Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Simţi nevoia să-şi ocupe mintea cu ceva. Vorbi pierit:

— Daneel?

— Da, partenere Elijah?

— În legătură cu Preşedintele, crezi că Amadiro aprecia corect situaţia când presupunea că Preşedintele va pune capăt investigaţiei, sau spunea doar ce dorea el să fie?

— Poate că Preşedintele, partenere Elijah, îi va primi într-adevăr pe dr. Fastolfe şi pe Amadiro în legătură cu această problemă. Ar fi o procedură obişnuită pentru a reglementa o dispută de felul ăsta. Există multe precedente.

— Dar de ce? întrebă Baley slab. Dacă Amadiro a fost atât de convingător, de ce Preşedintele n-ar ordona pur şi simplu oprirea investigaţiei?

— Preşedintele, spuse Daneel, este într-o situaţie politică dificilă. La început a fost de acord să fii adus pe Aurora, la rugămintea doctorului Fastolfe, şi nu poate da înapoi atât de brusc, fără să pară slab şi nehotărât şi fără să-l supere pe dr. Fastolfe, care este o persoană foarte influentă în Adunarea Legislativă.

— Atunci de ce nu a refuzat cererea lui Amadiro?

— Şi dr. Amadiro are influentă, partenere Elijah, şi ar putea deveni şi mai influent. Preşedintele trebuie să câştige timp ascultând ambele părţi şi lăsând măcar impresia de deliberare; până ajunge la o concluzie.

— Bazată pe ce?

— Pe fondul chestiunii, trebuie să presupunem.

— Atunci, până mâine dimineaţă, trebuie să vin cu ceva care să-l convingă pe Preşedinte să fie de partea lui Fastolfe, şi nu împotriva lui. Dacă fac asta, va însemna victorie?

Daneel spuse:

— Preşedintele nu este autotputernic, dar influenţa lui e mare. Dacă îl va sprijini puternic pe dr. Fastolfe, atunci, în condiţiile politice actuale, dr. Fastolfe va câştiga probabil sprijinul Adunării Legislative. Baley simţi că începe să gândească din nou clar:

— Asta ar fi o bună explicaţie pentru încercarea lui Amadiro de a ne întârzia. Poate a crezut că n-am ce-i oferi Preşedintelui şi avea nevoie doar de o întârziere, ca să mă împiedice să aflu ceva în timpul care mi-a rămas.

— Aşa s-ar părea, partenere Elijah.

— Şi m-a lăsat să plec doar când a crezut că furtuna mă va reţine în continuare.

— Poate că da, partenere Elijah.

— În acest caz, nu-i putem permite furtunii să ne oprească.

Giskard spuse calm:

— Unde vreţi să vă ducem, domnule?

— Înapoi la locuinţa doctorului Fastolfe. Daneel zise:

— Mai putem sta o clipă, partenere Elijah? Ai de gând să-i spui dr. Fastolfe că nu poţi continua investigaţia?

Baley întrebă tăios:

— De ce vorbeşti aşa? Faptul că vocea îi răsuna tare şi mânioasă era un semn că îşi revenise.

Daneel răspunse:

— Mi-era, doar, teamă să nu fi uitat, o clipă, că dr. Amadiro te-a îndemnat să faci aşa de dragul bunăstării Pământului.

— N-am uitat, spuse Baley morocănos, şi mă miră, Daneel, că tu îţi închipui că asta m-ar putea influenţa. Fastolfe trebuie scos din cauză şi Pământul trebuie să-şi trimită colonizatorii în Galaxie. Dacă există vreun pericol din partea Globaliştilor, va trebui să riscăm.

— Dar, în acest caz, partenere Elijah, de ce să te întorci la dr. Fastolfe? Mie mi se pare că n-avem nimic de adus la cunoştinţa lui deocamdată. Nu ne putem continua investigaţia în altă direcţie, înainte de a ne prezenta la dr. Fastolfe?

Baley se săltă pe locul lui şi-şi puse o mână pe Giskard, care acum era complet uscat. Spuse cu o voce aproape normală:

— Sunt mulţumit de progresul pe care l-am făcut deja, Daneel. Să pornim, Giskard. Mergi înspre locuinţa dr. Fastolfe.

Si apoi, strângându-şi pumnii şi îndreptându-şi corpul, Baley adăugă:

— Şi în plus, Giskard, să faci ferestrele transparente. Vreau să privesc furtuna în faţă.

Baley îşi ţinu respiraţia, aşteptând transparenţa. Cabina mică a vehiculului nu va mai fi complet acoperită, nu va mai avea pereţii opaci. Când ferestrele se luminară, apăru un fulger de lumină, care veni şi se duse prea repede ca să facă altceva decât să întunece lumea, prin contrast. Baley nu se putu stăpâni să nu se chircească, vrând să se călească pentru tunetul care se rostogoli şi hurui după câteva clipe.

