe Frazer ştie asta.

Căscă, acoperindu-şi gura cu un baston confecţionat din pene.

— Acum trebuie să mă duc la locul petrecerii, ca să supraveghez ornarea sălii cu crengi de stejar. Hotărâţi cine va lupta din partea voastră, în această seară, când ne vom revedea cu toţii. Bună ziua!

— Rupe-ţi-ai gâtul!

El zâmbi si ieşi din cocioabă.

Am convocat o adunare.

— Okay, am spus, au un Tip Fierbinte, un ciudat pe nume Omul Mort, presupus a fi foarte robust. Intenţionez să mă lupt cu el deseară. Se zice că dacă-l bat, suntem liberi, însă eu nu mă încred în cuvântul lui Moreby. Ca urmare, trebuie să ne facem un plan de fugă, altfel vom fi serviţi la frigare. Phil, îţi mai aminteşti drumul spre Voios?

— Cred că da. E mult de-atunci… Dar unde ne aflăm acum, cu exactitate?

— Dacă asta vă poate fi de vreun ajutor, anunţă Myshtigo, de lângă fereastră, vă spun că văd o luminiscenţă. În limba voastră, nu aveţi un cuvânt echivalent pentru această culoare, însă ea se află în direcţia aceea. (Arătă cu mâna). E o culoare pe care, în mod normal, o văd în apropierea materialelor radioactive, atunci când atmosfera din jur este suficient de densă. Se întinde pe o suprafaţă destul de mare.

M-am dus la fereastră şi m-am uitat în direcţia cu pricina.

— Acela ar putea fi Locul Fierbinte, am zis eu. Şi clacă-i aşa, înseamnă că ne-au cărat mai departe, înspre coastă, ceea ce e foarte bine. Era cineva în stare conştientă când ne-au adus aici?

Nimeni nu răspunse.

— Perfect. In cazul acesta, vom acţiona bazându-ne pe presupunerea că acolo se află, într-adevăr, Locul Fierbinte şi că suntem foarte aproape de el. Şoseaua spre Volos trebuie să fie deci în spate, în direcţia aceea — am spus, arătând cu mâna. Întrucât soarele străluceşte de partea asta a colibei, iar acum este după-amiază, îndreptaţi-vă în direcţia cealaltă — deci contrară apusului — după ce atingeţi şoseaua. S-ar putea să nu fie mai mult de 25 de kilometri distanţă.

— Ne vor urmări, zise Dos Santos.

— Mai sunt şi cai pe-aici, interveni Hasan.

— Poftim?!?

— În susul drumului, pe o păşune. Mai devreme erau vreo trei, lângă un gard. Acum se află în spatele clădirii. Poate că-s mai mulţi. Oricum, nu păreau să fie nişte cai puternici.

— Ştie toată lumea să călărească? am întrebat eu.

— N-am încălecat niciodată un cal, răspunse Myshtigo, însă am călărit pe un thrid, care e ceva similar.

Toţi ceilalţi dădură din cap, afirmativ.

— Atunci, pe deseară, le-am urat eu. Urcaţi-vă şi câte doi pe-un cal, dacă trebuie. Dacă sunt mai mulţi cai, eliberaţi-i şi alungaţi-i pe cei în plus. În timp ce localnicii vor privi cum eu mă bat cu Omul Mort, voi vă veţi strecura spre păşune. Puneţi mâna pe orice armă puteţi şi încercaţi să vă croiţi drum spre cai. Tu, Phil, îi duci la Makrynitsa şi spui peste tot numele de Korones. Cei de-acolo vă vor primi şi-adăposti.

— Îmi pare rău, se împotrivi Dos Santos, dar planul nu e bun.

— Dacă ai tu unul mai bun, să-l auzim, i-am cerut.

— În primul rând, zise el, nu ne putem baza pe domnul Graber. În timp ce voi eraţi inconştienţi, dumnealui avea mari dureri şi era foarte slăbit. George crede că a avut un atac de inimă în decursul sau la scurt timp după lupta noastră cu membrii tribului Kouretes. Dacă se-ntâmplă ceva cu el, suntem pierduţi. Prin urmare, avem nevoie de tine să ne scoţi de-aici, în caz că reuşim să ne eliberăm. Pe domnul Graber nu ne putem baza. În al doilea rând, nu eşti singurul om în stare să lupte cu un pericol ieşit din comun. De înfrângerea Omului Mort se va ocupa Hasan.

— Nu-i pot cere aşa ceva, am spus cu. Chiar dacă învinge, în acel moment va fi probabil separat de noi; şi fără îndoială că vor sări cu toţii asupra lui. După toate probabilităţile, asta-l va costa viaţa. Nu uitaţi că l-aţi angajat să ucidă, nu să moară pentru voi.

— Am să mă lupt cu el, Karagee, spuse Hasan.

— Nu eşti obligat.

— Dar vreau!

— Cum te mai simţi acum, Phil? am întrebat eu.

— Bine, mult mai bine. Cred că n-a fost decât un deranjament la stomac. Nu vă faceţi griji.

— Te simţi capabil să ajungi călare până la Makrynitsa?

— Fără glumă, îmi va fi mai uşor călare, decât pe jos. Eu, practic, m-am născut pe cal. Tu ţi-aduci aminte…

— Să-şi amintească? întrebă Dos Santos. Ce vreţi să spuneţi cu asta, domnule Graber? Cum şi-ar putea Conrad aminti…

— …De faimoasa lucrare Balade ecvestre , a lui Phil? interveni, grăbită, Perucă Roşie. Ce-ai de gând, Conrad?

— Îţi mulţumesc, aici eu sunt mai mare, am răspuns. Ordinele le dau eu şi am hotărât să mă lupt cu vampirul.

— Într-o situaţie ca asta, cred c-ar trebui să fim ceva mai democratici în privinţa hotărârilor de viaţă şi de moarte, obiectă ea. Tu te-ai născut în ţara asta şi indiferent cât de bună ar fi memoria lui Phil, vei reuşi mai uşor să ne scoţi repede de aici. Nu tu îi dai ordin lui Hasan să moară, nu tu îl abandonezi. El se oferă voluntar.

— Îl voi ucide pe Omul Mort, spuse Hasan, după care vă ajung din urmă. Ştiu cum să mă ascund de oameni. Am să merg pe-acelaşi traseu cu voi.

— E afacerea mea, am zis eu.

— Atunci, dacă nu putem cădea de acord, să lăsăm ca soarta să hotărască lucrurile, propuse Hasan. Să dăm cu banul!

— Foarte bine. Ne-au luat şi banii, pe lângă arme?

— Am eu ceva mărunţiş, spuse Ellen.

— Atunci dă cu banul!

Aruncă moneda în aer.

— Cap, am rostit, în timp ce moneda cădea spre duşumea.

— Pajură, răspunse ea.

— Nu-l atinge!

Dar era pajură, într-adevăr. Capul se afla pe cealaltă parte.

— În regulă, Hasan. tu eşti fericitul ales, am mormăit. Tocmai ai câştigat trusa eroului-în-devenire-graţie-propriilor-forţe, cu monstru cu tot.

— Aşa a fost scris, zise el, dând din umeri.

Se aşeză apoi cu spatele la perete, scoase un briceag subţire din tocul sandalei stângi şi începu să-şi taie unghiile. Întotdeauna fusese un ucigaş grijuliu cu aspectul său exterior. Curăţenia, am impresia, merge alături de magia neagră — sau, oricum, cam pe-acolo…

Pe când soarele cobora încet Ia asfinţit, Moreby veni iarăşi la noi, aducând după sine o ceată de Kouretes înarmaţi cu săbii.