Larry Niven: Tronul Lumii Inelare

— Nu vreau să-mi pierd tonusul muscular, continuă Ultimul. Lucrurile neaşteptate apar întotdeauna în vremuri dificile. — O a doua fereastră se deschise printre dansatori: Constructorii Oraşului preparau prânzul într-o bucătărie imensă. — Trebuie să vedeţi…

Ghearele lui Chmeee se repeziră spre ochii Păpuşarului. Fereastra şase clipi alb şi se închise.

Tropot. Fandare pe lângă Conducătorul de moment. Stai. Mişcă un milimetru; stai. Răbdare.

Trebuiau să-l evite, pe cât posibil. Reuşiseră s-o facă de aproape zece ore, şi de aproape o jumătate de an arhaic, înainte de asta; acum, însă, trebuiau să mănânce.

Masa din lemn era imensă, potrivită pentru un banchet Kzinti. Cu un an în urmă, Ultimul se văzuse nevoit să renunţe la informaţiile olfactive din reţea, din cauza putorii de sânge putrezit ce se ridica din masă. Mirosul era mai slab acum. Tapiţeriile Kzinti şi frescele pictate rudimentar fuseseră înlocuite, fiind prea sângeroase pentru gustul hominizilor. Unele fuseseră mutate în cabina lui Chmeee.

Mirosul de peşte fript devenise pătrunzător. Kawaresksenjajok şi Harkabeeparolyn încă mai trebăluiau prin bucătărie. La unul dintre capetele mesei, fetiţa lor părea destul de fericită. La celălalt capăt, o jumătate de peşte crud aştepta plăcerea Kzinului.

Chmeee ochise peştele.

— Aveţi noroc, aprobă el.

Privirea îi alunecă de pe plafon pe pereţi. Găsi ceea ce căuta: o pânză fractală şi strălucitoare de păianjen chiar sub marele bulb portocaliu din vârful domului.

Constructorii Oraşului îşi făcură apariţia ştergându-se pe mâini — Kawaresksenjajok, un băiat abia trecut de adolescenţă; Harkabeeparolyn, perechea sa, cu câţiva ani mai în vârstă; ambii fără păr în vârful creştetului, în vreme ce acela de pe margini era căzut peste umeri. Harkabeeparolyn ridică fetiţa şi începu s-o alăpteze. Kawaresksenjajok vorbi primul:

— O să te pierdem curând.

— Avem un spion, izbucni Chmeee. Am bănuit eu, dar acum avem dovezi. Păpuşarul a montat camere pretutindeni în jurul nostru.

Băiatul se amuză de furia lui.

— Şi noi am fi procedat la fel. Căutarea informaţiei este ceva firesc!

— În mai puţin de o zi, voi scăpa de ochii Păpuşarului. Kawa şi Harkee, mărturisesc că o să-mi lipsească mult compania voastră, cunoştinţele voastre, înţelepciunea voastră distorsionată. Dar regretul va fi numai al meu!

„Am să-i pierd pe toţi”, gândi Ultimul. „Supravieţuirea îmi impune să găsesc o cale ca să-i aduc înapoi.”

— Hei, lume, îmi acordaţi o oră să vă distrez puţin?

Constructorii Oraşului rămăseseră cu gura căscată. Kzinul zâmbi.

Louis Wu se mulţumi să comenteze:

— Dacă este vorba de relaxare… desigur.

— Vreţi să stingeţi lumina.

Louis se execută. Păpuşarul slobozi câteva triluri. Le urmărea figurile pe ecranul monitorului.

Acolo unde fusese dispozitivul reţelei, acum se vedea o fereastră priveliştea unei ploi torenţiale ce cădea dincolo de marginea unui platou. Foarte departe, undeva jos, figuri palide umanoide mişunau cu sutele. Păreau destul de gregari. Se frecau unii de alţii fără ostilitate, iar ici şi colo se împreunau, fără să se sinchisească de ceilalţi.

— Este vorba de timpul prezent, preciză Ultimul. Am monitorizat acest loc chiar din clipa în care am stabilizat orbita Lumii Inelare.

— Vampiri! exclamă Kawaresksenjajok. Phii, Harkee, ai mai văzut atâţia laolaltă?

— Ei bine? interveni Louis.

— Înainte de a aduce sonda înapoi la Marele Ocean, am utilizat-o pentru a depune câteva reţele. Priviţi această regiune, pe care am explorat-o prima oară de pe cea mai înaltă structură pe care am găsit-o, pentru a-mi oferi cea mai bună vedere. Din păcate, ploaia şi norii au făcut-o neclară mai tot timpul de atunci. Dar, Louis, poţi remarca faptul evident că este viaţă acolo.

