Arthur Clarke - Grădina din Rama

Visele îi erau active și pline de viață, dacă dormea în timp ce era atașat la rețeaua extraterestră. Richard nu prea visa de obicei și deseori râsese de Nicole că o preocupau visele ei. Dar, pe măsură ce imaginile din vis deveneau mai complexe și în unele cazuri absolut bizare, Richard începu să-și dea seama de ce le dădea Nicole atâta atenție. într-o noapte, visă că era din nou adolescent și urmărea piesa Cum vă place în orașul său natal Stratford-on-Avon. Fata blondă și fermecătoare care juca rolul Rosalindei coborî de pe scenă și-i șopti la ureche.

— Tu ești Richard Wakefield?

— Da, răspunse el.

Actrița începu să-l sărute pe Richard, la început ușor, apoi mai pătimaș, strecurându-și în gura lui limba vioaie, care gâdila. El simți un val de dorință copleșitoare și se trezi brusc, ciudat de jenat atât de goliciunea cât și de erecția lui. Ce-o fi fost asta? se întrebă, repetând ca un ecou fraza pe care o auzise deseori de la Nicole.

într-o anumită etapă a captivității sale, amintirea lui Nicole deveni mult mai pregnantă, mult mai clar conturată. Spre mirarea sa, Richard descoperi că în absența altor stimuli era capabil, dacă se concentra, să-și amintească discuții întregi cu Nicole, inclusiv detalii precum expresia feței ei când voia să-și sublinieze propozițiile. În singurătatea lungii perioade petrecute în interiorul rețelei, lui Richard îi era extrem de dor de mult iubita lui soție.

Amintirile despre copii erau la fel de vii. Îi era dor și de ei, mai ales de Katie. Își aminti ultima discuție cu ea, cu câteva zile înainte de nuntă, când trecuse pe acasă să-și ia niște haine. Katie fusese deprimată și avea nevoie de sprijin, dar el nu fusese în stare s-o ajute. Pur și simplu legătura n-a existat, se gândi Richard. Recenta imagine a lui Katie, ca tânără sexi, fu înlocuită de imaginea unei fete neastâmpărate de zece ani zburdând prin piațetele din New York. Suprapunerea celor două imagini îi produse bărbatului o profundă senzație de pierdere. Niciodată nu m-am înțeles bine cu Katie după ce s-a trezit, își dădu el seama oftând. O voiam tot pe fetița mea.

Claritatea amintirilor despre Nicole și Katie îl convinse că se întâmpla ceva ieșit din comun cu memoria lui. Descoperi că putea să-și amintească și scorul exact al tuturor sferturilor de finală, semifinalelor și finalelor Cupei Mondiale la fotbal între 2174 și 2190. În tinerețe, Richard știuse toate aceste informații inutile, pentru că fusese un microbist împătimit. Totuși, de-a lungul anilor dinaintea lansării lui Newton, când atâtea lucruri noi i se îngrămădiseră în minte, deseori nu era în stare, nici când discuta cu prietenii despre fotbal, să-și amintească măcar echipele participante la vreun meci cheie al Cupei Mondiale.

Pe măsură ce imaginile vizuale din amintiri continuau să se ascută, Richard descoperi că-și amintea și emoțiile asociate lor. Era aproape ca și cum ar fi retrăit experiențele. Într-o asemenea ocazie își aminti nu numai copleșitoarele sentimente de dragoste și adorație pe care le simțise pentru Sarah Tydings când o văzuse prima dată pe scenă, ci și emoțiile trăite în perioada cât o curtase, inclusiv pasiunea dezlănțuită a primei lor nopți de dragoste. Atunci rămăsese fără respirație, iar acum, cu mulți ani mai târziu, învăluit de creatura extraterestră care semăna cu o rețea neurală, reacția lui fu la fel de puternică.

În scurt timp, Richard avu impresia că nu mai deținea nici un control asupra amintirilor care se activau în creierul său. La început, sau așa crezuse, se gândise intenționat la Nicole, la copii sau chiar la curtea pe care i-o făcuse lui Sarah Tydings, doar ca să se simtă bine. Acum, spuse el într-o zi într-o discuție imaginară cu rețeaua sesilă, după ce mi-ai împrospătat memoria — numai Dumnezeu știe în ce scop — , se pare că-mi derulezi toate amintirile.

