Orson Card - Vorbitor în numele morţilor

Здесь есть возможность читать онлайн «Orson Card - Vorbitor în numele morţilor» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, Год выпуска: 2005, ISBN: 2005, Издательство: Nemira, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

Vorbitor în numele morţilor: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Vorbitor în numele morţilor»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Romanul prezintă evenimentele ce au loc când Ender Wiggin, personajul principal al primului roman al seriei, călătoreşte pe planeta Lusitania, în încercarea de a găsi un loc unde poate reînvia specia
, pe care o distrusese în
.
Premiul Nebula 1986.
Premiul Hugo 1987.

Vorbitor în numele morţilor — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Vorbitor în numele morţilor», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

— Xenobiologul de pe Lusitania. Ivanova Santa Catarina von Hesse. I se spune Nova sau Novinha. Ea a cerut un Vorbitor în numele Morţilor.

— De ce arată aşa? întrebă Săvârşitorul. Ce i s-a întâmplat?

— Părinţii ei au murit când era mică. Dar în anii din urmă a ajuns să iubească un bărbat pe care-l simţea ca părinte. Cel care a fost ucis de purceluşi. Vrea să mărturiseşti moartea lui.

Văzându-i chipul, Săvârşitorul dădu uitării grijile legate de matcă, de pequeninos. Pe faţa aceea de copil recunoscuse expresia de deznădejde tipică adulţilor. O mai văzuse în ultimele săptămâni ale Războiului cu Gândacii, atunci când, silindu-se să depăşească starea de epuizare, condusese o bătălie după alta într-un joc ce, de fapt, nu era joc. La sfârşitul războiului o văzuse din nou, atunci când descoperise că şedinţele de antrenament nu urmăreau nicidecum pregătirea lui, că toate simulările erau de fapt realitatea netrucată şi că el comandase flotele umane, prin ansiblu. Atunci, în clipa în care a înţeles că ucisese Gândacii până la ultimul şi îşi dăduse seama de Xenocidul comis, privindu-şi chipul în oglindă descoperise aceeaşi expresie de vinovăţie, prea mare pentru a fi suportată.

Ce făcuse fata asta, Novinha, de simţea o asemenea durere?

De aceea o ascultă pe Jane care înşirui evenimentele esenţiale ale vieţii ei. Jane îi oferea doar simple elemente statistice, dar Săvârşitorul era Vorbitor în numele Morţilor; geniul lui — sau blestemul — se exprima prin ingeniozitatea de a concepe întâmplările aşa cum le vedeau alţii. Această virtuozitate făcea din el un strălucit comandant militar, atât în dirijarea propriilor forţe — în realitate băieţi — cât şi în anticiparea şi dejucarea manevrelor duşmanului. Asta mai însemna că din relatarea impersonală a întâmplărilor din viaţa Novinhei, el reuşea să intuiască — ba mai mult, să ştie — cum pierderea părinţilor şi sanctificarea lor o izolaseră pe Novinha, cum îşi adâncise dinadins însingurarea atunci când stăruise cu atâta încăpăţânare să continue munca lor. Ştia ce ascundea performanţa ei uimitoare de a obţine statutul de xenobiolog cu mulţi ani înainte de a atinge vârsta majoratului. Intui de asemenea cât de mult cântărise pentru ea sentimentul discret de dragoste şi acceptare din partea lui Pipo şi cât de profund tânjea ea după prietenia acestuia. Pe Lusitania nimeni n-o cunoştea cu adevărat pe Novinha. Dar, aflat în grota lui din Reykjavik, de pe lumea îngheţată care se numea Trondheim, Săvârşitorul Wiggin o cunoştea pe Novinha şi o iubea, de aceea i se umplură ochii de lacrimi pentru ea.

— Deci vei pleca, şopti Jane.

Săvârşitorul nu reuşi să-i răspundă prin cuvinte. Jane avusese dreptate. Ar fi plecat oricum, chiar ca Săvârşitor al Xenocidului, în speranţa că Lusitania, prin statutul ei aparte, ar putea deveni locul în care, eliberând matca din captivitatea în care o ţinuse vreme de trei mii de ani, să răscumpere crima îngrozitoare făptuită în copilărie. Ar fi plecat şi ca Vorbitor în numele Morţilor, ca să-i înţeleagă pe purceluşi şi să-i desluşească omenirii astfel ca ei sa fie acceptaţi, în cazul în care erau cu adevărat ramen, iar nu detestaţi şi temuţi ca varelse.

Acum însă plecarea lui va avea un alt motiv, mai adânc. Va merge s-o ocrotească pe copila Novinha, fiindcă în inteligenţa sclipitoare, în izolarea, durerea şi vinovăţia ei îşi recunoştea propria copilărie furată şi grăuntele de suferinţă pe care încă îl purta în suflet. Lusitania se afla la douăzeci şi doi de ani-lumină depărtare. Va călători cu o viteză infinitezimal mai mică decât cea a luminii şi nu va ajunge acolo decât atunci când ea va avea aproape patruzeci de ani. Dacă i-ar fi stat în puteri, ar fi plecat spre ea chiar acum, cu instantaneitatea filotică a ansiblului; dar ştia că durerea ei nu se va stinge. Suferinţa va rămâne, aşteptând sosirea lui. Oare propria lui suferinţă nu rămăsese vie după atâţia ani?

