Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Finge dădu încet din cap. De fapt, părea să se distreze. Harlan înlemni, iar Finge răspunse:

— Ea se află aici cu un scop bine delimitat. Îndeplineşte un rol esenţial. Doar temporar. Deocamdată încearcă s-o suporţi.

Maxilarele lui Harlan tremurau. Protestase şi fusese pus la punct. La naiba cu prudenţa. O să vorbească pe şleau.

— Îmi pot imagina care este „rolul esenţial” al acestei femei. Nu vi se va permite să o păstraţi chiar aşa, în văzul lumii.

Se întoarse, ţeapăn, şi se îndreptă spre uşă. Vocea lui Finge îl opri.

— Tehnician, spuse el, poate legăturile tale cu Twissell ţi-au format o noţiune falsă despre propria ta importanţă. Corecteaz-o! Şi până atunci spune-mi, Tehnician, ai avut vreodată o… (ezită, părând să-şi caute cuvintele)… prietenă?

Cu o precizie elaborată şi insultătoare, întors cu spatele, Harlan cită:

— Pentru a evita orice complicaţie sentimentală cu cineva din Timp, Eternul nu are voie să se căsătorească. Pentru a evita orice complicaţii sentimentale legate de familie, Eternul nu trebuie să aibă copii.

Calculatorul interveni grav:

— Nu te-am întrebat despre căsătorie sau copii.

Harlan cită mai departe:

— Pot fi stabilite legături temporare cu un Temporal numai după o solicitare la Comisia Centrală de Planificare a Consiliului Atottemporal, pentru o Proiectare a Vieţii Temporalului în cauză. Legăturile pot fi dirijate ulterior numai în concordanţă cu cerinţele unei cartografieri spaţio-temporale specifice.

— Foarte adevărat. Ai solicitat vreodată o legătură temporară, Tehnician?

— Nu, Calculator.

— Ai intenţia s-o faci?

— Nu, Calculator.

— Poate că ar trebui. Ţi-ar mai deschide orizontul. Ai deveni mai puţin preocupat de amănuntele costumului unei femei, mai puţin deranjat de relaţiile ei personale posibile cu alţi Eterni.

Harlan plecă. De mânie, îi pierise şi vocea.

Descoperi că îi este aproape imposibil să-şi facă incursiunile zilnice în Secolul 482 (cea mai lungă durată neîntreruptă a unei călătorii rămăsese sub 2 ore).

Era indispus şi ştia şi de ce. Finge! Finge şi sfatul lui vulgar despre legăturile cu Temporalii.

Legături existau. Toată lumea ştia. Eternitatea fusese întotdeauna conştientă de necesitatea unui compromis cu dorinţele umane (lui Harlan această expresie îi provoca un fior de repulsie), însă restricţiile impuse în alegerea femeii făceau din acest compromis orice în afară de ceva neîngrădit, generos. Şi cei care aveau norocul să fie găsiţi corespunzători pentru un astfel de aranjament aveau datoria să păstreze o discreţie absolută, din decenţă şi din respect pentru majoritate.

Prin clasele inferioare de Eterni, mai ales în rândul celor de la Serviciul de întreţinere, circulau întotdeauna zvonuri (pline pe jumătate de speranţă, pe jumătate de invidie) despre femei importate, cu statut mai mult sau mai puţin permanent, pentru motive evidente. Întotdeauna zvonurile îi numeau pe Calculatori şi pe Proiectanţii-de-Vieţi ca fiind grupurile beneficiare. Ei şi numai ei puteau decide care femei puteau fi sustrase din Timp fără pericolul unei Schimbări de Realitate semnificativă.

Mai puţin senzaţionale (şi deci bârfa nu se prea ocupa de ele) erau relatările despre funcţionarii Temporali pe care fiecare Secţie îi angaja, pentru o perioadă (atunci când le permiteau analizele spaţio-temporale), pentru a îndeplini sarcinile plicticoase ca gătitul, făcutul curăţeniei şi muncile mai grele.

Însă o Temporală şi încă o astfel de Temporală, angajată ca „secretară”, nu putea însemna decât că Finge dădea cu tifla idealurilor care făceau din Eternitate ceea ce era.

