Orson Card - Vorbitor în numele morţilor

Doctor Swingler a întrebat dacă în numele şi modurile de adresare transpar anumite elemente ale culturii lor. Răspunsul e sigur da, cu toate că nu îmi este deloc clar ce anume evidenţiază ele. Important este că noi n-am numit nici unul dintre ele. În schimb, pe măsură ce au învăţat Esenţiala şi portugheza, pequeninos ne-au întrebat de sensurile unor cuvinte şi după aceea ne-au anunţat numele pe care le aleseseră pentru ei înşişi (sau pentru ceilalţi). Nume ca „Rădăcină” sau Chupaceu (Sugător-de-Cer) ar putea fi traduceri ale numelor din limba masculilor sau pur şi simplu porecle pe care şi le-au ales ca să le putem folosi noi.

Unii către alţii îşi spun fraţi. Femelele sunt numite soţii, niciodată surori sau mame. Uneori se referă la taţi, dar acest termen este folosit în mod inevitabil pentru a desemna copacii totemici ancestrali. Pentru a ne denumi pe noi, folosesc bineînţeles termenul Uman, dar au început să folosească noua Ierarhie a Excluderii, stabilită de Demostene. Pe umani îi asociază cu framlingii, iar pe pequeninos din alte triburi cu utlaningii. E ciudat totuşi că se consideră pe ei înşişi ramen, ceea ce arată că înţeleg greşit ierarhia, ori se văd din perspectivă umană! Şi — o răsturnare destul de surprinzătoare — referindu-se la femelele lor, în câteva rânduri le-au numit varelse!

Locuinţele din Reykjavik erau săpate în pereţii de granit ai fiordului. Cea a lui Ender se afla sus, pe stâncă, unde putea ajunge după un urcuş lung şi obositor pe scări. Dar avea o fereastră. Îşi petrecuse aproape toată copilăria închis între ziduri de oţel. Acum, când i se oferea prilejul, îşi alegea locuinţa astfel încât să simtă anotimpurile planetei pe care se stabilea.

În camera lui era foarte cald şi razele strălucitoare ale soarelui îl orbiră când intră după ce mersese prin semiobscuritatea răcoroasă a coridoarelor de piatră. Jane nu-i lăsă răgazul să-şi adapteze ochii la lumina puternici.

— Ţi-am pregătit o surpriză pe terminal, spuse ea. Vocea era doar o şoaptă venită de la nestemata din ureche.

În aerul de deasupra terminalului se vedea un purceluş. Făcu o mişcare şi se scărpină; apoi întinse mâna după ceva. Mâna reveni strângând între degete un vierme strălucitor şi umed. Purceluşul muşcă din el şi zeama îi curse din gură, şiroindu-i pe piept.

— Evident că-i vorba de o civilizaţie avansată, spuse Jane.

Săvârşitorul se supără.

— Ştiu mulţi imbecili morali ale căror obiceiuri la masă sunt impecabile, Jane.

Purceluşul se întoarse şi vorbi:

— Vrei să vezi cum l-am ucis?

— Jane, ce faci?

Purceluşul dispăru. În locul lui apăru o hologramă a cadavrului lui Pipo zăcând în ploaie pe panta dealului.

— Am pregătit o simulare a modalităţii de vivisecţie folosită de pequeninos, la care am folosit informaţiile culese prin scanarea cadavrului înainte de înmormântare. Vrei să vezi?

Săvârşitorul se aşeză pe singurul scaun existent în cameră.

Pe terminal apăru panta dealului şi Pipo, încă în viaţă, întins pe spate, cu mâinile şi picioarele legate de nişte pari de lemn. În jurul lui erau strânşi vreo doisprezece purceluşi, iar unul dintre ei ţinea un cuţit din os într-o mână. Din nestemata aflată în ureche se auzi din nou vocea lui Jane:

— Nu suntem siguri dacă s-a întâmplat exact aşa. (Cu excepţia purceluşului cu cuţitul, ceilalţi dispărură. ) Sau aşa.

— Xenologul era conştient?

— Probabil. Nu s-au găsit urme de droguri sau de lovituri.

— Continuă.

Neiertătoare, Jane arătă cum se operase deschiderea cavităţii toracice, extragerea rituală a organelor şi aşezarea lor pe pământ Ender se sili să urmărească scena, încercând în acelaşi timp să priceapă ce sens putea să aibă această vivisecţie pentru pequeninos. La un moment dat, Jane şopti:

— În clipa asta a murit.

