Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Ce s-a întâmplat cu Vampirii?

— Se pare că şi lor le-a mers bine.

Vala zâmbi.

— Exista o regiune, continuă Thurl, pe care noi toţi o evitam. Ca să se ferească de lumina soarelui, Vampirii aveau nevoie de un sistem de peşteri, de copaci, de orice. Când au apărut norii, nu s-au mai temut de soare. Au început să călătorească tot mai departe de locaşurile lor. Nu ştim mai mult decât atât.

— Trebuie să-i întrebăm pe Demoni.

— Voi, Oamenii-Maşină, vorbiţi cu Demonii? — Lui Thurl nu părea să-i placă ideea.

— Ei îşi au propriile companii. Dar ştiu unde a murit cineva. Mai mult ca sigur, ei cunosc locurile unde vânează Vampirii şi cele în care se ascund în timpul zilei.

— Demonii acţionează numai noaptea. Eu n-aş şti cum să vorbesc cu ei.

— S-a făcut! — Vala încerca să-şi amintească, dar mintea nu-i funcţiona prea bine. Oboseala îşi spunea cuvântul. — S-a făcut. Când apare o nouă religie, sau un vechi preot moare, există un rit de succesiune pentru noul şaman. Demonii trebuie să cunoască şi să accepte ritualurile cerute de cel mort.

Taurul aproba din cap. Demonii erau nevoiţi să ducă la bun sfârşit ceremoniile funerare ale oricărei religii, cu limite evidente.

— Cum aşa?

— Trebuie să li se atragă atenţia. Trebuie curtaţi. Merge orice în sensul ăsta, mai ales că sunt timizi. De fapt, şi ăsta este un test. Un nou preot nu va fi luat în serios până nu are de-a face cu Demonii.

Taurul fluieră uimit.

— Să fie curtaţi?

— Semenii mei au venit aici ca negustori, Thurl. Demonii au ceva ce ne dorim şi noi: cunoaştere. Ce le-ai putea oferi în schimb? Mai nimic. Ei stăpânesc lumea, Arcada şi totul, şi nu trebuie decât să fie întrebaţi.

— Curtaţi. — Uriaşul scrâşni din dinţi. — Cum?

Ce auzise şi ea? Poveşti spuse noaptea; nu prea multe, din punctul de vedere al negocierilor. Dar îi văzuse şi vorbise cu ei.

— Demonii lucrează la ferma din umbră, de sub aglomerarea de clădiri plutitoare, departe, spre babord. Noi îi plătim cu unelte, iar Constructorii Oraşului le acordă privilegiile Bibliotecii. Vor negocia pentru informaţii.

— Dar noi nu ştim nimic.

— Aproape adevărat.

— Ce altceva le-am putea noi da? insistă Thurl. Oh, Valavirgillin, asta-i de-a dreptul cumplit!

— Ce?

Thurl făcu semn cu mâna spre zona din faţa lui. Acolo, se vedeau aproape o sută de cadavre de Vampiri, toţi căzuţi aproape de zid, şi cam cincizeci de Giganţi ai Ierbii, împrăştiaţi de la limita de bătaie a arbaletelor până la iarba necosită.

Beedj examina un cadavru mai mic. Remarcase că este privit şi îi ridicase capul, pentru ca Vala să-i vadă faţa. Era Himapertharee, din echipajul lui Anthrantillin.

Un fior îi parcurse şira spinării. Thurl avea dreptate.

— Demonii trebuie să se hrănească, spuse ea. Mai mult decât atât, dacă aceste mii de cadavre sunt lăsate să putrezească, ar putea izbucni o epidemie. Toţi vor da vina pe Demoni. Trebuie să vină să cureţe.

— Dar de ce ar asculta ei de mine?

Vala îşi clătină capul, pe care îl simţea ca umplut cu bumbac.

— Şi ce facem după ce aflăm unde este lăcaşul Vampirilor? Îi atacăm noi?

— Demonii s-ar putea să ne spună, de asemenea…

Thurl o rupse la fugă. Vala îl văzu pe Beedj agitându-şi braţele şi ţinând… ce? Chiar în acea clipă, tocmai îl zdruncina violent, apoi îl aruncă cât colo, iar el alergă în direcţia opusă. „Lucrul” se chirci şi rămase nemişcat, dar Beedj continua să urle.

Era un Vampir viu.

— Thurl, strigă Beedj, îmi pare rău. Era viu, rănit în şold de un glonţ. Am crezut că putem să vorbim cu el, să-l examinăm… orice… dar… dar… miasma!

