Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Valavirgillin, se auzi o voce, este vremea potrivită să privim în Cuibul din Umbră.

Era Harpster.

— Nu te-am mirosit.

— Noi am explorat împrejurimile înainte de a dormi. Există un şir de case — le-ai văzut? — şi de bazine. Încântător. Şi iarbă în care să ne uscăm.

— Apreciez iniţiativa voastră, Harpster, dar este un timp mai potrivit pentru somn.

— Şi Oamenii Nopţii dorm, Şefa. Ziua. Şi eu aş dormi.

O gheară ascuţită îi atinsese şoldul, pentru sublinierea care urma.

— La fel şi Vampirii. Vor fi toropiţi. Putem doar să-l împingem jos de pe rampă. Ceea ce mă îngrijorează sunt condiţiile de iluminare. Să iau câţiva Culegători şi să coborâm?

Vala încerca să cântărească lucrurile.

— Am pus doi de gardă. Ia-i pe Silack şi Perilack. Ia-l şi pe Kaywerbrimmis. — Acesta apucase să doarmă puţin şi, în plus, era nevoie de mai multe puncte de vedere. — Întreabă-l şi pe Beedj.

Urmaşul lui Thurl s-ar fi oferit voluntar pentru orice. Flup! Vala se ridică şi se întinse după un pistol şi un aruncător de flăcări.

— Vin şi eu.

Se adunaseră opt: doi Oameni-Maşină, Beedj, doi Culegători, Warvia şi Demonii. Aceştia mergeau în faţa cercului de lumină aruncat de arzătorul din spatele Valei. Ceilalţi îi urmau, mascaţi şi pe jumătate orbiţi.

Vala îi studia pe cei patru Vampiri morţi. Trebuia să vadă pe unde păşeşte. Alunecă… pe câţiva dinţi de Vampir, la fel de ascuţiţi ca şi cei ai Roşiilor. Desigur, o femeie era fără dinţi, aşa cum o descrisese Paroom, şi… nu era prea hăcuită. Vala tresări.

Buciuma se făcuse nevăzută. Vala se pregătea să strige când şi Harpster dispăru şi el brusc. Vala se hotărî că era mai bine să alerge în ajutorul lor, ţinând flacăra cât mai sus. Îi găsi pe Demoni supraveghind un Vampir mascul care încă mai mişca.

Continuau să înainteze. Mirosul puternic de hoit răzbise peste cel de piperpraz pe care-l respira. Dar vederea îi revenise.

Grupul se opri trei coturi mai jos, cu două coturi şi jumătate deasupra podelei infestate cu Vampiri.

Un cerc spart de lumina zilei, suficient de puternic pentru a-i răni se revărsa deasupra Cuibului de Umbră.

Casamoale avea pe ambele laturi un sol închis la culoare, parcele de dimensiuni considerabile. Asta se întâmpla spre babord, în sensul invers rotaţiei, unde fluviul intra în umbră. Aici creşteau ciuperci uriaşe şi Vampirii trăiau sub ele. Fermele din umbră. Fără îndoială, acolo crescuseră sute de varietăţi de ciuperci, până ce se mutaseră Vampirii. Ciupercile mamut se dovediseră prea mari pentru a fi călcate în picioare.

Chiar dedesubt, exista un pavaj similar cu materialul pe care Oamenii-Maşină îl utilizau pentru drumuri.

— Vedeţi, este destul de multă lumină, spuse Buciuma încântată.

— Aş fi preferat să aşteptăm să bată vântul, se plânse Harpster. Un vânt, desigur. Vala simţea deja cum îi fierbe în sânge nebunia.

Mirosul bogat de piperpraz nu mai era decât o mirodenie în comparaţie cu cel de rut. Vântul urma să bată în direcţia aceea. Erau zeci de mii de Vampiri acolo jos, gândi ea, şi începuseră să privească în sus.

Warvia respira pe gură, cu pauze mari. Era conştientă că putea să-i fie înfrântă voinţa. Kay se depărtase de Vala: nu aveau nevoie acum de nici o distracţie. Ceilalţi păreau în regulă. Încearcă să te concentrezi . Acea structură centrală…!

Fântâna însemna mai multe lucruri. Existau ferestre pe latura din faţa rampei, şi mici balcoane fără zăbrele, o scară exterioară: mai degrabă birouri decât locuinţe.

