Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Chmeee câştigase timp pentru a-şi potoli agitaţia şi pentru a se gândi la ce avea să răspundă. Poate că îşi meritase poziţia pe care o deţinuse: Interlocutor, tânăr ambasador pe lângă umanitate.

— … după ce am făcut ce trebuia, am fost înlăturaţi. Este o regulă generală. Experimentaliştii veniseră la putere când sondele noastre descoperiseră Imperiul Kzinti. Cred că Nessus v-a povestit cum am rezolvat atunci lucrurile.

— Aţi ajutat oamenii. — Chmeee rămăsese surprinzător de liniştit. Louis se aşteptase să sfâşie pereţii. — Cele patru războaie cu oamenii au eliminat patru generaţii dintre cei mai puternici războinici, oferindu-le celor mai docili dintre noi posibilitatea de a se reproduce în voie.

— Speram că veţi deveni capabili să convieţuiţi paşnic cu alte specii. Facţiunea mea a stabilit un imperiu comercial în această regiune. În ciuda succeselor, ne pierdeam autoritatea. Apoi, s-a descoperit că centrul Galaxiei a explodat şi primele unde de şoc urmau să sosească peste douăzeci de mii de ani. Facţiunea noastră a rămas la putere pentru a aranja exodul Flotei Lumilor.

— Ce noroc pe voi! Şi, cu toate astea, te-au deposedat de prerogative.

— Exact.

— De ce?

O vreme, Păpuşarul nu răspunsese. Apoi, într-un târziu, continuase.

— Unele dintre deciziile mele nu erau populare. M-am amestecat în destinul oamenilor şi în cel al Kzinilor. Cumva, aţi aflat secretul nostru, cum am fost noi implicaţi în Legile Fertilităţii de pe Pământ, cu scopul de a favoriza naşterea unor oameni norocoşi, dar şi în desfăşurarea Primului Război Om-Kzin, pentru a obţine Kzini rezonabili. Predecesorul meu înfiinţase Produsele Generale — imperiul comercial interstelar. S-a spus că a făcut din nebunie o virtute, de vreme ce numai aceia dintre noi care erau atinşi de nebunie şi-ar fi riscat vieţile în spaţiu. Când am aranjat expediţia voastră de explorare a Lumii Inelare, am fost considerat nebun deoarece riscam un contact cu o tehnologie atât de avansată. Eu cred că nu trebuie să ne ascundem din faţa pericolelor!

— Aşa că te-au concediat.

— Ar fi fost… o scuză convenabilă. — Ultimul continua să păşească fără odihnă prin cabina de comandă: clopclopclop, clopclopclop. — Ştiţi că am fost de acord să-l iau ca pereche pe Nessus, dacă se întorcea de pe Lumea Inelară. Îmi ceruse această favoare. Se întorsese şi ne-am însoţit. Apoi am făcut-o din nou, din dragoste. Nessus era nebun, iar Ultimul era şi el adesea şi… deci, am fost înlăturat…

— Care dintre voi este bărbatul? intervenise brusc Louis.

— Mă mir că nu l-ai întrebat acest lucru pe Nessus. Dar el nu ţi-ar fi răspuns, nu-i aşa? Nessus este destul de ruşinos în anumite privinţe. Noi avem două feluri de bărbaţi, Louis. Cei ca mine îşi implantează sperma în carnea femelei, iar cei ca Nessus îşi implantează ouăle în femelă, cu un organ aproape similar.

— Aveţi trei feluri de genuri? se interesă şi Chmeee.

— Nu, numai două. Femelele nu au nici o contribuţie. De altfel, femelele se împerechează între ele în alt mod, pentru a da naştere la alte femele. Ele nu aparţin propriu-zis speciei noastre, dar au trăit în simbioză cu noi de-a lungul întregii noastre istorii.

Louis tresărise. Păpuşarii se înmulţeau precum viespile. Progeniturile lor mâncau carnea unei gazde neajutorate. Nessus refuzase să vorbească despre sex şi avusese dreptate. Era un lucru urât.

