Arthur Clarke - Razboi pe Rama

— Un nimic, pe vecie?

— Așa cred.

— Și actul morții în sine? întrebă Nicole. Are ceva deosebit?

— Nu știm, spuse Vulturul. Sperăm să ne împărtășești cât mai multe din cele ce vei simți.

Un timp zburară în tăcere. În fața lor, Baza de Tranzit devenea tot mai mare. La un moment dat, naveta își schimbă puțin direcția și în centrul ferestrei ei apăru Modulul Cunoașterii.

— Te superi dacă te întreb ceva? spuse Vulturul. Nicole se întoarse și-i zâmbi extraterestrului prin cască.

— Deloc. Sper că nu te-a apucat timiditatea tocmai acum la urmă.

— Nu voiam să-ți tulbur gândurile.

— De fapt, în momentul de față nu mă gândesc la nimic anume, spuse Nicole. Mintea mea plutește în derivă.

— De ce vrei să-ți petreci ultimele clipe în Modulul Cunoașterii?

Nicole râse.

— Asta este cea mai pre-programată întrebare pe care am auzit-o vreodată, spuse ea. Parcă-mi văd răspunsul stocat în vreun fișier din categoria „Moartea: Ființele Umane”, și alte categorii înrudite.

Vulturul nu spuse nimic.

— Când, cu ani în urmă, Richard și cu mine ne aflam izolați în New York și nu credeam să mai avem vreo șansă de evadare, discutam despre ce ne-ar fi plăcut să facem în ultimele momente dinaintea morții. Am fost de acord că prima alegere ar fi să facem dragoste. A doua alegere era să învățăm ceva nou, să trăim pentru ultima dată fiorul descoperirii…

— O idee foarte avansată, spuse Vulturul.

— Și practică. Dacă intuiția nu mă înșeală, acest Modul al Cunoașterii va fi atât de uluitor încât nici n-am să bag de seamă cum mi se duc ultimele clipe de viață… Chiar așa hotărâtă cum sunt, cred că m-ar copleși frica dacă n-aș avea o preocupare în care să mă implic activ în ultimele ore.

Modulul Cunoașterii umplea acum întreaga fereastră a navetei. Vulturul spuse:

— Înainte de a intra, vreau să-ți dau niște informații despre acest loc… Modulul sferic este alcătuit de fapt din trei domenii concentrice, separate, fiecare cu o menire anume. Regiunea de la exterior, care este și cea mai mică, e concentrată pe cunoștințele legate de prezent sau aproape-prezent. În următoarea regiune, la interior, sunt stocate toate informațiile istorice despre această parte a galaxiei. Sfera mare interioară conține toate modelele de prezicere a viitorului, precum și scenarii pentru erele următoare…

— Parcă spuneai că n-ai fost înăuntru, spuse Nicole.

— N-am fost. Dar astă-noapte baza mea de date despre Modulul Cunoașterii a fost adusă la zi și extinsă…

În suprafața exterioară a sferei se deschise o ușă și naveta dădu să intre.

— Stai o clipă, spuse Nicole. Să înțeleg că, aproape sigur, n-am să mai ies vie din modulul ăsta?

— Da, răspunse Vulturul.

— Atunci vrei, te rog, să rotești vehiculul ăsta, încet, ca să arunc o ultimă privire la lumea din afară?

Naveta execută lent o manevră de rotire și Nicole se uită fix pe fereastră. Văzu în depărtare celelalte module ale Bazei de Tranzit, coridoarele de transport și, departe, steaua de mare în care familia și prietenii ei își făceau bagajele pentru transfer. Într-o anumită direcție, galbena stea Tau Ceti, atât de asemănătoare cu Soarele, era singurul obiect mare vizibil pe fereastră dar, în ciuda strălucirii ei și a luminii reflectate de Baza de Tranzit, Nicole putu să distingă totuși și alte câteva stele pe fondul negru al cosmosului.

Moartea mea nu va schimba nimic din această scenă , se gândi Nicole. Vor fi doar doi ochi mai puțin ce să-i vadă splendoarea. Mai puțin cu o grupare de substanțe chimice evoluate până la înzestrarea cu conștiință, care să se întrebe ce înseamnă toate astea .