La o anumită distanţă, de jur împrejur, un spaţiu plat se continua cu trepte arcuite concentric, ce aduceau aminte de cele întâlnite în domul de sticlă. Locuri. Putea fi o scenă. Grămada de material putrezit din colţuri putea fi cortina, structurile plate ce colapsaseră erau stâlpi de susţinere; un perete extrem de subţire, care căzuse, descoperea structura în fagure de miere a fundalului. Valavirgillin se întreba dacă şi ceilalţi recunoscuseră ceea ce vedea ea.

Apa curgea de deasupra, o cascadă înconjurată de giganţi umbriţi, pe a căror structură se remarcau rupturi şi deteriorări. Statui în picioare ale Poporului Constructorii Oraşelor vărsau apa din boluri uriaşe. Apa curgea prin spatele scenei, formând un fundal permanent. Astfel strivite, ciuperci viu colorate, continuau să crească în spatele structurilor. Apa se scurgea printr-un desiş de canale şi ţevi până în Casamoale.

Forn avea dreptate. Acest munte de construcţii era la fel de mare cât un centru civic. Poate că nu ar fi suportat greutatea fabricii plutitoare, dar ar fi rezistat în faţa oricărei cantităţi de apă pe care ei ar fi putut s-o colecteze.

— În regulă. Gata! Nu putem să coborâm fabrica pe ei, spuse Perilack. Dar dacă o mutăm alături? Ceva o ţine aici. Dacă reuşim să o eliberăm? S-o lăsăm să alunece mai încolo, cu toţi Vampirii alergând după ea. N-ar fi atunci o ţintă grozavă?

— Parţial, ea are dreptate, spuse Buciuma. Ceva o ţine aici, ceva… Continuă în propria-i limbă şi tot astfel îi răspunse şi Harpster. Vala se întoarse cu spatele. Nici chiar Demonii nu ar fi fost capabili să mişte un Oraş Plutitor.

Harpster le explică din nou în Limbă:

— …ca şi cum ai fi pe fundul unui bol, o zonă joasă în domeniul puterii magnetice. Am putea să remorcăm Oraşul Plutitor de aici dacă am avea suficientă putere, pe lângă cele două vehicule cu aburi? Flup, aş fi dorit ca voi să nu fi auzit niciodată de Louis Wu.

Statui, şiruri de ferestre, o scenă, curgere de apă sculptată. „Ce lipsea?” se întrebă ea. Buciuma o auzise.

— Şefa?

— Spune-mi ce vezi, o îndemnă Vala. Femeia Demon se execută.

— Birouri, Relaţii cu publicul, pariez. Ei aranjau totul aici, jos, şi nu mai trebuiau să invite entităţile politice deasupra. Scena era pentru discursuri şi conferinţe, dar şi pentru piese de teatru. Era un centru social.

— Mi-ar plăcea să trecem şi de partea cealaltă, interveni Harpster.

— Ce crezi o să găseşti? întrebă Vala.

— Cred că un… podium. Acesta este pentru piese de teatru, nu este potrivită pentru discursuri sau pentru muzică. Pariez că cineva a fost premiat pentru felul în care a aranjat în acest fel fântâna. Gândiţi-vă cât de frumos ar putea fi acest loc dacă l-am curăţa de Vampiri.

— Am găsit , strigă Vala. Luminile ! Ochii Demonilor străluciră spre ea.

— Lumini! Teatru, muzică, discursuri, birouri pentru una şi alta, sculpturi premiate?

Cântecul Vampirilor deveni mai puternic la auzul strigătului lui Valavirgillin, dar războinicii o ascultau pe ea.

— Nimeni, în afara unui Demon, nu s-ar aştepta ca toate astea să se desfăşoare în întuneric! Warvia, Tegger trebuie să ştie unde sunt luminile.

Warvia era trează de-a binelea acum.

— Dar le-a aprins pe toate!

— Flup!

— Şefa, întrerupătoarele s-ar putea să fie aici jos.

— Flup. Ar fi grozav!

— Eu le văd, spuse Harpster şi le arătă cu mâna. Warvia uită-te la, grupul acela de statui, chiar sus de tot… Luptătorii Constructorii Oraşului, cât trei înălţimi de om. Toţi sunt înarmaţi cu suliţe…

Vala nu reuşea să distingă decât nişte vagi forme hominide, nimic mai mult. Inelul format de lumina zilei nu ajungea atât de sus.

— Pentru mine, este doar o pată neagră mare, spuse Warvia.

— Sunt trei, spuse Buciuma. Cel de sus…

— E mai mare decât ceilalţi. Suliţa este la fel de groasă ca piciorul meu şi cea care nu are vârf, se termină chiar în acoperiş. Este o conductă pentru putere. Îmi pare rău, Şefa.