Evanghelia eseniană

Cuvântul Sfânt,

De la primul până la ultimul ceas al zilei,

De la primul la ultimul ceas al nopţii.

Mintea lui trebuie să-şi dezvolte inteligenţa,

Iar sufletul lui să crească puternic în Legea Sfântă.

Când mijeşte de ziuă

El va privi cu insistenţă soarele care răsare

Şi va întâmpina cu bucurie pe Maica sa Pământească.

Când mijeşte de ziuă

Îşi va spăla corpul în apă rece

Şi va întâmpina cu bucurie pe Maica sa Pământească.

Când mijeşte de ziuă

El va respira aerul înmiresmat

Şi va întâmpina cu bucurie pe Maica sa Pământească.

În timpul zilei

El va lucra cu fraţii săi

În Grădina Fraternităţii.

La vremea amurgului

El se va aduna cu fraţii săi

Şi împreună vor studia cuvintele sfinte

Ale taţilor lor şi ale taţilor taţilor lor,

Chiar până la cuvintele Părintelui nostru Enoh.

Şi când stelele se vor înălţa pe cer,

El va face comuniuni

Cu sfinţii îngeri ai Tatălui Ceresc.

Şi vocea sa se va înălţa cu bucurie

Către cel Preaînalt, zicând:

Noi Te slăvim Creatorule,

Făcătorul tuturor lucrurilor bune

Mintea Bună

Şi Legea,

Nemurirea

Şi Focul Sfânt ai Vieţii.

Noi vom oferii Legii Înţelepciunea Limbii

Vorbirea Sfântă, Faptele şi Cuvintele drepte.

Binecuvântează-ne Tată Ceresc,

Ca noi să putem aduce abundenţă

Lumii pe care Tu ai creat-o,

Ca noi să putem înlătura foamea şi setea

Din lumea pe care ai creat-o,

Ca noi să putem înlătura bătrâneţea şi moartea

Din lumea pe care ai creat-o.

O, bunule, cel mai binecuvântat Tată Ceresc,

Binecuvântează-ne ca să putem gândi

Potrivit Legii,

Ca să putem vorbi

Potrivit Legii,

Ca să ne putem comporta

Potrivit Legii!

„O, Tată Ceresc,

Care este invocarea cea mai importantă

În măreţie şi binecuvântare?”

Este aceea, O, Copil al Luminii,

Care te face,

De când te scoli şi până mergi la culcare,

Tot timpul cât lucrezi,

Să ai gânduri bune, să spui cuvinte bune şi să faci fapte bune

Şi să respingi gândurile rele, cuvintele rele şi faptele rele.

Primul pas

Pe care sufletul Copilului Luminii l-a făcut

Îi aşază în Paradisul Gândului Bun,

Împărăţia Sfântă a înţelepciunii.

Al doilea pas

Pe care sufletul Copilului Luminii l-a făcut

Îl aşază în Paradisul Cuvântului Bun,

Împărăţia Sfântă a Iubirii.

Al treilea pas

Pe care sufletul Copilului Luminii l-a făcut

Îl aşază în Paradisul Faptei Bune,

Împărăţia Sfântă a Puterii.

Al patrulea pas

Pe care sufletul Copilului Luminii l-a făcut

Îl aşază în Lumina Infinită.

Tatăl Ceresc cunoaşte inimile Copiilor Luminii

Şi moştenirea lor va fi în veci.

Pe ei nu-i vor speria vremurile rele

Şi vor face faţă cu succes zilelor de foamete.

Cu ei este Fântâna Vieţii,

Iar Tatăl Ceresc nu-şi abandonează copiii Săi.

Sufletele lor vor respira tot timpul şi totdeauna,

Iar formele lor vor fi înzestrate cu Viaţa Eternă.

Binecuvântaţi fie Copiii Luminii

Care şi-au împletit destinele cu Legea

Şi merg cu Adevărul pe toate căile lor.

Fie ca Legea să-i binecuvinteze cu toate bunurile

Şi să-i ferească de toate relele,

Şi să le lumineze inimile

Cu vederea în interiorul viului

Şi, graţie acesteia, cu cunoaşterea lucrurilor eterne.

