George Martin: Regii nisipurilor

În ziua a şasea numără vreo duzină, albi, roşii şi negri. Portocaliii se lăsau aşteptaţi. Vărsă în bazin un castron cu resturi de mâncare pe jumătate stricate. Mobilii le simţiră imediat, se repeziră la ele şi începură să târască bucăţele spre colţurile respective. Fiecare grup de culoare era extrem de organizat. Nu se încăierară. Kress fu puţin dezamăgit, dar hotărî să le dea timp.

Portocalii îşi făcură apariţia în ziua a opta. La vremea aceea, ceilalţi regi de nisip se apucaseră deja să care pietricele şi să ridice fortificaţii. Încă tot nu se războiau. Deocamdată nu aveau decât jumătate din mărimea celor pe care-i văzuse la Wo şi Shade, dar impresia lui Kress era că vietăţile creşteau cu repeziciune. Castelele prinseră să se înalţe pe la mijlocul celei de-a doua săptămâni. Batalioane disciplinate de mobili tîrau bucăţi mari de gresie şi de granit în colţurile lor, unde alţi mobili îngrămădeau nisip cu mandibulele şi cu tentaculele.

Kress cumpărase o pereche de ochelari cu lupe, ca să-i privească la lucru în orice punct al bazinului se aflau. Se plimba de jur împrejurul pereţilor înalţi din plastic, observând. Era fascinant.

Castelele erau întrucâtva mai simpluţe decât i-ar fi plăcut lui, dar avu o idee. În ziua următoare, vărsă împreună cu hrana nişte fragmente de obsidian şi cioburi mici de sticlă colorată. Câteva ore mai tîrziu, noile materiale fuseseră încorporate în zidurile castelelor.

Castelul negru fu terminat cel dintîi, urmat de fortăreţele roşie şi albă. Ca de obicei, portocaliii fură ultimii. Kress începu să mănânce în salon, aşezat pe canapea, ca să poată privi în voie. Aştepta, dintr-un moment într-altul, izbucnirea primului război.

Fu dezamăgit.

Zilelele treceau, castelele se făceau tot mai înalte şi mai falnice, iar Kress nu mai părăsea bazinul decât pentru necesităţile fireşti şi pentru a răspunde apelurilor critice, legate de afaceri. Dar regii de nisip tot nu se războiau. Kress începu să se enerveze.

În cele din urmă, încetă să-i mai hrănească.

La două zile după ce resturile de la masă conteniră să cadă din cerul deşertului lor, patru mobili negri înconjurară un portocaliu şi-l târâră spre burta lor. Mai întâi îl schilodiră, smulgându-i mandibulele, antenele şi picioarele, apoi îl traseră pe sub bolta întunecată a porţii castelului lor în miniatură. Portocaliul dispăru defunitiv. După o oră, mai bine de patruzeci de mobili portocalii traversară în marş nisipul şi atacară colţul negrilor. Fură însă covârşiţi de numărul mobililor negri care ieşiră puhoi din adâncuri. Când bătălia luă sfârşit, agresorii fuseseră măcelăriţi. Morţii şi muribunzii fură căraţi să hrănească burta neagră.

Încântat, Kress se felicită pentru geniul de care dăduse dovadă.

Când aruncă mâncare în bazin, a doua zi, se iscă îndată o bătălie în trei colţuri, pentru dobîndirea ei. Albii cîştigară detaşat.

După asta, urmă război după război.

La aproape o lună din ziua în care Jala Wo îi adusese regii de nisip, Kress conectă proiectorul holografic şi chipul său se materializă în bazin. Chipul se rotea încet, de la un colţ la altul, astfel încât privirea sa poposea asupra tuturor celor patru castele, în egală măsură. Kress găsi că holograma era foarte reuşită; avea zâmbetul lui sarcastic, gura mare, obrajii plini. Ochii albaştri scăpărau, părul sur era pieptănat îngrijit, cu cărare pe-o parte, după ultima modă, sprâncenele erau subţiri şi sofisticate.

Curând după aceea, regii de nisip se apucară de lucru. Kress îi hrănea cu dărnicie, în timp ce imaginea sa strălucea pe cerul lumii lor. Temporar, războaiele încetară. Întreaga activitate era dedicată cultului.

Chipul lui Kress se ivi pe zidurile castelelor.

