Theodor Constantin: Căpitanul de cursă lungă

Ducu făcu din nou o pauză. Se uită prin hârtiile din faţa sa, bifă cu creionul pe punctaj ideile pe care le dezvoltase, pe urmă continuă:

- Acuma va trebui să întrerup firul povestirii şi să revin la Trustul Nebel .

Nu ştim pe ce cale, cert este însă că omul care conduce treburile operative ale acestei organizaţii de spionaj, Şuncărică, respectiv Căpitanul de Cursă Lungă , a aflat atât de invenţia lui Axel Fächner, cât şi de soarta servietei maiorului S.S. Arnold Weisenfels.

Desigur, vă întrebaţi, ce legătură există între invenţia lui Axel Fächner şi servietă? Există, şi încă una de foarte mare importanţă. Fiindcă în servietă, printre alte hârtii, se găsea şi raportul, în original, al lui Arnold Weisenfels, adresat personal lui Walter Schellenberg. Arnold Weisenfels raporta şefului său direct măsurile pe care le luase ca, în ciuda evenimentelor neprevăzute pentru ei, întreaga documentaţie privind invenţia lui Axel Fächner să ajungă în Reich. Mai mult - şi tocmai de aceea raportul prezenta importanţă pentru Trust - în încheiere, Arnold Weisenfels preciza că dăduse instrucţiuni Hauptsturmführerului Siegfried Fröhlich ca, în cazul când nu va putea străbate "dincolo", să pătrundă în Retezat şi să înece lăzile, fie în lacul Bucura, fie în Lacul Zănoaga.

Spuneam mai adineauri că Trustul Nebel , respectiv Şuncărică, a aflat atât despre invenţia lui Axel Fächner, cât şi despre soarta maiorului Arnold Weisenfels. Mai precis, ce a aflat Şuncărică? A aflat că la Sibiu Axel Fächner lucra la o invenţie deosebit de importantă, privind posibilitatea culegerii de informaţii de la distanţă, prin interceptarea celor mai confidenţiale convorbiri; că inventatorul a murit înainte de a-şi pune la punct invenţia; că toate hârtiile inventatorului, împreună cu alte hârtii - ceva mai târziu veţi afla în ce consta importanţa celorlalte documente - au fost închise în nişte lăzi speciale şi expediate cu un camion în Germania; că datorită evenimentelor de la 23 August 1944, camionul n-a putut ieşi din ţară, că însoţitorul transportului, Hauptsturmführerul Siegfried Fröhlich, de teamă ca nu cumva lăzile să ajungă în mâinile românilor, executând ordinul primit de la Arnold Weisenfels, le-a scufundat într-un lac din România.

Acestea au fost informaţiile pe care le-a obţinut în legătură cu invenţia. Să vedem acuma ce informaţii a obţinut în legătură cu posibilitatea de a obţine invenţia. A aflat astfel că trimisul special al lui Walter Schellenberg, maiorul S.S. Arnold Weisenfels, şi-a găsit moartea în timpul insurecţiei armate din august 1944; că în momentul când a fost ucis, avea cu el o servietă în care se găseau o seamă de documente deosebit de importante; că această servietă nu a căzut în mâna românilor, ci a fost însuşită de către un agent al Gestapoului, pe nume Reinhardt Klausner; că acest Reinhardt Klausner a primit ordin să nu distrugă documentele, ci să le păstreze până când un trimis special avea să vină să i le ceară; că, după toate probabilităţile, Reinhardt Klausner nu a distrus servieta; că, în fine, printre hârtiile din servietă, se găsea şi raportul neexpediat al lui Arnold Weisenfels către şeful său direct, Gruppenführerul S.S. Walter Schellenberg, raport care indica şi locul unde dăduse el ordin lui Siegfried Fröhlich să scufunde lăzile, în caz de primejdie.

E de la sine înţeles că pe Şuncărică l-a interesat conţinutul lăzilor scufundate. L-a interesat din punctul de vedere al intereselor Trustului Nebel . Un interes dublu. Îl interesa în primul rând invenţia. Şi se putea să nu intereseze, când Trustul se ocupă cu obţinerea şi vânzarea către cei interesaţi a informaţiilor din toate domeniile de activitate? Gândiţi-vă ce ar însemna pentru Trustul Nebel dacă ar fi în posesia unui aparat pentru obţinerea de informaţii de la distanţă. Trustul ar deveni atunci o forţă formidabilă şi invenţia în sine ar preţui cât cea mai nouă şi mai extraordinară armă.

