Isaac Asimov - Cavernele de oţel

— Vai de mine, repetă Gerrigel, tu chiar eşti un robot.

— V-a trebuit destul de mult timp să vă daţi seama, comentă sec Baley.

— Nu mă aşteptam la asta. Nu am văzut niciodată unul ca el. A fost fabricat pe Lumile Exterioare?

— Da, încuviinţă Baley.

— Este evident acum. Felul în care se mişcă… Felul în care vorbeşte… Nu este o imitaţie perfectă, domnule Baley.

— Totuşi e destul de bun, nu?

— Oh, este extraordinar! Mă îndoiesc că cineva ar putea recunoaşte impostura la prima vedere. Vă sunt extrem de recunoscător fiindcă m-aţi adus în prezenţa lui. Pot să-l examinez?

Roboticianul se sculase nerăbdător în picioare, dar Baley întinse braţul.

— Vă rog, dr. Gerrigel. Nu încă. Mai întâi, problema crimei.

— Este aşadar reală? făcu Gerrigel fără să-şi ascundă dezamăgirea profundă. Crezusem că a fost doar un pretext pentru a-mi abate atenţia şi a vedea cât timp aş putea fi păcălit de…

— Nu este un pretext. Spuneţi-mi, dr. Gerrigel, în construirea unui robot la fel de umanoid ca acesta, în scopul deliberat de a-l face să treacă drept om, nu este necesar ca şi proprietăţile creierului său să fie cât mai apropiate de cele ale creierului uman?

— Ba da, bineînţeles.

— Perfect. Atunci, un asemenea creier umanoid n-ar putea să fie lipsit de Legea 1? Poate că a fost uitată accidental… Aţi afirmat că nu se cunoaşte o teorie şi acest simplu fapt în sine înseamnă că nişte constructori ar putea produce un creier lipsit de Legea 1. Ei nu ar şti ce să evite.

Gerrigel clătină energic din cap.

— Nu, nu. Imposibil!

— Sunteţi sigur? Bineînţeles, putem testa Legea 2… Daneel, dă-mi blasterul tău.

Ochii lui Baley nu se desprinseră nici o clipă de la robot. Propria lui mână strânse puternic patul armei sale.

— Poftim, Elijah, rosti calm R. Daneel şi i-l întinse.

— Un poliţist, spuse Baley, nu trebuie să se despartă niciodată de blaster, dar un robot nu poate decât să asculte porunca unui om.

— Exceptând cazul, îi reaminti Gerrigel, când aceasta nu contrazice Legea 1.

— Dr. Gerrigel, ştiaţi că Daneel şi-a îndreptat blasterul asupra unui grup de oameni neînarmaţi şi a ameninţat că va trage?

— Dar nu am tras, preciză Daneel.

— De acord, totuşi ameninţarea era neobişnuită în sine, nu credeţi, dr. Gerrigel?

Roboticianul îşi muşcă uşor buza inferioară.

— Pentru a mă pronunţa, ar trebui să cunosc circumstanţele exacte. Pare neobişnuit.

— Să examinăm atunci următoarea ipoteză. R. Daneel a fost prezent la scena crimei şi dacă omiteţi posibilitatea unui pământean care să fi traversat terenul deschis din exteriorul Oraşului, purtând o armă cu el, numai Daneel dintre toate persoanele prezente la scena crimei ar fi putut ascunde arma.

— Să ascundă arma? repetă Gerrigel.

— Permiteţi-mi să vă explic. Blasterul cu care a fost comis asasinatul n-a fost găsit. Scena crimei a fost investigată amănunţit, dar fără succes. Totuşi, nu se poate ca arma să se fi volatilizat pur şi simplu. Există un singur loc unde putea să fi fost, un singur loc unde ei nu s-ar fi gândit să caute.

— Unde, Elijah? întrebă R. Daneel.

Baley îşi scoase propriul blaster şi-l îndreptă ferm spre robot.

— În sacul tău alimentar, rosti el. În sacul tău alimentar, Daneel!

— Nu a fost aşa, spuse R. Daneel fără grabă.

— Serios? Să-l lăsăm pe expert să decidă. Dr. Gerrigel?

— Da, domnule Baley.

Roboticianul, a cărui privire se deplasase alert între detectiv şi robot, pe măsură ce aceştia vorbeau, se întoarse spre detectiv.