La început, i se păru că toate cele patru imagini erau identice, dar pe măsură ce lucrul continua şi el studia reproducerile, Kress începu să desluşească deosebiri subtile de tehnică şi de execuţie. Roşii erau cei mai inventivi; folosiseră paiete minuscule de ardezie pentru a reda părul lui argintiu. Idolul alb i se păru tânăr şi maliţios, în vreme ce chipul făurit de negri, — deşi virtual acelaşi, trăsătură cu trăsătură — avea un aer înţelept şi binevoitor. Ca întotdeauna, regii de nisip portocalii fură ultimii şi cei din urmă. În războaie nu le mersese prea bine, iar castelul lor arăta jalnic în comparaţie cu celelalte. Imaginea pe care o sculptaseră era grosolană şi caricaturală, şi se părea că aveau de gând s-o lase aşa. Când încetară să mai lucreze la chip, Kress se supără de-a binelea pe ei, dar n-avu ce le face.

După ce toţi regii de nisip îşi terminară icoanele, Kress deconectă holograful şi-şi spusese că sosise momentul să organizeze o petrecere. Prietenii săi aveau să fie impresionaţi. Se gândi că ar putea chiar să le ofere spectacolul unui război. Fredonând radios, începu să întocmească lista invitaţilor.

Petrecerea avu un succes nebun.

Kress invită treizeci de persoane; o mână de prieteni apropiaţi care-i împărtăşeau amuzamentele, câteva foste amante şi o grămadă de rivali în afaceri şi-n societate, care nu-şi puteau permite să-i ignore apelul. Ştia că unii dintre ei aveau să fie indignaţi şi chiar ofensaţi de regii lui de nisip. Conta pe asta. De regulă, Simon Kress considera drept eşec o petrecere de-a lui de la care măcar un invitat nu pleca tunând şi fulgerând. Sub imboldul momentului, adăugă pe listă numele Jalei Wo. „Vino cu Shade, dacă-ţi face plăcere”, supralicită când îi dictă mesajul.

Faptul că Wo acceptă invitaţia îl surprinse într-o oarecare măsură.

— Din păcate, Shade nu va putea să mă însoţească. Nu participă la reuniuni mondene, adăugă ea. Cât despre mine, abia aştept să văd ce mai fac regii dumneavoastră de nisip.

Kress le comandă o masă somptuoasă. Şi când, în sfârşit, conversaţia începu să lâncezească iar cei mai mulţi dintre invitaţi erau ameţiţi de vin şi de beţigase euforice, le produse un şoc apucându-se să adune personal, într-un castron mare, resturile de mâncare din farfurii.

— Haideţi, toată lumea, le spuse el. Vreau să vă fac cunoştinţă cu noii mei favoriţi.

Luând castronul cu el, îşi conduse oaspeţii în salon.

Regii de nisip răspunseră tuturor aşteptărilor sale. Îi înfometase anume, ţinându-i nemâncaţi două zile, şi erau puşi pe bătaie. În timp ce musafirii, adunaţi în jurul bazinului, priveau prin ochelarii speciali pe care Kress avusese grijă să li-i pună la dispoziţie, regii de nisip dezlănţuiră o bătălie furibundă pentru fărâmituri. La încheierea ostilităţilor, Kress numără aproape şaizeci de mobili morţi. Roşii şi albii, care stabiliseră de curând o alianţă, acaparară mai toată mâncarea.

— Kress, eşti dezgustător, îi spuse Cath m'Lane. (Trăise cu el o bucată de vreme, în urmă cu doi ani, până ce sentimentalismul ei dulceag ajunsese pe punctul de a-l scoate din minţi.) Am fost o proastă că m-am întors aici. Credeam că între timp te-ai schimbat, că vrei să-ţi ceri scuze. (Nu-l iertase niciodată pentru ziua în care măcelarul lui devorase o potaie excesiv de „nostimă” la care ea ţinea ca la ochii din cap.) Să nu mă mai chemi niciodată în casa asta, Simon.

Ieşi val-vârtej, urmată de actualul ei amant şi de un cor de râsete.

Ceilalţi invitaţi îl potopiră cu întrebările.

De unde avea regii de nisip? voiau să ştie.

— De la Wo şi Shade, importatori, le răspunse gesticulând reverenţios către Jala Wo, care stătuse tăcută şi retrasă aproape toată seara.