Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Daneel spuse încet şi cu mândrie:

— Eu funcţionez!

— Uite. Dacă sunt vii o veveriţă, o insectă, un copac sau un fir de iarbă, tu de ce să nu fii? N-aş spune niciodată — nici n-aş gândi că eu sunt viu şi tu doar funcţionezi, mai ales dacă trebuie să stau un timp pe Aurora, unde nu e bine să încerc să fac deosebire între mine şi un robot. Deci, iţi spun că suntem amândoi vii şi te rog să mă crezi pe cuvânt.

— Aşa voi face, partenere Elijah.

— Şi totuşi, putem spune că sfârşitul vieţii unui robot prin acţiunea deliberat violentă a unei fiinţe umane e tot „crimă”? Am putea ezita. Dacă este aceeaşi crimă, ar trebui să fie aceeaşi pedeapsă, dar ar fi corect? Dacă pedeapsa pentru omorârea unei fiinţe umane este moartea, ar trebui executată o fiinţă umană care extermină un robot?

— Pedeapsa pentru un criminal pune psihicul la încercare, partenere Elijah, fiind urmată de construirea unei noi personalităţi. Structura personală a psihicului comite crima, nu corpul.

— Şi care este pedeapsa pe Aurora pentru sfârşirea violentă a funcţionării unui robot?

— Nu ştiu, partenere Elijah. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată pe Aurora, după câte ştiu.

— Cred că, în acest caz, pedeapsa nu va pune psihicul la încercare, spuse Baley. Dar cum e cu „roboticidul”?

— Roboticidul?

— Termen folosit pentru a descrie uciderea unui robot.

Daneel spuse:

— Dar cum rămâne cu verbul derivat de la substantiv, partenere Elijah? Nu se spune „a omucide” şi, deci, nu e corect să spui „a robotucide”.

— Ai dreptate. Ar trebui să spui „a ucide” în ambele cazuri.

— Dar „a ucide” se foloseşte mai ales pentru fiinţele umane. De exemplu, nu „ucizi” când e vorba de animale.

— Adevărat, zise Baley. Şi nici nu ucizi o fiinţă umană din întâmplare, ci numai intenţionat. Termenul cel mai folosit este „a omori”. Acesta se foloseşte şi pentru moartea accidentală, şi pentru crima deliberată… şi se foloseşte atât pentru animale, cât şi pentru fiinţele umane. Până şi un copac poate fi omorât de o boală, aşa că un robot de ce nu poate fi omorât, Daneel?

— Oamenii, animalele şi plantele, partenere Elijah, sunt toate fiinţe. Robotul este un obiect, ca şi un vizor. Un obiect este „distrus”, „stricat”, „dărâmat” şi aşa mai departe. Nu este niciodată „omorât”.

— Cu toate acestea, Daneel, eu voi spune „omorât”. Jander Panell a fost omorât.

— De ce ar avea importanţă un cuvânt pentru lucrul pe care-l descrie? întrebă Daneel.

— „Ce noi numim răsuri, tot dulce-ar fi mireasma, oricum le-am zice”. Asta vrei să spui, Daneel?

Daneel se opri o clipă, apoi zise:

— Nu sunt sigur ce înseamnă mireasma unei răsuri, dar dacă răsura de pe Pământ este o floare obişnuită, care se numeşte răsură pe Aurora, şi dacă prin „mireasmă” se înţelege o proprietate care poate fi detectată, simţită sau măsurată de fiinţele umane, atunci bineînţeles că dacă denumeşti o răsură printr-o altă combinaţie de sunete — şi nu schimbi nimic altceva — aceasta nu va afecta mirosul sau oricare altă proprietate intrinsecă.

— Aşa este. Şi totuşi, schimbările de nume duc la schimbări de percepţii, când este vorba de oameni.

— Nu înţeleg de ce, partenere Elijah.

— Pentru că fiinţele umane sunt adesea ilogice, Daneel. Aceasta nu este o caracteristică de invidiat.

Baley se lăsă pe spate în scaun şi învârti vizorul în mâini, lăsându-se o clipă cuprins de gânduri. Discuţia cu Daneel era binevenită, deoarece, în timp ce dezbătuse problema cuvintelor, Baley reuşise să uite că se afla în spaţiu, să uite că nava a înaintat până ce a ajuns destul de departe de punctul central al Sistemului Solar, pentru a se lansa în hiperspaţiu; să uite că, în curând, avea să fie la câteva milioane de kilometri depărtare de Pământ şi, apoi, la câţiva ani-lumină.