Savură timp de multe ore derularea forțată a amintirilor, mai ales în perioadele de la Cambridge și Academia Spațială, când zilele îi erau înveselite de bucuria constantă a noilor cunoștințe dobândite. Fizica cuantică, explozia cambriană, probabilitatea și statistica, până și vocabularul de mult uitat al lecțiilor de germană, îi reaminteau că o mare parte din fericirea sa în viață se datorase emoției învățăturii. În altă aducere aminte deosebit de mulțumitoare, mintea lui sări sprințară de la piesă la piesă, acoperind toate spectacolele cu piesele lui Shakespeare pe care le văzuse între zece și șaptesprezece ani. Fiecare are nevoie de un erou, ca un impuls de a aduce la suprafață ce are mai bun în sine. Eroul meu a fost în mod categoric William Shakespeare.

Unele amintiri erau dureroase, mai ales cele din copilărie. În una dintre ele, Richard avea din nou opt ani și stătea pe un taburet la masa mică din sufrageria familiei. Atmosfera la masă era încordată. Tatăl lui, beat și supărat pe lume, îi fulgera pe toți cu privirea, în timp ce mâncau în tăcere. Richard vărsă din greșeală puțină supă și, în secunda următoare, tatăl său îl lovi puternic peste obraz cu dosul palmei, azvârlindu-l de pe taburet într-un colț al camerei unde rămase tremurând de frică și de șoc. De ani de zile nu se mai gândise la întâmplarea aceea. Acum nu putu să-și rețină lacrimile, în timp ce-și amintea cât de neajutorat și speriat se simțise în preajma nervosului și brutalului său tată.

într-o zi, Richard începu să-și amintească brusc detalii din lunga sa odisee în Rama II și o durere de cap puternică aproape că-l orbi. Se văzu zăcând pe podea într-o cameră ciudată, înconjurat de trei-patru octopăianjeni. Zeci de sonde și alte instrumente îi fuseseră implantate în cap și se desfășura un gen de test.

— Stop, stop! strigă el, distrugând imaginea amintirii prin puternica sa agitație. Îmi plesnește capul de durere!

Ca prin minune, durerea de cap începu să cedeze și Richard se văzu iar printre octopăianjeni. Își aminti de multele zile de teste la care fusese supus și de micuțele creaturi vii care-i fuseseră inserate în corp. Își mai aminti și un set ciudat de experimente sexuale în decursul cărora fusese supus la tot felul de stimuli externi, și răsplătit când ejacula.

Era uluit de aceste amintiri noi pe care nu le mai accesase până acum, nici măcar o singură dată de când se trezise din coma în care îl găsise familia lui în New York. Acum îmi amintesc și alte lucruri despre octopăianjeni, se gândi cu emoție. Vorbeau între ei în culori care le înconjurau capetele. Erau prietenoși din fire, dar hotărâți să afle despre mine tot ce puteau. Ei…

Imaginea mentală dispăru și durerea de cap reveni. Firele din rețea tocmai se deconectaseră. Richard era extenuat și adormi repede.

După zile și zile de amintiri, derularea acestora încetă brusc. Mintea lui Richard nu mai era condusă de o forță externă. Firele rețelei rămâneau neatașate perioade lungi de timp.

Trecu o săptămână fără nici un incident. În a doua săptămână, totuși, un ganglion sferic neobișnuit, cu mult mai mare și mai des înfășurat decât bulgării normali din plasa vie, începu să se dezvolte la douăzeci de centimetri distanță de capul lui Richard. Ganglionul crescu până atinse mărimea unei mingi de baschet. La scurt timp după aceea, imensul bulgăre eliberă sute de filamente care se inserară în pielea din jurul circumferinței craniului lui Richard. În sfârșit, se gândi bărbatul ignorând durerea cauzată de invazia firelor în creierul său, acum vom vedea ce-a fost cu toate astea.