George Martin: Regii nisipurilor

Reconstrucţia mergea bine. Dar în timp ce examina lucrările prin ochelarii cu lupe, privirea i se opri asupra chipului de pe zid. Tresări.

Se dădu îndărăt, clipi, trase o înghiţitură zdravănă de vin şi privi din nou.

Chipul cioplit era chipul lui. Dar arăta altfel, total schimonosit. Avea obrajii buhăiţi şi porcini, iar surâsul se preschimbase într-un rânjet hâd. Părea incredibil de hain.

Iritat, Kress dădu ocol bazinului pentru a controla celelalte castele. Fiecare înfăţişa o imagine uşor diferită dar, în ultimă instanţă, toate erau la fel.

Portocaliii renunţaseră la majoritatea detaliilor, dar rezultatul rămânea tot monstruos şi primitiv: o gură de brută şi ochi tâmpi.

Roşii îi conferiseră un soi de zâmbet satanic, spasmodic. Colţurile gurii păreau să joace în mod straniu, dizgraţios.

Albii, preferaţii lui, ciopliseră un zeu crud şi idiot.

Turbat de mânie, Simon Kress împroşcă în odaie cu vinul rămas în pahar.

— Îndrăzniţi, scrâşni el printre dinţi. N-am să vă mai dau de mâncare o săptămână, ticăloşilor… (Vocea îi deveni stridentă.) Vă-nvăţ eu minte!

Ştia ce să facă. Ieşi iute din cameră şi reveni după câteva clipe cu o spadă veche de fier. Avea un metru lungime şi vârful încă ascuţit. Kress zâmbi, se înălţă pe vârfuri şi trase în lături capacul bazinului, atât cât să-şi poată vârî braţul în colţul de deşert pe care-l descoperise. Aplecându-se, împunse cu spada castelul alb aflat dedesubt. Răsuci lama, mişcând-o înainte şi înapoi, doborând turnuri şi creneluri şi ziduri. Nisipul şi piatra se năruiră peste mobilii care alergau de colo-colo. Cu o smucitură a mâinii, rase caricatura insolentă, jignitoare, pe care i-o făcuseră regii de nisip. Apoi potrivi vârful spadei deasupra gurii negre ce ducea spre sălaşul burţii şi împinse cu toată puterea. Auzi un sunet moale, lichid, şi întâmpină rezistenţă. Toţi mobilii se cutremurară şi căzură. Mulţumit, Kress trase lama afară.

Vreme de-o clipă stătu să privească, întrebându-se dacă nu omorâse burta. Vârful spadei era umed şi lipicios. Dar în cele din urmă regii de nisip începură din nou să se mişte. Se mişcau anemic, încet, dar se mişcau.

Dădu să pună capacul la loc şi să treacă la următorul castel, când simţi că-i umbla ceva pe mână.

Scoase un ţipăt şi scăpă spada, scuturându-şi violent braţul. Regele de nisip căzu pe mochetă. Îl strivi sub talpă şi continuă să răsucească piciorul mult timp după ce ştiu că era mort. Când îl călcase îl auzise plesnind. Apoi, tremurând, se grăbi să astupe bazinul şi se repezi în baie. Îşi controlă tot trupul şi stătu îndelung sub duş. Îmbrăcămintea o băgă în apă clocotită.

Ceva mai târziu, după câteva pahare de vin rece, reveni în salon. Se simţea niţel ruşinat de spaima pe care i-o trăsese regele de nisip. Dar n-avea de gând să mai ridice capacul bazinului.

De acum înainte, capacul va rămâne închis. Permanent. Totuşi, trebuia să-i pedepsească şi pe ceilalţi.

Kress decise să-şi lubrifieze procesele mintale cu încă un pahar de vin. După ce-l isprăvi, îi veni inspiraţia. Se apropie surâzător de bazin şi modifică puţin reglajul dispozitivului de umiditate.

Când adormi pe canapea, cu paharul de vin în mână, castelele de nisip se dizolvau lent în ploaie.

Îl treziră lovituri mânioase în uşa de la intrare.

Se ridică ameţit, cu capul vuind. Mahmureala de după vin e cea mai păcătoasă dintre toate, îşi spuse. Cu paşi împleticiţi, se îndreptă spre vestibul.

În faţa uşii stătea Cath m'Lane.

— Monstrule, hohoti ea. Avea faţa umflată, roşie şi udă de lacrimi. Am plâns toată noaptea, fii blestemat! Dar s-a terminat, Simon, s-a terminat.

— Mai încet, bombăni el. Sunt mahmur.

Cath înjură, îl îmbrânci în lături şi dădu buzna în casă. De după un colţ îşi făcu apariţia măcelarul, intrigat de zgomot. Femeia îl scuipă şi se năpusti ăn salon, urmată de Kress care abia îşi târa picioarele.

