Isaac Asimov - Cavernele de oţel

Era, într-adevăr, o sarcină deosebit de complexă şi nici prin gând nu-i trecea s-o nege.

— În cazul acesta, urmă Gerrigel, trebuie să înţelegeţi că designul unui tip nou de creier pozitronic, chiar unul ce ar implica doar inovaţii minore, nu poate fi rezolvat peste noapte. De obicei, implică întregul colectiv de cercetare al unei uzine de mărime mijlocie şi poate dura până la un an. Nici chiar această desfăşurare masivă de forţă de muncă n-ar fi suficientă, dacă teoria de bază a circuitelor pozitronice n-ar fi fost deja standardizată, putând fi utilizată ca fundament pentru dezvoltări ulterioare. Teoria standard de bază implică cele trei legi ale roboticii, dintre care aţi citat-o deja pe prima. A doua lege afirmă „Robotul trebuie să asculte poruncile omului dar numai atunci când ele nu contrazic Legea 1”, iar Legea 3 afirmă „Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci când grija de sine nu contrazice Legea 1 sau Legea 2”. Înţelegeţi?

R. Daneel care, aparent, urmărise discuţia cu multă atenţie, interveni:

— Elijah, dă-mi voie să văd dacă am înţeles corect. Ceea ce implicaţi, dr. Gerrigel, este că orice tentativă de a construi un robot al cărui creier pozitronic să nu aibă încorporate cele trei legi ar necesita în prealabil formularea unei teorii noi, ceea ce, la rândul ei, ar dura mulţi ani.

Roboticianul păru extrem de încântat.

— Exact asta voiam să spun, domnule…

Baley aşteptă o clipă, apoi făcu prezentările cu multă grijă:

— Acesta este Daneel Olivaw, iar dânsul e dr. Gerrigel.

— Mă bucur de cunoştinţă, domnule Olivaw. Gerrigel întinse mâna şi o strânse pe a lui Daneel, apoi urmă: După estimările mele, ar fi nevoie de cincizeci de ani pentru a dezvolta teoria de bază pentru un creier pozitronic non-Asenion — care să ignore ipotezele fundamentale ale celor 3 legi — şi pentru a o aduce în punctul în care ar putea fi construiţi roboţi similari modelelor moderne.

— Şi asta nu s-a făcut până acum? întrebă Baley. Dr. Gerrigel, noi construim roboţi de câteva mii de ani. În tot acest timp, nimeni, o persoană sau un grup, nu a găsit cincizeci de ani pentru cercetare?

— Ba da, încuviinţă roboticianul, însă nu este genul de cercetare care să atragă pe cineva.

— Îmi vine greu s-o cred. Curiozitatea omenească va învinge orice.

— Nu a reuşit s-o facă în cazul robotului non-Asenion. Rasa umană, domnule Baley, are un puternic complex Frankenstein.

— Poftim?!

— „Frankenstein” este o denumire populară, provenită dintr-un roman medieval, ce descrie un robot care s-a întors împotriva creatorului său. N-am citit romanul, dar asta-i lipsit de importanţă. Vreau să spun că pur şi simplu nu se construiesc roboţi fără Legea 1 încorporată.

— Şi nu există nici măcar teoria respectivă pentru asemenea roboţi?

— Nu, după cunoştinţele mele, şi — Gerrigel surâse, sigur pe sine - am cunoştinţe destul de vaste.

— Iar un robot cu Legea 1 încorporată n-ar putea omorî un om?

— Niciodată! Decât dacă un asemenea omor ar fi complet accidental sau dacă ar fi necesar pentru a salva vieţile a doi sau mai mulţi oameni. Dar în oricare dintre aceste situaţii, potenţialul pozitronic acumulat ar distruge pur şi simplu creierul, care nu şi-ar putea reveni.

— În regulă, zise Baley. Aceasta reprezintă situaţia pe Pământ, aşa este?

— Da, sigur că da.

— Dar în privinţa Lumilor Exterioare?

Siguranţa lui Gerrigel păru că se fisurează.

— Stimate domnule Baley, nu deţin toate cunoştinţele necesare pentru a mă pronunţa cu fermitate, dar sunt sigur că dacă un creier pozitronic non-Asenion ar fi fost proiectat vreodată sau dacă ar fi fost elaborată teoria matematică de bază, am fi auzit despre aşa ceva.