Indiferent de faptele de viaţă, cărora oamenii practici ai Eternităţii trebuiau să le dea o ascultare formală, rămânea adevărat că Eternul ideal era un om devotat, trăind pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit, pentru îmbunătăţirea Realităţii şi mărirea fondului de fericire umană. Lui Harlan îi plăcea să creadă că Eternitatea seamănă cu mănăstirile din timpurile Primitive.

În noaptea aceea visa că vorbea cu Twissell despre această problemă şi că Twissell, Eternul ideal, îi împărtăşea dezgustul. Visă un Finge dărâmat, retrogradat. Se visă pe sine însuşi cu emblema galbenă de Calculator, instituind un regim nou în Secolul 482, dându-i cu mărinimie lui Finge o altă slujbă în Serviciul de întreţinere. Twissell stătea lângă el, zâmbind cu admiraţie, în timp ce el elabora o nouă diagramă organizaţională, corectă, ordonată, fondată şi îi spunea lui Noÿs Lambent să împartă cópii.

Însă Noÿs Lambent era goală şi Harlan se trezi, tremurând şi ruşinat.

Într-o zi o întâlni pe coridor şi se trase în lături, privind în altă parte, ca să o lase să plece.

Însă ea rămase locului, privindu-l, până când el trebui să-şi ridice ochii şi să-i întâlnească pe ai ei. Era plină de culoare şi de viaţă şi Harlan îi simţea parfumul uşor.

— Sunteţi Tehnicianul Harlan, nu-i aşa?

Primul lui impuls fu să o repeadă, să-şi urmeze drumul cu forţa, dar , la urma urmei, îşi spuse, ea nu avea de fapt nici o vină. În plus, să treacă pe lângă ea acum ar însemna să o atingă.

Aşa că încuviinţă scurt din cap.

— Mi s-a spus că sunteţi expert în problemele Timpului nostru.

— L-am vizitat.

— Mi-ar face mare plăcere să vorbim despre asta într-o zi.

— Sunt ocupat, Nu cred că voi avea timp.

— Dar, domnule Harlan, desigur că vă puteţi găsi puţin timp într-o zi.

Şi îi zâmbi.

Harlan spuse, într-o şoaptă disperată:

— Vreţi să treceţi, vă rog? Sau să-mi faceţi loc să trec eu? Vă rog!

Ea îşi schimbă locul cu o legănare a şoldurilor care aduse sângele lui plin de murmur până în obrajii care îi ardeau. Era furios pe ea pentru că-l făcuse să se simtă stingherit, furios pe el însuşi că fusese stânjenit şi furios şi mai mult decât orice, pentru motive confuze, pe Finge.

La sfârşitul a două săptămâni, Finge îl chemă la el. Pe biroul lui se afla o foaie perforată de hârtie subţire, a cărei lungime şi complexitate îi spuseră imediat lui Harlan că nu se referea nicidecum la o călătorie de o jumătate de oră în Timp.

— Vrei să iei loc, Harlan, şi să examinezi aceasta chiar acum? Nu, nu cu privirea. Foloseşte-te de aparat.

Harlan ridică nişte pleoape indiferente şi introduse foiţa cu grijă în fanta aparatului de analizat de pe biroul lui Finge. Aceasta alunecă încet în interiorul mecanismului şi, pe măsură ce intra, schema perforaţiilor era tradusă în cuvinte care apăreau pe dreptunghiul de un alb lăptos al monitorului.

Undeva, pe la jumătate, mâna lui Harlan se ridică brusc şi deconecta aparatul. Smulse foiţa cu o violenţă care îi rupse structura celulară rezistentă.

Finge reacţionă calm.

— Mai am un exemplar.

Însă Harlan ţinea rămăşiţele între degetul mare şi arătător ca şi cum s-ar fi aşteptat să explodeze.

— Calculator Finge, aici este o greşeală la mijloc. Cu siguranţă că nu pot fi pus să folosesc casa acestei femei ca bază pentru o incursiune în timp de aproape o săptămână.

Calculatorul strânse din buze.

— De ce nu, dacă acestea sunt cerinţele spaţio-temporale, Dacă există vreo problemă personală între dumneata şi domnişoara Lam…

— Nici o problemă personală, îl întrerupse Harlan cu aprindere.

— Oricum, o problemă este. În aceste condiţii, voi merge până la a-ţi explica anumite aspecte ale problemei Observaţionale. Desigur însă că această situaţie nu trebuie luată drept crearea unui precedent.