Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Vedeam vehiculele sub mine înaintând în umbră, spuse Tegger. Trebuia să mă duc pe rampă să aduc lumină pentru conducători. Mirosul m-a înnebunit, m-a înnebunit şi foamea şi am făcut lucruri nebuneşti. Dar tot am reuşit să arunc torţele şi combustibilul.

În cele din urmă, Harpster fu cel ce renunţă, se întoarse şi porni mai departe.

În timp ce urcau treptele înalte, răsturnară o masă sau două. Demonii nu se dovedeau prea agili aici.

— După ce Şefa a spus asta despre lumini, continuă Buciuma, m-am tot gândit ce altceva mai vroiau acolo jos. Cred că este vorba de hrană.

Harpster trecu dincolo şi-i aşteptă şi pe ceilalţi să-l ajungă din urmă. Marea încăpere se dovedi a fi înăbuşitor de caldă.

— Nu atingeţi nimic, se grăbi să-i avertizeze Tegger. Ar fi trebuit să le închid.

— Dacă poţi să-ţi aminteşti care nu sunt lumini… interveni Buciuma. Tegger dădu afirmativ din cap. Începu să desfacă firele din ţesătura Valei, de pe butoanele perechi, oprind fulgerele şi scânteile de puterea soarelui.

— Oamenii lucrau jos, sub noi, în birouri, spuse Harpster. Oamenii stăteau într-un arc în jurul scenei. Oamenii priveau cascada. Nu flămânzeau ei cu toţii? Pe omnivori îi apucă destul de des foamea.

— Poate nu chiar omnivori. Ceilalţi hominizi, este posibil, completă Buciuma. Poate că existau relaţii diplomatice.

— Mi se pare un circuit prea lung, fu de părere Tegger. Hrana era prinsă jos, pe pământ, era ridicată, crescută, livrată de la ferme. Ce mai urma? Frigerea, tăierea, amestecarea cu mirodenii? Perfect. Dar de ce să o care aici, numai pentru a o trimite înapoi jos? Buciuma oftă.

— Roşul are dreptate.

— Exact. Iar noi n-am găsit nimic, dar lumina este flup de îngrozitoare aici, spuse Harpster. Vezi dacă mai poţi descoperi ceva.

Deschise o altă uşă.

Era camera depozit pe care Tegger o mai explorase mai devreme. Luminile străluceau pe plafon. Tegger găsise uşiţe şi sertare la toate nivelurile, uşi cât braţul şi chiar mai mici, dar nu le lăsase deschise cum erau acum. Întreaga caravană a lui Vala trebuie să fi trecut pe aici.

Zonele de depozitare se găseau mai mult în spatele uşiţelor. Plante uscate de diferite feluri, unele acoperite cu ciuperci…

— Culegătorii şi Giganţii Ierbii, interveni Harpster, au găsit câteva rădăcini uscate aici, nu mai mult. Dar luminile sunt prea strălucitoare, iar dacă le stingem este ca şi cum ne-am îngropa de vii.

— Harpster, poţi să vezi în întuneric?

— Oamenii Nopţii pot vedea noaptea . La lumina Arcadei. Chiar şi pe o ploaie torenţială, pentru ei nu este negru complet .

Nici una dintre aceste uşiţe nu era suficient de mare, nici măcar pentru un Culegător.

— Aţi mai găsit şi alte uşi?

— Nici una de mărimea unui om.

— Dar Oamenii Agăţători? întrebă o voce dulce. Tegger tresări. Era Warvia.

Privea în jos la ei de pe un perete de cutii.

— Warvia! Unde ai fost, strigă el. Ea râse încântată.

— În spatele tău, de când ai părăsit docul. Când prada ta s-a oprit, am făcut o baie într-un bazin, ca să mă apropii şi mai mult.

— Fii prudentă, interveni Harpster. Noi avem simţul mirosului mai dezvoltat decât vă închipuiţi. Deci, te putem invita în jocul nostru încurcat?

Warvia sări lângă ei. Pe spate purta unul dintre arzătoarele cu alcool ale lui Valavirgillin.

— Am auzit o bună parte din el şi am descâlcit ceva. Veniţi să vedeţi!

— Te urmăm.

Warvia îi conduse înapoi la căldură.

— Ştiţi, spuse ea, probabil că materia primă pentru hrană venea de la docuri, în sus, pe alei. Orice i-ar fi făcut aici, era implicată ceva chimie, şi nimeni dintre noi nu ar fi mâncat aşa ceva. Dar dacă hrana trebuia să fie trimisă şi jos, asta se făcea numai în cantităţi mici.