— Calmează-te, Beedj! A degajat mirosul brusc? Tu l-ai atacat şi el s-a apărat?

— Vrei să spui, ca o băşină? Uneori controlată, alteori nu?… Thurl, nu sunt sigur.

— Continuă-ţi patrularea!

Sabia lui Beedj reteză cu violenţă un smoc de iarbă. Thurl înaintă mai departe alături de Vala, care între timp, mai meditase.

— Trebuie să laşi o delegaţie printre morţi. Un cort, câţiva din oamenii tăi…

— O să-i găsim dimineaţa supţi de măruntaie!

— Ba nu, eu cred că vor fi în siguranţă la noapte şi mâine noapte. Vampirii au vânat deja în zona asta şi îşi miros propriii morţi. Chiar şi aşa îţi recomand să-i înarmezi pe oameni şi, mmm, să trimiţi atât bărbaţi, cât şi femei.

— Valavirgillin…

— Vă cunosc obiceiurile, dar, dacă Vampirii cântă, mai bine să se împerecheze între ei.

Trebuia să spună ea toate astea? Cu siguranţă că n-ar fi vorbit astfel în faţa altui gigant.

Taurul fornăi, dar…

— Da, da, iar ceea ce Thurl nu vede nu se întâmplă. Aşa să fie! Căpetenia îi făcu semn lui Beedj, apoi se întoarse din nou către Vala:

— Ni se va alătura şi Comerţul de Perspectivă?

— Noi va trebui să vă sprijinim. La nevoie, două specii pot vorbi mai tare decât una. Comerţul de Perspectivă vă poate ajuta în multe probleme, dar nu în asta . Oamenii lui şi-au scurs majoritatea combustibilului în ştergare.

— Atunci, trei specii. Mulţi Culegători au murit în noaptea precedentă. Ei vor aştepta cu noi. Ar trebui să fim mai mulţi? Cred că Vampirii şi-au întins vânătoarea şi printre Roşii.

— Merită o încercare.

Beedj ajunsese lângă ei. Thurl începu să vorbească mai repede decât putea să urmărească Vala. Celălalt încercă să argumenteze, dar, în cele din urmă, acceptă.

— Va trebui să dormim în timpul zilei, spuse Vala.

Trupul ei striga după somn.

Ceva o strânse de încheietura mâinii.

— Şefa?

Vala se trezi tresărind. Căscatul ei intenţionase să fie un ţipăt. Se întoarse pe o parte şi se ridică — nu era decât Kaywerbrimmis.

— Şefa, ce ţi-a spus Taurul?

Era încă ameţită. Ar fi avut nevoie să bea ceva şi să facă o baie sau să… oare acele răpăieli aparţineau ploii? Atunci, străfulgerările şi bubuiturile erau cu siguranţă trăsnete.

Înainte de a se culca, se dezbrăcase de hainele murdare. Ieşi direct de sub pături şi din caroseria vehiculului în ploaia rece. Kay o privea din cabina tunului cum dansa sub şuvoaiele de apă.

Consecinţe. Comercianţii nu se împerechează. Ei împărtăşesc rishathra cu speciile pe care le întâlnesc, dar împerecherea este altceva. Nu poţi lăsa gravidă o parteneră de afaceri şi nu te poţi angaja în jocuri sexuale dominante, şi nici să te îndrăgosteşti.

Când te aflai însă în ţinuturi îndepărtate, printre hominizi stranii, era imposibil totuşi să-ţi eviţi semenii în mod deliberat.

Vala îi făcu semn şi-i strigă.

— Spală-te cu mine. Cât e ceasul?

— Suntem pe înserat. Am dormit cu toţii foarte mult. — Kay se dezbrăcă şi el de haine cu gesturi repezi, ca şi cum ar fi vrut să se elibereze de o povară. — Cred că am avea nevoie de timpul ăsta ca să ne înarmăm împotriva Vampirilor.

— Atunci, s-o facem. Cum se mai simte Barok?

— Nu ştiu.

Băură împreună, se spălară şi se uscară reciproc şi se asigurară încă o dată că pot rezista tentaţiei de a se împerechea.

În cele din urmă, ploaia se opri. Ultima rafală se pierdea pe întinsul miriştii. Frânturi de cer de un albastru marin se arătau prin spărturile norilor agitaţi de vânt, iar, la un moment dat, se zări şi o linie îngustă, verticală, de segmente alb-albastre.

Vala oftă. Nu mai văzuse Arcada de patru rotaţii.