Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

În orice caz, în legătură cu mine, Şuncărică n-a avut nici un fel de suspiciuni. Acordând credit deplin rezidentului , nu m-a supus nici unei "verificări". Şi când spun aceasta, mă gândesc la "detectorul de minciuni", aparatul foarte mult utilizat în cadrul diferitelor oficine de spionaj. Deci, netrezindu-i suspiciuni, Şuncărică a trecut direct la racolarea mea. Şi tocmai pentru că îşi dădea perfect de bine seama cât de extraordinar de util le putea fi şeful arhivei Ministerului Afacerilor Externe, s-au gândit să folosească o metodă de racolare prin care să mă lege şi de mâini şi de picioare. Vreau să spun, să-şi asigure o obedienţă totală din partea mea, indiferent ce mi-ar fi cerut. În acest scop, au încercat să-mi imprime o conştiinţă falsă. Metoda aceasta a fost folosită pentru prima dată de hitlerişti. Se pare că metoda a fost preluată - cel puţin de către Trustul Nebel - şi perfecţionată. Că asupra mea nu a avut nici un efect, asta este cu totul altceva.

După ce mi-a dat drumul de pe "Nebel II", verificându-mi la hotel bagajele, am constatat că îmi lipsea fotografia pe care mi-o dăruise Mica la plecare. Abia atunci am întrezărit adevărul. Anume, că ea fusese purtătoarea unui mesaj adresat lui Şuncărică, al cărui conţinut îmi rămăsese - mai precis, ne rămăsese - necunoscut. Nădăjduiam, în schimb, ca din mesajul de răspuns al lui Şuncărică - mesaj camuflat în stiloul dăruit de el, pe care îl purtam în buzunar - vom putea deduce conţinutul aceluia adresat de rezident şefului său dinafară.

Scurt timp după aceea, m-am reîntors în ţară, aducând instrucţiuni pentru ambii rezidenţi . Pentru Aspasia - respectiv Fuiorescu - camuflate în stilou, pentru Werner Steinborn, sub formă de microfilm, ascuns de către Johan Ohlson în broasca geamantanului. Deşi încă nu ştiam că aveam de a face cu doi rezidenţi , un lucru m-a nedumerit mult. De ce Mica s-a grăbit să pună mâna pe microfilm şi să şi-l păstreze şi de ce a trebuit să vină Werner Steinborn să şi-l ia.

Iată, în câteva cuvinte, ce se întâmplase în lipsa mea.

Făcând risipă de multă şiretenie, Mica izbuti să afle de la unchiul ei - care, în treacăt spus, nutreşte faţă de nepoată-sa şi altfel de sentimente decât de rudenie - numele lacului unde Hauptsturmführerul Siegfried Fröhlich înecase cu ani în urmă lăzile. Odată în posesia acestei informaţii, Mica se grăbi s-o aducă la cunoştinţa amantului ei, Werner Steinborn. Acesta, ajuns în posesia informaţiei de care avea atâta nevoie, a început să-şi cam neglijeze prietena, faţă de care nici o clipă nu manifestase un sentiment sincer. Femeile, după cum ştiţi, simt imediat când se întâmplă o asemenea treabă. Şi, colac peste pupăză, a mai avut neşansa să-l vadă pe Werner Steinborn în compania unei alte femei. Mica este o fiinţă extrem de vanitoasă. Se crede unicat. În consecinţă, s-a simţit furios de jignită, mai ales după ce a avut dovada materială că Werner Steinborn preferă pe alta. Un prieten spune - şi Ducu se uită semnificativ la Bogdan - că e preferabil să ai zece bărbaţi duşmani decât să te duşmănească o singură femeie. Ca să se răzbune, Mica a început prin a mărturisi unchiului ei propria-i "trădare". Şi ca să-i dovedească acestuia cât de sinceră îi este căinţa, i-a oferit microfilmul ascuns de Johan Ohlson în broasca geamantanului meu, microfilm destinat lui Werner Steinborn, dar însuşit de ea imediat după reîntoarcerea mea din călătorie.

Vă puteţi imagina cum a primit Fuiorescu vestea că celălalt competiţionar, Werner Steinborn, cunoaşte lacul unde se aflau înecate lăzile. Primul său gând a fost să-l lichideze prin Marcel Koruz. Nu s-a putut hotărî să-şi pună imediat planul în aplicare din cauza Micăi. Deşi nepoată-sa se jura că îl urăşte de moarte pe fostul ei amant, totuşi, cunoscând firea femeilor, cu alte cuvinte dându-şi seama că Mica tot îl mai iubeşte pe Werner Steinborn, şi-a spus că e mai prudent să nu se transforme în instrumentul răzbunării ei.

