Arthur Clarke - Grădina din Rama

Începu să vadă imediat un fel de imagini, deși erau atât de cețoase încât nu putu să identifice ceva anume. Calitatea imaginilor mentale se îmbunătăți totuși foarte repede, căci inventă cu istețime un mod rudimentar de comunicare cu plasa. De îndată ce prima imagine îi apăru în minte, Richard trase concluzia că rețeaua, care de zile întregi îi citea amintirile, nu încerca să scrie în creierul său. În același timp era evident că plasa nu avea cum să măsoare calitatea imaginilor pe care le recepționa Richard. Amintindu-și de drumurile la medicul oculist din copilărie și de modelul de comunicare ce dusese până la urmă la stabilirea dioptriilor pentru lentilele ochelarilor, Richard își folosi degetele pentru a indica dacă fiecare schimbare pe care o efectua rețeaua în procesul de transmisie făcea imaginea mai bună sau mai rea. În felul acela putu în scurt timp să „vadă” ceea ce încerca extraterestrul să-i arate.

Primele imagini erau ale unei planete, luate dintr-o navă spațială. Planeta acoperită de nori, cu două luni mititele și o stea galbenă, îndepărtată și solitară drept sursă de căldură și lumină era în mod sigur locul natal al rețelelor sesile. Suita de imagini care urmă îi arătă lui Richard diverse peisaje de pe planetă.

Ceața era omniprezentă pe sol. În majoritatea imaginilor, sub ceață exista un sol arid, brun, fără pietre. Doar pe litoraluri, unde solul sterp întâlnea valurile verzi ale lacurilor și oceanelor, exista sugestia vieții. În una dintre acele oaze, Richard văzu nu doar mai mulți aviari, ci și un amestec fascinant de alte ființe vii. Ar fi putut petrece zile întregi, examinând doar unul sau două din acele tablouri, dar nu deținea controlul asupra succesiunii imaginilor. Richard era sigur că rețeaua urmărea un scop cu acea comunicare, iar primul set de imagini constituia doar introducerea.

Toate imaginile rămase reprezentau un aviar, un pepene-mană, o mirmipisică, o rețea sesilă, sau o combinație a celor patru. Scenele erau toate luate din ceea ce Richard presupuse că reprezenta „viață normală” pe planeta lor natală și intrau în amănunte pe tema generală a simbiozei dintre specii. În mai multe imagini aviarii erau arătați protejând coloniile subterane ale mirmipisicilor și sesilelor de invazia unor animale mici și plante. Alte imagini înfățișau mirmipisicile ocupându-se de puii de aviari proaspăt ieșiți din ouă sau transportând cantități mari de pepeni-mană la un locaș aviar.

Richard fu nedumerit, când văzu mai multe imagini ce arătau niște pepeni-mană micuți „sădiți” în creaturile sesile. De ce și-ar fi depunând mirmipisicile ouăle aici? se întrebă el. Pentru protecție? Sau rețelele acestea ciudate sunt un fel de placentă cugetătoarei.

Succesiunea de imagini îi lăsă impresia clară că, în sensul ierarhic, sesilele erau specia dominantă dintre cele trei. Toate tablourile sugerau că atât mirmipisicile cât și aviarii le purtau un respect deosebit creaturilor rețea. Oare aceste rețele gândesc și iau toate hotărârile importante în locul aviarilor și mirmipisicilor? Ce relații simbiotice incredibile!… Cum Dumnezeu au putut ele evoluai.

Succesiunea conținea mii de cadre. După ce fu repetată de două ori, filamentele se desprinseră de Richard și reveniră la ganglionul uriaș. În zilele următoare, pământeanul fu lăsat practic în pace, racordările la gazda lui fiind limitate la cele necesare supraviețuirii.

Când în plasă se formă o cărare și Richard putu să vadă ușa pe care intrase cu multe săptămâni în urmă, crezu că avea să fie eliberat. Totuși, bucuria de moment dispăru repede. La prima încercare de a se mișca, rețeaua sesilă își mări strânsoarea.

