Anne Rice - Interviu cu un vampir

— Dar erai detaşat, distant, faţă de toate acestea?

— Hmmm…, oftă vampirul. Da, şi extrem de furios. A se îmbuiba cu viaţa unei familii întregi mi se părea din partea lui Lestat un gest suprem de dispreţ, faţă de tot ce ar fi trebuit să vadă cu profunzimea specifică unui vampir, îl ţineam în întuneric, unde mă scuipa şi mă înjura; tînărul Freniere a luat spada de la prietenul şi martorul său şi a pornit spre adversar prin iarba udă şi alunecoasă. A urmat o discuţie scurtă şi duelul a început. În cîteva clipe s-a încheiat. Frénière îl rănise de moarte pe celălalt tînăr cu o împunsătură iute de spadă în piept. Băiatul a căzut în genunchi în iarbă, sîngerînd mortal şi strigîndu-i lui Frénière ceva de neînţeles. Victoria era foarte clară. Toată lumea vedea că nu exista nici un fel de satisfacţie. Frénière privea moartea ca pe o monstruozitate. Prietenii săi înaintară cu lămpi în mîini, îndemnîndu-l să plece de acolo cît mai repede şi să-l lase pe rănit în grija prietenilor lui. În acest timp, muribundul nu lăsa pe nimeni să se apropie de el. Apoi, în vreme ce cei trei, printre care se afla şi Freniere, se îndreptau încet spre cai, tînărul căzut la pămînt a scos un pistol. Poate că eu am fost singurul care l-a văzut în acel întuneric, dar, oricum, am strigat la Freniere şi am fugit spre armă. Lestat n-a avut nevoie de mai mult. În timp ce eu căutam să-i distrag atenţia lui Freniere şi să deviez arma, Lestat, avînd atîţia ani de experienţă şi o viteză mult mai mare, l-a înşfăcat pe tînăr trăgîndu-l printre chiparoşi. Mă îndoiesc că prietenii lui au ştiut ce s-a întîmplat. Pistolul s-a descărcat, muribundul s-a prăbuşit la pămînt, iar eu îmi croiam drum prin noroiul aproape îngheţat, strigîndu-l pe Lestat.

Pînă la urmă, l-am văzut. Frénière era întins peste nişte rădăcini înnodate de chiparoşi, cu cizmele afundate în apa întunecată, iar Lestat stătea aplecat deasupra lui, cu o mînă pe mîna în care Freniere mai ţinea încă spada. M-am repezit să-l dau la o parte, dar m-a lovit cu o asemenea viteză, încît nici nu i-am văzut mîna, şi doar m-am trezit eu însumi în apă; bineînţeles că, pînă să-mi revin, Freniere era mort. L-am văzut întins, cu ochii închişi şi cu buzele complet nemişcate, ca şi cum ar fi dormit. „Afurisit să fii!” i-am strigat lui Lestat şi apoi am tresărit, căci trupul lui Freniere începuse să alunece în mlaştină. Apa i-a acoperit faţa şi apoi tot trupul. Lestat jubila; mi-a amintit cu asprime că mai aveam la dispoziţie mai puţin de o oră pentru a ajunge înapoi la Pointe du Lac şi a jurat să se răzbune pe mine. „Dacă nu mi-ar plăcea viaţa de plantator sudist, te-aş omorî chiar în noaptea asta. Ştiu cum s-o fac”, m-a ameninţat el. „Ar trebui să-ţi împing calul în mlaştină. Ai fi nevoit să-ţi sapi o groapă şi te-ai sufoca!” Şi a plecat.

Chiar şi după toţi aceşti ani, tot mai simt furia faţă de el ca un lichid fierbinte, curgîndu-mi prin vene. Atunci mi-am dat seama ce însemna pentru el a fi vampir.

— Nu era decît un ucigaş, zise băiatul, în a cărui voce se reflecta puţin din emoţia vampirului. Nu avea respect pentru nimic.

— Nu. Pentru el, a fi vampir însemna răzbunare, împotriva vieţii înseşi. De fiecare dată cînd ucidea, se răzbuna. Deci, nu era de mirare că nu aprecia nimic. Nuanţele existenţei de vampir nu-i erau vizibile, deoarece se concentra ca un nebun asupra vieţii de muritor pe care o părăsise. Mistuit de ură, nimic nu-i plăcea dacă nu era luat de la alţii şi, odată ce avea lucrul respectiv, devenea indiferent şi nemulţumit, neplăcîndu-i lucrul în sine, astfel că pornea în căutarea altuia. Răzbunare oarbă, sterilă şi demnă de dispreţ.

