Arthur Clarke - Orașul și stelele

Mulţimea se adună înainte ca vasul să aterizeze. Alvin își puse întrebarea cum urmau să-l primească concitadinii. Le distingea perfect chipurile, privindu-i pe ecran. Sentimentul dominant părea a fi curiozitatea — în sine, ceva nou pentru Diaspar. Curiozitatease amesteca cu neliniștea, iar ici-colo i se observau semne clare de teamă. Nimeni, gîndi oarecum trist tînărul, nu arăta bucuros de întoarcerea lui.

Pe de altă parte, Consiliul îl întîmpină cu braţele deschise — deși din pură prietenie. Cu toate că el provocase criza respectivă, era singurul în stare să pună bazele viitoarei politici a Diasparului. Îl ascultară cu atenţie povestindu-și drumul spre sistemul celor Șapte Sori și întîlnirea cu Vanamonde. Le răspunse la întrebări cu o răbdare surprinzătoare probabil pentru toţi. Alvin descoperi destul de repede că pe primul loc, în minţile lor, se situa frica faţă de Invadatori, chiar dacă evitau s-o pomenească. Figurile lor indicară clar posomorîrea cînd el abordă subiectul în mod deschis.

— Dacă Invadatorii se mai găsesc în Univers, atunci cu siguranţă ar fi trebuit să-i întîlnesc în centrul galaxiei. Dar în preajma celor Șapte Sori nu există viaţă inteligentă și o bănuiam încă înainte ca Vanamonde să ne-o confirme. Eu cred că Invadatorii au dispărut de multe ere. În mod cert, Vanamonde, probabil de o vîrstă cu Diasparul, nu știe nimic despre ei.

— Să discutăm următoarea ipoteză, interveni unul dintre Consilieri. Dacă, într-un mod ce depășește actuala noastră înţelegere, Vanamonde e un urmaș al Invadatorilor. Și-a uitat originea, fapt care nu înseamnă că într-o bună zi nu poate redeveni periculos.

Hilvar, asistînd doar ca spectator, nu așteptă permisiunea să vorbească. Pentru prima dată Alvin îl văzu într-atît de furios.

— Vanamonde a privit în mintea mea, rosti Hilvar, iar eu am întrezărit ceva din mintea lui. Lysul a aflat deja multe despre el, deși nu a descoperit încă ce anume este. Un lucru însă-i sigur: este prietenos. S-a bucurat cînd ne-a întîlnit. Nu avem de ce ne teme de el.

După această izbucnire urmă un moment de tăcere, iar Hilvar se așeză la loc cu o expresie puţin stînjenită. Din acea clipă tensiunea din Sala Consiliului se micșoră considerabil, de parcă o povară se ridicase de pe inimile celor prezenţi. Și firește, Președintele nu încercă, cum i-ar fi cerut datoria, să-l mustre pe Hilvar pentru întrerupere.

Audiind dezbaterile, Alvin observă destul de repede că în cadrul Consiliului se conturaseră trei curente. Conservatorii, în minoritate, continuau să spere că timpul putea fi întors înapoi și să se reinstaureze vechea ordine. Oricît de absurd ar fi părut, ei se agăţau de speranţa că Diaspar și Lys puteau fi convinse să uite iarăși una de cealaltă.

Progresiștii alcătuiau un alt grup minoritar, dar prezenţa lor în Consiliu îl surprindea în mod plăcut pe Alvin. Fără să fie tocmai încîntaţi de invazia din exterior, se hotărîseră să o utilizeze cît mai bine în folosul lor. Unii dintre ei ajunseseră chiar să sugereze modalităţi de a depăși barierele psiholpgice care izolaseră Diasparul mai eficient decît cele fizice.

Majoritatea membrilor Consiliului, reflectînd cu exactitate starea de spirit a cetăţenilor, adoptase o atitudine de expectativă, așteptînd o clarificare a tendinţelor în evoluţie, înţelegeau că nu se punea problema planificării pe termen lung și pînă nu se limpezea situaţia nu încercau să urmeze o cale bine definită.

Cînd ședinţa luă sfîrșit, Jeserac se alătură celor doi tineri. Părea schimbat de la ultima întîlnire — și despărţire — din Turnul lui Loranne, atunci cînd pustiul se întinsese sub ei. Schimbarea nu era una la care Alvin să se fi așteptat, deși se încadra într-o categorie pe care avea s-o întîlnească tot mai frecvent în zilele următoare.