Atunci care este scopul cărării? În timp ce Richard privea, din hol intră un trio de mirmipisici. Cea din mijloc avea două picioare rupte, iar segmentul posterior îi era strivit, de parcă fusese călcată de o mașină grea sau de un camion. Cele două însoțitoare ale ei o cărară în plasă și apoi plecară. În câteva secunde, sesila începu să se înfășoare în jurul nou sositei.

Richard era la vreo doi metri distanță de mirmipisica infirmă. Zona dintre el și creatura rănită se goli de toate filamentele și de toți bulgării; nu mai văzuse un asemenea spațiu gol în interiorul sesilei. Așadar, educația mea continuă, reflectă el. Oare ce trebuie să învăț acum? Că sesilele sunt medici pentru mirmipisici, la fel cum mirmipisicile sunt medici pentru aviari!

Plasa nu își limită atenția la părțile rănite ale mirmipisicii. De fapt, în timpul lungii perioade de trezie, Richard se uită cum rețeaua închise complet creatura într-un cocon strâns. În același timp, marele ganglion din imediata sa vecinătate migră spre cocon.

Mai târziu, după un pui de somn, Richard observă că ganglionul se retrăsese la locul său. Coconul de dincolo de spațiul liber aproape terminase să se desfacă. Pulsul lui Richard se dublă, când coconul dispăru de tot, dar nu se mai zări nici urmă de mirmipisică.

Nu prea avu timp să se întrebe ce se întâmplase cu aceasta. În câteva minute, filamentele din marele ganglion erau din nou atașate la craniul său și altă succesiune de imagini îi rulă în creier. Chiar din prima imagine, Richard văzu cinci oameni soldați care își aveau tabăra pe malul șanțului cu apă din habitatul aviar. Mâncau. Lângă ei se găsea o mulțime de arme impresionante, inclusiv două mitraliere.

Imaginile ce urmară îi arătară pe oameni atacând al doilea aviar. Două dintre primele scene erau deosebit de înspăimântătoare. În prima, un aviar foarte tânăr fusese decapitat în aer și cădea la pământ. Doi oameni mulțumiți se felicitau reciproc în partea din stânga-jos a aceluiași cadru. A doua imagine înfățișa o gaură mare pătrată într-un sector pășune al regiunii verzi. În gaură se puteau zări rămășițele mai multor aviari morți. Un om cu o roabă în care se aflau alte două cadavre de aviari se apropia de groapa comună.

Richard fu zguduit de ceea ce vedea. Ce-o fi cu aceste imaginii se întrebă. Şi de ce le văd acum? Trecu repede în revistă toate evenimentele recente din lumea sesilă și trase concluzia, considerabil șocat, că mirmipisica infirmă văzuse, de fapt, tot ce îi era arătat lui și că ființa rețea scosese, cumva, imaginile din mintea mirmipisicii și le transferase în creierul lui.

O dată ce înțelese, Richard acordă mai multă atenție imaginilor. Era absolut revoltat de invazia și măcelul pe care le vedea. În una dintre ultimele imagini erau arătați trei soldați într-un raid printr-un complex de apartamente aviare din cilindrul maro. Nu lăsară nici un supraviețuitor.

Sărmanele creaturi sunt condamnate și o știu…, se gândi el.

Ochii i se umplură de lacrimi și-l cuprinse o tristețe profundă, mai adâncă decât cunoscuse vreodată, la gândul că membrii propriei sale specii îi exterminau sistematic pe aviari. Nu, nul strigă în gând. Încetați, oh, încetați, vă rog! Nu înțelegeți, ce faceți? Şi aviarii vestesc miracolul substanțelor chimice înălțate la rang de conștiință. Ei sunt ca noi. Sunt frații noștri.

În următoarele secunde, mintea lui Richard fu invadată de amintirea multelor sale interacțiuni cu creaturile păsărești, fapt care alungă imaginile implantate. Ele mi-au salvat viața, își zise, gândindu-se la zborul nebunesc peste Oceanul Cilindric. Fără să aibă nimic de câștigat. Care om ar fi făcut o faptă bună similară pentru un aviari se întrebă cu amărăciune.