— Stai, făcu el, unde te… doar n-ai…

Încremeni, brusc îngrozit. Cath m'Lane avea în mâna stângă un baros.

— Nu, bolborosi el.

Cath se duse direct la bazinul regilor de nisip.

— Ţii chiar atât de mult la drăgălaşii ăştia, Simon? Atunci n-ai decât să trăieşti cu ei.

— Cath! răcni Kress.

Apucând barosul cu ambele mâini, femeia izbi din răsputeri în peretele bazinului. Sunetul loviturii îi răsună lui Kress drept în creştetul capului şi-i smulse un geamăt tânguitor. Dar plasticul rezistă.

Cath lovi din nou cu barosul. De data aceasta se auzi o pârâitură şi în perete apăru un păienjeniş de linii subţiri.

Kress se aruncă asupra ei în momentul în care femeia îşi lua avânt pentru a treia lovitură. Căzură amândoi, rostogolindu-se pe mochetă. Cath scăpă barosul şi încercă să-l sugrume, dar Kress îşi smuci capul şi-o muşcă de braţ, până la sînge. Se ridicară clătinându-se, gâfâind.

— Ar trebui să-ţi vezi mutra, Simon, îi spuse ea cu ură. Îţi picură sânge din gură. Arăţi ca unul din animalele tale. Cum ţi se pare gustul?

— Ieşi afară, scrâşni el. Dădu cu ochii de spada care-i căzuse din mână în ajun şi se grăbi s-o înşface. Ieşi afară, repetă, vânturând arma ca să-şi sublinieze cuvintele. Să nu-ndrăzneşti să te mai apropii de bazin.

Ea îi râse în nas.

— N-ai tu curajul ăsta, zise. Se aplecă să ridice barosul.

Kress scoase un urlet şi se repezi la ea. Până să-şi dea bine seama ce se întâmplă, lama de metal pătrunsese adânc în abdomenul femeii. Cath m'Lane se uită năucă la el, apoi la spadă. Kress se trase îndărăt şi începu să scâncească.

— N-am vrut… voiam doar să…

Cath m’Lane era spintecată, însângerată, moartă, dar nu se îndura încă să cadă.

— Monstrule, izbuti să rostească, deşi avea gura plină de sânge. Apoi se răsuci, oribil, cu spadu în ea şi, cu ultimele puteri, se izbi de peretele bazinului. Panoul fisurat se sparse şi Cath m'Lane se prăbuşi, într-o avalanşă de plastic, nisip şi noroi.

Kress începu să scoată ţipete scurte, isterice, şi se căţără pe una din canapele.

Ieşind din nămol, o mulţime de regi de nisip se revărsau pe podeaua salonului. Se târau peste cadavrul lui Cath. Câţiva se aventurară să traverseze mocheta şi ieşiră din cameră. Alţii se luară după ei.

Kress privi înmărmurit o coloană ce lua naştere sub ochii săi. Un pătrat viu, forfotitor, de regi de nisip, care purtau ceva, ceva cleios şi diform, o bucată de carne crudă, mare cât un cap de om. Coloana se depărta încet de bazin. Masa informă pulsa.

În clipa aceea, Kress se dezmetici şi o rupse la fugă.

Era după amiază, târziu, când îşi luă inima-n dinţi să se întoarcă.

Fugise drept la aeroglisor şi-şi luase zborul spre cel mai apropiat oraş, la vreo cincizeci de kilometri distanţă, aproape bolnav de spaimă. Dar odată ajuns departe, în siguranţă, găsise un restaurant mai retras, dăduse pe gât câteva căni de cafea şi două tablete contra mahmurelii, mâncase un mic dejun copios şi, încetul cu încetul, îşi venise în fire.

Evenimentele din cursul dimineţii fuseseră înspăimântătoare, dar n-avea să rezolve nimic frământându-se pentru cele întâmplate. Mai comandă cafea şi cântări situaţia, la rece.

Cath m'Lane murise ucisă de mâna lui. Putea să-şi dea în vileag fapta şi să susţină că fusese un accident? Puţin probabil. Fapt era că o înjunghiase, ba îi mai şi spusese poliţistei ăleia s-o lase în seama lui. Nu-i rămânea decât să şteargă toate urmele şi să spere că fosta lui amantă nu spusese nimănui unde plecase de dimineaţă. Ceea ce era probabil. Cadoul lui îi parvenise, cu siguranţă, abia seara, târziu. Spusese că a plâns toată noaptea şi venise neînsoţită. Foarte bine: trebuia să se descotorosească de un cadavru şi de un aeroglisor.