Desigur, ar putea obiecta cineva: bine, dar moartea lui Axel Fächner a survenit înainte ca acesta să-şi poată pune la punct invenţia. Pe urmă, de la moartea acestuia şi până acuma au trecut nişte ani. Tehnica, între timp, a făcut paşi uriaşi. Oare astăzi, dacă ţinem seama de răsunătoarele succese ale tehnicii mondiale, invenţia lui Axel Fächner mai poate prezenta vreun interes? Răspunsul la o asemenea întrebare nu poate fi decât afirmativ. Şi am să vă explic imediat de ce. Trustul, respectiv Şuncărică, nu avea de unde să ştie cât de mult sau cât de puţin avansase Axel Fächner în cercetările sale. El deţinea informaţia că acesta lucrase până în clipa morţii la inventarea unui aparat de captare de la distanţă a informaţiilor. Chiar dacă din punct de vedere al procedeelor folosite de Axel Fächner invenţia era depăşită, în raport cu dezvoltarea tehnicii, ea interesa Trustul din punct de vedere al ideii care stătuse la bază. Cu alte cuvinte, Şuncărică era interesat să afle dacă şi în ce măsura ideea lui Axel Fächner mai prezenta sau nu interes.

Pe urmă, pentru Şuncărică, prezentau interes şi celelalte documente aflate în lăzi. Despre ce anume documente este vorba? Documente privind activitatea Gestapoului în România, cartoteci cu fişele agenţilor care au lucrat pentru diferitele servicii de informaţii hitleriste. Ori pentru o organizaţie de natura Trustului Nebel a fi în posesia fişelor tuturor agenţilor care au lucrat pentru serviciile de informaţii hitleriste - în primul rând pentru Abwehr şi Gestapo - înseamnă, teoretic, şi câteodată nu numai teoretic, posibilitatea de a recruta o reţea în ţara respectivă. Valoarea unor asemenea documente creşte mai ales când e vorba de o ţară socialistă, dat fiind faptul că în ţările socialiste serviciile de informaţii înregistrează cele mai catastrofale eşecuri.

Deci, atât din punctul de vedere al invenţiei, cât şi din al fişelor de cartotecă, Trustul Nebel a fost interesat să intre în posesia lăzilor înecate în lacul Bucura.

Iată însă că s-a întâmplat ceva. Cam în acelaşi timp, o altă organizaţie de spionaj află atât despre invenţia, cât şi de soarta servietei fostului maior S.S. Arnold Weisenfels. Află şi începe să manifeste acelaşi interes ca şi Trustul Nebel . Informaţii mai precise despre această a doua organizaţie de spionaj nu vă pot da. Rezidentul ei, pe care, de asemenea, l-am arestat, afirmă că nu ştie pentru cine lucra şi că, de fapt, nici nu-l interesa, atâta vreme cât era plătit, şi încă bine plătit. Faptul că a fost şi el un fost agent hitlerist ar putea fi un indiciu asupra compoziţiei reţelei, ca şi asupra scopurilor urmărite.

Şi cu toate că nu cred să mai fie nevoie, ţin să precizez că şi această organizaţie de spionaj, din aceleaşi motive, a devenit interesată în a pune mâna pe lăzile scufundate în lacul Bucura.

Se naşte însă întrebarea: cum de a aflat această a doua organizaţie de soarta lăzilor, ca şi de conţinutul lor. După toate probabilităţile, din aceeaşi sursă ca şi Trustul Nebel . Vreau să spun că acela care a informat Trustul a vândut informaţia şi celeilalte organizaţii, probabil contra unei importante sume de bani. După cât se pare, este vorba de cineva din anturajul lui Arnold Weisenfels, la curent atât cu natura transportului, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul raportului neexpediat - din lipsă de timp al lui Arnold Weisenfels către Walter Schellenberg. Cu alte cuvinte, este vorba de cineva care, de asemenea, a făcut parte din RSHA, adică din Direcţia generală a siguranţei Reichului. Mai greu este să înţelegem de ce a tăcut atâţia ani. Putem presupune fie că a avut motive să tacă, fie că nu şi-a dat seama că invenţia ar mai putea să intereseze. Un lucru e cert că atunci când s-a convins că informaţiile pe care le deţine interesează, le-a speculat la maximum, oferindu-le în două locuri. Asta poate să însemne că avem de-a face cu un fost spion hitlerist, agent dublu, de altfel lucru destul de obişnuit printre spionii de profesie.