— Mulțumesc, spuse Nicole. Acum putem să mergem înainte.

Vehiculele care intrau din spațiul în Modulul Cunoașterii, ca și metrourile care soseau din celelalte trei module, opreau într-o stație lungă și subțire localizată pe o parte a cercului de la nivelul intermediar, care înconjura complet uriașa sferă.

— Există numai două intrări, la o sută optzeci de grade una de alta, în fiecare din cele trei domenii concentrice ale Modulului Cunoașterii, spuse Vulturul, în timp ce un trotuar mobil îi purta în viteză prin cerc.

În dreapta lor era suprafața exterioară, transparentă a modulului. În stânga era un perete de culoare crem, fără ferestre.

— Am să pot să-mi scot în curând costumul și casca? întrebă Nicole.

— Da, după ce intrăm în expoziție, spuse Vulturul. Am ales un tur anume și în locurile acelea nu vei mai avea nevoie de costumul spațial.

— Așadar ai selectat deja ce o să vedem?

— Era inevitabil. Locul acesta e imens, mult mai mare decât un Semicilindru din Rama, și înțesat de informații… Am căutat să planific turul în funcție de ceea ce știam că te interesează și de timpul care ni s-a alocat… Dacă se dovedește că există și alte lucruri…

— Nu, nu, spuse Nicole. N-aș avea idee ce să cer. Sunt sigură că ai ales foarte bine…

Ajunseră într-un loc în care trotuarul mobil se opri. În stânga se deschidea un coridor larg.

— Apropo, spuse Vulturul, nu ți-am explicat că turul nostru se limitează la cele două regiuni din afară… Domeniul Prezicerilor ne este interzis.

— De ce? întrebă Nicole, activându-și scaunul cu rotile și pornind pe coridor alături de Vultur.

— Nu știu sigur, spuse el. Dar de fapt nu contează, dacă ara înțeles eu bine în ce scop te afli aici. În cele două domenii disponibile vor fi mai mult decât suficiente lucruri care să-ți dea o ocupație.

În fața lor se afla un perete înalt. Când Vulturul și Nicole se apropiară, o ușă lată se deschise în perete, spre interior, dând la iveală o cameră circulară, înaltă, având în mijloc o sferă cu diametrul de zece metri. Peretele și tavanul încăperii erau înțesate de mici grupări de accesorii tehnice sau echipamente și multe marcaje ciudate. Vulturul îi spuse lui Nicole că n-are habar ce însemnau.

— Mi s-a spus doar că orientarea pentru vizita ta în acest domeniu trebuie să aibă loc în interiorul sferei din fața noastră.

Sfera strălucitoare era împărțită în două la mijloc. Jumătatea superioară a globului scobit se ridică doar atât cât Vulturul și Nicole să poată trece pe dedesubt în interiorul sferei. O dată ajunși înăuntru, jumătatea de sus a sferei reveni la poziția inițială, izolându-i complet de exterior.

Întunericul din interior ținu doar o secundă sau două. Apoi, lumini mici și împrăștiate luminară o parte a peretelui sferei.

— E decorat cu o grămadă de detalii, comentă Nicole.

— Noi privim acum o machetă a întregului domeniu, spuse Vulturul. Perspectiva este din interior, ca și cum ne-am afla chiar în centrul Modulului Cunoașterii și nici unul din cele două domenii exterioare n-ar exista. Vei observa că, prin felul în care sunt plasate obiectele în lungul suprafeței, nu numai în fața și în spatele nostru, ci și deasupra noastră și sub noi, nimic nu pătrunde în spațiul central gol dincolo de o distanță fixă. La acea distanță este localizat, în modulul real , peretele exterior al următorului domeniu concentric… Acum luminile îți vor arăta, pe machetă, unde vom merge în următoarele câteva ore.

În lumina dulce deveni vizibil dintr-o dată un sector mare din suprafața sferei, reprezentând cam treizeci la sută din aria totală.

Vulturul schiță un gest circular și spuse:

— Totul din regiunea luminată este legat de călătoria prin spațiu… Turul nostru se va limita la această porțiune a domeniului. Lumina roșie care clipește pe suprafața din fața noastră ne arată locul în care ne aflăm în prezent…