Isaac Asimov - Cavernele de oţel

Enderby ar fi spus:

— Va trebui să întocmesc un raport în cazul acesta, Lije. Vor urma tot soiul de repercusiuni. Eu îi cunosc pe spaţiali. Vor cere să fii îndepărtat de la anchetă şi va trebui să mă conformez. Mă înţelegi, Lije, nu? Voi încerca să-ţi fie cât mai uşor. Te poţi bizui pe mine. O să te protejez cât pot de mult.

Baley ştia că adevărul avea să fie exact aşa. Comisarul îl va proteja, dar numai cât putea, nu atât încât, de pildă, să înfurie şi mai mult un primar mânios.

Îl putea auzi şi pe primar:

— La dracu', Enderby, ce-a fost asta ? De ce n-am fost consultat? Cine conduce Oraşul ăsta? De ce s-a permis accesul în Oraş al unui robot neautorizat? Şi ce dracu' a făcut Baley ăsta…

Dacă se ajungea la o alegere între viitorul lui Baley şi viitorul comisarului în Departament, la ce rezultat posibil s-ar fi putut aştepta detectivul? Baley nu găsea absolut nici o modalitate rezonabilă prin care să-l învinuiască pe Enderby.

Urmarea cea mai fericită la care se putea aştepta ar fi fost retrogradarea, care în sine era suficient de teribilă. Simpla apartenenţă la un Oraş modern asigura necesarul minim de existenţă, chiar şi pentru cei complet declasificaţi. Cât de minim era necesarul respectiv, detectivul o ştia prea bine.

Statutul suplimentar era cel care asigura detaliile importante -un loc mai confortabil aici, o porţie de carne mai bună acolo, o coadă mai scurtă dincolo. Pentru o minte dedicată filosofiei, asemenea amănunte ar fi părut prea puţin preţioase şi nemeritând eforturi prea mari pentru a fi dobândite.

Nimeni însă, oricât de filosof ar fi fost, nu putea renunţa fără o strângere de inimă la privilegiile acelea, după ce le dobândise . Acesta era principalul.

Ce anexă frivolă la confortul apartamentului însemnase activarea chiuvetei, deoarece drumul la Personal fusese reflex şi practic nebăgat în seamă în cei treizeci de ani scurşi până atunci! Cât de inutilă era, chiar ca facilitate menită să ofere „statut”, deoarece afişarea „statutului” era considerată o culme a proastelor maniere! Pe de altă parte, în cazul în care chiuveta ar fi trebuit dezactivată, cât de umilitor şi insuportabil ar fi fost fiecare drum suplimentar la Personal! Cât de atrăgătoare şi nostalgică ar fi fost amintirea bărbieritului în dormitor! Cât de profund ar fi fost sentimentul unui lux pierdut!

Printre autorii politici contemporani era la modă dezaprobarea mulţumită de sine a „fiscalismului” epocii medievale, o perioadă a istoriei omenirii când economia se bazase pe bani. Lupta concurenţială pentru existenţă, afirmau ei, era brutală. Nici o societate cu adevărat complexă n-ar fi putut rezista, din cauza tensiunilor introduse de permanenta „luptă pentru mălai”. (Savanţii ofereau diverse interpretări ale cuvântului „mălai”, dar nu existau contradicţii asupra înţelesului expresiei generale.)

Prin contrast, „civismul” modern era ridicat în slăvi ca eficient şi luminat.

Poate că aşa era. Existau romane istorice care combinau romantismul cu aventurile senzaţionale, iar medievaliştii considerau că „fiscalismul” generase reacţii de felul individualismului şi iniţiativei.

Baley nu intenţiona să se pronunţe, dar acum se întrebă indispus dacă existase vreo epocă în care omul se luptase mai disperat pentru „mălaiul” acela, indiferent ce ar fi fost el, sau îi simţise mai profund pierderea, decât un locuitor al Oraşului care se lupta să nu-şi piardă opţiunea cinei de duminică pentru un copan de pasăre -un copan adevărat, de la o pasăre cândva vie.

„Nu atât pentru mine”, gândi el, „cât pentru Jessie şi Ben.”

Fu smuls din reverie de glasul lui Fastolfe:

— Domnule Baley, mă auziţi?

— Da? clipi detectivul din ochi.

De cât timp stătea înlemnit, ca un idiot?

— Nu vreţi să luaţi loc? După ce am rezolvat problema care vă preocupa, s-ar putea să fiţi interesat de pelicula filmată la scena crimei, cuprinzând şi evenimentele imediat următoare.