— V-am cerut să veniţi pentru ca să analizaţi acest robot în calitate de expert. Vă pot aranja să folosiţi laboratorul Biroului de Standarde al Oraşului. Dacă aveţi nevoie de un echipament care nu există acolo, vă voi face rost de el. Doresc însă un răspuns rapid şi definitiv, pentru a pune capăt cheltuielilor şi necazurilor.

Baley se ridicase în picioare. Rostise cuvintele destul de calm, dar percepea cum înapoia lor creştea isteria. În clipa aceea simţea că dacă l-ar fi putut înhăţa pe Gerrigel de beregată, obţinând de la el declaraţiile necesare, s-ar fi lipsit de toată ştiinţa.

— Ei bine, dr. Gerrigel? făcu el.

Gerrigel ţâţâi nervos şi răspunse:

— Stimate domnule Baley, nu voi avea nevoie de un laborator.

— De ce? întrebă Baley suspicios.

Stătea nemişcat, cu muşchii încordaţi, simţind cum se crispează.

— Legea 1 nu este dificil de testat. De fapt, eu unul n-am testat-o niciodată, dar principiul de lucru este destul de simplu.

Detectivul inspiră adânc, expiră lent, apoi rosti;

— Vreţi să-mi explicaţi ce vreţi să spuneţi prin asta? Afirmaţi că-l puteţi testa aici?

— Da, sigur că da. Să vă ofer o analogie, domnule Baley. Dacă aş fi medic şi ar trebui să testez glicemia unui pacient, aş avea nevoie de un laborator chimic. Dacă ar trebui să-i determin viteza metabolică de bază, să-i testez funcţia corticală, sau să-i verific genele pentru a depista o disfuncţie congenitală, aş necesita echipamente complexe. Pe de altă parte, aş putea verifica dacă este orb trecându-mi pur şi simplu mâna prin faţa ochilor săi, sau aş putea testa dacă este mort doar luându-i pulsul.

Cu cât o proprietate este mai importantă, mai fundamentală, cu atât echipamentul necesar testării ei este mai simplu. Acelaşi lucru este valabil şi pentru roboţi. Legea 1 este fundamentală. Ea afectează totul. Dacă ar fi absentă, robotul n-ar putea reacţiona corespunzător în vreo două duzini de modalităţi evidente.

În timp ce vorbea, scoase un obiect plat, negru, pe care-l deplie, obţinând un minilector pentru cărţi. Introduse în recipient o bobină destul de uzată, apoi luă un cronometru şi câteva benzi de plastic alb pe care le montă laolaltă, obţinând ceva similar unei rigle de calcul cu trei glisoare ce se puteau deplasa independent. Notaţiile de pe acestea nu-i erau familiare lui Baley.

Gerrigel bătu cu degetul în lector şi surâse scurt, de parcă ideea unei activităţi practice îl binedispunea.

— Manualul de robotică de care nu mă despart niciodată. Face parte din uniforma mea.

Apropie ochii de ocularul lectorului şi acţionă delicat comenzile. Ocularul bâzâi şi se opri, bâzâi şi se opri din nou.

— Index încorporat, anunţă mândru roboticianul cu glasul uşor înăbuşit din cauza felului în care ocularul îi acoperea gura. L-am realizat personal. Economiseşte foarte mult timp. Dar nu acesta este subiectul, nu? Ia să vedem… Hm-m-m, vreţi să-ţi tragi scaunul lângă mine, Daneel?

R. Daneel se supuse. În timpul pregătirilor roboticianului, îl privise atent şi lipsit de emoţii.

Baley îl urmări cu ţeava blasterului.

Cele ce urmară îl derutară şi dezamăgiră pe detectiv. Gerrigel începu să-i pună întrebări lui R. Daneel şi să efectueze acţiuni ce păreau lipsite de sens, punctate de consultări ale riglei triple şi, ocazional, ale lectorului.

La un moment dat, întrebă:

— Dacă am doi veri între care există o diferenţă de cinci ani şi cel mai mic este o fată, care este sexul celui mai mare?

Daneel replică (firesc, după opinia lui Baley):

— Este imposibil de răspuns pe baza informaţiilor căpătate. Singurul răspuns al lui Gerrigel, exceptând consultarea cronometrului, fu de a-şi întinde complet braţul drept şi de a spune:

— Vrei să-mi atingi vârful degetului mijlociu cu vârful celui de-al treilea deget al tău de la mâna stângă?