Orson Card - Jocul lui Ender

Intensitatea câmpului distructiv se reduse abia când ajunse la marginea simulatorului. Două sau trei nave inamice pluteau inerte. Navele interstelare ale lui Ender erau nevătămate. Dar acolo unde existase uriaşa flotă duşmană şi planeta pe care o apăra, nu mai rămăsese nimic. Un bulgăre de materie se forma din sfărâmăturile adunate de gravitaţie. Strălucea fierbinte şi se rotea; era mult mai mic decât corpul ceresc dinainte. O mare parte a masei sale forma un nor ce continua să se extindă.

Ender îşi scoase căştile, în care vuiau ţipetele şi fluierăturile şefilor de escadrile şi abia atunci constată că în cameră se auzea acelaşi vacarm. Bărbaţii în uniformă se îmbrăţişau râzând şi răcnind; alţii plângeau; unii îngenuncheaseră ori stăteau încremeniţi şi băiatul îşi dădu seama că se rugau. Nu înţelegea. Ceva era în neregulă. Ar fi trebuit să fie furioşi…

Colonelul Graff se desprinse dintre necunoscuţi şi veni spre el. Lacrimile îi brăzdau chipul, dar zâmbea. Se aplecă, întinse braţele şi, spre uimirea băiatului, îl îmbrăţişă, îl strânse puternic şi-i şopti:

— Mulţumesc, mulţumesc, Ender. Doamne, mulţumescu-Ţi pentru Ender!

Apoi veniră şi ceilalţi, scuturându-i mâna, felicitându-l . Încercă să priceapă. Absolvise totuşi examenul? Fusese victoria lui, nu a lor, şi în plus una găunoasă, prin încălcarea regulilor; de ce se purtau de parcă învinsese cu onoare?

Mulţimea se dădu în lături şi apăru Mazer Rackham. Bătrânul se îndreptă către Ender şi-i întinse mâna.

— Ai avut de făcut o alegere grea, băiete. Totul sau nimic. Sfârşitul lor, sau sfârşitul nostru. Dumnezeu însă ştie că altfel nu se putea. Felicitări! I-ai bătut şi s-a terminat!

„S-a terminat.” „I-ai bătut.” Ender nu înţelegea.

— Te-am bătut pe tine.

Mazer hohoti sonor.

— Ender, niciodată nu te-ai luptat cu mine. De când am devenit inamicul tău, n-ai jucat nici un singur joc!

Băiatul nu pricepu gluma. Jucase foarte multe jocuri, care-l costaseră extrem de mult . Începu să se înfurie.

Mazer îi puse mâna pe umăr. Ender şi-l scutură. Atunci bătrânul deveni serios şi zise:

— Ender, în ultimele luni tu ai fost comandantul militar al flotei noastre. Aceasta a fost a Treia Invazie. N-au fost jocuri, ci bătălii reale şi singurii inamici au fost gândacii. I-ai învins în toate luptele, iar azi ai luptat lângă planeta-capitală, unde erau toate reginele din coloniile lor; toate erau acolo, iar tu le-ai distrus complet. Nu ne vor mai ataca niciodată. Tu ai făcut-o! Tu!

„Reale.” „N-au fost jocuri.” Mintea lui Ender era prea înceţoşată ca să poată înţelege totul. Nu fuseseră simple puncte luminoase, ci nave adevărate cu care el se luptase, nave adevărate pe care le învinsese. Şi o planetă adevărată, pe care o făcuse praf, ştergând-o din univers. Trecu prin mulţime, fără să audă felicitările, ignorându-le mâinile, cuvintele, bucuria. Când ajunse în camera lui, şe dezbrăcă, sui în pat şi dormi.

Se deşteptă când îl scuturară. Avu nevoie de câteva secunde ca să-i recunoască. Graff şi Rackham. Le întoarse spatele. „Lăsaţi-mă să dorm.”

— Ender, trebuie să discutăm, rosti Graff.

Băiatul reveni cu faţa le ei.

— Pe Pământ se transmit încontinuu, zi şi noapte, filmele bătăliei de ieri.

— De ieri?! Dormise o zi întreagă.

— Eşti un erou. Toată lumea a văzut ce aţi făcut, tu şi ceilalţi. Nu cred că există vreun guvern care să nu-ţi fi acordat medalia lui cea mai importantă.

— I-am ucis pe toţi, aşa-i? întrebă Ender.

— Pe cine? făcu Graff. Pe gândaci? Asta şi trebuia să faci.

— De asta era război, interveni Mazer.

— Şi pe regine… Şi copiii…

— Ei au declanşat totul când ne-au atacat. N-a fost vina ta. Ăsta-i rezultatul acţiunilor lor.