Acesta a fost un prim motiv. Dar a mai fost unul, precumpănitor. Werner Steinborn, aflând de la "prietena" sa ceea ce îl interesa, s-a pus imediat pe treabă. Adică, a început pregătirile în scopul aducerii la suprafaţă a lăzilor scufundate în Lacul Bucura. Fuiorescu, celălalt rezident , care, ca o primă măsură după ce a aflat de trădarea Micăi a fost să-l supravegheze îndeaproape pe Werner Steinborn, şi-a dat imediat seama ce scop au pregătirile. Şi atunci i-a venit ideea să scoată castanele din foc cu mâinile acestuia. Adică, să-l lase pe Werner Steinborn să aducă la suprafaţă lăzile - asumându-şi toate riscurile - şi după aceea să pună mâna pe ele, eventual chiar lichidându-l, la întoarcerea din "expediţie".

În vederea realizării acestui scop, Fuiorescu, însoţit de Koruz, l-au urmărit în Retezat pe profesorul Nedelcu şi, spionându-l, au văzut când lăzile au fost aduse la suprafaţă. Pe urmă, fără să mai întârzie o clipă, s-au grăbit să se întoarcă şi să pregătească atacul expediţiei, în preajma cantonului silvic, unde ei bănuiau că profesorul urma să se dispenseze de serviciile localnicilor. Din păcate pentru ei, am fost şi noi pe acolo. Le-am zădărnicit planul, arestându-i, aşa cum am procedat curând după aceea şi cu profesorul .

Ducu făcu o scurtă pauză, numai atâta cât a fost nevoie ca să-şi umezească buzele.

- ...Şi o dată cu arestarea lor - vorbi el din nou - cazul "Tanti Aspasia" l-am putut considera încheiat. De asemenea, cred că şi eu aş putea considera încheiată expunerea mea.

- Nu înainte de a le da tovarăşilor explicaţiile necesare în legătură cu "Pensiunea Dankner", îi reaminti colonelul Joldiş.

- Vă mulţumesc, tovarăşe colonel, că mi-aţi adus aminte. Trebuie să precizez de la început, tovarăşi, că nici Lotte Dankner şi nici Fredi, alias falsul Ion Vasilescu, nu au nici un amestec în cazul "Tanti Aspasia". Greşeala a fost a mea. M-am lăsat mistificat de aparenţe. Dacă vă mai amintiţi, la Pensiune am fost dus de Mica. A fost suficient acest fapt, ca să devin suspicios. Că am devenit suspicios, n-a fost rău. Fiindcă - numai datorită acestui fapt am putut descoperi ceea ce am descoperit. Cert este însă că Mica m-a dus acolo fără nici o intenţie, ci doar fiindcă mă plânsesem că nu prea am bani, după cum, de asemenea este clar că ea nu a avut vreo legătură, nici cu Lotte Dankner şi nici cu Fredi. Începând să investighez, ştiţi ce surpriză am avut: Fredi adăpostindu-se la Pensiune sub numele de Ion Vasilescu: adevăratul Ion Vasilescu, bolnav la Spitalul Central, ajuns incurabil, nu fără contribuţia Lottei Dankner. În realitate, Lotte Dankner şi Fredi, falsul Ion Vasilescu, sunt doi infractori de drept comun. Cazul lor a fost predat miliţiei, care, în prezent, anchetează. Pot să vă informez că Fredi este de fapt fratele Lottei Dankner şi că are la activul lui cel puţin patru crime.

Şi cu aceasta cred că pot considera încheiată expunerea mea. S-ar putea să aveţi totuşi unele nelămuriri. Dacă ele există, vă rog să le formulaţi şi vă voi răspunde.

Primul care ridică mâna fu Picioruş.

- Aş avea de pus o întrebare, tovarăşe maior.

- Te ascult, Picioruş.

- De ce Werner Steinborn, direct sau prin patronii săi din străinătate, nu a încercat racolarea dumneavoastră?

- Cred că e mai bine să răspund la fiecare întrebare în parte. De aceea, iată care este răspunsul la întrebarea pusă de sublocotenentul Picioruş: Werner Steinborn ştiind de la prietena lui că urmează să fiu racolat de către Trustul Nebel nu a mai considerat necesar să fiu încă o dată racolat de agentura pe care o slujea. El sconta să se folosească de mine fie indirect, prin Mica, obţinând copia materialelor pe care eu le-aş fi furnizat lui Fuiorescu, fie exercitând asupra mea un şantaj direct: ori lucrezi şi pentru mine, ori te denunţ că ai fost racolat şi că procuri informaţii Trustului Nebel . Clar, tovarăşe Picioruş?