Orson Card - Vorbitor în numele morţilor

— Aveam impresia că Vorbitorii nu cred în păcat, spuse îmbufnat unul dintre băieţi.

Andrew zâmbi.

— Styrka, tu crezi în păcat şi faci multe lucruri datorită acestei credinţe. Deci păcatul e real pentru tine şi, întrucât te cunoaşte, acest Vorbitor trebuie să creadă în păcat.

Styrka refuză să se dea bătut.

— Ce legătură are discuţia asta despre utlaningi, framlingi, ramen şi varelse cu Xenocidul comis de Săvârşitorul Ender?

Andrew se întoarse către Plikt. Ea rămase pe gânduri o clipă.

— Are relevanţă pentru ciorovăiala noastră ridicolă. Ţinând seama de aceste grade de straneitate din limba nordică, putem constata că Ender nu a comis un adevărat genocid, pentru că, atunci când i-a distrus pe Gândaci, noi îi cunoşteam doar ca varelse; umanitatea a înţeles mult mai târziu, adică atunci când originalul Vorbitor în numele Morţilor a scris „Matca şi Hegemonul”, că Gândacii nu erau câtuşi de puţin varelse, ci ramen; până în acel moment, oamenii şi Gândacii nu găsiseră mijlocul de a comunica.

— Xenocidul tot xenocid rămâne, susţinu Styrka. Faptul că Săvârşitorul nu a ştiut că sunt ramen nu-i readuce la viaţă.

Andrew oftă văzând privirea neînduplecată a lui Styrka. Era lucru obişnuit pentru calviniştii din Reykjavik ca atunci când judecau binele sau răul unei acţiuni să nege importanţa motivaţiei ei; şi întrucât Vorbitorii afirmau prin doctrina lor că binele şi răul există numai în motivaţia umană şi nicidecum în acţiune, studenţi ca Styrka îşi manifestau ostilitatea faţă de Andrew. Din fericire, Andrew nu se simţea jignit — înţelegea temeiurile acestei atitudini.

— Styrka şi Plikt, îngăduiţi-mi să vă dau un alt caz. Să luăm purceluşii, care au învăţat să vorbească Esenţiala şi a căror limbă a fost deprinsă de unii oameni, şi să presupunem că am aflat că, pe neaşteptate, fără nici o provocare sau explicaţie, ei l-au ucis prin tortură pe xenologul trimis să-i studieze.

Plikt prinse din zbor întrebarea:

— Cum putem şti că n-au fost provocaţi? Ceea ce nouă ni se pare nevinovat ar putea fi de nesuportat pentru ei.

Andrew zâmbi din nou.

— Să zicem că-i aşa. Dar xenologul nu le-a făcut nici un rău, a vorbit foarte puţin, nu le-a provocat daune — oricum am socoti, nu merita să moară în chinuri. Simplul fapt că au comis această crimă de neînţeles nu-i face cumva pe purceluşi să fie varelse în loc de ramen?

De astă dată Styrka interveni precipitat:

— Crima e crimă. Discuţia asta despre varelse şi ramen nu-şi are rostul. Dacă purceluşii au ucis, atunci sunt răi, la fel cum au fost şi Gândacii. Dacă fapta este rea, atunci şi făptuitorul este rău.

— Asta e dilema noastră, spuse Andrew dând aprobator din cap. Asta e problema. Fapta a fost rea sau, în accepţiunea purceluşilor cel puţin, bună. Purceluşii sunt ramen sau varelse? Styrka, deocamdată ţine-ţi gura. Ştiu toate argumentele pe care le aduce calvinismul atât de drag ţie, dar până şi Calvin ar susţine că doctrina ta e stupidă.

— De unde ştiţi ce-ar spune Calvin?

— Pentru că e mort, bubui Andrew, şi deci am dreptul să vorbesc în numele lui!

Studenţii izbucniră în râs şi Styrka se refugie într-o tăcere îndărătnică. Andrew ştia că băiatul era sclipitor; calvinismul lui nu va supravieţui educaţiei academice, dar extirparea va fi îndelungată şi dureroasă.

— Talman, Vorbitorule, spuse Plikt. Ai vorbit ca şi cum situaţia ipotetică pe care ne-ai prezentat-o ar fi reală şi purceluşii chiar l-ar fi ucis pe xenolog.

Andrew clătină din cap.

— Da, este reală.

Asta îi tulbură pe toţi; vorbele treziseră ecouri ale vechiului conflict dintre Gândaci şi oameni.

