Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

Gândirea logică a oamenilor funcționează mult mai prost decât la sistemele electronice. Viteza de prelucrare a informației este mizerabilă: 15–20 puncte pe secundă. De aceea ești nevoit aproape tot timpul să conectezi „liniile de frânare”. Pune-i pe neașteptate unui om o întrebare ceva mai complicată și vei auzi drept răspuns: „Cum?” sau „Poftim?” Asta nu înseamnă că interlocutorul e tare de ureche, ci pur și simplu că, în timp ce repeți întrebarea, el raționează cu febrilitate ce să răspundă. Uneori și acest interval de timp este insuficient și atunci îl auzi spunându-ți: „Mm-m… să vedeți… cum să vă spun… e-e… Cum să vă explic mai bine acest lucru… cert este că”… În cadrul mașinilor, de această treabă se ocupă celulele formate din condensatori și rezistențe etc. Dar mașinile n-au nevoie să amâne răspunsul mai mult de câteva miimi de secundă…

Am să fac o pauză. Să fumez o țigară! Am amorțit stând jos. Să iau puțin aer!

Dimineața seamăn cu un cântec de vioară. Vegetația e plină de prospețime, cerul albastru, aerul pur… Ceva mai încolo, Pașa Pukin, lăcătuș, mare pilangiu și șmecher, se îndreaptă prin parc spre garajul institutului. Își poartă cu bărbăție, pe umerii căzuți, blestemul renumelui său. Ia să fac o încercare cu el:

— Spune-mi, Pașa, ce ceri tu de la viață, într-o dimineață ca asta?

— Valentin Vasilievici! Lăcătușul parcă se așteptase la întrebarea asta. Mă privi plin de entuziasm și cu sinceritate. Dumneavoastră vă pot spune deschis: zece ruble până la leafă! Zău vi le dau înapoi!

Descumpănit de răspunsul său, am scos zece ruble, i le-am dat și, abia după aceea, mi-am adus aminte că Pașa nu și-a plătit datoriile niciodată, nimănui.

— Mulțumesc, Valentin Vasilievici, n-o să uit asta niciodată! Pukin ascunse în grabă banii. Pe fața lui cam buhăită se putea citi regretul că nu ceruse mai mult. Dar dumneavoastră ce cereți de la viață, într-o asemenea dimineață?

— M-m… de fapt… să vezi… hai să zicem… măcar să-mi capăt banii înapoi.

— N-am să vă rămân dator! și Pașa o porni mai departe.

M-da… Cum de mi s-a întâmplat una ca asta? Înseamnă că și eu stau prost cu gândirea logică? Curios! Rețeaua mea nervoasă prelucrează în fiecare secundă o întreagă Niagară de informații. Cu ajutorul ei eu execut cele mai complicate mișcări, pe care nu le poate executa nici o mașină. Dar să judec cu viteză… în concluzie, trebuie să pregătesc și să introduc în „mașina-mamă” informația cu privire la modalitatea de a fi inteligent, de a raționa bine și rapid. Dacă mie nu mi-a dat dumnezeu această însușire, măcar s-o obțin pentru noua dublură. Lasă-l să fie mai inteligent decât mine, poate că așa n-o să mă vâre în nici o încurcătură”.

„3 august. Da, dar ca să introduci în mașină informația, trebuie s-o ai! Or ea nu există.

Acum îmi împart timpul între camera informațională și bibliotecă. Am răsfoit cel puțin o tonă de literatură de specialitate și nimic.

Aș putea să măresc volumul creierului dublurii. Asta n-ar fi greu. Doar sunt de față și văd cum ia naștere creierul. Dar nu există nici o legătură între greutatea creierului și inteligența omului. Creierul lui Anatole France cântărea un kilogram, al lui Turgheniev două kilograme, iar creierul unui cretin a tras la cântar aproape trei kilograme.

S-ar putea mări suprafața scoarței creierului, numărul circumvoluțiunilor. Asta e la fel de ușor. Dar nu există o legătură nici între numărul circumvoluțiunilor și intelect. Mierla are mult mai multe circumvoluțiuni decât ruda noastră apropiată urangutanul. Ce ți-e și cu creierul ăsta de pasăre!

