Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Acolitul se materializă şi el înăuntru — avea gura plină de sânge iar din mână îi alunecase ceva. Se pusese pe treabă, ajutat de wtsaiul său.

— Am căutat ceva de pe Harta Pământ. Nimic nu se potrivea, dar ăsta seamănă mult cu un iepure, nu credeţi?

Curăţă animalul, îl jupui şi îl despică după modelul fluture, apoi îl întinse peste cărbuni, să se frigă.

— Te-ai şi distrat? îl întrebă Louis.

Acolitul se gândi o clipă, înainte de a răspunde.

— Da. Dar nu sunt rănit.

Fruntea Kzinului era umflată, iar blana galbenă era îmbibată cu sânge.

— Suntem cu toţii răniţi, remarcă Louis. Victorioşii nu dau atenţie acestor amănunte. Acolitule, spune-ne o poveste!

— Tu, mai întâi! Tu ai luptat cu Protectorul norocos, Teela Brown!

— Nu sunt prea mândru de asta. Am să-ţi spun cum am fiert marea. Şi le istorisi întâmplarea. Apoi, Acolitul îi povesti istoria tatălui său: sosirea lui pe Harta Pământ, cu o navă de asalt Kzinti şi cu uneltele Păpuşarului. Războiul. Prietenii şi duşmanii, morţile, împerecherile aranjate pentru a lega alianţe. Cum învăţase să le vorbească femeilor.

Chmeee devenise tatăl a trei copii, în cele câteva săptămâni petrecute pe Harta Kzin. Un lord local se angajase, prin contract, să-i crească. Când a putut, Chmeee şi-a răscumpărat — amical — fiul cel mare de la Kathakt şi l-a adus pe Harta Pământ. Acolitul văzuse prima fiinţă umană la doisprezece falani.

Cel mai mare fiu al unui stăpân se antrenează greu. Inamici şi prieteni, cum să-i observi, în cine să ai puţină încredere, cum să vorbeşti cu o posibilă pereche? Nu le vorbi femeilor cu diplomaţie, căci ele vor ascunde totul…

— Povestea asta devine prea plicticoasă, interveni Tonfierar.

— Aşa e, încuviinţă Acolitul. A devenit din ce în ce mai plicticoasă, până când am dorit să ţip. Într-o zi, am provocat o întrecere la ţipat şi am câştigat în faţa tatălui meu. El m-a lăsat să plec. Am fost rănit şi am flămânzit, am fost servitorul unui Protector Vampir, dar acest flup diplomatic a ieşit din viaţa mea. Tonfierar, spune-ne şi tu o poveste.

— Eu am s-o cânt. Apoi, va trebui să dormim, iar după aceea, Louis ne poate conduce spre un loc sigur.

Tonfierar cântă despre un lucru de magie fierbinte, abandonat de Louis Wu, care a fiert o mare. Cinci Oameni ai Nopţii, extrem de îndrăzneţi, au demontat o uşă magică. Ei nu ştiau unde ducea aceasta, şi nu puteau s-o pună în funcţiune.

Într-o noapte, Chime dispăruse.

Ceilalţi promiseseră să-l reţină pe fiul său, iar Tonfierar a trecut singur prin uşă. Un miros îl trăgea spre ceea ce doar putea percepe ca pe o promisiune a paradisului. Se trezise în grădina arborelui vieţii. Femeia, care trecuse prin uşă înaintea lui, zăcea moartă şi întinsă alături de el. Chime fusese prea bătrână.

Plecase în explorare. Găsise Apărarea Antimeteoritică şi telescopul. Crease o fizică în stare să explice ceea ce vedea. El şi Louis discutaseră despre acele lucruri, iar Acolitul îi ascultase. Tonfierar dedusese, nu numai existenţa altor lumi, dar chiar şi a găurilor negre. Ghicise existenţa şi natura celorlalţi Protectori.

— Ce ai mâncat? Iepuri morţi?

— Evident, pe Chime, dar nu mă trezisem de prea multă vreme pentru a-mi fi fost foarte foame.

Louis încercă să vorbească despre ce ar fi avut nevoie să ştie imediat un Protector. Navele invadatoare: era timpul să ia câţiva prizonieri, să vadă care era, de fapt, politica lor. Patriarhul Ascuns şi echipajul său: existau Constructori ai Oraşului pretutindeni, uşor de găsit. Copiii ar fi avut nevoie de perechi, nu peste mulţi ani. Locuitorul Reţelei…

— Un contract este o promisiune fără ambiguităţi, marcat, Louis! Dar de ce mi-ar oferi Locuitorul Reţelei aşa ceva mie?