Daneel zise împăciuitor:

— Furtuna se va potoli şi, în curând, se va opri.

— Nu-mi pasă dacă se opreşte sau nu, zise Baley cu buzele tremurându-i. Haide. Să mergem.

Pentru sine însuşi, încerca să întreţină iluzia unei fiinţe umane care avea în grijă roboţi. Vehiculul aeropurtat se ridică uşor în aer si, imediat, interveni o mişcare laterală, care îl legănă atât de tare, încât Baley simţi cum îl împinge cu putere pe Giskard.

Baley strigă (mai degrabă gâfâit):

— Îndreaptă vehiculul, Giskard!

Daneel îşi trecu un braţ în jurul umerilor lui Baley şi îl trase înapoi cu blândeţe. Celălalt braţ îi era trecut printr-o bridă prinsă de cadrul vehiculului.

— Asta nu se poate, partenere Elijah, zise Daneel. Este un vânt foarte puternic.

Baley simţi cum i se ridică părul:

— Adică… o să ne ia vântul?

— Nu, sigur că nu, zise Daneel. Dacă maşina ar fi antigravitaţională — formă de tehnologie ce nu există, bineînţeles — şi dacă masa şi inerţia i-ar fi eliminate, atunci ar fi aruncată ca un fulg in aer. Oricum, noi ne păstrăm întreaga masă chiar şi dacă jeturile ne ridică şi ne menţin în aer, aşa că inerţia noastră se opune vântului. Cu toate acestea, vântul ne face să ne legănăm, deşi maşina este complet sub controlul lui Giskard.

— Nu s-ar zice.

Baley era conştient de un scâncet subţire, probabil vântul, care: se strecura pe lângă corpul vehiculului şi îşi croia drum prin atmosfera ostilă. Apoi vehiculul se clătină şi Baley, care oricum nu s-ar fi putut stăpâni, îl strânse cu disperare pe Daneel de gât.

Daneel aşteptă o clipă. După ce Baley îşi veni în fire şi strânsoarea îi slăbi puţin, Daneel se eliberă uşor din îmbrăţişarea lui, dar ţinându-l bine pe acesta din urmă pe după umeri. Spuse:

— Ca să menţină direcţia, partenere Elijah, Giskard trebuie să pareze vântul printr-o amplasare asimetrică a jeturilor vehiculului. Acestea sunt transmise pe o parte, ca să facă maşina să se aplece în bătaia vântului, iar forţa şi direcţia acestor jeturi trebuie reglate în funcţie de schimbările de forţă şi direcţie ale vântului. Nimeni nu se pricepe mai bine la asta decât Giskard, chiar dacă aşa se produc legănări şi clătinări. Deci trebuie să-l ierţi pe Giskard dacă, uneori, nu ia parte la discuţia noastră. Atenţia ii este îndreptată în întregime asupra vehiculului.

— Este… este în ordine?

Baley simţi cum i se strânge stomacul la gândul de a se juca astfel cu vântul. Era sincer bucuros că nu mâncase de multe ore. N-ar fi putut — n-ar fi îndrăznit — să-i fie rău în spaţiul restrâns al vehiculului. Gândul îl indispuse şi mai tare, aşa că încercă să se concentreze la altceva. Se gândi la benzile rulante de pe Pământ, la felul în care trecea de pe o bandă pe alta cu viteză mai mare şi pe urmă înapoi în zonele cu viteze mai mici, aplecându-se cu pricepere în bătaia vântului, în două direcţii: una când se grăbea mai repede (expresie ciudată, folosită numai de alergătorii pe benzi) şi alta când încetinea. În tinereţe, Baley se descurcase fără să se oprească şi fără să greşească. Daneel se adaptase fără probleme si, singura dată când parcurseseră benzile împreună, fusese perfect. Păi, acuma era la fel! Vehiculul aeropurtat schimba benzile rulante. Desigur! Era la fel! Nu chiar la fel, ca să fim sinceri. În Oraş, viteza benzilor era stabilită. Curentul de aer era absolut previzibil, pentru că era rezultatul mişcării benzilor. Aici, în furtună, vântul avea toanele lui sau, mai degrabă, depindea de atâtea variabile (Baley se străduia să fie cât mai raţional) încât părea să aibă legile lui — iar Giskard nu avea ce să-i facă. Asta era tot. Era doar puţin mai complicat decât la schimbarea benzilor. Acestea se deplasau cu viteze variabile şi trebuiau schimbate brusc.