Arthur Clarke - Razboi pe Rama

— În afară de a preveni reproducerea… Apropo, în etica voastră, împiedicarea reproducerii este mai „umană” sau, mă rog, care-o fi echivalentul vostru pentru acest termen, decât anihilarea directă a creaturilor?

— Noi credem că da, răspunse Vulturul. Ajunseseră într-un punct de pe partea superioară a Transportorului unde cărarea se ramifica la stânga, ducând înapoi la rampele și culoarele Modulului Cunoașterii.

— Cred că am văzut tot ce mă interesa aici, spuse Nicole și ezită o clipă. Dar mai am câteva întrebări.

— Dă-i drumul, spuse Vulturul.

— Presupunând că modul în care a descris Sfântul Michael scopul Ramei și al Bazei de Tranzit este corect, oare nu perturbați, nu modificați voi înșivă procesul pe care-l studiați? Mie mi se pare că, fiind prezenți și interacționând…

— Ai dreptate, desigur, spuse Vulturul. Prezența noastră chiar afectează puțin cursul evoluției. Este o situație analogă principiului incertitudinii formulat de Heisenberg în fizică… Cu toate acestea, interacțiunile noastre pot fi gândite de Prim Monitor și luate în calcul la modelarea generală a procesului. Avem și reguli care reduc căile prin care am putea perturba evoluția naturală…

— Tare-aș fi vrut să fie și Richard cu mine ca să audă cum a explicat Sfântul Michael totul, spuse Nicole. Sunt convinsă că ar fi fost fascinat și, fără doar și poate, ar fi avut de pus niște întrebări excelente.

Vulturul nu răspunse. Nicole oftă.

— Așadar, ce urmează, Monsieur le Tour Director? întrebă ea.

— Masa de prânz, replică Vulturul. În mașină sunt câteva sandvișuri, apă și un delicios fruct de-al octopăianjenilor, care era preferatul tău.

Nicole râse și-și întoarse scaunul cu rotile spre cărare.

— Te gândești la toate, spuse ea.

— Richard nu credea în Rai, spuse Nicole în timp ce Vulturul termina altă scanare. Dar dacă și-ar fi putut construi propria viață de dincolo perfectă, în mod sigur ar fi inclus un loc ca acesta.

Vulturul studia ciudatele semne de pe monitorul din mâna lui.

— Cred că ar fi bine să sărim peste o parte din tur, spuse el, uitându-se la Nicole. Să mergem direct la cele mai importante expoziții din domeniul următor.

— E chiar atât de rău?

Nicole nu era surprinsă. Durerea intermitentă pe care o simțise în piept înainte de a vizita Franța și orașul octopăianjenilor devenise continuă.

Și frica devenise constantă. Era perfect conștientă de faptul că moartea nu e prea departe. De ce ți-e frică ? se întrebă Nicole. Poate fi nimicnicia chiar atât de rea ?

Vulturul îi spuse că nu mai au timp suficient pentru o orientare în domeniul al doilea. Intrară pe porțile celei de-a doua sfere concentrice și merseră vreo zece minute. Vulturul începu să-i dea explicații.

— In acest domeniu, accentul se pune pe modul în care toate se schimbă de-a lungul timpului. Există câte o secțiune separată pentru fiecare element care poate fi afectat de evoluția generală a galaxiei sau care poate să afecteze el însuși această evoluție. Cred că te va interesa acest prim exponat.

Încăperea semăna cu aceea în care văzuseră Calea Lactee, doar că era considerabil mai mică. Urcară din nou pe o platformă mișcătoare care le permitea să se deplaseze prin camera întunecată. Vulturul spuse:

