Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Si dumitale îţi plac?

— Ei bine, doar pentru că sunt cu Gladia. În general, şi Aurorienii sunt plimbăreţi, dar trebuie să recunosc că eu nu sunt. La început am făcut febră musculară, iar Vasilia a râs de mine.

— Ştia că mergeţi la plimbare, nu-i aşa?

— Păi, într-o zi am intrat şchiopătând şi izbindu-mă de lucruri, aşa că a trebuit să-i explic. Ea a râs şi a spus că e o idee bună şi că cel mai bun lucru ca să-l determini pe un plimbăreţ să accepte o ofertă este să te plimbi cu el. „Ţine-o tot aşa”, a zis ea, „şi o să anuleze toate refuzurile până să apuci să te oferi din nou. O să se ofere chiar ea.” Numai că Gladia nu s-a oferit; dar mie au început să-mi placă foarte mult plimbările până la urmă, oricum.

Părea că a trecut peste criza de furie şi acum se simţea foarte în largul său. „Probabil că se gândeşte la plimbări”, îşi închipui Baley, pentru că pe faţă îi plutea un zâmbet. Părea foarte atrăgător — şi vulnerabil — cu mintea dusă la cine ştie ce fragment dintr-o discuţie, într-o plimbare care îi dusese cine ştie unde. Drept răspuns, lui Baley îi veni să surâdă.

— Deci, Vasilia ştia că voi continuaţi plimbările.

— Cred că da. Începusem să-mi iau liber în zilele de miercuri şi de sâmbătă, pentru că se potriveau cu programul Gladiei, iar Vasilia glumea uneori pe seama „plimbărilor mele de miercurea şi sâmbăta”, când veneam cu câte o schiţă.

— Dr. Vasilia s-a plimbat vreodată cu voi?

— Sigur că nu.

Baley se răsuci pe scaun şi îşi privi atent vârfurile degetelor, spunând:

— Bănuiesc că în plimbările voastre eraţi însoţiţi de roboţi.

— Cu siguranţă. Unul de-al meu, unul de-al ei. Totuşi, se ţineau deoparte. Nu ne însoţeau în felul pe care Gladia îl numea moda de pe Aurora. Ea spunea că doreşte singurătatea de pe Solaria. Aşa că i-am făcut plăcerea, deşi la început mi-am sucit gâtul uitându-mă în jur, să văd dacă Brundij e cu mine.

— Şi ce robot o însoţea pe Gladia?

— Nu era întotdeauna acelaşi. Oricare ar fi fost, se ţinea deoparte. N-am reuşit niciodată să-i vorbesc.

— Dar Jander?

Chipul lui Gremionis îşi pierdu imediat din seninătate:

— Ce-i cu el? întrebă.

— A venit vreodată şi el? Dacă ar fi venit, ai fi ştiut, nu-i aşa?

— Un robot cu aspect uman? Cu siguranţă că aş fi ştiut. Şi nu ne-a însoţit niciodată.

— Eşti sigur?

— Absolut sigur.

Gremionis privi ameninţător:

— Îmi închipui că îl considera mult prea preţios ca să-l obosească făcând lucruri pe care le-ar fi putut îndeplini orice robot.

— Pari nervos. Si dumneata credeai la fel?

— Era robotul ei. N-aveam grija lui.

— Si nu l-ai văzut niciodată când ai fost acasă la Gladia?

— Niciodată.

— Ea a spus vreodată ceva despre el? A discutat despre el?

— După câte îmi amintesc eu, nu.

— N-ai considerat că e ciudat?

Gremionis dădu din cap:

— Nu. De ce să discutăm despre roboţi?

Privirea serioasă a lui Baley îl fixă pe celălalt:

— Aveai idee despre relaţia dintre Gladia şi Jander?

— Vrei să spui că între ei erau relaţii sexuale? întrebă Gremionis.

— Te-ar mira dacă ţi-aş spune-o? întrebă Baley.

Gremionis răspunse indiferent:

— Se întâmplă. Nu e ceva neobişnuit. Te poţi folosi de un robot uneori, dacă ai chef. Iar un robot cu aspect uman… cu aspect absolut uman, cred…

— Absolut, zise Baley, făcând un gest specific.

Colţurile gurii lui Gremionis se curbară în jos:

— Păi, atunci ar fi greu ca o femeie să reziste.

— Dumitale ţi-a rezistat. Nu te deranjează că Gladia a preferat un robot în locul dumitale?