Ender se simţi uşurat; abia îşi dădu seama cât de încordaţi îi fuseseră toţi muşchii, parcă în empatie cu suferinţele îndurate de Pipo.

Când totul se termină, Ender se îndreptă spre pat, se întinse, rămânând cu privirea fixată în tavan.

— Am arătat deja simularea oamenilor de ştiinţă de pe cel puţin şase lumi, spuse Jane. Nu va trece mult până pune şi presa mâna pe ea.

„E mai înfricoşător decât ceea ce s-a întâmplat cu Gândacii,” constată Ender. „Toate imaginile video cu luptele dintre Gândaci şi oameni văzute când eram mic erau blânde în comparaţie cu cele de acum.”

Dinspre terminal se auzi un hohot răutăcios de râs. Ender ridică privirea pentru a vedea ce făcea Jane. Privi un purceluş în mărime naturală, râzând grotesc şi, în timp ce hohotea, Jane îl transformă. Schimbarea era ingenioasă şi rafinată: o uşoară exagerare a lungimii dinţilor, o alungire a ochilor, o îmbăloşare la colţurile gurii, o idee de roşu în ochi, limba apărând şi dispărând printre dinţi. Fiara care se iveşte în coşmarul oricărui copil.

— Bună treabă, Jane. Metamorfoza de la ramen la varelse.

— După o asemenea prezentare, cât de curând vor fi acceptaţi pequeninos ca egali ai umanităţii?

— Au fost întrerupte toate contactele cu ei?

— Consiliul Stelar a recomandat noului xenolog să-şi limiteze vizitele la o oră şi nu mai des decât o dată la câteva zile. Îi este interzis să-i întrebe pe pequeninos de ce au comis fapta.

— Dar fără carantină.

— Nici măcar nu s-a făcut propunerea asta.

— Dar va fi făcută, Jane. Încă un incident similar şi se va cere introducerea carantinei. Şi transformarea oraşului Milagre într-o garnizoană militară al cărui unic scop ar fi să-i împiedice pe purceluşi să atingă nivelul tehnologic necesar pentru a părăsi planeta.

— Purceluşii şi-au creat singuri o problemă de relaţii publice, spuse Jane. Iar noul xenolog e doar un copil. Fiul lui Pipo. Îl cheamă Libo. Prescurtare de la Liberdade Gracas a Deus Figueira de Medici.

— Liberdade? Libertate?

— Nu ştiam că ai cunoştinţe de portugheză.

— E la fel ca spaniola. Am mărturisit moartea lui Zacatecas şi a lui San Angelo, sau ai uitat?

— Pe planeta Moctezuma. Asta a fost acum două mii de ani.

— Pentru mine nu.

— Subiectiv vorbind, pentru tine înseamnă acum opt ani. În urmă cu cincisprezece luni. Vezi ce minunată e relativitatea? Te menţine tânăr.

— Călătoresc prea mult, spuse Săvârşitorul. Valentine s-a căsătorit, aşteaptă un copil. Eu am refuzat deja două solicitări pentru a fi Vorbitor. Când o să încerci să-mi pui din nou ispita în cale?

Purceluşul de la terminal râse fioros.

— Crezi că asta înseamnă ispită? Priveşte, pot transforma piatra în pâine! Purceluşul duse câteva pietre colţuroase la gură şi începu să le mestece. Nu vrei o îmbucătură?

— Ai un umor pervers, Jane.

— Toate regatele de pe toate lumile. Purceluşul îşi desfăcu palmele şi sistemele stelare i se scurseră printre degete, planetele pornind să gonească pe orbite exagerat de rapide, alcătuind cele O Sută de Lumi. — Ţi le pot oferi. Pe toate.

— Nu mă interesează.

— Terenuri, terenuri, cele mai bune investiţii. Ştiu, ştiu că eşti deja bogat După trei mii de ani de acumulare a dobânzilor îţi poţi permite să-ţi construieşti propria ta planetă. Dar ce spui de asta? Numele de Săvârşitor Wiggin, cunoscut pretutindeni în cele O Sută de Lumi…

— Dar e deja…

— … pentru iubire, onoare şi ataşament Purceluşul dispăru. Jane reînvie în locul lui o imagine video de pe vremea copilăriei lui Ender şi o transformă într-o hologramă. O mulţime care striga, urla: „Săvârşitor! Săvârşitor! Săvârşitor!” Şi după aceea, un tânăr stând pe un podium, ridicând mâna şi fluturând-o spre oameni. Mulţimea răspunse cu un entuziasm sălbatic.