— Ceea ce urmează să vezi necesită oarece explicații. În esență, este un rezumat al evoluției civilizațiilor călătoare prin spațiu, într-o regiune galactică ce conține Soarele vostru și alte circa zece milioane de sisteme stelare. Această regiune reprezintă aproximativ o zecime de miime din întreaga galaxie, dar ceea ce vei vedea este reprezentativ pentru galaxie ca un întreg… Nu vei vedea stele, planete sau alte structuri fizice, deși locațiile lor sunt luate în considerare la crearea modelului. Vei vedea în schimb lumini, fiecare reprezentând un sistem stelar în care o specie biologică a devenit călător spațial, plasând pe orbita propriei planete cel puțin o navă spațială… Atâta timp cât sistemul stelar rămâne un centru viu pentru călătorii spațiali activi, lumina din acel loc va rămâne aprinsă… Am să încep prezentarea cu o secvență de acum aproximativ zece miliarde de ani, la scurt timp după apariția formațiunii care a devenit actuala Cale Lactee. Întrucât la început se înregistra o mare instabilitate și schimbări rapide, mult timp n-au apărut călători spațiali. De aceea, primele vreo cinci miliarde de ani, până la formarea sistemului vostru solar, am să le afișez rapid, cu o viteză de douăzeci de milioane de ani pe secundă… Ca punct de reper, să știi că Pământul va începe să se formeze după vreo patru minute de derulare. Atunci voi opri prezentarea.

Stăteau pe platforma din încăperea cea mare, Vulturul în picioare, iar Nicole în scaunul cu rotile. Exista o singură lumină slabă, pe platformă, care le permitea să se vadă. După ce se uită mai bine de treizeci de secunde la bezna totală din jurul ei, Nicole sparse tăcerea.

— Ai început? întrebă ea. Nu se întâmplă nimic.

— Exact, răspunse Vulturul. Noi am observat, urmărind alte galaxii, unele mult mai vechi decât Calea Lactee, că viața nu apare decât după ce galaxia „se așază” și se formează zone stabile. Viața necesită atât câteva stele constante într-un mediu relativ benign cât și evoluție stelară, care are ca rezultat crearea elementelor vitale din tabelul periodic, atât de importante în toate procesele biochimice. Dacă materia e alcătuită doar din particulele subatomice și atomii cei mai simpli, probabilitatea de apariție a oricăror forme de viață este extrem de redusă, iar cea a apariției ființelor capabile de călătorii spațiale, și mai redusă. Probabilitatea apariției vieții devine rezonabilă abia după ce stelele mari parcurg ciclul complet de viață și „fabrică” elemente mai complexe, ca azotul, carbonul, fierul și magneziul.

Sub ei pâlpâia din când în când o lumină, dar în cele patru minute de la început nu apărură mai mult de câteva sute de lumini împrăștiate și numai una ținu mai mult de trei secunde.

— Acum am ajuns la vremea formării Pământului și a sistemului solar, spuse Vulturul.

— O clipă, spuse Nicole. Vreau să mă asigur că am înțeles bine… Puțin mai înainte mi-ai arătat că, în prima jumătate a istoriei galactice, când nu existau Pământul și Soarele, în regiunea unde avea să se formeze în cele din urmă Soarele au apărut relativ puține specii călătoare prin spațiu. Iar dintre acele specii, aproape toate au avut o durată de viață mai mică de douăzeci de milioane de ani și numai una a reușit să supraviețuiască șaizeci de milioane de ani.

— Foarte bine, spuse Vulturul. Acum am să mai adaug un parametru de afișaj… Dacă un călător spațial a reușit să iasă din sistemul stelar propriu și a stabilit o colonie permanentă în altul — lucru pe care voi oamenii nu l-ați făcut încă, acest lucru va fi prezentat pe ecran printr-o lumină de aceeași culoare, care apare și în celălalt sistem stelar. Astfel vom putea urmări răspândirea unei anume specii călătoare prin spațiu… Am să schimb și viteza de prezentare, la zece milioane de ani pe secundă…

După numai jumătate de minut, în colțul camerei se aprinse o lumină roșie. După șase sau opt secunde o înconjurară sute de alte lumini roșii. Străluceau toate cu atâta intensitate încât camera, cu lumina ei solitară ocazională, părea prin comparație întunecoasă și neinteresantă. Apoi, într-o fracțiune de scundă, câmpul de lumini roșii dispăru. Mai întâi se întunecă centrul rețelei roșii, lăsând grupuri mici de scântei împrăștiate în margine. În clipa următoare, toate luminile roșii dispăruseră.