Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Baley murmură:

— Dacă intrăm într-un copac?

— Foarte improbabil, partenere Elijah. Giskard este mult prea îndemânatic pentru aşa ceva. Şi ne aflăm la înălţime foarte mică deasupra pământului, aşa că jeturile sunt destul de puternice.

— Atunci o să ne lovim de stâncă. O să se prăbuşească peste noi.

— N-o să ne lovim de stâncă, partenere Elijah.

— De ce nu? Cum naiba vede Giskard pe unde mergem?

Baley se holba la întunericul din faţă.

— Soarele e pe cale să apună, spuse Daneel, şi se mai zăreşte ceva lumină printre nori. Pentru noi e destul ca să vedem cu ajutorul farurilor. Şi pe măsură ce se întunecă mai tare, Giskard va mai aprinde faruri.

— Ce faruri? întrebă Baley revoltat.

— Tu nu le vezi foarte bine, pentru că au o componentă cu infraroşu la care ochii lui Giskard sunt sensibili, dar ai tăi nu. În plus, razele infraroşii sunt mai penetrante decât lumina cu lungime de undă mai mică si, din această cauză, sunt mai eficiente pe ploaie, burniţă şi ceaţă.

Baley reuşi să fie curios, chiar dacă îi era greaţă:

— Şi ochii tăi, Daneel?

— Ochii mei, partenere Elijah, sunt proiectaţi să fie cât mai asemănători posibil cu ai omului. Poate că, în această clipă, este un fapt regretabil.

Vehiculul aeropurtat se scutură şi Baley se pomeni că-şi ţine, din nou, respiraţia. Vorbi în şoaptă:

— Ochii celor din Spaţiu sunt adaptaţi tot la soarele Pământului, chiar dacă ochii roboţilor nu sunt. Ăsta-i un lucru bun, dacă le aduce aminte că se trag din Pământeni.

Vocea i se stinse. Se întuneca tot mai mult. Acum nu mai vedea nimic şi nici fulgerele nu mai luminau nimic, doar luau vederea. Îşi închise ochii, dar asta nu-l ajută. Era tot mai conştient de tunetul mânios şi ameninţător. N-ar trebui să se oprească? N-ar trebui să aştepte să treacă partea cea mai rea a furtunii?

Giskard spuse dintr-o dată:

— Vehiculul nu se comportă cum trebuie.

Baley simţi cum plutirea devine inegală, ca şi cum maşina era pe roţi şi trecea peste culmi şi creşte.

— Poate fi o avarie din cauza furtunii, prietene Giskard? întrebă Daneel.

— Nu pare, prietene Daneel. Nici nu pare probabil ca această maşină să sufere o asemenea avarie în această furtună sau în oricare alta.

Baley pricepu greu schimbul de replici:

— Avarie? murmură. Ce fel de avarie?

Giskard spuse:

— Cred că se scurge compresorul, domnule, dar încet. Nu e din cauza unei înţepături obişnuite.

— Atunci cum s-a întâmplat? întrebă Baley.

— Avarie intenţionată, probabil, cât a stat în faţa Clădirii Administraţiei. Am observat de puţin timp că suntem urmăriţi.

— De ce, Giskard?

— O posibilitate ar fi, domnule, să aştepte ca să ne prăbuşim complet.

Mişcarea vehiculului era tot mai dezordonată.

— Poţi ajunge la dr. Fastolfe?

— Se pare că nu, domnule.

Baley încercă să-şi pună mintea amorţită în acţiune:

— În acest caz, am interpretat total greşit motivul pentru care Amadiro voia să ne întârzie. Ne ţinea acolo ca unul sau mai mulţi roboţi de-ai lui să ne strice maşina, astfel încât să ne prăbuşim în pustiu şi în furtună.

— Dar de ce-ar face aşa ceva? întrebă Daneel, părând şocat. Ca să pună mâna pe tine? Într-un fel, te-a avut deja sub nas.

— Nu mă vrea pe mine. Nimeni nu mă vrea pe mine, spuse Baley ceva mai puţin mânios. Pericolul este pentru tine, Daneel.

— Pentru mine, partenere Elijah?

— Da, pentru tine! Giskard, alege un loc sigur pentru coborâre şi, imediat după aceea, Daneel trebuie să coboare din maşină şi să ajungă într-un loc sigur.

— Asta nu se poate, partenere Elijah, zise Daneel. Nu te pot părăsi dacă nu te simţi bine şi, mai ales, dacă există urmăritori care ţi-ar putea face rău.

Baley spuse:

— Daneel, ei te urmăresc pe tine. Trebuie să pleci. Cât despre mine, eu pot sta în maşină. Eu nu sunt în pericol.

