Roger Zelazny - Nemuritorul

Era o senzaţie puternică — un soi de beţie, ca şi cum ai înota într-o cameră; mi-am dat seama că el se simţea sub ocupaţie , ca şi cum ar fi detectat o prezenţă străină în propriile lui gânduri.

Am dorit de aceea să plec repede de-acolo şi m-am întors lângă pietroiul meu, dar nu înainte ca Ellen să scape floarea şi s-o aud spunând: „ia-mă în braţe”.

La naiba cu toate aceste dorinţe împlinite prin pseudotelepatie! am gândit eu. Într-o zi n-o să mai cred că ele sunt doar atât.

Văzusem două culori în floarea aceea, culori pe care nu le pot descrie…

M-am înapoiat în tabără. Am trecut prin corturi şi-am mers mai departe. Am ajuns la celălalt capăt al perimetrului de supraveghere, m-am aşezat pe jos şi mi-am aprins o ţigară. Noaptea era rece şi neagră ca smoala.

După două ţigări am auzit o voce în spatele meu, dar nu m-am întors.

— „În Casa Mare şi în Casa Focului , în Ziua cea Mare când toate zilele şi toţi anii sunt număraţi, oh, fie-mi numele dat înapoi”, zicea vocea.

— Asta e bine pentru tine, am zis eu, încetişor. E un citat potrivit. Recunosc Cartea Morţilor când o aud luată în deşert.

— N-am luat-o în deşert, ci, aşa cum zici tu, am citat-o în mod potrivit.

— Asta e bine pentru tine.

— În acea zi mare, când toate zilele şi toţi anii sunt număraţi, dac-ar fi să ţi se dea numele înapoi, care-ar fi acesta?

— N-or să-mi dea nimic. Am de gând să vin cu întârziere. Şi la urma urmelor, ce contează numele?

— Depinde. Ce-ar fi ca acest nume să fie „Karaghiosis?”

— Încearcă să te aşezi undeva, unde să te pot vedea. Nu-mi place să stea cineva în spatele meu.

— Bine, am să stau acolo. Ei?

— Ei, ce?

— Să zicem că acest nume este „Karaghiosis”.

— Şi de ce-ar trebui să răspund eu?

— Pentru că acest nume are o semnificaţie. Cel puţin, cândva, a avut.

— Karaghiosis a fost un personaj din vechile spectacole greceşti de umbre, ceva în genul lui Punch din reprezentaţiile europene de păpuşi cu Punch şi Judy. Era un caraghios şi un măscărici.

— Dimpotrivă, era grec şi era subtil.

— Ha! Ba pe jumătate laş şi pe deasupra şi burtos…

— Era pe jumătate erou. Isteţ. Puţin cam grosolan. Avea simţul umorului. Ar fi doborât o piramidă. Era şi puternic, atunci când voia să fie. Unde este acuma? Aş vrea să ştiu.

— De ce mă-ntrebi pe mine?

— Pentru că aşa te-a strigat Hasan în noaptea când te-ai luptat cu golemul.

— Ah… Am înţeles. N-a fost decât un nume spus la întâmplare, un termen generic, un sinonim de-al lui „prost”, o poreclă, aşa cum ţi-aş spune eu ţie „Roşcata”. Şi pentru că veni vorba, mă întreb cum te-o fi văzând Myshtigo? Veganii sunt orbi la culoarea părului tău, ştii?

— Nu-mi pasă cum arăt în ochii veganilor. Mă întreb însă cum arăţi tu. Înţeleg că Myshtigo are un dosar destul de voluminos despre tine. Zice că ai fi în vârstă de câteva secole.

— Este, fără îndoială, o exagerare. Dar se pâre că tu ştii multe în această privinţă. Cât de gros e dosarul tău despre Myshtigo?

— Încă nu-i prea mare.

— Se pare că-l urăşti mai mult decât pe oricine. Aşa e?

— Da.

— De ce?

— Pentru că e vegan.

— Şi?

— li urăsc pe vegani; asta-i tot.

— Nu, mai e şi altceva.

— Adevărat. …Eşti foarte puternic, ştii?

— Ştiu.

— Do fapt, eşti cea mai puternică fiinţă umană pe care-am văzut-o vreodată. Destul de puternică pentru a rupe gâtul unui liliac-păianjen aflat în zbor, a cădea apoi în golful Pireu şi a înota până la mal, ca să-şi ia micul dejun.

— Ai ales un exemplu ciudat.

— Ba nu, nici vorbă. N-ai fost tu acela?

— De ce?

— Vreau eu să ştiu, am nevoie de asta.

— Îmi pare rău.