— Ei bine, dacă e vorba de asta, nu sunt sigur că te cred că e adevărat — dar dacă este, n-am de ce să mă îngrijorez. Un robot e doar un robot. O femeie şi un robot — sau un bărbat şi un robot — e numai masturbare.

— Sincer, n-ai ştiut niciodată despre relaţia lor, domnule Gremionis? N-ai bănuit niciodată?

— Nici nu m-am gândit, insistă Gremionis.

— N-ai ştiut? Sau ai ştiut, dar nu i-ai dat atenţie?

— Iar mă presezi, se încruntă Gremionis. Ce vrei să-ţi spun? Acum, că mi-ai dat ideea şi mă presezi, dacă mă uit în urmă, mi se pare că, poate, m-am gândit la aşa ceva. Dar, la fel de bine mi se pare că n-am simţit niciodată că se întâmpla ceva, până când ai început să-mi pui întrebări.

— Eşti sigur?

— Da, sunt sigur. Nu mă bate la cap.

— Nu te bat la cap. Mă întreb dacă se putea să nu ştii că Gladia întreţinea relaţii sexuale regulate cu Jander, dacă ştiai că nu vei fi niciodată acceptat ca iubit al ei cât timp dura situaţia asta, dacă o doreai aşa de mult încât să nu te dai în lături de la nimic pentru a-l elimina pe Jander, pe scurt, dacă erai atât de gelos încât…

Şi în acea clipă, Gremionis, ca şi cum s-ar fi rupt dintr-o dată un arc răsucit, ţinut strâns câteva minute, se repezi la Baley cu un strigăt nedesluşit. Baley, luat absolut prin surprindere; se trase instinctiv înapoi şi se răsturnă cu scaunul.

Imediat îl apucară braţe puternice. Baley se simţi ridicat, scaunul fu îndreptat, şi îşi dădu seama că este ţinut de un robot. Ce uşor se uita că roboţii sunt în cameră, dacă stăteau liniştiţi şi nemişcaţi în nişele lor.

Totuşi, cel care venise să-l salveze nu era nici Daneel, nici Giskard. Era robotul lui Gremionis, Brundij.

— Domnule, spuse Brundij, cu o voce puţin cam nefirească, sper că nu v-aţi lovit.

Unde erau Daneel şi Giskard?

Răspunsul veni imediat. Roboţii divizaseră munca elegant şi repede. Daneel şi Giskard, intuind într-o clipă că un scaun răsturnat prezenta mai puţine şanse de rănire pentru Baley decât un Gremionis înnebunit, se aruncaseră asupra gazdei. Brundij, înţelegând imediat că nu era nevoie de el în partea aceea, avusese grijă de bunăstarea musafirului.

Gremionis, încă în picioare, gâfâind, era complet imobilizat în dubla strânsoare grijulie a roboţilor lui Baley. Vorbi, puţin mai tare decât o şoaptă:

— Daţi-mi drumul. Mă stăpânesc.

— Da, domnule, zise Giskard.

— Desigur, domnule Gremionis, spuse Daneel aproape cu amabilitate.

Dar, deşi îl eliberaseră, nici unul dintre ei nu se îndepărtă un timp. Gremionis privi în dreapta şi în stânga, îşi aranjă hainele şi apoi, cu sânge rece, se aşeză. Respiraţia îi era tot accelerată, iar părul puţin în dezordine.

Baley stătea în picioare, cu o mână pe spătarul scaunului pe care şezuse.

Gremionis zise:

— Îmi cer iertare, domnule Baley, pentru că mi-am pierdut cumpătul. E un lucru pe care nu l-am făcut în viaţa mea de adult. M-ai acuzat că sunt g…gelos. Este un cuvânt pe care nici un Aurorian respectabil nu l-ar folosi în legătură cu altcineva, dar ar fi trebuit să-mi aduc aminte că eşti Pământean. Este un cuvânt pe care noi îl întâlnim numai în romanele istorice şi care, chiar şi atunci, este scris, de obicei, cu un „g” urmat de o linioară. Sigur că nu aşa stau lucrurile în Lumea dumitale, îmi dau seama.

— Şi eu îmi cer scuze, domnule Gremionis, spuse Baley cu seriozitate, pentru că necunoaşterea obiceiurilor de pe Aurora m-a făcut s-o iau razna în clipa asta. Te asigur că nu voi mai face o asemenea greşeală.

Se aşeză şi continuă:

— Nu cred că mai avem multe de discutat…

Gremionis părea că nu ascultă: