Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Un meteor căzu în faţa ei.

Vampirii ce se pitiseră, aşteptând, între Vala şi rampă, ţipară şi se rostogoliră înapoi. Meteoriţii — torţele — continuau să cadă, câteva se stinseră, dar şase continuau să ardă. Darul lui Tegger.

Acum, Vala se afla pe rampă, având Vehiculul Doi imediat în spatele ei, iar Vampirii veneau din toate părţile. Unul răsări chiar pe banchetă. Vala trase în el şi îi aşeză pistolul descărcat alături. Tunurile bubuiau; o rafală de foc şi pietre curăţă rampa în faţă.

În spatele ei, izbucni brusc lumina, ca şi cum ar fi căzut soarele de pe Arcadă. În strălucirea teribilă, Vampirii îşi ascundeau ochii şi îngheţau ca nişte păsări pe cuib. Tunurile şi arbaletele bubuiau şi şuierau în jurul ei.

Bancheta fu zgâlţâită brusc. Vala se întoarse; simţea un miros de Vampir care o înnebunea şi avea doar un pistol descărcat cu care să se apere. Brusc, îşi dădu seama că o privea o faţă deformată ce aducea cu Oamenii-Maşină. Foranayeedli, arătând nebună de-a binelea, se apucase de bancheta ei cu toate membrele şi cu dinţii.

Vala continuă să conducă.

În cerc şi tot în cerc. O umbră, în lumină, semnaliza cu ambele braţe. Una dintre mâini purta o sabie. Ea continua să se îndrepte spre lumină.

Roşul Tegger — gol: de ce? — păşi lateral, ca să facă loc vehiculului să treacă.

O văzu pe Warvia sărind de pe vehicul. Când se ciocni cu Tegger, şocul îi smulse acestuia sabia din mână. Tunica Warviei zbură după ea. Vala nu mai avu nevoie să audă strigătele companionilor săi; sosise vremea celebrării, timpul pentru rishathra .

Cineva trebuia să-şi păstreze mintea suficient de mult timp pentru a-i păzi.

Vala opri vehiculul în lumina albă a docului. Auzi lupte. Vampirii ? Nu, distingea vorbe…

Foranayeedli îşi găsise tatăl. Acum, ei îşi aruncau unul altuia insulte mortale.

Vala încercă să aprecieze dacă aveau să se omoare între ei. Urmă un moment când amândoi se opriră, ca să-şi tragă răsuflarea. Vala le atinse umerii — pentru a-i face atenţi —, se retrase rapid un pas şi vorbi pe nerăsuflate :

— Forn, Barok, a fost greşeala mea cu adevărat. Greşeala noastră . Oricare dintre noi poate să vadă ce s-a întâmplat. Nu putem să împărtăşim cu toţii ruşinea?

Tatăl şi fiica o priveau şocaţi.

— Voi nu trebuia să fiţi împreună, când au venit Vampirii. Trebuia să vă despart. Am greşit. Nu înţelegeţi că ne-am împerecheat cu toţii . N-am avut încotro. Chit şi Kay sunt gravide. Barok, ei încă nu ştiu despre tine şi Forn, nu-i aşa?

— Nu cred, murmură bărbatul.

— Dar nu putem să mergem acasă! se văită Forn.

— Rishază cu cineva, spuse Vala.

— Şefa, dar nu vezi…

— Acum , fată proastă! Paroom pare pregătit. Elimină-ţi dorinţa din sânge , ca să poţi gândi . Du-te!

Forn izbucni în râs.

— Dar tu, Şefa?

— Eu trebuie să organizez totul. Barok, caut-o pe Waast…

Dar asta era chiar vocea lui Waast. Ea fusese găsită, şi încă de mai mulţi bărbaţi.

— …sau pe altcineva. Du-te.

Îi împinse în direcţii opuse şi ei se supuseră.

Ce urma? Roşii păreau să se fi împăcat. Asta putea chiar să dureze. De acum, Tegger trebuie să fi ajuns să cunoască puterea miasmei Vampirilor. Parfumul parşiv încă îi mai sfârâia prin creier şi sânge, dar cunoscuse mirosuri şi mai puternice şi rezista. Mai exact, nu rezista…

Un copil palid, măsurând jumătate din înălţimea sa, se ridică lângă ea. O privea cu ochi mijiţi şi o implora mut.

Porni în întâmpinarea lui.

O săgeată i se înfipse în piept. Micul Vampir chelălăi şi alergă împleticit în întuneric.

