Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Nici eu nu doresc pedeapsa, Daneel, zise Baley cu amărăciune, dar trebuie să risc. Domnule Gremionis, îmi pare rău că a trebuit să-i spun că vorbesc din locuinţa dumitale. Trebuia să fac ceva ca să-l conving să mă primească şi am crezut că va acorda importantă acestui lucru. Ceea ce am spus era, de fapt, adevărat. Gremionis dădu din cap:

— Dacă aş fi ştiut ce ai de gând să faci, domnule Baley, nu ţi-aş fi permis să-l chemi din locuinţa mea. Sunt sigur că-mi voi pierde slujba aici şi… — adăugă abătut — ce-ai să faci pentru mine ca să compensezi asta?

— Îmi voi da toată silinţa, domnule Gremionis, ca să nu-ţi pierzi slujba. Sunt încredinţat că nu vei avea necazuri. Oricum, dacă dau greş, eşti liber să mă descrii ca pe un nebun care ţi-a aruncat acuzaţii grave şi te-a înspăimântat cu ameninţări şi calomnii, aşa că ai fost nevoit să mă laşi să-ţi folosesc emiţătorul. Sunt sigur că dr. Amadiro te va crede. La urma urmei, i-ai trimis, deja, un memoriu, în care te plângi că te-am calomniat, nu-i aşa?

Îşi ridică o mână în semn de rămas bun:

— La revedere, domnule Gremionis. Îţi multumesc încă o dată. Nu fi îngrijorat şi… aminteşte-ţi ce ţi-am spus despre Gladia.

Cu Daneel şi Giskard înghesuindu-l de o parte şi de alta, Baley ieşi din locuinţa lui Gremionis, aproape fără să-şi dea seama că ieşea, din nou, în Exterior.

Afară totul se schimbase. Baley se opri şi-şi ridică privirea.

— Ciudat, spuse. N-aş fi zis că a trecut aşa de mult timp, chiar presupunând că ziua Auroriană este ceva mai scurtă decât cea standard.

— Ce s-a întâmplat, partenere Elijah? întrebă Daneel cu grijă.

— A apus soarele. N-aş fi crezut.

— Soarele încă n-a apus, domnule, interveni Giskard. Mai sunt vreo două ore până la apus.

Daneel zise:

— Se apropie furtuna, partenere Elijah. Norii s-au adunat, dar furtuna n-o să înceapă decât mai târziu.

Baley se înfioră. Întunericul în sine nu-l deranja. De fapt, când era în Exterior, noaptea era mult mai liniştitoare, sugerându-i nişte ziduri împrejmuitoare, decât ziua, care îndepărta orizontul în toate direcţiile. Necazul era că acum nu era nici zi, nici noapte. Încercă, din nou, să-si aducă aminte cum fusese ploaia când se găsea în Exterior. Se gândi, dintr-o dată, că nu fusese niciodată afară când ningea şi că nici măcar nu ştia bine cum era ploaia cu apă solidă. Descrierile în cuvinte erau, desigur, insuficiente. Cei mai tineri ieşeau, uneori, să patineze sau să se dea cu sania — sau să facă orice — şi se întorceau strigând de emoţie, dar întotdeauna bucuroşi să ajungă între zidurile Oraşului. Ben încercase odată să-şi facă o pereche de schiuri, după indicaţiile dintr-o carte veche, şi se trezise pe jumătate îngropat într-o grămadă de substanţă albă. Şi până şi descrierea lui Ben, despre cum se vedea şi se simţea zăpada, era chinuitor de neclară şi nesatisfăcătoare. Şi pe urmă, nimeni nu ieşea afară când ningea de fapt, ci doar când substanţa era deja pe jos, pe pământ. Ajuns aici, Baley îşi spuse că singurul lucru asupra căruia toată lumea era de acord era că ningea numai când era foarte frig. Acum nu era foarte frig, era doar răcoare. Acei nori nu însemnau că avea de gând să ningă. Se simţi doar puţin mai liniştit. Nu semăna cu zilele înnorate de pe Pământ, pe care el le văzuse. Pe Pământ, norii erau mai uşori, era sigur de asta. Erau de un alb-cenuşiu, chiar şi când acopereau cerul de tot. Aici, lumina — ce rămânea din ea — era cam gălbejită, o culoare cadaverică. Oare pentru că soarele Aurorei era mai portocaliu decât cel al Pământului?

Spuse:

— Culoarea cerului este… neobişnuită?

Daneel privi în sus, pe cer:

— Nu, partenere Elijah. E o furtună.

— Aveţi des furtuni din astea?

