Isaac Asimov - Cavernele de oţel

R. Daneel îl întrerupse, fără să dea vreun semn că ar fi fost el însuşi subiectul dezbaterii.

— După cum ţi-am spus, partenere Elijah, am fost proiectat pentru a ocupa, temporar, un loc într-o societate omenească. Asemănarea cu oamenii a fost deliberată.

— Ajungând chiar la duplicarea minuţioasă a acelor porţiuni ale corpului care, în decursul unor evenimente normale, ar fi acoperite de haine? întrebă Baley. Ajungând chiar la duplicarea unor organe care, la un robot, n-ar avea nici o funcţie imaginabilă?

— Cum ai aflat asta? interveni pe neaşteptate Enderby.

Baley se înroşi la faţă.

— N-am putut să nu remarc în… În Personal.

Comisarul păru şocat.

— Sunt sigur că înţelegeţi, rosti Fastolfe, că o asemănare nu poate fi utilă dacă nu este completă. Pentru scopurile noastre, jumătăţile de măsură ar fi fost echivalente cu absenţa oricăror măsuri.

— Pot fuma? întrebă brusc Baley.

Trei pipe în aceeaşi zi însemna o extravaganţă ridicolă, dar era purtat pe un talaz rostogolitor de nechibzuinţă şi simţea nevoia eliberării pe care i-o aducea tutunul. La urma urmelor, îi contrazicea pe spaţiali, avea de gând să le îndese pe gât propriile lor minciuni.

— Îmi pare rău, făcu Fastolfe, dar aş prefera să nu fumaţi. „Preferinţa” avea forţa unui ordin şi Baley o simţi. Puse în buzunar pipa pe care o luase deja în mână, anticipând acordul automat.

„Bineînţeles că nu pot fuma”, gândi el amar. „Enderby nu m-a avertizat, deoarece el însuşi nu fumează, dar este evident. Totul se leagă. Pe igienicele lor Lumi Exterioare, spaţialii nu fumează, nu beau şi nu nici alte vicii umane. Nu-i de mirare că acceptă roboţi în blestemata lor de societate — cum a numit-o R. Daneel? -C/Fe. Nu-i de mirare că R. Daneel poate juca atât de bine rolul unui robot. Acolo toţi sunt roboţi.”

— Asemănarea completă, vorbi el, este numai unul dintre multele indicii. În Secţiunea mea a fost cât pe ce să izbucnească o revoltă, când l-am dus pe el acasă. (Fu nevoit să indice cu degetul. Îi venea imposibil să pronunţe „R. Daneel” sau „Sarton”.) El a stopat-o, şi a făcut-o îndreptând un blaster spre potenţialii răsculaţi.

— Dumnezeule! exclamă Enderby. În raport se afirma că tu ai fi…

— Ştiu, comisare, replică Baley. Raportul a fost întocmit pe baza informaţiilor oferite de mine. Nu doream să rămână consemnat undeva că un robot a ameninţat oameni cu blasterul.

— Nu, nu, sigur că nu…

În mod evident, Enderby era de-a dreptul oripilat. Se aplecă puţin în faţă ca să examineze ceva aflat în exteriorul limitelor receptorului trimensional.

Detectivul bănui despre ce era vorba. Comisarul verifica nivelul energetic, pentru a vedea dacă transmisia nu era interceptată.

— Acesta este un punct al argumentaţiei dumneavoastră? întrebă Fastolfe.

— Bineînţeles! Prima lege a roboticii afirmă că un robot n-are voie să pricinuiască vreun rău omului.

— Dar R. Daneel n-a pricinuit nici un rău.

— Perfect adevărat. Ba chiar, ulterior, el a declarat că n-ar fi tras, indiferent de circumstanţe. Totuşi n-am auzit despre nici un robot care să fi putut viola spiritul legii 1, ajungând să ameninţe oameni cu împuşcarea, chiar dacă în realitate nu avea nici o intenţie să procedeze în acest fel.

— Am înţeles. Sunteţi un expert în robotică, domnule Baley?

— Nu, dr. Fastolfe, dar am urmat un curs de robotică generală şi analiză pozitronică. Nu sunt chiar un ignorant.