Vala se întoarse. Era Paroom.

— Mă gândeam să-l lovesc cu patul pistolului. Era prea tânăr ca să emane un miros.

Gigantul Ierbii acceptă explicaţia.

— S-ar putea să mai fi adus şi alţii agăţaţi. Nu l-am văzut decât pe acest copil.

— Ai verificat tunelul?

— Am găsit patru Vampiri morţi de sabie. Cred că i-a lichidat Tegger…

— Asta ne va ajuta.

— Unul dintre ei avea toţi dinţii rupţi. Şi… ce-ai spus? Aşa este, Vampirilor nu le place putoarea morţilor proprii. N-or să treacă mai departe.

— Atunci… am reuşit. Suntem în siguranţă.

— Foarte bine, spuse Paroom şi o cuprinse în braţe.

Petrecerea era pe sfârşite.

Vala nu voia să se gândească la asta. Era cufundată într-o partidă de sex cu Kaywerbrimmis. Trebuia să se fi asigurat. Oricum, ar fi făcut-o, dar, după tot ce se petrecuse în timpul ultimei părţi a nopţii”, gândi ea, «nici un bărbat nu mai era în stare să mai procreeze.”

Soarele arăta ca un disc de argint spălăcit printre norii alb-cenuşii. Toţi cei patru Culegători dormeau claie peste grămadă. Demonii cedaseră o dată cu zorii şi se târâseră sub o foaie de cort. Giganţii Ierbii începuseră să se caute unii pe alţii, în afara partidei de rishathra — aşa cum făceau ea şi Kay —, iar Tegger şi Warvia vorbeau, doar vorbeau.

Kaywerbrimmis se relaxă în braţele ei şi adormi aproape imediat.

Vala se desprinse din îmbrăţişare, împături tunica lui Kay şi i-o împinse sub cap. Apoi, porni alene, ezitant, de-a lungul docului, spre Păstorii Roşii, atentă la limbajul corpului; dar ei păreau binevoitori.

— Povesteşte, Tegger, spuse ea. Cum ai coborât fabrica plutitoare? Tegger zâmbea mândru şi la fel, bănui Vala, proceda şi Warvia.

— Este ca un joc, răspunse el. Vezi toate piesele astea din jurul tău? Sunt bazine de înot şi cisterne, şi toate erau goale când am ajuns aici.

Vala aştepta.

— Constructorii Oraşului au rămas izolaţi aici, după Prăbuşirea Oraşelor. Le-am văzut oasele. Ştim că Vampirii s-au mutat în umbră. Trebuie să fi urcat si aici. Tu ce-ai fi făcut?

— Am fi vorbit despre ridicarea, cumva, a rampei. Tegger aprobă fericit.

— Toate cisternele erau goale. Dar Prăbuşirea Oraşelor s-a petrecut cu mult înainte ca Louis Wu să fiarbă marea. Trebuiau să aibă o rezervă de apă, dar Vampirii îi speriau şi mai mult. Aşa că au lăsat să curgă toată această masă de apă şi oraşul s-a ridicat .

— Deci, tu ai pus dopuri la toate cisternele…

— Erau nişte plăci mari de metal pe doc. Le-am folosit ca dopuri.

— …şi ai aşteptat ca ploaia să le umple, iar oraşul să coboare .

— Exact.

— Mulţumesc pentru lumină.

Tegger râse cu poftă.

— Ei, îmi imaginam eu că o să-ţi placă. Am aprins toate torţele şi le-am aruncat jos. Apoi am turnat o carafă de combustibil peste ele.

— Şi acum, ce facem?

— Acum, ne aflăm într-un loc unde putem face ceva şi suntem cincisprezece prieteni isteţi care să se gândească la o soluţie.

Vala dădu din cap, în semn de aprobare. Tegger nu avea un răspuns, dar, deja, făcuse miracole.

În lumina strălucitoare a zilei, Tegger îi conduse pe Strada Amfiteatru, pentru a le arăta descoperirile.

Era o treabă descurajantă. Warvia scotocea prin case, prin junglele de plante ornamentale şi prin bazinele de înot pe jumătate pline şi venea repede înapoi, asaltându-l cu întrebări. Tegger nu o putea însoţi; trebuia să tină ritmul cu ceilalţi. Culegătorii se dovediră chiar mai rapizi decât ea. În plus, pătrundeau în locuri în care n-ar fi intrat nici un Roşu, apoi veneau fuga înapoi, pentru a sporovăi cu Giganţii Ierbii.