George Martin: Regii nisipurilor

— Haide, haide, îl îndemnă Rakkis.

Se strânseră cu toţii în jurul bazinului. Simon Kress luă ochelarii şi şi-i trase pe cap. Dacă avea să piardă o mie de standarzi, măcar să vadă bine spectacolul.

Regii de nisip zăriseră invadatorul. Pe tot cuprinsul castelului încetase orice activitate. Micii mobili stacojii stăteau nemişcaţi, privind cu atenţie.

Păianjenul se urni, începu să avanseze către umbra promiţătoare a porţii. De pe turnul de deasupra, chipul lui Simon Kress privea impasibil.

Brusc, se iscă o activitate febrilă. Mobilii roşii aflaţi în preajmă formară două falange şi porniră în marş spre păianjen. Alţi războinici dădură năvală din interiorul castelului şi se înşiruiră pe trei rânduri în faţa porţii, pentru a străjui intrarea spre camera subterană în care trăia burta. Dintre dune veneau în goană cercetaşi, chemaţi la luptă.

Şi bătălia se dezlănţui.

Regii de nisip din linia de atac năpădiră păianjenul. Mandibulele muşcară la picioare şi abdomen şi rămaseră încleştate. Alţi roşii escaladară picioarele aurii, căţărându-se în spinarea invadatorului, începură să muşte şi să tragă. Un mobil ajunse la unul din ochi şi-l smulse cu tentaculele-i subţiri şi galbene. Kress zâmbi şi arătă cu degetul.

Dar regii de nisip erau mici şi neveninoşi, iar păianjenul nu se oprea. Picioarele sale doborau mobili într-o parte şi-n alta. Maxilarele sale mustind de venin găseau alţii, pe care-i lăsau sfârtecaţi şi ţepeni. Deja, peste zece roşii trăgeau să moară. Păianjenul de nisip continuă să înainteze. Păşi drept în mijlocul triplei linii defensive din faţa castelului. Şirurile de mobili se închiseră ca un cleşte. Îl acoperiră, luptând cu disperare. Kress observă că o ceată de regi de nisip retezaseră unul din picioarele agresorului. Noi apărători săreau de pe metereze, aterizând pe mormanul ce colcăia şi se zvârcolea.

Invizibil sub grămada de regi de nisip, păianjenul reuşi totuşi să se târâie în umbra porţii şi dispăru.

Jad Rakkis emise un oftat din rărunchi. Era alb ca varul.

— Minunat, comentă cineva.

Malada Blane chicoti înfundat.

— Priveşte, spuse Idi Noreddian, trăgându-l de braţ pe Kress.

Fuseseră cu toţii atât de absorbiţi de încleştarea din colţ, încât nimeni nu remarcase activitatea din restul bazinului. Acum însă, când castelul se liniştise, când pe nisipul din jur nu mai erau decât mobili roşii morţi, văzură.

În faţa castelului roşu răsăriseră trei armate. Stăteau perfect nemişcate, perfect aliniate, şir după şir de regi de nisip portocalii, albi şi negri. Aşteptau să vădă ce va ieşi din castel.

Simon Kress zâmbi.

— Un cordon sanitar, Jubilă el. Şi, Jad, aruncă-ţi privirea spre celelalte castele.

Rakkis privi şi înjură. Echipe de mobili astupau porţile cu nisip şi pietre. Dacă păianjenul supravieţuia totuşi celei dintâi înfruntări, n-avea să pătrundă cu una cu două în celelalte fortăreţe.

— Trebuia s-aduc patru păianjeni, mârâi Jad Rakkis. Oricum, am câştigat. Păianjenul meu e acum acolo, dedesubt, şi-ţi mănâncâ afurisita de burtă.

Kress nu răspunse. Aştepta. Zărise mişcare în umbră.

Dintr-o dată, pe poartă începură să se reverse mobili roşii. Se răspândiseră pe tot cuprinsul castelului apucându-se imediat să repare pagubele pricinuite de păianjen. Celelalte armate se dizolvară şi se retraseră, fiecare în colţul ei.

— Jad, făcu Kress, am impresia că nu prea mai ştii cine pe cine a mâncat.

Săptămâna următoare, Rakkis aduse patru şerpi subţiri, argintii. Regii de nisip le făcură de petrecanie fără nici o bătaie de cap.

Pe urmi Rakkis îşi încercă norocul cu o pasăre mare, neagră. Pasărea mâncă peste treizeci de mobili albi, iar zbaterile şi izbiturile ei distruseră aproape în întregime castelul, dar până la urmă aripile îi osteniră şi regii de nisip o atacară în forţă oriunde încercă să aterizeze.