— Cum pot să cred aşa ceva?

— Te rog! Te rog! Cum să-ţi explic, dacă totul se învârteşte… Daneel — vocea lui Baley era disperat de calmă — tu eşti cel mai important individ de aici, mult mai important decât Giskard şi cu mine la un loc. Nu numai că ţin la tine şi nu vreau să ţi se întâmple ceva rău. Toată umanitatea depinde de tine. N-avea grija mea, eu sunt un om; ai grijă de miliarde de oameni. Daneel… te rog…

Baley simţea că se clatină încoace şi încolo. Sau vehiculul se clătina? Se prăbuşea? Sau Giskard nu-l mai stăpânea? Sau încerca o acţiune de ocolire? Lui Baley nu-i păsa. Nu-i păsa! Să se prăbuşească maşina. Să se facă fărâme. I-ar plăcea să uite. Orice, numai să scape de spaima asta îngrozitoare, de incapacitatea asta absolută de a se înţelege cu Universul.

Numai că trebuia să se asigure că Daneel a fugit — a fugit la adăpost. Dar cum? Totul era ireal şi el nu putea explica nimic acestor roboţi. Pentru el situaţia era clară; dar cum să transfere înţelegerea acestor roboţi, acestor neoameni care nu înţelegeau decât cele Trei Legi ale lor şi care ar fi lăsat tot Pământul, şi până la urmă toată umanitatea, să se ducă dracului, pentru că ei nu puteau fi îngrijoraţi decât de singurul om de sub nasul lor? De ce-or fi fost inventaţi roboţii?

Şi apoi, destul de ciudat, Giskard, cel mai puţin evoluat dintre ei, îi veni în ajutor. Vorbi cu vocea lui seacă:

— Prietene Daneel, nu mai pot ţine acest vehicul în funcţiune mult timp. Poate că ar fi mai bine să faci aşa cum sugerează domnul Baley. Ţi-a dat un ordin foarte puternic.

— Să-l părăsesc, prietene Giskard, când nu se simte bine? întrebă Daneel uimit.

— Nu-l poţi căra în furtună cu tine, prietene Daneel. Mai mult, el pare atât de nerăbdător să pleci, încât i-ai putea face rău dacă rămâi.

Baley simţi cum îşi vine în fire:

— Da-da, reuşi să bolborosească. E aşa cum spune Giskard. Giskard, du-te cu el, ascunde-l, asigură-te că nu se întoarce… apoi vino după mine.

Daneel zise cu hotărâre:

— Asta nu se poate, partenere Elijah. Nu te putem lăsa singur, nesupravegheat, nepăzit.

— Nici un pericol… nu sunt în pericol. Fă cum îţi spun…

Giskard zise:

— Urmăritorii sunt, probabil, roboţi. Fiinţele umane ar ezita să iasă în furtună. Iar roboţii nu-i vor face rău domnului Baley.

— L-ar putea lua cu ei, spuse Daneel.

— Nu în furtună, prietene Daneel, deoarece asta i-ar face evident rău. Acum voi opri vehiculul aeropurtat, prietene Daneel. Trebuie să fii pregătit să faci aşa cum ordonă domnul Baley. Şi eu la fel.

— Bun! şopti Baley. Bun!

Era recunoscător creierului mai simplu al lui Giskard, care putea fi mai uşor impresionat şi căruia îi lipsea abilitatea de a se rătăci în subtilităţi fără sfârşit. Se gândi confuz la Daneel, care era prins între faptul că el, Baley, nu se simţea bine şi insistenţa ordinului, la creierul lui care plesnea din cauza conflictului.„Nu, nu, Daneel. Fă aşa cum îţi spun şi nu mai întreba”, se gândi. Îi lipsea puterea, chiar voinţa să vorbească, aşa că ordinul rămase în gând.

Vehiculul coborî cu o izbitură şi cu un zgomot scurt de hârşâială şi zgârietură. Uşile se deschiseră, câte una pe fiecare parte, şi apoi se închiseră cu un şuierat încet. Roboţii plecară imediat. După ce se hotărâră, nu mai şovăiră, fugind cu o viteză pe care fiinţele umane nu o puteau egala.

Baley suspină şi se înfioră. Vehiculul era acum stabil. Stătea pe pământ. Dintr-o dată îşi dădu seama cât de mult din starea lui proastă se datora legănărilor şi săriturilor pe care le făcuse maşina, sentimentului de irealitate, de a nu avea legătură cu Universul şi de a fi la cheremul forţelor nepăsătoare. Acum era, măcar, linişte, iar el deschise ochii. Nu-si dăduse seama că îi avusese închişi.