Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Dar, partenere Elijah, cât de importante sunt toate acestea?

— Putem afla. Mie mi s-a părut că nu e deloc important, nici pentru Gremionis, nici pentru Vasilia. Totuşi, dacă ar fi avut vreo importanţă, s-ar putea să fi fost implicată o a treia persoană. Dacă are vreo legătură cu moartea lui Jander, atunci trebuie să fie o persoană chiar mai talentată decât Vasilia — şi aceasta ar putea fi Amadiro. Aşa că am făcut aluzie la existenţa unei conspiraţii, arătându-i intenţionat că îl interogasem pe Gremionis şi că vorbeam din locuinţa lui — şi asta a mers.

— Totuşi, nu ştiu ce înseamnă toate astea; partenere Elijah.

— Nici eu, cu excepţia unor speculaţii. Dar poate vom afla de la Amadiro. Înţelegi, situaţia noastră este atât de proastă, încât n-avem nimic de pierdut dacă întrebăm şi riscăm.

În timpul acestui schimb de replici, vehiculul se înălţase pe jeturile de aer şi ajunsese la o înălţime moderată. Trecu peste un şir de tufe şi pluti, din nou, pe deasupra gazonului şi a aleilor cu nisip. Baley observă că, în locurile unde iarba era mai înaltă, era culcată pe o parte de vânt, de parcă ar fi trecut pe deasupra ei un vehicul aeropurtat invizibil şi mult mai mare.

Baley zise:

— Giskard, tu înregistrezi conversaţiile care au loc în prezenţa ta, nu-i aşa?

— Da, domnule.

— Si le poţi reproduce la nevoie.

— Da, domnule.

— Şi poţi localiza cu uşurinţă — şi reproduce — o anumită declaraţie, făcută de o anumită persoană?

— Da, domnule. Nu trebuie să ascultaţi toată înregistrarea.

— Şi ai putea, dacă e nevoie, să depui mărturie în faţa unui tribunal?

— Eu, domnule? Nu, domnule, zise Giskard, privind fix înspre şosea. Deoarece un robot poate fi făcut să mintă printr-o comandă destul de meşteşugită, iar toate îndemnurile sau ameninţările vreunui judecător nu ar folosi la nimic, legea consideră, cu înţelepciune, că un robot este un martor incompetent.

— Dar, în acest caz, ce rost mai au înregistrările tale?

— Asta, domnule, este altceva. O înregistrare, odată făcută, nu poate fi denaturată la o simplă comandă, deşi ar putea fi ştearsă. Deci, o asemenea înregistrare ar putea fi admisă drept dovadă. Nu există precedente categorice, totuşi, dacă este sau nu admisă, depinde, de la caz la caz, de judecător.

Baley nu putea spune dacă această declaraţie era descurajantă sau dacă era el influenţat de urâta lumină plumburie care scălda peisajul. Spuse:

— Vezi bine ca să conduci, Giskard?

— Sigur, domnule, dar n-am nevoie. Vehiculul este prevăzut cu un radar computerizat care îi dă posibilitatea să evite obstacolele singur, chiar dacă eu, pe neaşteptate, nu mi-aş face datoria. Aceasta a funcţionat ieri dimineaţă, când am călătorit în condiţii bune, deşi toate ferestrele erau acoperite.

— Partenere Elijah, zise Daneel, schimbând din nou subiectul ca să-i abată atenţia lui Baley de la furtuna ce stătea să vină, speri că dr. Amadiro va fi, într-adevăr, de folos?

Giskard parcă vehiculul pe o pajişte întinsă, în faţa unei clădiri încăpătoare dar nu foarte înalte, cu o faţadă sculptată încâlcit, care era evident nouă, deşi dădea impresia că imită ceva foarte vechi.

Baley ştiu că era Clădirea Administraţiei, fără să i se spună. Zise:

— Nu, Daneel, mă aştept ca Amadiro să fie mult prea inteligent ca să ne ajute cât de cât.

— Si dacă e aşa, ce gânduri ai pe urmă?

— Nu ştiu, răspunse Baley, cu un sentiment de déjá vu, dar voi încerca să mă gândesc la ceva.