Ender prinse pieptul uniformei lui Mazer şi-l trase în jos, astfel încât chipurile lor aproape se atinseră.

— Eu n-am vrut să-i ucid! N-am vrut să ucid pe nimeni! Nu sunt un criminal! Voi nu mă voiaţi pe mine, ticăloşilor, îl voiaţi pe Peter, dar m-aţi împins s-o fac, m-aţi păcălit! Plângea . Îşi pierduse stăpânirea de sine.

— Bineînţeles că te-am păcălit, spuse Graff. Altfel n-ai fi facut-o. Situaţia era clară. Ne trebuia un comandant cu atât de multă empatie încât să poată să judece ca gândacii, să-i înţeleagă şi să le anticipeze acţiunile. Cu atât de multă compasiune încât să câştige dragostea subordonaţilor lui şi să lucreze împreună cu ei ca o maşinărie perfectă. Totuşi, cineva dotat cu prea multă înţelegere n-ar fi putut să fie distrugătorul de care aveam nevoie. N-ar fi putut intra într-o bătălie animat de voinţa de-a învinge indiferent de preţ. Dacă ştiai adevărul, n-o puteai face. Iar dacă ai fi fost genul de individ care s-o facă chiar dacă ştie adevărul, atunci probabil că nu-i înţelegeai prea bine pe gândaci.

— Trebuia neapărat să fie un copil, vorbi Mazer. Erai mai rapid decât mine. Mai bun decât mine. Eu sunt bătrân şi precaut. Orice om normal care ştie ce înseamnă un război nu poate intra în luptă cu toată inima . Însă tu nu ştiai. Ne-am asigurat că nu ştiai. Erai nepăsător, sclipitor şi tânăr. Născut pentru asta.

— În navele noastre erau piloţi.

— Da.

— Le-am ordonat să meargă la moarte, fără să ştiu.

— Ei ştiau, Ender, şi te-au ascultat. Ştiau pentru ce o făceau.

— Nu m-aţi întrebat niciodată! Niciodată nu mi-aţi spus adevărul! Despre nimic!

— Trebuia să fii o armă, Ender. Ca un pistol, ca Doctoraşul, funcţionând perfect, dar fără să ştie împotriva cui e aţintit. Noi te-am îndreptat către ţintă. Noi suntem responsabili. Dacă ceva a fost rău, noi suntem vinovaţi.

— Discutăm mai târziu, zise Ender şi închise ochii.

Mazer îl scutură.

— Nu te culca! Mai e ceva; la fel de important.

— Cu mine v-aţi terminat treaba, zise băiatul. Acum lăsaţi-mă în pace.

— De-asta suntem aici, replică Mazer . Încercăm să-ţi spunem. N-am terminat cu tine; n-am terminat deloc. Jos, pe Pământ, e nebunie. Va izbucni un război. Americanii pretind că Tratatul Varşovia îi va ataca, iar Tratatul spune acelaşi lucru despre Hegemon. N-au trecut nici douăzeci şi patru de ore de la încheierea războiului cu gândacii şi cei de pe planetă sunt gata să se lupte iarăşi între ei, mai rău ca niciodată. Toţi sunt îngrijoraţi în privinţa ta şi toţi te vor. Cel mai mare conducător militar din istorie; te vor să le conduci armatele. Americanii… Hegemonul… Toţi, cu excepţia Tratatului, care te vrea mort.

— E-n regulă din partea mea, spuse Ender.

— Trebuie să te scoatem de aici. Eros e plin de soldaţi ruşi, iar Amiralul e rus . În orice clipă poate începe vărsarea de sânge.

Băiatul le întoarse iarăşi spatele. De data aceasta, îl lăsară în pace. El însă nu adormi . Îi ascultă.

— Mi-a fost teamă de asta, Rackham. L-ai forţat prea tare. Unele avanposturi minore puteau aştepta şi pentru mai târziu. L-ai fi putut lăsa să se odihnească câteva zile.

— Şi tu-mi dai lecţii cum s-o fi făcut mai bine? Habar n-ai ce se putea întâmpla dacă nu l-aş fi forţat! Nimeni n-o ştie. Am facut-o aşa cum am facut-o; şi a reuşit. Ăsta-i principalul, a reuşit! Ţine minte justificarea asta, Graff. S-ar putea să ai şi tu nevoie de ea.

— Scuză-mă.

— Văd şi eu cum l-a afectat. Colonelul Liki afirmă că există posibilitatea unor post-efecte permanente, dar eu n-o cred. E prea puternic. Victoriile însemnau mult pentru el şi a câştigat.