Acum știu de ce e legată inteligența omului. De rapiditatea acțiunilor celulelor nervoase. Asta e foarte limpede. La calculatoarele electronice acțiunea rapidă e de cea mai mare însemnătate. Dacă mașina n-a apucat încă să rezolve problema, în scurtul răstimp în care combustibilul arde în motoarele rachetei ce urmează să-și ia zborul, racheta, în loc să se avânte spre orbită, se prăbușește la pământ.

Majoritatea prostiilor noastre le comitem într-un mod asemănător. Nu reușim să rezolvăm o problemă în răstimpul necesar. Problemele de viață nu sunt mai simple decât cele legate de plecarea rachetei pe orbită. Iar timpul este totdeauna strict limitat. Te apucă groaza când te gândești cât de multe prostii se comit în lumea asta datorită faptului că nu putem prelucra într-o secundă decât douăzeci de date ale informației logice și nu două sute!

Și ce-i cu asta? Există o cantitate uriașă de articole, dări de seamă, monografii privind perfecționarea logicii și accelerarea lucrului mașinilor electronice de calcul (deși rapiditatea lor de acțiune se apropie de 10 milioane de operații pe secundă), dar nimic despre îmbunătățirea logicii și rapiditatea de acțiune a gândirii omenești. După cum e obiceiul, tocmai cizmarul n-are ghete.

Într-un cuvânt, oricât ar fi de trist, dar va trebui să-mi amân proiectul și să aștept vremuri mai bune…”

Aspirantul Krivoșein își frecă îngândurat ceafa. Da, într-adevăr… El nu se gândise la această problemă, nici nu avusese prilejul. Dintr-o bursă de student, nu poți să împrumuți bani și altora. Singurul lucru de care se ocupase, a fost perfecționarea propriei sale memorii. Dar și asta venise, într-un fel, de la sine. Pentru propria-ți perfecționare trebuie să ții minte prea multe lucruri în același timp. Iar atunci, când experiența se termina, informația inutilă stânjenea noile lucrări. A trebuit să-și însușească mecanismul uitării dirijate, să învețe „să șteargă” de pe scoarța cerebrală acele mici amănunte ale noilor cunoștințe, pe care e mai ușor și mai simplu să le gândești din nou decât să le ții minte.

Dar asta este cu totul altceva. La viteza de judecată logică a creierului nu se gândise. Aspirantul se simți stânjenit. Se vârâse atât de mult în biologie, încât a și uitat că apelase la ea în calitate de inginer sistemolog, cu scopul de a găsi, de a descoperi la om posibilități noi… S-ar zice că nu el desfășurase o muncă, ci munca îl târâse pe el? A făcut ceea ce-i venea la îndemână. „Omenirea ar putea să piară datorită faptului că fiecare face ceea ce îi vine mai la îndemână”, a spus o dată Androsiașvili. Extrem de simplu.

„Dar această problemă nu e ușor de abordat. La om, informația este transmisă prin ioni. Or, din partea acestora nu poți obține o activitate atât de rapidă ca a electronilor din mașinile de calcul… Eh, se pare că eu caut să mă justific! Omul știe să rezolve foarte rapid probleme complexe: să se miște, să muncească, să vorbească, iar în privința logicii el are, pur și simplu, prea puțină experiență biologică. Animalele, în procesul evoluției, nu au fost nevoite să gândească. În toate situațiile ele trebuiau „să ia măsuri”: să muște, să urle, să sară, să se furișeze, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Alta ar fi fost situația dacă animalele, spre a reuși în lupta lor pentru existență, ar fi trebuit să rezolve sisteme de ecuații, să poarte tratative diplomatice, să facă comerț și să înțeleagă lumea… Ehei, să fii sănătos, ce gândire logică s-ar fi dezvoltat atunci la ele! În aceste chestiuni trebuie să-ți frămânți mintea, să cauți…”

„4 august. Licăritul lămpilor de pe panoul calculatorului TVM-12 s-a liniștit. Asta înseamnă că toată informația despre mine a fost înregistrată în „mașina-mamă”. Unde s-or afla ele acum visurile, defectele de caracter, gândurile mele… În celulele „memoriei magnetice”? În compartimentele cristaloblocului? Ori s-au dizolvat în lichidul auriu din rezervor? Nu știu și, de fapt, nici nu are vreo importanță.