Orson Card - Vorbitor în numele morţilor

Здесь есть возможность читать онлайн «Orson Card - Vorbitor în numele morţilor» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, Год выпуска: 2005, ISBN: 2005, Издательство: Nemira, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

Vorbitor în numele morţilor: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Vorbitor în numele morţilor»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Romanul prezintă evenimentele ce au loc când Ender Wiggin, personajul principal al primului roman al seriei, călătoreşte pe planeta Lusitania, în încercarea de a găsi un loc unde poate reînvia specia
, pe care o distrusese în
.
Premiul Nebula 1986.
Premiul Hugo 1987.

Vorbitor în numele morţilor — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Vorbitor în numele morţilor», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

— Femeile şi bărbaţii hotărăsc împreună sau hotărăsc fiecare pentru sine. Nimeni nu decide pentru altul.

Era de netăgăduit că toţi purceluşii aşteptaseră răspunsul.

— Cabras, spuseră ei, apoi repetară cuvântul de mai multe ori; alergară către Rădăcină, hohotind şi şuierând. Îl luară pe sus şi se grăbiră cu el spre inima pădurii. Pipo încercă să-i urmeze, dar doi dintre purceluşi i se puseră în cale şi clătinară din cap. Acesta era un gest uman pe care-l deprinseseră de mult, dar pentru pequeninos el avea un înţeles mai grav. Lui Pipo îi era cu desăvârşire interzis să pornească pe urmele lor. Mergeau la femeile lor, iar pequeninos spuseseră că acesta era singurul loc în care nu aveau voie să calce.

În drum spre casă, Libo îi explică lui Pipo cum apăruse neplăcuta situaţie:

— Ştii ce-a spus Rădăcină? Că femeile noastre sunt slabe şi proaste.

— Vorbeşte aşa pentru că n-a cunoscut-o pe Bosquinha sau pe mama ta, de exemplu.

Libo râse, pentru că mama lui, Conceição, domnea peste arhive de parcă acestea ar fi fost un estação din vechiul Mato Grosso — cel ce păşea pe tărâmul ei trebuia să se supună fără crâcnire legii făcute de ea. Tot râzând, simţi că ceva îi scapă, o idee care era importantă — despre ce vorbeau? Discuţia continuă. Libo uitase şi curând ajunse chiar să uite că uitase.

În noaptea aceea auziră răpăitul ca de tobă despre care Libo şi Pipo credeau că face parte dintr-un fel de sărbătorire. Acest sunet, ca bătaia unor beţe grele în tobe mari, nu apărea prea des. Însă de data asta petrecerea părea să nu se mai sfârşească. Pipo şi Libo socotiră că modelul uman de egalitate sexuală le dăduse probabil masculilor pequeninos o speranţă de libertate.

— Cred că acest lucru ar putea fi interpretat drept o modificare gravă în comportamentul pequenino, spuse Pipo preocupat. Dacă descoperim că am provocat într-adevăr o schimbare, va trebui să o raportez, iar Congresul va hotărî aproape sigur întreruperea oricăror contacte dintre oameni şi pequeninos pentru o perioadă. Ani în şir, probabil.

Îl întrista gândul că, îndeplinindu-şi conştiincios datoria, ar putea determina hotărârea Congresului Stelar de a le interzice cu desăvârşire să-şi continue munca.

În dimineaţa următoare, Novinha merse cu ei până la poarta tăiată în gardul înalt care separa oraşul uman de pantele ce duceau spre dealurile împădurite unde locuiau purceluşii. Cum Pipo şi Libo încă încercau să se asigure unul pe altul că oricare din ei ar fi procedat la fel, Novinha o luase înaintea lor şi ajunsese prima lângă poartă. Când se apropiară şi ei, ea le arătă un petic de pământ roşiatic recent dezgolit, situat la mai puţin de zece metri de poartă.

— E proaspăt, spuse ea. Şi văd ceva acolo.

Pipo deschise poarta şi, fiind mai tânăr, Libo alergă înainte, să cerceteze. Se opri la marginea porţiunii curăţate şi rămase ca o stană de piatră, cu capul plecat spre ceea ce zăcea acolo. Văzându-l atât de nemişcat, Pipo se opri şi el, iar Novinha, brusc înspăimântată pentru soarta lui Libo, ignoră legea şi trecu în goană de poartă. Libo îşi lăsă capul pe spate şi căzu în genunchi; se apucă de părul cu bucle mărunte şi scoase un strigăt de remuşcare.

Rădăcină zăcea în ţărână, cu braţele în lături. Fusese eviscerat, şi nu în mod neglijent: fiecare organ fusese separat cu grijă, iar fâşii şi filamente din membrele lui fuseseră scoase şi întinse pe solul uscat, într-un model simetric. Toate părţile încă aveau legături cu trupul — nimic nu era complet desprins.

Strigătul îndurerat al lui Libo era aproape disperat. Novinha îngenunche lângă el, îl îmbrăţişă, îl legănă, încercă să-l mângâie. Pipo îşi scoase minusculul aparat foto şi, metodic, făcu fotografii din toate unghiurile, astfel încât să le poată analiza în detaliu pe computer mai târziu.