— Am avut dreptate, continuase Ultimul, am avut dreptate să trimit o misiune pe Lumea Inelară şi vom dovedi acest lucru. Până acum, au trecut cinci zile, nu mai mult de zece le vom petrece pe rampa astroportului, după care vor trece încă cinci până vom ajunge din nou în spaţiu, de unde vom scăpa cu hiperpropulsorul. Nu avem nevoie să debarcăm deloc pe Lumea Inelară. Halrloprillalar i-a spus lui Nessus că astronavele Lumii Inelare transportau plumb, pentru compactare, transmutându-l în aer, apă sau combustibil în timpul călătoriei. Un guvern Conservator ar fi incapabil să înţeleagă toate ramificaţiile unei asemenea tehnologii. Vor trebui să mă repună în funcţie…

Depresia readaptării nu-i îngăduise lui Louis să râdă. În continuare, totul era atât de nostim, chiar mai nostim, pentru că fusese vina lui de la bun început.

În dimineaţa următoare, extratereştrii îi reduseseră din nou la jumătate curentul din droud şi îl lăsaseră apoi în pace. N-ar fi trebuit să resimtă într-atât diferenţa, de vreme ce întotdeauna când era cablat se simţea bine. Îşi reamintea însă de chinurile readaptării din anii trecuţi şi de ceea ce avea să urmeze după oprirea curentului. Acum se simţea mult mai deprimat şi fără nici o siguranţă. Extratereştrii puteau să-i taie curentul oricând… şi chiar dacă n-ar fi făcut-o, până la urmă tot ar fi trebuit să cedeze.

Nu ştia ce vorbiseră alienii în aceste patru zile. Încercase doar să se concentreze asupra extazului provocat de curent. Vag, îşi amintea că ceruseră holograme computerului. Erau figurile locuitorilor de pe Lumea Inelară: cei scunzi, complet acoperiţi de părul auriu (iar unul, un preot, era ras complet); enormă sculptură de fire din castelul plutitor (nasul mic, capul lipsit complet de păr, buzele ca o tăietură de cuţit); şi Halrloprillalar (aparţinând, probabil, aceleiaşi rase); şi Căutătorul, călătorul ce o luase pe Teela sub protecţia sa (aproape uman, dar musculos ca un Jinxian, şi fără barbă). Erau oraşe distruse de timp şi de clădirile plutitoare care se prăbuşiseră atunci când rămăseseră fără energie. Mai erau şi hologramele apropierii Mincinosului de un pătrat de umbră şi ale unui oraş cuibărit în norul de fum al firului rupt de la pătratele de umbră.

Soarele crescuse de la un punct la o pată neagră bordată de un inel luminos, a cărei strălucire era blocată de scutul carcasei interioare a Acului . Treptat, haloul albastru din jurul soarelui se lărgea.

Louis se întoarse în vis pe Lumea Inelară. În imensa închisoare plutitoare, atârna cu capul în jos din aeroscuterul imobilizat, la treizeci de metri deasupra unei pardoseli dure, acoperite de oasele primilor captivi. Vocea lui Nessus îi răsuna în urechi, cu promisiunea unei salvări care nu mai venea.

Când se trezi, îşi căută refugiul în rutină… Până în seara celei de-a patra zile, nici nu se uitase la mâncare; acum o aruncă şi comandă o pâine şi câteva sortimente de brânză. Patru zile pentru a înţelege că acum era complet în afara oricărei posibilităţi de a fi găsit de ARM. Putea să mănânce din nou brânză!

„Ce mai este bun, în afară de curent? se întrebă el. Brânză. Discuri de dormit. Dragoste (impracticabilă). Vopsitul exotic al pielii. Libertate, securitate, autorespect. Câştigul, ca opus pierderii. Tanj, aproape am uitat să mai gândesc astfel şi le-am pierdut pe toate! Libertate, securitate, autorespect. Cu puţină răbdare, pot face primul pas. Ce altceva mai este bun? Puţin coniac în cafea. Filme.”

În urmă cu douăzeci şi trei de ani, Interlocutorul adusese Mincinosul aproape de marginea Lumii Inelare. Acum, Chmeee şi Ultimul priveau înregistrarea acelei apropieri.

Văzută de aproape, Lumea Inelară părea formată din linii drepte care se întâlneau la limita perceptibilităţii. De aici, albastrul ceţos al suprafeţei interioare se prăbuşea în concretul capetelor de jos şi de sus ale Zidurilor de Margine, inelele sistemului de decelerare al astronavelor păreau că zboară direct în cameră, iar şi iar, în lumină vizibilă, infraroşie şi ultravioletă, în imagini radar. Electromagneţi uriaşi, toţi identici, treceau pe lângă ei ca într-o mişcare cu încetinitorul.