Arthur Clarke - Grădina din Rama

Înainte de a adormi, m-am gândit pe scurt la inaplicabilitatea întregii idei. Trebuia inventată o metodă absolut sigură de însămânțare artificială (pe care mi s-ar fi cerut s-o supraveghez, deși eram eu însăși subiectul). Puteam face noi asta, în situația actuală, și să garantăm atât sexul, cât și sănătatea embrionului? Până și spitalele de pe Pământ, care dispun de toate resursele, nu au întotdeauna succes. Cealaltă alternativă era să fac sex cu Michael. Deși gândul nu mi-a displăcut, semnificațiile sociologice mi s-au părut atât de mari încât am abandonat cu totul ideea.

(Şase ore mai târziu). În seara asta, bărbații mi-au făcut o surpriză: o cină specială. Michael devine un adevărat bucătar. Mâncarea avea gust de „mușchi Wellington”, conform reclamei, deși semăna mai degrabă cu piureul de spanac. Richard și Michael au mai servit și un lichid roșu, etichetat ca vin. N-a fost rău, așa că l-am băut, descoperind, spre marea mea uimire, că avea în el ceva alcool și chiar m-am amețit un pic.

De fapt, la sfârșitul cinei toți trei eram abțiguiți! Fetele, mai ales Simone, erau nedumerite de comportamentul nostru. În timpul desertului (plăcintă de cocos), Michael mi-a spus că 41 este „un număr foarte special”. Apoi mi-a explicat că era cel mai mare număr prim care începe un șir pătratic lung de alte numere prime. Când l-am întrebat ce este un șir pătratic, a râs și a spus că nu știe. Totuși a scris șirul celor patruzeci de elemente despre care vorbea: 41, 43, 47, 53, 61, 71, 83, 97, 113…încheind cu numărul 1601. M-a asigurat că toate cele patruzeci de numere din șir erau numere prime.

— De aceea, mi-a făcut cu ochiul, 41 trebuie să fie un număr magic.

În timp ce râdeam, geniul nostru de serviciu Richard s-a uitat la numere și, după nu mai mult de un minut de joacă pe calculator, ne-a explicat lui Michael și mie de ce șirul se numea pătratic.

— Diferențele dintre numerele consecutive sunt constante, a zis el arătându-ne printr-un exemplu ce voia să spună. Prin urmare, întreaga succesiune de numere poate fi generată de o simplă expresie pătratică. Să luăm f(N) = N2 — N + 41, unde N este orice număr întreg de la 0 la 40. Această funcție va genera întregul șir. Şi mai bine, să luăm f(N) = N2 — 81 N + 1681, unde N este un număr întreg între 1 și 80. Această funcție de gradul II începe la coada șirului de numere, f(l) = 1601, și continuă succesiunea mai întâi în ordine descrescătoare. Ea se inversează la f(40) = f(41) = 41, și apoi generează din nou întregul șir de numere în ordine crescătoare.

Richard a zâmbit. Eu și Michael ne-am uitat la el cu respect și admirație.

13 MARTIE 2205

Azi Katie a împlinit doi ani și toată lumea a fost bine dispusă, mai ales Richard. Chiar o place pe fetița lui, cu toate că ea îl manipulează într-un mod revoltător. De ziua ei a dus-o până la adăpostul octopăianjenilor și au zornăit împreună grilajele. Atât Michael cât și eu ne-am exprimat dezaprobarea, însă Richard a râs și i-a făcut cu ochiul lui Katie.

La prânz, Simone a cântat la pian o piesă scurtă pe care a învățat-o de la Michael, iar Richard ne-a servit la somonul fiert un vin absolut formidabil — Chardonnay Raman, l-a numit el. În Rama, somonul fiert arată ca ouăle jumări de pe Pământ, ceea ce este un pic derutant, dar continuăm să respectăm convenția de a eticheta mâncarea conform conținutului ei nutritiv.