— Era încă în viaţă când au făcut asta, spuse Libo după ce se calmă îndeajuns ca să poată vorbi. Dar chiar şi aşa, trebui să pronunţe cuvintele încet, cu atenţie, de parcă ar fi fost un străin care tocmai deprindea limba. E atâta sânge pe pământ şi-i împrăştiat până departe… inima lui sigur mai bătea când l-au desfăcut.

— Discutăm despre asta mai târziu, sugeră Pipo.

Iar acum, acel ceva de care Libo uitase cu o zi în urmă îi reveni în minte cu o limpezime nemiloasă.

— E în legătură cu ce a zis Rădăcină despre femei. Ele decid când trebuie să moară bărbaţii. El mi-a spus asta, iar eu…

Rămase locului. Bineînţeles că nu făcu nimic. Legea îi cerea să nu întreprindă nimic. Şi în chiar clipa aceea se gândi că urăşte legea. Dacă legea însemna să permită ca Rădăcină să păţească aşa ceva, atunci ea nu avea înţeles. Rădăcină era o persoană. Şi faptul că doar studiezi o persoană nu trebuie să te facă să rămâi deoparte şi să îngădui ca aceasta să fie ucisă.

— Nu l-au dezonorat, spuse Novinha. Măcar de atâta lucru putem fi siguri: e vorba de dragostea ce o au pentru copaci. Vedeţi? Din centrul cavităţii pieptului, care acum era golită complet, răsărea un puiet foarte mic. Au plantat un copac pentru a-i însemna locul de îngropăciune.

— Acum ştiu de ce-şi numesc toţi copacii, spuse Libo cu amărăciune în glas. I-au plantat drept semne de mormânt pentru purceluşii pe care i-au torturat până au murit.

— Pădurea asta e foarte mare, spuse calm Pipo. Limitaţi-vă ipotezele la cea mai plauzibilă posibilitate.

Vocea lui cumpătată şi domoală, dorinţa lui insistentă ca până şi în asemenea momente să se comporte ca oamenii de ştiinţă îi calmă pe amândoi.

— Ce trebuie să facem? întrebă Novinha.

— Trebuie să te ducem imediat în perimetrul nostru, spuse Pipo. Îţi este interzis să intri aici.

— Voiam să spun… cu trupul… cu el ce facem?

— Nimic, îi răspunse Pipo. Pequeninos au făcut aşa cum le stă în obicei, din motive care îi privesc numai pe ei. Îl ajută pe Libo să se ridice.

Libo abia se putea ţine pe picioare; la început trebui să se oprească după fiecare pas.

— Ce-am spus? şopti el. Nici măcar nu ştiu ce vorbă de-a mea i-a adus moartea.

— Nu-i din pricina ta, spuse Pipo. E vina mea.

— Dar ce, îţi închipui că-i posezi? întrebă Novinha. Crezi că lumea lor se roteşte în jurul tău? După cum singur ai spus-o, purceluşii au făcut-o din pricini de ei ştiute. E destul de limpede că nu s-a întâmplat acum pentru prima oară: vivisecţia dovedeşte prea multă îndemânare ca să fi fost făcută de nişte începători.

Pipo recepta vorbele ei cu umor negru.

— Ne pierdem minţile, Libo. Novinha n-ar trebui să ştie nimic despre xenologie.

— Ai dreptate, aprobă Libo. Oricare ar fi motivul care a determinat vivisecţia, e clar că au mai practicat-o şi înainte. Vreun obicei. Se strădui să-şi păstreze vocea cât mai calmă.

— Dar asta e şi mai grav, nu? spuse Novinha. Înseamnă că obişnuiesc să se eviscereze unii pe alţii de vii. Privi către ceilalţi copaci ai pădurii care începea din vârful dealului şi se întrebă câţi dintre ei îşi aveau rădăcinile scăldate în sânge.

Pipo transmise raportul prin ansiblu, iar computerul nu-i făcu greutăţi în stabilirea nivelului de prioritate. Lăsă la latitudinea comitetului de supraveghere să hotărască dacă trebuie sau nu să întrerupă contactul cu purceluşii. Comitetul nu avea cum să identifice vreo eroare fatală. „Este imposibil să ascundem relaţiile dintre sexele umane, pentru că s-ar putea ca într-o bună zi postul de xenolog să fie ocupat de o femeie”, scria în raport, „şi nu putem detecta nici un moment în care nu aţi acţionat raţional şi prudent. Concluzia noastră provizorie este că aţi devenit, fără voia voastră, martori la o luptă pentru putere care s-a încheiat cu înfrângerea lui Rădăcină şi ar trebui să reluaţi contactele cu toată prudenţa ce se impune.”

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «Vorbitor în numele morţilor»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Vorbitor în numele morţilor» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Отзывы о книге «Vorbitor în numele morţilor»

Обсуждение, отзывы о книге «Vorbitor în numele morţilor» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x