— Mă bucur, încuviinţă curtenitor spaţialul, însă eu sunt expert în robotică şi vă asigur că esenţa minţii roboţilor constă într-o interpretare complet literală a Universului. Ea nu recunoaşte spiritul legii 1, ci numai litera acesteia. Este posibil ca modelele simple pe care le aveţi pe Pământ să deţină elemente de securitate suplimentare adăugate legii 1, astfel încât să se garanteze că nu vor fi capabile să ameninţe un om. Pe de altă parte, un model avansat ca R. Daneel reprezintă cu totul altceva. Dacă am înţeles corect situaţia, ameninţarea lui Daneel a fost necesară pentru împiedicarea unei revolte. Prin urmare, ea a avut scopul de a împiedica pricinuirea vreunui rău oamenilor. El asculta de Legea 1, nu o încălca.

Baley încercă un fior de stinghereală, dar îşi menţinu masca exterioară de calm impasibil. Va fi greu, însă îi va face faţă spaţialului pe propriul său teren.

— Puteţi contracara toate punctele argumentaţiei, atacându-le individual, spuse el, totuşi efectul lor cumulat rămâne acelaşi. Aseară, discutând despre aşa-zisa crimă, acest presupus robot a susţinut că a fost transformat în detectiv prin instalarea unui factor de impulsionare nou în circuitele sale pozitronice. Un factor de impulsionare, dacă-i pot spune aşa, justiţiar.

— Pot depune mărturie în această privinţă, zise Fastolfe. Operaţiunea a avut loc acum trei zile sub propria mea supraveghere.

— Un factor de impulsionare justiţiar ? Justiţia, dr. Fastolfe, este un termen abstract. Numai un om îl poate utiliza.

— Dacă definiţi „justiţia” ca pe o abstracţie, dacă afirmaţi că înseamnă a-i acorda fiecărui om ceea ce i se cuvine, sau a adera la echitate, sau orice altceva de felul acesta, sunt de acord cu dumneavoastră, domnule Baley. În starea prezentă a cunoaşterii noastre, înţelegerea umană a abstracţiilor nu poate fi încorporată într-un creier pozitronic.

— Aşadar recunoaşteţi asta… ca expert în robotică?

— Evident! întrebarea este ce a vrut să spună R. Daneel prin folosirea termenului „justiţie”.

— Din contextul conversaţiei noastre, el s-a referit la ceea ce am înţelege eu, dumneavoastră şi orice alt om, dar ce n-ar putea înţelege nici un robot.

— Domnule Baley, de ce nu-i cereţi să definească termenul?

Baley simţi că siguranţa începea să i se destrame. Se întoarse spre R. Daneel.

— Ei bine?

— Da, Elijah?

— Cum defineşti tu justiţia?

— Justiţia, Elijah, este ceea ce există când toate legile sunt aplicate.

— O definiţie bună pentru un robot, încuviinţă Fastolfe din cap. Dorinţa de a urmări aplicarea tuturor legilor a fost recent încorporată în Daneel. Pentru el, justiţia este un termen foarte concret, deoarece se bazează pe aplicarea legii, care la rândul ei se bazează pe existenţa unor legi specifice şi definite. Nu este vorba de nimic abstract. Un om poate recunoaşte faptul că, pe baza unui cod moral abstract, unele legi pot fi proaste, iar aplicarea lor injustă. Ce părere ai, R. Daneel?

— O lege injustă, răspunse egal R. Daneel, este o contradicţie în termeni.

— Aşa stau lucrurile pentru un robot, domnule Baley. Din acest motiv, nu trebuie să confundaţi justiţia dumneavoastră cu cea a lui R. Daneel.

Detectivul se întoarse brusc spre R. Daneel şi rosti:

— Azi-noapte ai părăsit apartamentul meu.

— Aşa este. Regret dacă ieşirea mea ţi-a tulburat odihna.

— Unde te-ai dus?

— La Personalul pentru bărbaţi.

Pentru o clipă, Baley ezită. Era răspunsul despre care decisese deja că reprezenta adevărul, dar nu se aşteptase să-l primească din partea lui R. Daneel. Deşi tot mai multe dintre certitudini îi erau spulberate, se menţinu ferm pe poziţie. Comisarul privea atent, deplasând ochii înapoia lentilelor, de la un vorbitor la celălalt. Baley nu mai putea să bată în retragere acum, indiferent ce sofisme ar fi fost utilizate împotriva sa. Trebuia să-şi susţină argumentaţia.

— Ajungând în Secţiunea mea, spuse detectivul, el a insistat să intre în Personal o dată cu mine. Pretextul folosit a fost mai degrabă pueril. În timpul nopţii a părăsit apartamentul pentru a merge din nou la Personal, aşa cum tocmai a recunoscut. Dacă ar fi fost om, aş fi spus că avea toate motivele şi drepturile s-o facă. Evident. Ca robot însă, vizitarea Personalului a fost lipsită de logică. Concluzia poate fi doar că el este om.