Şi mai mult, putea să tragă nişte concluzii pozitive. Era clar că tot ce-i spusese Daneel, faptul că pe Aurora nu se făceau deosebiri între roboţi şi fiinţele umane, era o înşelătorie. Cei de pe Aurora puteau să înlăture cu candoare iniţiala „R”, cuvântul „băiete” ca formulă de adresare şi folosirea lui „ăla” ca pronume obişnuit, dar, judecând după împotrivirea lui Daneel de a folosi acelaşi cuvânt pentru sfârşitul violent al unui robot şi al unei fiinţe umane (împotrivire inerentă programării lui care era, în schimb, urmarea firească a modului în care cei de pe Aurora presupuneau că ar trebui să se comporte Daneel), îţi puteai da seama că acestea erau doar schimbări superficiale. în fond, cei de pe Aurora erau la fel de statornici precum cei de pe Pământ în credinţa lor că roboţii erau maşini, infinit inferioare fiinţelor umane. Asta însemna că sarcina lui grea, de a găsi o rezolvare eficientă a crizei (dacă era posibil aşa ceva), nu va fi stânjenită de nici o înţelegere greşită a societăţii de pe Aurora.

Baley se gândi dacă ar fi bine să-l întrebe pe Giskard, ca să-şi verifice concluziile la care ajunsese după discuţia cu Daneel — şi, fără să ezite prea mult, se hotărî să n-o facă. Mintea simplă şi fără subtilităţi a lui Giskard nu l-ar ajuta cu nimic. Ar ţine-o numai cu „Da, domnule” şi „Nu, domnule”. Ar fi ca şi cum ar întreba un magnetofon. Păi atunci, se hotărî Baley, va continua cu Daneel, care putea măcar să-i răspundă aproape cu subtilitate.

Spuse:

— Daneel, hai să ne gândim la cazul lui Jander Panell, care cred că este, după câte mi-ai spus până acum, primul caz de roboticid din istoria Aurorei. Fiinţa umană răspunzătoare, ucigaşul, înţeleg că nu este cunoscut.

— Dacă se presupune că este răspunzătoare o fiinţă umană, atunci identitatea ei nu este cunoscută, răspunse Daneel. Aici ai dreptate, partenere Elijah.

— Dar motivul? De ce a fost ucis Jander Panell?

— Nici asta nu se cunoaşte.

— Dar Jander Panell era un robot cu înfăţişare umană, ca tine, nu ca, de exemplu, R. Gis… Giskard.

— Aşa este. Jander era un robot cu aspect uman, ca mine.

— Atunci nu s-ar putea ca roboticidul să nu fi fost intenţionat?

— Nu înţeleg, partenere Elijah.

Baley spuse cam nervos:

— N-ar fi putut crede ucigaşul că acest Jander este o fiinţă umană, iar intenţia lui să fi fost de omucidere, nu de roboticid?

Daneel dădu uşor din cap:

— Roboţii cu aspect uman sunt, în aparenţă, aproape ca oamenii, partenere Elijah, până la firele de păr şi la porii pielii. Glasul nostru este absolut firesc, putem îndeplini operaţia de a mânca şi aşa mai departe. Şi totuşi, există diferenţe importante în comportarea noastră. în timp şi cu rafinamentul tehnicii, aceste diferenţe pot fi mai puţine, dar în prezent sunt multe. Tu şi alţi pământeni neobişnuiţi cu roboţii cu aspect uman poate nu observaţi cu uşurinţă aceste diferenţe, dar cei de pe Aurora le observă. Nici un locuitor de pe Aurora nu l-ar fi luat pe Jander — sau pe mine — drept om, nici o secundă.

— Cineva din Spaţiu, nu de pe Aurora, ar fi putut face greşeala?

Daneel ezită:

— Nu cred. Nu vorbesc din observaţii personale sau din cunoştinţele programate în mod direct, dar, pe de altă parte, sunt programat să ştiu că toate Lumile din Spaţiu sunt la fel de obişnuite cu roboţii ca şi Aurora — unele, ca Solaria, chiar mai mult — şi, deci, trag concluzia că nici un locuitor din Spaţiu n-ar lua un robot drept om.

— Există roboţi cu aspect uman în alte Lumi din Spaţiu?