— Serios? întrebă Buciuma surprinsă. De ce? Warvia se plimba printre mese, suprafeţe încinse şi uşi.

— Priviţi un spectacol. Sau jucaţi jocuri de dominare pentru mari sume de bani, sau pentru drepturi asupra apei ori de păscut. Sau Thurlul vostru vă vorbeşte despre viitorul tribului. Jos vă vine masa, dar este o jumătate de weebler. Este arsă până la negru pe afară şi albă şi uscată în interior, exact cum vă place, şi este suficientă să hrănească douăzeci de oameni, dar acolo sunteţi douăzeci şi şase! Ce faceţi?

„Pregătise asta numai după ce aflase răspunsul”, gândi Tegger. Îi plăcea enorm să dramatizeze.

— Te lupţi pentru porţia ta. Sau încerci să o împărţi egal, dar alţi şase dintre voi încearcă şi ei. Aţi uitat de spectacol sau de accentele discursului. Actorii, sau Thurl, se înfurie. Dar dacă jos ajung porţii individuale, nimeni nu mai are nevoie să se lupte, îşi încheie Warvia demonstraţia.

Acolo, într-un perete, se găsea o uşă micuţă, o uşă groasă prevăzută cu o fereastră, prin care se vedeau două poliţe într-o cutie. Warvia deschise uşiţa şi băgă mâna înăuntru…

— E fierbinte! strigă Tegger.

— Am atins înainte uşiţa, dragule, împinse fundul cutiei şi aceasta se mişcă.

— Priviţi!

Închise uşiţa şi lăsă în jos maneta unui întrerupător. Cutia coborî, lăsând în urma ei un spaţiu gol.

— Acum nu se va mai deschide uşiţa, spuse ea şi le făcu demonstraţia.

— Cât de jos poate să ajungă? întrebă Harpster.

— Trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de hrană. Aşa cum aţi spus şi voi, nici eu nu mi-am închipuit că oamenii se duceau jos cu mâncarea. Aşa că am atins fiecare uşiţă, le-am deschis pe cele care nu erau fierbinţi, iar asta a rămas ultima. Apoi, a trebuit să găsesc un anumit loc, pentru a pune o fâşiuţă din ţesătura-Vala.

Harpster ridică maneta întrerupătorului în poziţie mediană, apoi în sus.

— Nu poate încăpea un om în această cutie.

— Încap eu, dacă scoatem rafturile.

Ar fi încăput uşor şi Tegger. Dar el nu se grăbi să se ofere. Era jocul Warviei şi alegerea ei. Păstorii Roşii ţineau mult la proprietate.

Rafturile au fost înlăturate destui de uşor. Poate că vechii Constructorii Oraşului o mai făceau, trimiteau jos un întreg weebler prăjit sau orice altceva. Warvia încercă să se strecoare în spaţiul rezultat, dar nu reuşi.

Oamenii Nopţii o ridicară în dreptul lui. Dacă stătea lateral, mâinile şi picioarele nu treceau de uşă. Pe spate, sau pe faţă… numai că picioarele nu se puteau îndoi atât de mult. Tegger se gândi să rupă partea de sus a cutiei, să vadă dacă nu era loc deasupra.

— Chiar cu o operaţie importantă, n-ai să încapi acolo, spuse el în final. În plus, ai nevoie de arme.

— Am să mă duc dezbrăcată.

— Nu încapi, spuse Buciuma. Asta este o cutie pentru un Culegător, încearcă cât vrei Warvia. Noi nu ne grăbim. Harpster, dragul meu, partea noastră s-a terminat aici. Culegătorii nu se vor trezi până la ziuă.

Oamenii Nopţii şuşotiră tot timpul pe drumul de întoarcere la docuri.

— Trebuie să trimitem ceva jos, înaintea emisarului nostru. O sticlă de combustibil, înclinată suficient pentru a se vărsa, în caz că sunt Vampiri între el şi cutia cu siguranţe? O flacără rapidă, puff !

Tegger nu avea chef să intervină, iar Warvia nu vorbi deloc. Se târâră sub foaia lor de cort şi îi urmăriră pe Harpster şi Buciuma cum se furişează mai departe.

Apoi Warvia îl luă pe Tegger de mână şi amândoi îşi dădură drumul să alunece de cealaltă parte a coviltirului. Alergară uşor până în locul unde se îngustau docurile, pentru a deveni Strada Centură.