— Vampiri.

— Kawaresksenjajok, Harkabeeparolyn, regiunea se află în partea dinspre babord a locului unde trăiaţi voi. Vedeţi că viaţa a rezistat acolo? Vă puteţi întoarce.

Femeia aştepta, amânând luarea unei hotărâri. În schimb, băiatul era extrem de tulburat. Pronunţă un cuvânt intraductibil, în propria sa limbă.

— Nu promite ceea ce nu poţi oferi, interveni Louis Wu.

— Louis, m-ai evitat chiar din momentul în care am salvat Lumea Inelară. Tot timpul ai vorbit ca şi cum aş fi năpustit un foc de sute de kilometri peste zonele locuite. Eu m-am îndoit de cifrele tale. N-ai vrut să asculţi. Acum vezi şi singur că ei încă trăiesc!

— Minunat! exclamă Louis. Au supravieţuit Vampirii!

— Mai mult decât Vampirii… Priviţi!

Ultimul slobozi un tril şi imaginea se apropie de un munte îndepărtat.

Treizeci de hominizi mărşăluiau printr-o trecătoare dintre două culmi. Douăzeci şi unu de Vampiri, şase păstori mici, cu pielea roşie, întâlniţi în ultima expediţie, cinci creaturi hominide mari şi întunecate la culoare, precum şi doi din varietatea cu capul mic, probabil neraţionali. Toţi cei care formau prada erau goi, şi nici unul nu încerca să scape. Erau obosiţi, dar veseli. Fiecare membru al unei alte specii avea un Vampir drept companion. Numai câţiva dintre Vampiri purtau haine pentru a se proteja de frig şi ploi. Îmbrăcămintea era clar de împrumut, potrivită pentru alte fiinţe decât cele care o purtau.

Vampirii nu erau dotaţi cu conştiinţă, sau cel puţin aşa le spusese Ultimul. Se întreba, însă, dacă nişte animale ar ţine sclavi sau dacă ar creşte alte animale pentru hrană… oricum nu mai conta.

— Louis, Chmeee, vedeţi? Iată şi alte specii care au supravieţuit. Odată am văzut chiar unul din specia Constructorii Oraşului.

— Nu văd cancerele, şi nici mutaţiile, interveni Louis, dar fără îndoială, ele există. Ultimule, informaţiile mele provin de la Teela Brown. Ea era un Protector şi, ca atare, era mai inteligentă decât mine şi decât tine. Spunea de un trilion şi jumătate de morţi.

— Într-adevăr, Teela era foarte inteligentă, dar eu o privesc, mai degrabă, tot ca pe o fiinţă umană, Louis. Chiar şi după schimbare. Oamenii nu se uită direct la pericol. Crezi că Păpuşarii sunt laşi, dar nu privitul în faţă este laşitate…

— Las-o baltă! A trecut doar un an. Cancerele au nevoie de zece sau douăzeci de ani pentru a se dezvolta. Mutaţiile privesc o întreagă generaţie.

— Şi Protectorii îşi aveau limitele lor! Teela nu avea habar de puterea computerelor mele. Tu m-ai lăsat să fac ajustările, Louis…

— Las-o baltă!

— Eu voi continua, totuşi, să privesc, conchise Păpuşarul.

Ultimul dansa. Maratonul urma să continue până ce ar fi făcut o greşeală. Se împingea singur spre epuizare; trupul avea să se vindece şi să devină mai puternic.

Nu îi păsase că întrerupsese prânzul străinilor. Chmeee nu-i mai distrusese reţeaua, dar cu siguranţă că nu vor mai vorbi lucruri secrete decât pe ascuns.

Nici nu era nevoie. Acum un an, în timp ce echipajul de strânsură încă mai încerca să rezolve problema Teelei Brown şi a instabilităţii Lumii Inelare, sonda Ultimului împrăştiase reţele aproape în toate ungherele Patriarhului Ascuns .

Mai degrabă, ar trebui să se concentreze asupra dansului.

Va avea timp destul pentru altele. Chmeee va dispărea foarte curând. Louis se va închide din nou în muţenie. Peste un an, era posibil ca şi el să părăsească nava, să iasă de sub controlul Ultimului. Oare Bibliotecarii din specia Constructorii Oraşului… acţionau asupra lor?

Pentru el, într-un anume sens, erau deja pierduţi. Ultimul controla facilităţile medicale de pe Ac . Dacă ei îşi dădeau seama că el îşi utiliza puterea pentru extorcare, nu erau prea departe de adevăr. Fuseseră, însă, prea direcţi. Atât Chmeee, cât şi Louis refuzaseră orice îngrijiri medicale.