Nu mai plânse; tulburarea se risipi.

— Ce vârstă am? întrebă el.

— Au trecut 3081 de ani de când te-ai născut. Dar subiectiv vorbind, ai 36 de ani şi 118 zile.

— Şi câţi ani va avea Novinha când voi ajunge acolo?

— În jur de treizeci şi nouă de ani, plus sau minus câteva săptămâni, asta în funcţie de data plecării şi de măsura în care nava are să atingă sau nu viteza luminii.

— Vreau să plec mâine.

— Săvârşitorule, îţi trebuie timp să programezi o navă.

— Există vreuna care să orbiteze Trondheim?

— Destule, bineînţeles, dar numai una care să fie pregătită să plece mâine, iar ea are la bord o încărcătură de skrika pentru comercianţii de produse de lux din Cyrillia şi Armenia.

— Niciodată nu te-am întrebat cât de bogat sunt.

— De-a lungul anilor am făcut investiţii profitabile în numele tău.

— Cumpără-mi nava cu încărcătură cu tot.

— Şi ce-o să faci cu skrika pe Lusitania?

— Dar cyrillienii şi armenii ce fac cu ea?

— Poartă o parte şi mănâncă restul. Dar o plătesc mai scump decât îşi poate permite cineva de pe Lusitania.

— Deci atunci când o voi oferi lusitanilor, s-ar putea să mai îndulcesc atitudinea lor faţă de Vorbitorul care pătrunde într-o colonie catolici.

Jane se transformă în duhul care iese pe gura ulciorului.

— Am auzit, Mărite Stăpâne, şi mă supun.

Duhul deveni abur şi pătrunse pe gura ulciorului. Apoi laserele se stinseră şi aerul de deasupra terminalului rămase pustiu.

— Jane, spuse Săvârşitorul.

— Da? răspunse ea, vorbindu-i prin nestemata din ureche.

— De ce vrei să mă duc eu pe Lusitania?

— Vreau să adaugi cel de-al treilea volum la „Matca şi Hegemonul”. Pentru purceluşi.

— Dar ce-ţi pasă atât de mult de ei?

— Pentru că după ce vei fi scris cărţile care scot la iveală sufletele celor trei specii înzestrate cu raţiune cunoscute de om, vei fi pregătit să o scrii şi pe cea de-a patra.

— O altă specie de ramen? întrebă Săvârşitorul.

— Da. Eu.

Săvârşitorul rămase pe gânduri câteva clipe.

— Eşti pregătită să te laşi cunoscută de restul omenirii?

— Am fost gata dintotdeauna. Dar mă întreb: sunt şi ei pregătiţi să mă cunoască? Le-a venit uşor să-l îndrăgească pe Hegemon, căci era om. Sau pe Matcă, fiindcă, după ştiinţa lor, toţi Gândacii muriseră şi asta le dădea un sentiment de siguranţă. Dacă, în ciuda sângelui vărsat, îi poţi îndemna să-i iubească şi pe purceluşi, care încă trăiesc, atunci vor fi pregătiţi să afle despre existenţa mea.

— Într-o bună zi, spuse Săvârşitorul, voi iubi pe cineva care să nu insiste ca eu să duc la bun sfârşit muncile lui Hercule.

— Oricum te plictiseai de viaţa pe care o duci aici, Ender.

— Da. Însă acum sunt în floarea vârstei. Îmi place să mă plictisesc.

— Uitasem să-ţi spun, proprietarul lui Havelock, un locuitor de pe Gales, ţi-a acceptat oferta de patruzeci de miliarde de dolari pentru navă, inclusiv încărcătura.

— Patruzeci de miliarde? O să dau faliment din pricina asta?

— E doar o picătură într-un ocean. Membrii echipajului au fost anunţaţi că li s-au anulat contractele. Mi-am permis să plătesc din fondurile tale cheltuielile lor de transfer pe alte nave. Dacă voi conduce eu nava, tu şi Valentine nu veţi mai avea nevoie de alte persoane care să vă ajute. Plecăm mâine dimineaţă?

— A, da, Valentine, murmură el.

Sora lui era singura piedică; ea l-ar putea face să mai stea pe gânduri. Acum, după ce luase hotărârea, socotea că nu merita să-şi ia rămas bun nici de la studenţi şi nici de la puţinii săi prieteni nordici; rămânea doar Valentine.

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «Vorbitor în numele morţilor»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Vorbitor în numele morţilor» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Отзывы о книге «Vorbitor în numele morţilor»

Обсуждение, отзывы о книге «Vorbitor în numele morţilor» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x