— În această perioadă a anului, da. Uneori cu fulgere. Nu e o surpriză. A fost prevăzută în buletinul meteorologic de ieri şi, din nou, în cel din dimineaţa asta. Se va termina înainte de a se crăpa de ziuă, iar câmpiile au nevoie de apă. Am fost cam deficitari la ploi în ultima vreme.

— Si se face aşa de frig? E normal?

— O, da. Dar să intrăm în vehiculul aeropurtat, partenere Elijah. Poate fi încălzit.

Baley încuviinţă şi merseră împreună înspre vehicul, care stătea pe un petic de iarbă unde fusese adus înainte de amiază. Se opriră.

— Stai, zise Baley. Nu l-am întrebat pe Gremionis unde se află locuinţa lui Amadiro… sau biroul…

— Nu e nevoie, partenere Elijah, spuse Daneel imediat, ţinându-l pe Baley cu o mână de cot, împingându-l uşor, dar neîndoios, înainte. Prietenul Giskard are harta Institutului în banca lui de memorii şi ne va conduce înspre Clădirea Administraţiei. Se prea poate ca dr. Amadiro să-şi aibă biroul acolo.

Giskard spuse:

— Informaţiile mele arată că biroul dr. Amadiro se află în Clădirea Administraţiei. Dacă, din întâmplare, el nu este la birou, ci în locuinţa lui, aceasta este aproape.

Baley se pomeni din nou înghesuit pe locul din faţă, între cei doi roboţi. Îi mulţumi în gând lui Daneel pentru căldura, aproape umană, pe care o emana corpul lui. Deşi învelişul de tip textil al lui Giskard era izolator şi nu era atât de rece cum ar fi fost metalul gol, pentru cât de îngheţat era Baley acesta era mai puţin atrăgător. Baley era cât pe ce să-şi treacă un braţ în jurul umerilor lui Daneel, cu intenţia de a-l trage mai aproape, ca să se încălzească. Fâstâcit, îşi coborî braţul în poală. Zise:

— Nu-mi place cum e afară.

Daneel, dorind poate să distragă atenţia lui Baley de la aspectul Exteriorului, spuse:

— Partenere Elijah, cum de ai ştiut că dr. Vasilia a încurajat interesul domnului Gremionis faţă de domnişoara Gladia? N-am observat ca dumneata să fi avut vreo dovadă în acest sens.

— N-am avut, răspunse Baley. Eram destul de disperat ca să trag la nimereală, adică să risc cu întâmplări puţin probabile. Gladia mi-a spus că Gremionis e singura persoană suficient de atrasă de ea ca să i se ofere întruna. M-am gândit că el l-ar fi putut ucide pe Jander din gelozie. N-am crezut că ar cunoaşte, într-adevăr, destulă roboţică pentru a o face, dar, pe urmă, am aflat că fiica lui Fastolfe, Vasilia, e roboţician şi seamănă cu Gladia din punct de vedere fizic. M-am întrebat dacă Gremionis, fiind fascinat de Gladia, n-ar fi putut fi fascinat înainte de Vasilia — şi dacă nu cumva crima nu a fost rezultatul unei conspiraţii între cei doi. Făcând aluzii vagi la existenţa unei asemenea conspiraţii, am reuşit s-o conving pe Vasilia să mă primească.

— Dar n-a fost nici o conspiraţie, partenere Elijah, spuse Daneel, cel puţin în ceea ce priveşte distrugerea lui Jander. Vasilia şi Gremionis n-ar fi putut concepe această distrugere, nici măcar dacă ar fi lucrat împreună.

— De acord, şi totuşi Vasilia a fost enervată de sugestia că ar fi avut o legătură cu Gremionis. De ce? Când Gremionis ne-a spus că la început a fost atras de Vasilia, apoi de Gladia, m-am gândit dacă nu cumva legătura dintre primii doi a fost mai indirectă, dacă Vasilia ar fi putut încuraja transferul dintr-un motiv asociat mai de departe — dar totuşi asociat — cu moartea lui Jander. De fapt, trebuia să existe vreo legătură între cei doi; reacţia Vasiliei la aluzia mea a dovedit-o. Bănuiala mea a fost corectă. Vasilia plănuia trecerea lui Gremionis de la o femeie la alta. Gremionis a fost uimit să vadă că ştiu asta, ceea ce mi-a fost de folos, pentru că, dacă problema ar fi fost complet nevinovată, n-ar fi avut nici un motiv să facă un secret din ea — şi era clar secretă. Ţii minte că Vasilia n-a pomenit nimic în legătură cu faptul că l-a îndemnat pe Gremionis să se îndrepte spre Gladia. Când i-am spus că Gremionis s-a oferit Gladiei, a reacţionat de parcă ar fi auzit prima oară lucrul ăsta.