Tutorele său arăta mai tînăr, ca și cum trupul lui găsise un combustibil nou, mai puternic, în adîncul său. În ciuda vîrstei, se număra printre cei capabili să răspundă provocării azvîrlite Diasparului de către Alvin.

— Am noutăţi pentru tine, începu el. Îl cunoști pe senatorul Gerane, nu-i așa?

După o clipă de nedumerire, tînărul își aminti.

— Sigur că da… a fost unul dintre primii oameni pe care i-am întîlnit în Lys. Nu face parte din delegaţia lor?

— Ba da. Am ajuns la o înţelegere reciprocă excelentă. E un individ sclipitor; cunoaște despre mintea omenească mai multe lucruri decît aș fi crezut că e posibil — deși mi-a spus că după normele Lysului, el este un începător. La noi a iniţiat un proiect care sînt sigur că-ţi va place. Dorește să analizeze cauzele ce ne reţin în oraș și crede că, atunci cînd va descoperi modul cum ne-au fost impuse, le va putea înlătura. Lucrează deja cu vreo douăzeci dintre noi.

— Și cu tine?

— Da, încuviinţă Jeserac, trădînd o modestie pe care Alvin rareori o întîlnise. Nu este ușor și nici plăcut… dar te stimulează.

— Cum lucrează Gerane?

— Folosește mai multe povești-saga. A creat o întreagă serie și ne studiază reacţiile la parcurgerea lor. N-am bănuit că la vîrsta mea am să revin la amuzamentele copilăriei.

— Ce sînt astea, saga? întrebă Hilvar.

— Lumi de vis, imaginare, răspunse Alvin. De fapt, majoritatea sînt imaginare, pentru că unele se bazează probabil pe fapte istorice. În celulele de memorie ale orașului sînt înregistrate mii și milioane; îţi poţi alege orice dorești, aventuri, experienţe inedite, și întotdeauna ele îţi vor părea absolut veridice atît timp cît impulsurile aparatelor îţi alimentează creierul.

Se întoarse către Jeserac:

— Ce tip de saga folosește?

— După cum era de așteptat, majoritatea se referă la părăsirea Diasparului. Unele ne poartă în perioada primelor noastre vieţi, cît mai aproape de timpul întemeierii orașului. Gerane consideră că apropiindu-se mai mult de originea acestor constrîngeri mentale, îi va fi mai ușor să le analizeze,

Alvin se simţi extrem de încurajat. Strădaniile lui ar fi fost doar pe jumătate împlinite dacă, deschizînd porţile Diasparului, ar fi constatat că nimeni nu iese prin ele.

— Chiar dorești să fii în stare să ieși din Diaspar? întrebă viclean Hilvar.

— Nu, răspunse Jeserac fără ezitare. Ideea mă îngrozește. Totuși, înţeleg că am greșit fundamental considerînd Diasparul singurul lucru important de pe lume, iar raţiunea îmi spune că ceva trebuie făcut pentru a îndrepta greșeala. Din punct de vedere emoţional, nu sînt capabil deocamdată să părăsesc orașul. Poate niciodată nu voi izbuti. Oricum, Gerane apreciază că unii dintre noi vor reuși să ajungă în, Lys, iar eu sînt dispus să-l ajut în experiment… deși pe jumătate, continui să sper că va eșua.

Alvin își privi cu un respect înnoit bătrînul tutore. Nu avea sâ mai nesocotească niciodată puterea sugestiei și nici să subestimeze forţele capabile să împingă un om la acţiuni împotriva logicii. Nu se putea reţine să nu compare curajul calm al lui Jeserac cu fuga speriată a lui Khedron, chiar dacă, luînd în considerare cele învăţate în ultima vreme despre natura umană, îi venea greu să-l condamne pe Bufon pentru fapta sa.

Era convins de succesul încercării lui Gerane. Poate Jeserac era prea bătrîn pentru a sparge șablonul atîtor vieţi, indiferent cît ar fi dorit să pășească pe un drum nou. Chestiunea avea puţină importanţă, deoarece aveau să reușească alţii, conduși de priceperea psihologilor din Lys. Iar în clipa în care primii urmau să scape din tiparele vechi de un miliard de ani, rămînea doar o chestiune de timp ca și restul să-i urmeze.