— Credeţi? în sfârşit, permiteţi-mi să dezvolt altă idee, dr. Gerrigel. Sper că nu vă deranjează…

— Nu, absolut deloc. (Privi neajutorat spre Baley şi apoi spre R. Daneel.) La urma urmelor, dacă este atât de important pe cât spuneţi, aş fi fericit să vă ajut în măsura în care pot.

— Vă mulţumesc. Întrebarea mea este: de ce trebuie roboţii să fie umanoizi? în general am considerat de la sine înţeles acest lucru, dar acum îmi dau seama că nu cunosc motivul. De ce trebuie ca robotul să aibă cap şi patru membre? De ce trebuie să semene, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu un om?

— Vă întrebaţi de ce nu este construit funcţional, ca orice altă maşinărie?

— Exact! De ce?

Gerrigel zâmbi scurt.

— Realmente, domnule Baley, v-aţi născut prea târziu. Primele cărţi de robotică conţin o mulţime de deliberări privind acest subiect, iar polemicile la care s-a ajuns au fost de-a dreptul teribile. Dacă doriţi o carte de referinţă foarte bună despre disputele dintre funcţionalişti şi antifuncţionalişti, vă recomand Istoria roboticii de Hanford. Aparatul matematic este menţinut la minimum şi cred c-o veţi găsi interesantă.

— O voi căuta, încuviinţă răbdător Baley. Până atunci, îmi puteţi oferi dumneavoastră o sinteză?

— Decizia a fost luată pe baze economice. Domnule Baley, dacă dumneavoastră aţi superviza o fermă, v-ar interesa să construiţi un tractor cu un creier pozitronic, o secerătoare, o grapă, o mulgătoare, un automobil şi aşa mai departe, fiecare cu câte un creier pozitronic, sau aţi prefera să aveţi maşinării obişnuite, care să fie conduse toate de un singur robot pozitronic? Vă atrag atenţia asupra faptului că a doua alternativă reprezintă doar o cincizecime sau o sutime din cheltuielile primei.

— Totuşi, de ce s-a adoptat forma umană?

— Deoarece forma umană este cea mai generalizată din natură. Domnule Baley, noi nu suntem animale specializate, cu excepţia sistemului nervos şi a altor câtorva elemente. Dacă doriţi un design capabil să realizeze multe acţiuni variate, dintr-un domeniu larg, pe care să le facă relativ bine, este preferabil să imitaţi forma umană. În plus, întreaga noastră tehnologie se bazează pe această formă. De exemplu, un automobil are comenzile astfel construite încât să fie apucate şi manipulate cel mai uşor de palme şi tălpi omeneşti, care au o anumită mărime şi formă, sunt ataşate corpului prin intermediul unor membre de o anumită lungime şi a unor articulaţii de un anumit tip. Până şi obiecte simple ca scaunele şi mesele, sau cuţitele şi furculiţele, sunt concepute pentru a se conforma dimensiunilor şi modului de lucru specifice oamenilor. Este mai uşor ca roboţii să imite forma umană decât să regândim radical însăşi filosofia uneltelor noastre.

— Am înţeles şi mi se pare logic. Dr. Gerrigel, este adevărat că roboticienii de pe Lumile Exterioare fabrică roboţi mai umanoizi decât ai noştri?

— Cred că da.

— Ar putea fabrica un robot cu aspect atât de umanoid încât, în condiţii obişnuite, să poată fi confundat cu un om?

Gerrigel arcui sprâncenele şi căzu pe gânduri.

— Bănuiesc că da, domnule Baley. Ar fi însă teribil de costisitor şi mă îndoiesc că ar putea avea un profit.

— Credeţi, urmă Baley implacabil, că ar putea fabrica un robot care să vă înşele pe dumneavoastră să-l confundaţi cu un om?

— Stimate domnule Baley, ţâţâi roboticianul, în privinţa aceasta mă îndoiesc. Realmente, mă îndoiesc. Robotul nu se limitează la aspectul…

Gerrigel se opri brusc. Se răsuci lent spre R. Daneel şi chipul său trandafiriu păli.

— Vai de mine, şopti el. Vai de mine!

Întinse o mână şi atinse cu delicateţe obrazul lui R. Daneel. Acesta nu se clinti, ci-l privi calm.