Când Baley intră în Clădirea Administraţiei, primul lui gând a fost de uşurare că a scăpat de lumina nefirească din Exterior. Al doilea a fost unul de recunoaştere. Aici, pe Aurora, casele — locuinţele particulare — erau absolut Auroriene. Nici o clipă n-ar fi putut, stând în camera de zi a Gladiei, sau luând micul dejun cu Fastolfe în sufrageria acestuia, sau vorbind cu Vasilia în biroul ei, sau folosindu-se de emiţătorul tridimensional al lui Gremionis, să se creadă pe Pământ. Toate patru se deosebeau între ele, dar toate erau de un anumit tip, mult diferit de cel al apartamentelor subterane de pe Pământ. Totuşi, Clădirea Administraţiei respira un aer oficial, care depăşea evident diversitatea umană obişnuită. Nu aparţineau tipului de locuinţe de pe Aurora mai mult decât semăna oricare clădire oficială din Oraşul natal al lui Baley cu un apartament din Sectoarele locuibile, dar cele două clădiri oficiale, din cele două Lumi atât de diferite, semănau, în chip ciudat, una cu cealaltă. Acesta era primul loc de pe Aurora unde Baley se crezu, pentru o clipă, pe Pământ. Erau aceleaşi coridoare lungi, reci şi pustii, acelaşi stil al decoraţiunilor interioare, cu fiecare sursă de lumină proiectată astfel încât să enerveze pe cât mai puţini şi să placă la tot atât de puţini. Existau unele elemente care ar fi lipsit pe Pământ — ghivecele suspendate, cu plante, de exemplu, înflorind la lumină şi prevăzute cu dispozitive (ghici Baley) pentru udarea controlată şi automată. Această influenţă naturală lipsea pe Pământ şi prezenţa ei nu-l încânta. Ghivecele astea nu puteau cădea uneori? Nu puteau atrage insecte? Apa nu putea să picure?

Erau şi unele lucruri care lipseau. Pe Pământ, când te aflai într-un Oraş, se auzea permanent vuietul făcut de oameni şi de maşini, chiar şi în cea mai indiferentă clădire administrativă. „Bâzâitul Insistent al Fraternităţii”, era expresia folosită de politicienii şi ziariştii de pe Pământ. Aici, în schimb, era linişte. Baley nu observase liniştea din locuinţele pe care le vizitase în ziua aceea şi cu o zi înainte, pentru că totul părea atât de nefiresc, încât o ciudăţenie în plus nu mai conta. Într-adevăr, fusese mai conştient de bâzâitul insectelor de afară sau de foşnetul vântului prin vegetaţie decât de absenţa permanentului „Freamăt al Umanităţii” (o altă expresie populară). Oricum, aici, unde se simţea o influenţă de pe Pământ, absenţa „Freamătului” era la fel de supărătoare ca şi nuanţa portocalie a luminii artificiale, mai perceptibilă pe albul foarte deschis al pereţilor decât pe ornamentele încărcate ale locuinţelor de pe Aurora.

Reveria lui Baley nu dură mult. Se aflau chiar la intrarea principală şi Daneel îşi întinse un braţ ca să-i oprească pe ceilalţi doi. Trecură vreo treizeci de secunde, după care Baley, vorbind automat în şoaptă din cauza liniştei ce domnea pretutindeni, întrebă:

— De ce aşteptăm?

— Pentru că e bine să facem aşa, partenere Elijah, răspunse Daneel. În faţa noastră este un câmp usturător.

— Un ce?

— Un câmp usturător, partenere Elijah. De fapt, numele e un eufemism. Stimulează terminaţiile nervoase şi produce o durere ascuţită. Roboţii pot trece, dar fiinţele umane, nu. Desigur, orice încălcare, fie de câtre un robot, fie de câtre o fiinţă umană, acţionează o alarmă.

— De unde ştii că un e câmp usturător? întrebă Baley.

— Poate fi văzut, partenere Elijah, dacă ştii la ce să te uiţi. Aerul pare să licărească puţin, iar peretele din spatele acestei zone are o nuanţă slab verzuie, faţă de peretele din faţă.

— Nu sunt deloc sigur că-l văd, spuse Baley indignat. Ce mă poate împiedica — pe mine sau pe oricare alt străin nevinovat — să intru şi să simt durerea? Daneel zise:

— Cei care sunt membri ai Institutului au un dispozitiv neutralizant; cei care sunt vizitatori sunt, aproape întotdeauna, însoţiţi de unul sau mai mulţi roboţi, care vor detecta, cu siguranţă, câmpul usturător.