— De teamă, deşi, adeseori, el acţionează imprevizibil chiar din pricina ei, răspunse Acolitul.

— Cel mai bine ar fi dacă ai avea ceva ce doreşte, adăugă Louis. Dacă i l-ai oferi, de pildă, pe cel de-al 401-lea colector de pe Zidul de Margine…

Masa lui era gata, de acum. Explică, în timp ce mânca.

… Despre colectoarele Bussard, despre jeturile de orientare, despre fuziunea hidrogenului. Tonfierar înţelesese deja legile reacţiunii şi instabilitatea Lumii Inelare.

— Există doar patru sute de suporturi. Când vei construi motorul cu numărul 401, îl vom monta pe axa Acului încins al Căutării . Este o carcasă Produs General; radiaţia n-o poate atinge. La o viteză subluminică, Ultimul va avea nevoie de aproximativ o mie de ani ca să ajungă din urmă Flota Lumilor…

Acolitul se depărtă de acest miros de politică.

— Nu mă aştept ca acest lucru să-l deranjeze, continuă Louis. Conservatorii sunt la putere pe Flota Lumilor. Nimic nu se va schimba. S-ar putea chiar ca ei să-l vrea înapoi. Oricum, noi îi putem face oferta.

— Îi plac jocurile puterii, nu-i aşa?

— Marcat.

— Să-l lăsăm să le joace. Dacă va câştiga o putere prea mare, îi vom oferi pe cel de-al două sutelea colector. Este clar că nu avem nevoie de toate. Acolitule, tu te întrebi cum vei trăi?

Acolitul reveni lângă ei. Tonfierar cânta despre găsirea scheletului şi a armelor lui Cronos. Un mic indiciu îi spunea că fusese provocat. Hotărî să rămână în alertă şi să aştepte.

O formă monstruoasă de păr portocaliu pâlpâi înăuntru şi dispăru în clipa următoare. Tonfierar se apropie ameninţător, dar nu simţise vreo ameninţare în asta.

— Poate că semenii mei nu s-au obişnuit să se înspăimânte de mirosul semenilor tăi spuse el.

Acolitul căzuse pe gânduri.

— Dar acum ştiu că inamicii mei îi vor utiliza pe alţii ca momeală, continuă Protectorul. Când au apărut doi hominizi, iar unul îl aruncă pe celălalt…

Ultimul se materializă şi el înăuntru.

Păpuşarul ţipă ca un pian dezacordat şi dispăru instantaneu, dar Tonfierar fu şi mai rapid. Se aruncă după el, urmat imediat de Kzin, părăsindu-l pe Louis.

— Aşteptaţi! strigă acesta după ei. Dacă este Mons Olimpus? Se ridică în picioare, dar ceilalţi dispăruseră.

— Idioţilor! izbucni bărbatul şi se târî şchiopătând spre discul de păşit.

Ajunse deasupra lui şi dispăru şi el instantaneu.

Tonfierar se găsea într-un fel de poziţie ciudată de apărare. Acolitul nu se afla la o distanţă prea sigură şi încerca să-i vorbească. Protectorul îl ignoră pe Kzin.

— Vreau să vorbesc cu şeful vostru, spuse el ferm.

Mii de creaturi, cu trei-picioare şi două-capete, îl priveau prin peretele frontal.

— Noi îl numim Ultimul, spuse una dintre ele.

— Eu sunt Ultimul. Spune ce doreşti.

— Să mă înveţi.

Blocul de granit fu dat la o parte.

Louis apăru şchiopătând printre Kzin şi Protector. Durerea din umăr reprezenta doar o parte din furia sa.

— Cum ai reuşit să faci asta? îl întrebă pe Păpuşar.

— Mi-am sprijinit picioarele din faţă de zid şi am împins cu cel din spate. Bram a simţit puterea din piciorul meu. Trebuie să fi ştiut.

— Am avut noroc…

— Unde este Bram?

— Noi l-am omorât. Tonfierar, mijloacele de instruire sunt toate aici, la bordul Acului Încins al Căutării . Aceste imagini-fereastră, mai ales. Ele sunt făcute cu ajutorul unor reţele de bronz, asemănătoare cu cea de pe stânca din Oraşul Ţesătorilor.

— Am urmat sfatul lui Bram, spuse Tonfierar. Locuitor al Reţelei, învaţă-mă! Dar n-am să mă încred în tine până ce nu o să avem un contract.