Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Când eram copil, spuse, mai împingeam pe câte unul câteodată, şi el mă împingea, şi lua ceva timp până ce ne despărţeau roboţii, desigur…

Daneel zise:

— Dacă-mi dai voie să-ţi explic, partenere Elijah. S-a stabilit că surprimarea totală a agresivităţii la cei foarte tineri are urmări nedorite. Este permis, într-o oarecare măsură, jocul care se bazează pe întrecerea fizică — este încurajat chiar — cu condiţia să nu provoace nici un rău. Roboţii care au grijă de cel tânăr sunt programaţi atent să poată face deosebirea între şansele şi nivelul răului posibil a se produce. Eu, de exemplu, nu sunt programat cum se cuvine în această privinţă şi nu am căderea să mă ocup de cei tineri, cu excepţia cazurilor urgente, pe perioade scurte. Nici Giskard n-o are. Baley zise:

— Presupun că o asemenea comportare agresivă este interzisă din adolescenţă.

— Treptat, spuse Daneel, pe măsură ce nivelul răului care ar putea fi provocat creşte, este de dorit un autocontrol mai pronunţat. Gremionis vorbi:

— Când eram la liceu, ştiam foarte bine, ca toţi Aurorienii, că orice întrecere se bazează pe compararea capacităţii mentale şi a talentului…

— Fără întrecere fizică? întrebă Baley.

— Ba da, dar numai într-un mod care să nu implice un contact fizic direct, cu intenţie de vătămare.

— Dar din adolescenţă…

— N-am atacat pe nimeni. Sigur că n-am atacat. Am simţit îndemnul s-o fac de mai multe ori, ca să fiu cinstit. Cred că n-aş fi fost pe de-a-ntregul normal dacă nu l-aş fi simţit, dar până acum am reuşit să mă controlez. Dar vezi, nimeni nu mi-a spus vreodată… aşa.

Baley zise:

— În orice caz, n-ar avea nici un rost să ataci, dacă tot eşti oprit de roboţi, nu-i aşa? Cred că întotdeauna se află un robot, atât lângă atacator, cât şi lângă cel atacat.

— Sigur. Un motiv în plus ca să-mi fie ruşine că mi-am pierdut stăpânirea de sine. Cred că asta nu trebuie să apară în raportul dumitale.

— Te asigur că nu voi povesti nimănui. N-are nici o legătură cu cazul.

— Mulţumesc. Ai spus că întrevederea a luat sfârşit?

— Cred că da.

— În acest caz, vrei să faci aşa cum te-am rugat?

— Ce anume?

— Să-i spui Gladiei că n-am nimic de-a face cu imobilizarea lui Jander.

Baley şovăi:

— Îi voi spune că asta e părerea mea.

Gremionis spuse:

— Te rog să fii mai concret. Vreau ca ea să fie absolut sigură că n-am nici o legătură cu asta. Cu atât mai mult, cu cât ţinea la robot din punct de vedere sexual. N-aş putea suporta să-şi închipuie că sunt g-g… Fiind Solariană, ar putea crede aşa ceva.

— Da, ar putea, spuse Baley, gânditor.

— Dar uite, zise Gremionis, vorbind repede şi pe un ton serios. Nu ştiu nimic despre roboţi şi nimeni — dr. Vasilia sau altcineva — nu mi-a spus nimic despre ei… cum funcţionează. vreau să spun. Pur şi simplu n-aş fi putut să-l distrug pe Jander.

O clipă, Baley păru cufundat în gânduri. Apoi vorbi, cu evidentă repulsie:

— Nu pot decât să te cred. Ca să fiu sincer, nu ştiu tot. Şi este posibil — o spun fără intenţia de a te jigni — ca şi dumneata, şi dr. Vasilia, să minţiţi. Cunosc surprinzător de puţine lucruri despre viaţa intimă a societăţii de pe Aurora şi poate că sunt uşor de păcălit. Şi totuşi, nu pot decât să te cred. Cu toate acestea, nu pot face mai mult decât să-i spun Gladiei că, după părerea mea, eşti absolut nevinovat. Trebuie să spun, totuşi, „după părerea mea”. Sunt sigur că va considera asta destul de concret.

Gremionis zise, posomorât:

— Atunci, va trebui să mă mulţumesc cu atât. Totuşi, dacă îţi e de vreun folos, te asigur, pe cuvântul meu de cetăţean Aurorian, că sunt nevinovat.