Simt că plutesc de fericire, deși trebuie să recunosc că sunt ușor neliniștită în legătură cu apropiata mea discuție cu Richard. În prezent, el e în toane bune, în principiu pentru că lucrează de zor nu doar la unul, ci la două proiecte importante. Nu numai că prepară amestecuri lichide ale căror gust și conținut de alcool rivalizează cu vinurile fine de pe Pământ, dar creează și un nou set de roboți de douăzeci de centimetri inspirați din piesele lui Samuel Beckett, laureatul Nobel din secolul XX. De mai mulți ani, Michael și cu mine îl tot îndemnăm pe Richard să reîncarneze trupa Shakespeare, dar l-a oprit mereu amintirea prietenilor pe care i-a pierdut. Dar un dramaturg nou — asta-i altă problemă. Deja a terminat patru personaje din Endgame. În seara asta, copiii au râs copios când bătrâneii „Nagg” și „Nell” au ieșit din micile lor cutii de gunoi, strigând: „Terciul! Adu-mi terciul!”

Sunt hotărâtă să-i prezint lui Richard ideea mea de a avea un copil cu Michael. El va aprecia, sunt sigură, logica și înțelepciunea sugestiei, deși nu mă aștept să fie nemaipomenit de entuziasmat. Firește că încă nu i-am vorbit lui Michael despre ideea mea. El știe totuși că am în minte ceva serios, pentru că l-am întrebat dacă vrea să aibă grijă de fete în timp ce eu și Richard mergem sus pentru un picnic și o discuție.

Nervozitatea mea legată de acest subiect este neîntemeiată, probabil. Fără doar și poate se bazează pe definiția comportamentului etic care, în situația noastră actuală, pur și simplu nu se poate aplica. Zilele astea, Richard se simte bine. În ultimul timp inteligența lui e foarte ascuțită. S-ar putea ca în timpul discuției să-mi arunce câteva replici tăioase, dar sunt sigură că până la urmă va fi în favoarea ideii.

7 MAI 2205

Asta a fost primăvara nemulțumirii noastre. Oh, Doamne, ce proști suntem noi muritorii! Richard, Richard, întoarce-te, te rog!

De unde să pornesc? Şi cum să încep? Într-un minut există viziuni și iar viziuni, încât un minut… În camera de alături, Michael și Simone intră și ies, vorbind despre Michelangelo.

Tata mi-a spus mereu că toată lumea greșește. De ce greșeala mea a trebuit să fie atât de uriașă? Ideea avea sens. Emisfera cerebrală stângă îmi spunea că era logică. Dar în străfundurile ființei omenești rațiunea nu învinge întotdeauna. Emoțiile nu sunt raționale. Gelozia nu este produsul unui program pe calculator.

Au existat o mulțime de semnale de alarmă. În acea primă după-amiază, în timp ce ședeam lângă Oceanul Cilindric, la „picnic”, mi-am dat seama după ochii lui Richard că există o problemă. Hei, Nicole, las-o mai moale, mi-am spus.

Mai târziu, el a părut însă perfect rezonabil!

— Desigur, ceea ce propui tu e corect din punct de vedere genetic. Voi merge cu tine să-i spunem lui Michael. Să terminăm cât mai repede povestea asta, sperând că o întâlnire va fi de ajuns.

La vremea respectivă, m-am simțit în culmea fericirii. Nu mi-a trecut o clipă prin cap că Michael s-ar putea opune.

— Ar fi un păcat, a spus el în seara aceea, după ce fetele adormiseră, la câteva secunde după ce a înțeles ce îi propuneam.

Richard a preluat ofensiva, argumentând că întregul concept de păcat era anacronic chiar și pe Pământ și că el, Michael, era pur și simplu prost.

— Chiar vrei să fac asta? l-a întrebat direct Michael la sfârșitul conversației.

— Nu, a răspuns Richard după o secundă de ezitare, dar e limpede că este în interesul copiilor noștri.

Trebuia să fi acordat mai multă atenție acelui „nu”.

Nici nu mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca planul meu să nu meargă. Mi-am urmărit cu mare grijă ciclul ovulației. Când, în sfârșit, noaptea destinată a sosit, l-am informat pe Richard și el a ieșit din adăpost pentru una dintre lungile lui hoinăreli prin Rama. Michael era nervos și se lupta cu sentimentele de vinovăție, însă nici în cel mai rău scenariu al meu nu-mi imaginasem că s-ar putea să nu fie în stare să aibă un contact sexual cu mine.