Dar îţi spuneam de surorile Frénière. Era aproape cinci şi jumătate cînd am ajuns la plantaţia lor. Zorii aveau să se ivească la cîteva minute după şase, dar eram aproape acasă. M-am furişat pe coridorul de la etaj al casei lor şi le-am văzut adunate în salon; nici nu se îmbrăcaseră de culcare. Lumînările arseseră aproape în întregime şi ele stăteau deja ca nişte femei îndoliate, aşteptînd vestea. Toate erau îmbrăcate în negru, aşa cum le era obiceiul în casă, şi, în întuneric, siluetele lor negre se contopeau cu părul ca abanosul, aşa încît, în sclipirea lumînărilor, păreau cinci fantome, fiecare, deosebit de tristă, deosebit de curajoasă. Numai pe chipul lui Babette se putea citi hotărîre. Era ca şi cum ea s-ar fi decis deja să preia conducerea afacerilor, dacă fratele ei murise, şi avea aceeaşi expresie pe care o avusese şi fratele ei cînd încălcase pentru a se duce la duel. Ceea ce o aştepta era aproape imposibil. Ceea ce o aştepta era moartea de care Lestat era vinovat. Aşa că am făcut ceva ce m-a pus foarte mult în primejdie. M-am înfăţişat privirii ei. Am făcut-o printr-un joc de lumină. După cum vezi, faţa mea e foarte albă şi are o suprafaţă netedă, care reflectă lumina asemănătoare marmurei lustruite.

— Da, spuse băiatul, cam fîstîcit. E chiar foarte… frumoasă, adăugă el apoi. Mă întreb dacă… dar ce s-a întîmplat?

— Te întrebi dacă eram un bărbat frumos cînd trăiam, zise vampirul şi băiatul încuviinţă. Eram. Nimic structural nu s-a schimbat în mine. Numai că n-am ştiut niciodată că eram frumos. Viaţa vuia în jurul meu cu o mulţime de preocupări mărunte, cum ţi-am mai spus. Nu mă uitam cu ochiul liber la nimic, nici măcar într-o oglindă… mai ales într-o oglindă… Dar să-ţi spun ce s-a mai întîmplat. M-am apropiat de geam şi am lăsat lumina să-mi atingă faţa şi am făcut-o în momentul în care privirea Babettei era îndreptată spre geam. După aceea am dispărut imediat. Peste cîteva secunde, toate surorile ştiau că fusese văzută „o creatură ciudată”, ca o fantomă, iar cele două servitoare sclave refuzau cu încăpăţînare să se ducă să vadă ce fusese. Am aşteptat nerăbdător exact ceea ce voiam să se întîmple: Babette a luat, în sfîrşit, un sfeşnic de pe măsuţă, a aprins lumînările şi rîzînd de teama celorlalte, a ieşit singură pe veranda rece, pentru a vedea ce este, în timp ce surorile ei se îngrămădeau în uşă asemeni unor păsări mari şi negre, una din ele strigînd că fratele lor murise şi ea îi văzuse fantoma. Bineînţeles, trebuie să înţelegi că Babette, fiind puternică, nu a pus nici o clipă ceea ce a văzut pe seama imaginaţiei sau a fantomelor. Am lăsat-o să vină pînă la capătul verandei şi abia atunci i-am vorbit, nelăsînd-o să-mi vadă decît vag conturul trupului în dosul unei coloane. „Spune-le surorilor tale să se ducă înăuntru”, i-am şoptit. „Am venit să-ţi vorbesc de fratele tău. Fă cum îţi spun”. Ea a stat nemişcată o clipă şi apoi a încercat să mă vadă în întuneric. „N-am decît foarte puţin timp. N-o să-ţi fac absolut nici un rău,” i-am zis eu şi ea m-a ascultat. Le-a spus surorilor că nu era nimic şi să închidă uşa, iar ele au ascultat-o aşa cum ascultă cei care nu numai că au nevoie de un conducător, dar doresc unul cu disperare. Atunci am păşit în cercul de lumină făcut de lumînările ei.

Băiatul făcu ochii mari şi duse mîna la buze.

— Te-ai uitat la ea… aşa cum te uiţi la mine? întrebă el.

— Întrebi asta cu atîta inocenţă, spuse vampirul. Da, bănuiesc că da. Numai că, în lumina lumînărilor, am părut întotdeauna mai puţin supranatural. Şi nu m-am prefăcut că aş fi o făptură obişnuită. „Nu am decît cîteva minute la dispoziţie”, i-am spus eu imediat. „Dar ceea ce am să-ţi spun e extrem de important. Fratele vostru s-a luptat cu curaj şi a cîştigat duelul — dar aşteaptă. Trebuie să-ţi spun că e mort. În cazul lui moartea a fost proverbială cea obişnuită, hoţul din noapte împotriva căruia nici bunătatea, nici curajul lui n-au putut face nimic. Dar nu asta am venit să-ţi spun, ci faptul că poţi administra plantaţia, păstrînd-o. Nu trebuie decît să nu laşi pe nimeni să te convingă de contrariu. Trebuie să-i iei locul în pofida oricăror scandaluri, oricăror discuţii legate de convenţii, de ce se cuvine sau de bun simţ. Nu trebuie să asculţi nimic. Acelaşi pămînt e aici acum aşa cum a fost şi ieri dimineaţă, cînd fratele tău dormea liniştit în camera lui. Nimic nu s-a schimbat. Trebuie neapărat să-i iei locul. Dacă n-o faci, pămîntul e pierdut şi voi la fel. Veţi fi cinci femei condamnate să trăiţi cu jumătate sau chiar mai puţin din ce v-ar putea oferi viaţa. Învaţă ceea ce trebuie să ştii. Nu te opri pînă nu afli toate răspunsurile. Gîndeşte-te la vizita mea pentru a-ţi da curaj, ori de cîte ori vei ezita. Trebuie să iei totul în mîinile tale. Fratele vostru a murit.”