— Priviţi-vă pe voi înşivă în această clipa îi îndemnă Andrew. Veţi descoperi că dincolo de ura faţă de Săvârşitorul Xenocidului şi de durerea voastră pentru moartea Gândacilor, simţiţi şi ceva mult mai teribil: vă temeţi de necunoscut, fie el utlaning sau framling. Când vă gândiţi că el a ucis un om pe care îl cunoşteaţi şi apreciat, nu are importanţă înfăţişarea pe care o are. În cazul acesta devine varelse sau, şi mai rău, djur, fiara cumplită care apare la miez de noapte cu fălcile îmbăloşate. Dacă aţi fi singurii posesori de armă din sat şi fiara care a sfârtecat pe unul dintre ai voştri ar veni din nou, aţi mai sta să vă întrebaţi dacă nu cumva are şi ea dreptul să trăiască, sau aţi acţiona pentru a salva satul, oamenii pe care-i cunoaşteţi, oamenii care ar depinde de voi?

— Potrivit acestei argumentaţii, ar trebui să-i ucidem neîntârziat pe purceluşi, chiar dacă sunt primitivi şi neajutoraţi! strigă Styrka.

— Argumentaţia mea? Eu doar am pus o întrebare. O întrebare nu-i totuna cu o argumentaţie decât dacă-ţi închipui că-mi cunoşti răspunsul, şi te asigur că te înşeli, Styrka. Gândeşte-te la problema asta. Sunteţi liberi.

— Vom mai discuta şi mâine despre asta? întrebară studenţii.

— Dacă doriţi, spuse Andrew. Dar ştia că dacă vor discuta, o vor face fără participarea lui. Pentru ei, Săvârşitorul Xenocidului era un simplu subiect filosofic. În fond, Războaiele cu Gândacii avuseseră loc în urmă cu trei mii de ani; acum se aflau în 1948 C.S., numărătoarea începând cu anul în care fusese stabilit Codul Stelar, iar Săvârşitorul nimicise Gândacii în anul 1180 Î.C.S. Dar pentru Andrew evenimentele nu erau chiar atât de îndepărtate. Făcuse mult mai multe călătorii interstelare decât şi-ar fi putut închipui vreunul dintre studenţii lui; de la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, exceptând şederea pe Trondheim, nu rămăsese niciodată mai mult de şase luni pe vreo planetă. Deplasarea de la o lume la alta cu viteza luminii îi îngăduise să atingă suprafaţa timpului, la fel ca şi o piatră aruncată cu putere pe deasupra apei. Studenţii nu bănuiau că Vorbitorul lor, care sigur nu părea să aibă mai mult de 35 de ani, avea amintiri foarte clare privind evenimente petrecute cu 3000 de ani în urmă şi că, de fapt, avea impresia că acele întâmplări avuseseră loc cu nici douăzeci de ani în urmă, abia jumătate din vârsta lui. Nu aveau cum să ştie cât de adânc mocnea în el vina Săvârşitorului şi cum dăduse răspuns la această întrebare în nenumărate feluri, dar niciodată în mod mulţumitor. Îl cunoşteau pe profesorul lor doar ca Vorbitor în numele Morţilor; nu ştiau că atunci când era foarte mic, sora lui mai mare, Valentine, nu-i putea pronunţa numele, Andrew, şi de aceea îi spunea Ender, Săvârşitorul, nume pe care el îl făcuse de ruşine înainte de a fi împlinit cincisprezece ani. Prin urmare, îi lăsă pe neînduplecatul Styrka şi pe analitica Plikt să se zbată pentru a găsi răspuns la întrebarea dacă Săvârşitorul era vinovat sau nu; pentru Andrew Wiggin, Vorbitor în numele Morţilor, întrebarea nu era pur retorică.

Iar acum, mergând pe panta cu ierburi umede a dealului şi respirând aerul răcoros, Săvârşitorul-Andrew, Vorbitor — nu se gândea decât la purceluşii care comiteau deja crime inexplicabile, la fel cum făcuseră, din nepăsare, şi Gândacii atunci când vizitaseră umanitatea pentru întâia oară. Era oare inevitabil ca întâlnirea dintre străini să fie pătată de sânge? Gândacii uciseseră cu seninătate fiinţe umane, nu doar pentru că aveau o gândire caracteristică stupului; pentru ei, viaţa individuală nu valora mai mult decât un fir de păr care cade, iar uciderea unui om-doi reprezenta doar modul lor de a da de ştire că se aflau în preajmă. Purceluşii îşi puteau motiva la fel crima?