— Nu-i suficient să spui că-ţi pare rău. Mai zi şi altceva!

— Am spus tot.

— Nu. Noi avem nevoie de Karaghiosis.

— NOI?

— Radpol-ul. Eu.

— Te întreb din nou: de ce?

— Hasan are pe jumătate vârsta Timpului. Karaghiosis e şi mai bătrân. Hasan l-a cunoscut, şi-a adus aminte şi ţi s-a adresat cu numele de „Karaghiosis”. Tu eşti Karaghiosis, ucigaşul, apărătorul Pământului, iar acum noi avem nevoie de tine. Mare nevoie. Armageddon -ul a sosit — nu cu un tunet, ci cu un carnet de cecuri. Veganul trebuie să moară. Nu există alternativă. Ajută-ne să-l oprim.

— Ce doriţi de la mine?

— Lasă-l pe Hasan să-i vină de hac.

— Nu.

— De ce nu? Ce înseamnă el pentru tine?

— De fapt, nimic. În fond, îmi e cât se poate de nesuferit. Dar ce reprezintă el pentru voi?

— Este cel care ne distruge.

— Atunci spune-mi de ce şi cum şi poate-ţi voi da un răspuns mai bun.

— Nu pot.

— De ce?

— Pentru că nu ştiu.

— Atunci, noapte bună . Discuţia s-a încheiat.

— Aşteaptă! Îţi spun pe cuvânt că nu ştiu, însă indicaţia a venit de pe Taler, de la biroul de Legătură al Radpol-ului de-acolo: Myshtigo trebuie să moară. Cartea despre care vorbeşte nu e cu adevărat o carte, iar eul lui nu este un eu, ci mai multe. Nu ştiu ce înseamnă asta, însă agenţii noştri nu ne-au minţit niciodată. Tu ai trăit pe Taler, ai trăit pe Bakab şi pe-o duzină de alte lumi. Eşti Karaghiosis. Ştii că agenţii noştri nu mint, pentru că, fiind Karaghiosis, ai înfiinţat tu însuţi reţeaua de spionaj. Iar acum, când le auzi cuvintele, nu le iei în seamă. Îţi spun că ei asta afirmă: Myshtigo trebuie să moară. El reprezintă sfârşitul tuturor lucrurilor pentru care-am luptat. Spionii noştri afirmă că e un cercetaş, căruia nu trebuie să i se permită să culeagă informaţii. Tu cunoşti codul. Bani în schimbul Pământului. Mai multă exploatare din partea veganilor. Spionii noştri nu pot să spună ce va fi mai departe.

— Îmi pare rău. M-am angajat să-i asigur protecţia. Dă-mi un motiv mai bun şi poate că şi eu am să-ţi dau un răspuns mai bun… Iar Hasan a încercat să mă ucidă.

— Lui i s-a spus doar să te oprească, să te facă incapabil de luptă, astfel încât noi să-l putem ucide pe vegan.

— Nu mă satisface răspunsul; absolut deloc. Nu recunosc nimic. Vezi-ţi de treabă. Voi uita ce mi-ai spus.

— Nu, trebuie să ne ajuţi. Ce contează viaţa unui vegan pentru Karaghiosis?

— Eu nu voi susţine nimicirea lui fără o cauză justă şi clară. Până acum, nu mi-ai arătat nimic.

— Asta-i tot ce am.

— Atunci, noapte bună!

— Nu. Tu arăţi două profile. Din partea dreaptă, eşti un semizeu; din stânga, — un demon. Unul dintre aceştia ne va ajuta; trebuie să ne ajute. Nu-mi pasă care din ei.

— Nu încercaţi să-i faceţi vreun rău veganului. Îl vom proteja.

Ne-am aşezat. Ea luă o ţigară de la mine şi-am început să fumăm.

— …Să te urăsc, spuse ea, după un timp. Ar trebui să fie simplu, dar nu pot.

N-am făcut nici o remarcă.

— Te-am văzut de multe ori fudulindu-te în uniforma neagră de ceremonie, bând romul ca pe apă, crezând în ceva ce nu împărtăşeşti nimănui, arogant în forţa ta… Ai fi în stare să te lupţi cu tot ceea ce mişcă, nu-i aşa?

— Nu cu furnici roşii sau cu bondari.

— Ai cumva vreun plan strategic de care noi nu ştim nimic? Spune-ne, şi te vom ajuta.

— Ţi-a intrat în cap ideea că eu aş fi Karaghiosis. Ţi-am explicat de ce mi s-a adresat Hasan cu acest nume. Phil l-a cunoscut pe Karaghiosis, iar tu îi cunoşti pe Phil. Ţi-a vorbit vreodată despre acest lucru?