Baley zâmbi uşor:

— Nici nu mă gândesc să mă îndoiesc de cuvântul dumitale, dar pregătirea mea mă obligă să mă bazez numai pe dovezi obiective.

Se ridică, îl privi o clipă cu seriozitate pe Gremionis, apoi spuse:

— Ceea ce vreau să spun nu trebuie luat în nume de rău, domnule Gremionis. Înţeleg că vrei să-i dau această asigurare Gladiei pentru că vrei să-i păstrezi prietenia.

— Vreau foarte mult acest lucru, domnule Baley.

— Şi ai de gând să te oferi din nou, când se va ivi vreo ocazie potrivită?

Gremionis roşi, înghiţi cu greu şi zise:

— Da.

— Pot să-ţi dau un sfat, domnule? N-o face.

— Poţi să-ţi păstrezi sfaturile, dacă asta e ce vrei să-mi spui. N-am de gând să renunţ vreodată.

— Adică, nu urma calea oficială, obişnuită. Te-ai putea gândi, pur şi simplu — Baley îşi întoarse privirea, simţindu-se jenat în mod inexplicabil — s-o îmbrăţişezi şi s-o săruţi.

— Nu, zise Gremionis cu seriozitate. Te rog. O femeie de pe Aurora n-ar suporta asta. Nici un bărbat de pe Aurora.

— Domnule Gremionis, nu ţii minte că Gladia nu este de pe Aurora? Ea e Solariană şi are alte obiceiuri, alte tradiţii. Eu aş încerca, în locul dumitale.

Privirea stăpânită a lui Baley ascundea o furie bruscă. Ce era Gremionis pentru el, ca să-i dea asemenea sfaturi? De ce să spună altuia să facă un lucru pe care l-ar fi făcut chiar el?

Baley reveni la afaceri cu o voce puţin mai groasă decât de obicei. Zise:

— Domnule Gremionis, ai pomenit numele conducătorului Institutului de Robotică mai devreme. Îmi poţi spune din nou acest nume?

— Kelden Amadiro.

— Şi pot lua legătura cu el de aici, în vreun fel?

— Ei bine, şi da, şi nu, spuse Gremionis. Poţi lua legătura cu secretarul sau adjunctul lui. Nu cred că vei ajunge la el. Este o persoană destul de rezervată, am auzit. Nu-l cunosc personal, desigur. L-am văzut de câteva ori, dar n-am vorbit niciodată cu el.

— Înţeleg, deci, că nu se foloseşte de dumneata în calitate de creator vestimentar sau pentru tunsoarea personală?

— Nu ştiu dacă se foloseşte de cineva pentru asta şi mi-am dat seama că nu în cele câteva ocazii în care I-am văzut, deşi aş prefera să nu repeţi această observaţie.

— Sunt sigur că ai dreptate, dar rămâne între noi, zise Baley grav. Aş vrea să încerc să ajung, la el, în ciuda reputaţiei lui de om rezervat. Dacă ai un emiţător tridimensional, te-ar supăra dacă m-aş folosi de el în acest scop?

— Brundij poate obţine legătura pentru dumneata.

— Nu, cred că partenerul meu, Daneel, ar trebui… adică, dacă nu te superi.

— Nu mă supăr deloc, spuse Gremionis. Emiţătorul este acolo, aşa că vino după mine, Daneel. Numărul pe care trebuie să-l foloseşti este 75-30-sus-20.

Daneel înclină capul:

— Mulţumesc, domnule.

Camera cu emiţătorul era aproape goală, cu excepţia unui stâlp subţire aflat pe o latură a ei. Acesta se termina la înălţimea taliei cu o suprafaţă plană, pe care se afla un suport destul de complicat. Stâlpul se afla pe podeaua verde deschis, în centrul unui cerc vopsit în gri. Lângă el se afla un cerc identic din punct de vedere al mărimii şi al culorii, dar pe care nu se afla nici un stâlp. Daneel păşi înspre stâlp şi, când făcu asta, cercul pe care stătea străluci cu o radiaţie slabă, albă. Îşi mişcă o mână pe suport, fluturându-şi degetele prea repede ca Baley să-si dea seama ce face. Dură numai o secundă, apoi celălalt cerc se lumină exact în acelaşi fel. Pe el apăru un robot, tridimensional în aparentă, dar tremurând foarte slab, dându-se de gol că e o imagine holografică. Lângă el se afla un suport asemănător cu cel lângă care stătea Daneel, dar suportul robotului tremura şi el, fiind tot o imagine.