— Nu, mulţumesc. Am treburi în Oraş.

— Cred totuşi că ancheta privind asasinarea doctorului Sarton are prioritate.

— Nu şi pentru mine. Bănuiesc că mi s-a luat deja cazul. Brusc, izbucni: La naiba, dacă puteaţi dovedi că R. Daneel era robot, de ce n-aţi făcut-o din capul locului? De ce a fost nevoie să transformaţi totul într-o farsă?

— Stimate domnule Baley, am fost foarte interesat de deducţiile dumneavoastră. În plus mă îndoiesc că vi s-ar fi luat cazul înainte de plecarea comisarului, i-am solicitat în mod special să vă continuaţi ancheta. Cred că va fi cooperant.

Baley se aşeză, deşi nu doar din propria sa voinţă.

— De ce? întrebă el tăios.

Fastolfe încrucişă picioarele şi oftă.

— Domnule Baley, în general am întâlnit două tipuri de locuitori ai Oraşului New York: scandalagii şi politicieni. Comisarul dumneavoastră ne este util, dar este un politician. El ne spune ce dorim să auzim. Ne cântă în strună , dacă înţelegeţi la ce mă refer. Acum aţi apărut dumneavoastră, care ne-aţi acuzat, plin de curaj, de nişte delicte majore şi aţi căutat să vă susţineţi afirmaţiile. Am apreciat episodul. L-am considerat un progres dătător de speranţe.

— Cât de multe speranţe? pufni Baley sarcastic.

— Destul de multe. Sunteţi o persoană cu care pot trata deschis. Azi-noapte, domnule Baley, R. Daneel mi-a raportat prin intermediul subeterului ecranat. Câteva lucruri pe care mi le-a spus despre dumneavoastră m-au interesat foarte mult. De pildă, natura cărţilor-film pe care le aveţi în apartament.

— Ce-i cu ele?

— Multe tratau subiecte istorice şi arheologice. Se pare că vă interesează societatea umană şi că ştiţi ceva despre evoluţia ei.

— Chiar şi poliţiştii îşi pot petrece timpul liber cu cărţi-film, dacă o doresc.

— Evident. Mă bucură opţiunea dumneavoastră în această privinţă, mai ales pentru că mă va ajuta în ceea ce încerc să fac. În primul rând, doresc să explic, sau să încerc să explic, exclusivismul celor de pe Lumile Exterioare. Aici noi locuim în Oraşul Spaţial — nu pătrundem în Oraşul New York şi nu ne amestecăm cu locuitorii lui decât într-un mod strict restricţionat. Respirăm aerul liber, dar purtăm filtre nazale. Chiar acum am filtre nazale şi mănuşi şi sunt ferm decis să nu mă apropii de dumneavoastră mai mult decât este neapărat necesar. De ce credeţi că stau aşa lucrurile?

— N-are nici un rost să-mi dau cu presupusul, răspunse Baley gândindu-se „Acum n-are decât să vorbească el ”.

— Dacă aţi fi încercat, aşa cum fac unii, aţi fi zis că situaţia se datorează faptului că noi i-am dispreţuit pe pământeni şi am refuzat să ne pierdem statutul social, îngăduind ca umbra lor să se abată asupra noastră. Situaţia nu-i chiar aşa. Adevărul este de fapt destul de evident. Examinarea medicală căreia aţi fost supus şi procedurile de dezinfectare nu sunt ritualuri, ci sunt dictate de necesităţi.

— Boli?

— Exact! Stimate domn Baley, pământenii care au colonizat Lumile Exterioare s-au trezit pe planete complet lipsite de bacterii şi viruşi tereştri. Desigur, au adus bacteriile şi viruşii lor, dar în acelaşi timp au adus şi cele mai moderne tehnici medicale şi microbiologice. S-au confruntat cu o comunitate redusă de microorganisme şi lipsită de gazde intermediare. Nu existau ţânţari care să propage malaria, nici melci care să răspândească schistosomiaza. Vectorii maladiilor au fost distruşi şi s-a permis dezvoltarea bacteriilor simbiotice. Treptat, Lumile Exterioare au scăpat de orice boli. Desigur, o dată cu trecerea timpului, condiţiile de acceptare a imigranţilor de pe Pământ au devenit tot mai stricte, fiindcă Lumile Exterioare au putut într-o măsură tot mai mică să suporte introducerea bolilor.