După asta, urmă o cutie cu insecte; gândaci cu platoşe puternice, nu prea deosebiţi de regii de nisip. Dar proşti, proşti. O forţă aliată alcătuită din portocalii şi negri le sparse formaţia, îi împrăştie şi-i măcelări.

Rakkis începu să-i semneze lui Kress poliţe.

Cam tot pe atunci, într-o seară în care cina la restaurantul său preferat din Asgard, Kress o întâlni din nou pe Cath m'Lane. Se opri pentru o clipă la masa ei şi-i povesti despre jocurile strategice, invitând-o să-l viziteze. Femeia se făcu roşie, apoi îşi recăpătă stăpânirea de sine şi deveni glacială.

— Cineva trebuie să-ţi găsească ac de cojoc, Simon, îi spuse. Şi cred că eu o să fiu aceea.

Kress ridică din umeri, savură o masă îmbelşugată şi nu se mai gândi la ameninţarea ei. Decât peste o săptămână, când o femeie măruntă şi îndesată se prezentă la uşa lui şi-i vârî sub nas o brăţară cu insigna poliţiei.

— Am primit o reclamaţie împotriva dumitale, Kress, îl încunoştiinţă ea. Deţii un bazin cu insecte periculoase?

— Nu-s insecte, replică el furios. Poftim înăuntru să te convingi.

După ce văzu regii de nisip, femeia clătină din cap.

— Nu-i în regulă. La urma urmelor, ce ştii dumneata despre creaturile astea? Ştii măcar de pe ce lume provin? Au fost certificate de Comitetul ecologic? Ai vreo autorizaţie pentru ele? Suntem informaţi că sunt carnivore, probabil primejdioase. Mai suntem informaţi că sunt semi-inteligente. De fapt, de unde le ai?

— De la Wo şi Shade, răspunse Kress.

— N-am auzit de ei, spuse femeia. Probabil că le-au introdus prin contrabandă, ştiind că ecologii n-or să le dea drumul. Nu, Kress, nu-i în regulă. Voi confisca bazinul şi voi cere să fie distrus, iar dumneata poţi să te-aştepţi şi la vreo două, trei amenzi.

Kress îi oferi o sută de standarzi ca să uite de el şi de regii lui de nisip.

Femeia făcu „nţ”.

— Acum va trebui să adaug la acuzaţiile împotriva dumitale şi tentativa de mituire.

Abia când Kress ridică cifra la două mii de standarzi se lăsă convinsă.

— N-o să meargă uşor, să ştii, îl preveni ea. Trebuie măsluite acte, trebuie şterse înregistrări. Iar obţinerea unei autorizaţii false de la Comitetul ecologic va cere o grămadă de timp. Ca să nu mai vorbim de problema reclamantei. Dacă ne cheamă iar?

— Las-o în seama mea, spuse Kress. Mă ocup eu de ea.

O bucată de vreme studie problema. Seara, dădu câteva telefoane.

Mai întâî îl sună pe t'Etherane, negustorul de animale mici.

— Vreau să cumpăr un căţel, îi spuse. Un pui.

Dolofanul comerciant făcu ochii mari.

— Un căţeluş? Ciudată preferinţă din partea dumitale, Kress. Fă-mi o vizită. Am o mulţime de căţeluşi simpatici.

— Vreau exact un anumit gen de căţeluş, zise Kress. Notează-ţi undeva. Am să-ţi descriu cum trebuie să arate.

Pe urmă formă numărul Idiei Noreddian.

— Idi, fii bună şi treci pe la mine deseară, cu echipamentul tău holografic. Vreau să înregistrez o bătălie cu regii de nisip. Un cadou pentru cineva drag.

În noaptea în care făcură înregistrarea, Simon Kress stătu treaz vreme îndelungată. Absorbi, în senzorium, o nouă dramă controversată, luă o mică gustare, fumă vreo două beţigaşe euforice şi destupă o sticlă de vin. Apoi, cuprins de o profundă încântare faţă de propria-i persoană, se duse în salon, cu paharul în mână.

Luminile erau stinse. Licărul roşu al terariului dădea penumbrei o nuanţă sângerie, bolnavă. Kress se apropie să-şi inspecteze domeniul. Era curios să vadă cum se descurcau negrii cu reparaţiile la castel. Căţeluşul îl lăsase în ruine.