În zilele de demult, când Creaţia era tânără,

Pământul era plin de arbori uriaşi

Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor

Şi în care sălăşluiau Vechii noştri Părinţi

Care au umblat cu îngerii

Şi au trăit în Legea Sfântă.

În umbra ramurilor lor toţi oamenii trăiau în pace

Înţelepciunea şi cunoaşterea erau cu ei

Precum şi revelaţia Luminii Infinite.

Prin pădurile lor curgea Râul Etern,

Iar în centru se înălţa Arborele Vieţii,

Iar Acesta nu le era ascuns.

Ei mâncau la masa Maicii Pământeşti

Şi dormeau în braţele Tatălui Ceresc,

Şi au făcut un legământ etern cu Legea Sfântă.

Atunci, arborii erau fraţii oamenilor

Şi viaţa lor era îndelungată

Tot atât cât cea a Râului Etern

Care curgea fără încetare

Din Izvorul Necunoscut.

Acum deşertul acoperă pământul cu nisip arzător,

Arborii uriaşi sunt praf şi cenuşă,

Iar râul larg – o grămadă de mâl.

Deoarece legământul sacru cu Creatorul

A fost încălcat de Fiii Oamenilor,

Ei au fost izgoniţi din casele lor din arbori.

Acum drumul ducând la Arborele Vieţii

Este ascuns ochilor oamenilor

Şi tristeţea umple cerul

Unde cândva se înălţau ramurile semeţe.

Acum în deşertul arzător

Vin Copiii Luminii

Să lucreze în Grădina Fraternităţii.

Sămânţa pe care ei o plantează în pământul sterp

Va deveni o pădure puternică,

Iar arborii se vor înmulţi

Şi-şi vor întinde ramurile lor verzi

Până ce pământul va fi acoperit din nou.

Întreg pământul va fi o grădină

Şi copacii înalţi vor acoperi pământul.

În acea zi Copiii Luminii vor cânta un nou cântec:

Fratele meu, Arbore,

Lasă-mă să nu mă ascund de tine,

Ci să împărtăşim împreună respiraţia vieţii,

Pe care ne-a dat-o Maica Pământească!

Mai frumos decât cea mai fină bijuterie

A artei covoarelor

Este covorul de frunze verzi sub piciorul meu gol.

Mai maiestuos decât baldachinul de mătase

Al unui negustor bogat

Este coloritul ramurilor deasupra capului meu

Prin care ajunge la mine lumina strălucitoare a stelelor.

Vântul, printre frunzele chiparoşilor,

Produce un sunet asemănător unui cor de îngeri.

Prin stejarul masiv şi cedrul regal

Maica Pământească a trimis un mesaj de Viaţă Eternă

Tatălui Ceresc.

Rugăciunea mea porneşte de pe arborii înalţi:

Ramurile lor care se îndreaptă către cer

Vor duce vocea mea la Tatăl Ceresc.

Pentru fiecare copil, tu vei planta un arbore

Pentru ca pântecul Maicii tale Pământeşti

Să-şi aducă viaţă puternică,

După cum pântecul femeii aduce viaţă.

Acela care distruge un arbore

Şi-a tăiat propriile sale mădulare.

Aşa vor cânta Copiii Luminii

Când pământul va deveni din nou o grădină:

Arbore sfânt, dar divin al Legii,

Maiestatea ta reuneşte pe toţi aceia

Care şi-au pierdut adevărata lor casă,

Care este Grădina Fraternităţii!

Toţi oamenii vor deveni din nou fraţi

Sub ramurile tale întinse.

După cum Tatăl Ceresc îi iubeşte pe toţi copiii Săi,

Tot aşa noi iubim şi îngrijim toţi copacii

Care cresc pe pământul nostru.

Să-i păstrăm şi să-i îngrijim,

Ca ei să poată creşte înalţi şi puternici

Şi să umple din nou pământul cu frumuseţea lor,

Pentru că arborii sunt fraţii noştri,

Şi ca fraţi ne vom păzi şi iubi unii pe alţii.